TEXTE EZOTERICE

Sens moral: regulă de viață; datoria de a rămâne fidel jurămintelor luate etc.

Sens istoric: stingerea Ordinului T. Consecințe.

Sens filosofic: ceea ce se întâmplă cu toate Exemplarele.

Sens religios: unificarea tuturor religiilor în aceeaşi reprezentare a lui Dumnezeu sacrificat şi reînviat (sub o altă formă, şi în noi înşine)?

...Sens mistic: M. (în limbajul budismului ezoteric, de exemplu) semnifică Ego intim. El moare, ucis de Lume, ucis în carnea lui, ucis de Diavol, dar renaşte din această falsă moarte, căci nu el e mort, ci doar imaginea lui.

...La sensul 1 şi 4 ale lui E. vedem cum acelaşi simbol se dedublează de fiecare dată, dar urmând permanent aceleaşi căi ale sensului. Sensul 1 se referă direct la Ordinul Direct; sensul 2 la originea Ordinului; sensul 3 la sensul general al acesui sens; sensul 4 la sensul suprem al sensului 3. (Nu trebuie să uităm că la sensul 2 M. semnifică O. din T., şi nu al său G.M. care nu apare la sensul 3.)

...La fel se întâmplă pentru sensurile de la 1 la 4 de la D. La sensul 1, M. este anima. La sensul 2, este Dumnezeu. La sensul 3, este C. La sensul 4, este necunoscut.

 

*

                               *  *

 

Numai pentru a respecta umilința şi adevărul, se poate explica faptul că Ordinul foloseşte, conform indicațiilor superioare, expresia „vale” ca să definească locul instituțiilor. Se vede cât de slabă e calitatea inițierii în acest ordin, în comparație cu superioara inițiere a Ordinelor Înalte, ce se referă invariabil la un munte, fie la Heredom, fie la Abiegnus. Se prea poate ca toate acestea să nu fi fost fixate prin cuvinte, ceea ce însă nu e mai puțin stabilit de fapte. Totul a fost dirijat şi stabilit de ceva superior.

Dar în interiorul acestora există devieri şi greşeli. Uneori, se amestecă speculația non inițiată, alteori speculația pur şi simplu frauduloasă. Însă nici una nici alta, şi nici părțile care participă divers de la una sau de la alta, nu au reuşit să oblitereze, pentru cineva care ştie a descifra pistele, drumul esențial spre Noblețea Brută. Este o evidență pentru toți: de când a fost pierdut Cuvântul, oare câte false căi şi drumuri greşite nu a trebuit să parcurgem căutându-l? Iar mincinoşii continuă să mintă, fiindcă se dedică excesiv anxietății cu care caută. Iar corupătorii continuă să corupă, pentru a-şi satisface, prefăcându-se că ar fi găsit, chiar setea lor de a-l găsi. Filtrul Cuvântului pierdut i-a îmbătat pe aceşti amanți, iar ei aleargă să-l regăsească, ca nişte cavaleri rătăcitori lipsiți de o adevărată damă căreia să i se închine, pe drumurile şi prin pădurile visării şi ale rătăcirii, în eterna pădure obscură a reuşitei imperfecte.

 

*

                               *  *

 

În concepția multor spirite confuze Kabbala pare să dețină superioritatea adevărului. Dar Kabbala nu e neaparat adevărată. Ea poate să fie; ea poate şi să nu fie. Nu-i decât o speculație metafizică elaborată pe baza unor date mult mai complete decât cele de care dispune, de obicei, filosoful profan. Kabbala este expusă aceloraşi riscuri de eroare şi de iluzie ca speculațiile profane, căci şi cele mai bune premize nu ar putea să le furnizeze speculatorilor acea logică şi acel discernământ care le-ar permite să tragă totdeauna cele mai bune concluzii. Lucrând doar pe baza datelor moarte ale lumii vizibile, Kant, grație geniului său, a putut să ajungă mult mai aproape de adevăr decât un RabbiAkiba, care totuşi putea să lucreze pe baza datelor vii ale lumii invizibile.

Întreaga viață nu e decât o simbologie confuză.

 

*

                               *  *

 

Calea simbolurilor e primejdioasă, căci e facilă şi seducătoare, mai cu seamă în cazul celor care posedă o imaginație vie, adică tocmai cei pe care îi poți induce în eroare cu uşurință sau, în plus, cei care au tendința să delireze şi se află astfel la originea unor fraude fie inocente, fie nu chiar de tot inocente. Nimic mai uşor decât să interpretezi ceva la modul simbolic; e chiar mai uşor decât să interpretezi profețiile.

În plus, de obicei, marile simboluri sunt relativ simple şi se pretează astfel la o infinitate de interpretări. E destul să ne imaginăm cât de multe sensuri simbolice pot fi atribuite celor două coloane din templul lui Solomon, sau oricăror altor două coloane ridicate oriunde. Tot ceea ce, în viață sau în vis, se alcătuieşte dintr-o dualitate – iar aproape toate, în viața de zi cu zi ca şi în vis, conțin o dualitate oarecare – toate acestea se poate presupune că ar fi simbolizate de două coloane. Numai că ele, totuşi, nu ar putea să aibă o acțiune simbolică asupra tuturor celor care ni se par nouă simbolizate. Între atâtea sensuri presupuse, e necesar ca unul singur sau doar câteva să fie adevăratele lor sensuri intime. Întrebarea rămâne astfel: după ce criterii putem noi să determinăm, între atâtea simboluri posibile, care sunt cele utilizabile, care sunt cele veritabile?

Iată de ce există criteriul cvintuplului sens: fiece lucru posedă cinci sensuri simbolice; iar aceste sensuri sunt imbricate unele în celelalte, fiecare apărând ca o prelungire a sensului precedent. Când Pike spune că pentru majoritatea sensurilor masonice există patru accepțiuni distincte, el are dreptate, întrucât el exclude în mod evident sensul literal sau profan, care este primul din cele cinci şi nu intră în calculul său. Când, dimpotrivă, el se trezeşte spunând că unul e sensul moral, altul sensul politic, el este pe un drum greşit, căci sensul politic nu este deloc prelungirea sensului moral, dar ceva de natură cu totul diferită.

 

*

                               *  *

 

Această carte este alcătuită dintr-o suită de speculații leneşe ce vizează un material de care ar putea să dispună un profan în sfera cunoştințelor pe care le avem despre simbolurile F.-M. şi despre modalitățile lor.

 

*

                               *  *

 

Drumurile simbolismului, mai cu seamă după ce avem acces la calea mistică sau interpretativă, sunt pline de iluzii, de divagații şi de fraude. Profanul nu găseşte nimic pe care să se sprijine în ceea ce citeşte el la autorii de specialitate, fiindcă în aproape toate operele este imensă confuzia între sensul adevărat, fantezia delirantă şi frauda conştientă sau semi-conştientă. Iar aceeaşi confuzie domină când e vorba de personaje din miturile şi misterele vechi sau moderne. Nu mai rămâne nici urmă de îndoială că faimosul Cagliostro era un şarlatan; dar nu e mai puțin sigur că era de asemenea şi în paralel un inițiat în grad înalt. Nimeni nu se îndoieşte că doamna Blavatzsky a fost un spirit confuz şi fraudulos; dar nimeni nu pune în cauză faptul să ea a primit un mesaj sau o misiune de la Superiori Necunoscuți. Iar în zilele noastre există un exemplu strălucitor de similară confuzie; nu pot să-i dau numele din rațiuni uşor de înțeles.

Toate aceste lucruri îi stânjenesc pe profani, mai cu seamă pe cei care sunt sinceri, nu doar nişte simpli curioşi. E perfect normal dacă cineva, în interiorul dar şi în exteriorul O.M, ştiind că REAA – care nu e nici e. nici ant. nici ac. – se întemeiază pe o supoziție complexă de fraude, între altele, pe o diplomă falsificată, trage imediat concluzia că toate riturile sunt de acelaşi ordin şi că valoarea unui rit stă doar în titluri. Dar rămâne, totuşi, o concluzie precipitată. Ritul primeşte îmtr-adevăr multă valoare reală, dar problema este că elementul fraudulos se introduce pînă chiar şi în susbstanța proprie din structura gradelor şi riturilor, aşa încât numai cel care deține cunoştințe superioare celui care îi învață pe alții ansamblul riturilor poate, într-o anumită măsură, să discearnă ceea ce este just de ceea ce este fals sau eronat; şi, chiar prin natura lucrurilor, cei care trec prin ritual vor poseda rareori gradele sau cunoştințele care depăşesc conținutul acestui ritual şi le permit să cunoască de asemenea şi drumul.

 

*

                               *  *

 

Orice religie este o lume aparte, mai cu semă dacă ea este în esența ei inițiatoare. Cu alte cuvinte, o religie altcătuită din mistere, ale cărei cunoştințe le permit adepților să se ridice succesiv la diverse grade, e un fel de regiune nouă în care sufletul se transformă. 

Este ceva eminamente exact în cazul F.-M., care este singura religie de pură inițiere. În celelalte religii diversele grade reprezintă stadii ale emoției; aici stadiile sunt stări de inteligență, chiar şi pentru un profan, dacă el reuşeşte – ceea ce nu este imposibil – să pătrundă cu ajutorul propriului său fir călăuzitor în labirintul secretelor.

E vorba într-adevăr de o nouă viață, de un nou suflet, pe care le primeşti în contact cu aceste mistere; iar modul, tipul, forma acestei vieți noi nu ar putea fi nici exprimate, nici explicate, căci, fiind în mod esențial viață, şi nu idee, aşa ceva nu se poate exprima verbal, nici nu poate fi dezvăluit utilizând cuvinte ce ar enunța clar aceste mistere, în cazul în care asemenea cuvinte ar trebui sau chiar ar fi posibil să fie spuse sau scrise.

Gradele sunt în mod esențial nişte stări; altminteri, ele sunt nimic.

 

*

                               *  *

 

Gradele inițiatice reprezintă stări de cunoaştere care sunt simultan şi stări ale vieții.

Primele grade sunt grade de probă, cele secunde sunt grade de interpretare, cele de a treia mărime sunt de înțelegere, iar gradele numărul patru şi ultimele sunt grade de reintegrare (integrare). Pe calea masonică aceste patru tipuri de grade sunt perfect distinse, cu excepția ultimului, iar în oarecare măsură chiar şi al treilea, care se situează deja în afara acestei căi, chiar dacă este drumul ce duce şi spre aceste grade.

Aici distingem, în simbolistica alchimică, prin cele patru stări ale Marii Opere – putrefacția, căci inițiatul trebuie şi el să moară, sau mai degrabă se se moară; (...)

*

                               *  *

 

În sensul suprem care este şi ultimul, Loja e arcana sau arcul Adevărului. Maestrul şi cei Doi care împart împreună cu el guvernarea Lojei simbolizează cele Trei Adevăruri fundamentale sau kabbalistice. Alți doi, care împreună cu aceşti trei alcătuiesc cele cinci persoane care completează Loja, simbolizează cele Două principii externe, sau principii de Relație, în funcție de care Adevărul nu este Eroare. În sfârşit, alți doi, care desăvârşesc Loja, simbolizează ultimele Două principii, potrivit cărora Adevărul poate să se aplece până ajunge la cunoaşterea noastră, dar numai în cazul în care noi înşine reuşim să ne înălțăm până la el.

Cele trei principii care alcătuiesc Loja sunt. 1) Iehova nu este Dumnezeu, 2) Adam nu este Omul, 3) Eva nu a existat niciodată. Cele două principii care conpletează Loja sunt: 4) La început a fost (sau era) Verbul, 5) Iar Verbul s-a făcut Carne. Ultimele două principii, care desăvârşesc Loja, sunt: 6) Ceea ce este sus e la fel cu ceea ce este jos şi 7) Când discipolul e gata, Maestrul este gata şi el.

6) Suntem născuți din Dumnezeu, vom muri în Isus, vom reînvia prin Sfântul-Duh, 7) Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru, care ne-ai dăruit Verbul.

Astfel, în sensul său intim şi adevărat, dar enunțat în ceață, ca să se rătăcească cel care nu simte drumul, adevărul F.-M. apare ca un Mare Mister Creştin.

Sigur că în sânul F.-M. misterele sacre nu sunt la fel de manifeste ca în Ritul latin, şi nici nu există grad sau ordin la înălțimea la care se află Pontiful Roman. Însă, la fel ca Stânca lui Petru, Mlaştina lui Pavel este unul din simbolurile adevărului – un alt fel, dacă înțelegem bine, de Scylla şi Charibda, vâltoare şi stâncă, între care navighează realitatea materială în vechea simbologie păgână.

 

*

                               *  *

 

Regula cea mare în domeniul ocult e conținută în capitolul Pymandru din Hermes Trismegistus: „Ceea ce se află în partea de jos e la fel cu ceea ce se află în partea de sus”. Astfel, organizarea ordinelor inferioare reproduce, chiar dacă păstrează anumite diferențe obligatorii, organizarea ordinelor superioare; regăsim aceleaşi tipuri de transă, uneori şi aceleaşi tipuri de simboluri; sensul lor nu mai este acelaşi, e diminuat, dar regula similitudinii trebuie să fie menținută, altfel ordinul inferior nu poate trăi iar coloanele templului său se prăbuşesc de la sine. La prima vedere, s-ar putea crede că dezvoltarea gradelor superioare porneşte de la gradele simple şi că Ordinele Superioare şi-au căutat în gradele superioare (lărgindu-le sensul) acele lecții şi adausuri ale învățămintelor lor. Dar nu se întâmplă aşa. Noi vedem drumul aşa cum îl parcurgem, dar el se construieşte în sens invers. Într-adevăr, Ordinele Superioare au început prin a stabili grade simple, convertind anumite corporații profane în temple minore, urmând un proces emblematic, la început închis, ca un evantai care după aceea urmează să se deschidă sau se deschide treptat. Mult mai târziu, această deschidere a evantaiului scoate la iveală desenele pe care le ascundea şi, chiar dacă numai vederea figurilor ar fi insuficientă pentru a avea o înțelegere exactă a întregului, deschiderea permite alcătuirea unor dezvoltări superioare printr-o evoluție intimă, emblematică sau speculativă a gradelor de la bază sau din profunzime. Astfel, atunci când au fost create anumite ordine superioare, imediat după anumite grade superioare, iar, în virtutea invățăturilor transmise de ultimele, sau, şi mai mult, atunci când s-a îngăduit înființarea lor, nu a existat, în fond şi în substanță, decât o Devoluție, o întoarcere la origine, o Reintegrare, cum de asemenea i se spune.

Simțul profan e ca simțul tactil al lucrurilor, obscur şi material; este alegoric ca gustul, care e un soi de tact intim, încă şi mai material; simțul moral este ca mirosul, care e gustul sublim, spiritualizat, înțeles în esența lui şi în definiția originii sale; simțul spiritual e ca auzul.

Numai simțul divin, pe care noi oamenii nu-l putem avea, îl putem atinge când ajungem la plenitudinea cunoaşterii, dincolo de orice act şi contact fizic, dincolo de (...) care reprezintă vederea.

Dacă toate acestea sunt bine înțelese, şi mai cu seamă dacă ne gândim bine la ele, vom avea acces la inteligența multor lucruri.

 

*

                               *  *

 

Dispoziția şi structura ordinelor inițiatice se întemeiază pe o dispunere simbolică în templul lui Solomon.

Respectând această ordine simbolică, Templul este construit astfel: e divizat în trei părți pe un singur nivel; la intrare este Atrium-ul, unde se pătrunde după ce se trece Pragul, iar la intrarea Atrium-ului se înalță două coloane. Suprafața acestui Atrium este patrată, dar în înălțime, cu bolta şi pilastrul, are dublul lărgimii sau al lungimii.

Din acest Atrium se trece la altă parte, numită Cloatru, sau Camera din Mijloc; se recomandă, totuşi, evitarea acestei expresii în măsura în care ea este folosită şi de Masonerie pentru desemnarea unei săli de altă factură, care nu se situează la nivelul de bază, şi care, deci, nu figurează în această schemă. Trecerea de la Atrium la Cloatru se numeşte Transept.

Cloatrul se prezintă ca un Atrium răsturnat; adică plafonul, sau înălțimea, e pe jumătate mai puțin înalt decât cel de la Atrium, iar lungimea lui e sporită de două ori, în vreme ce lățimea rămâne aceeaşi.

Din Cloatru se trece în Sanctuar, iar trecerea dintr-un loc în altul se numeşte Criptă. Sanctuarul este în întregime cubic; lărgimea şi înălțimea lui sunt egale cu cele de la Atrium, iar înălțimea e aceeaşi ca pentru toate celelalte enumerate pînă aici, deci înălțimea de la Cloatru.

Toate aceste măsuri au un sens simbolic, iar oricine ştie să mediteze poate să ajungă foarte aproape de descoperirea lor. El trebuie să remarce că Atrium şi Cloatrul sunt unul şi acelaşi lucru imperfect în două poziții diferite; dar trebuie să vadă că în Sanctuar totul este simetric şi perfect, şi că nicio dimensiune nu o depăşeşte pe cealaltă. Aici este atinsă armonia perfectă în arhitectura mistică, cu alte cuvinte, aici e numită pacea.

Aşa cum deja am mai spus-o, ordinele inițiatice s-au organizat respectând această schemă, dar, în măsura în care numeroşi membri sau conducători ai lor nu au o cunoaştere perfectă despre ceea ce fac şi se îndepărtează de formulele Templului, rezultă că anumite ordine sunt nelegitime. E ceea ce se întâmplă, trebuie s-o spunem, în majoritatea cazurilor.

Ordinele Atrium-ului, la nivelul cărora trebuie să fie inculcate cele dintâi cunoştințe despre domeniul ocult, şi care sunt, am putea spune, şcoala primară a inițierii, urmează legea pe care o impune primul element prezent în Atrium, adică cele două coloane de la intrare. Asta vrea să spună că în Atrium există două ordine, şi că nu pot exista decât două. Unul dintre ele e Masoneria. Nu voi spune care e cel de al doilea. Dar voi spune totuşi – înțeleagă cine poate – că Masoneria corespunde coloanei stângi din Atrium, adică celei care se găseşte la dreapta cuiva care priveşte Templul din afară. Coloana din dreapta corespunde unui alt ordin, frate şi complement al ordinului masonic.

Iar odată depăşit Transeptul – fie în mod regulat, prin completa inițiere în unul sau în altul din ordinele citate; fie în mod excepțional, printr-un contact direct cu   Înalții Inițiatori, deci fără să trebuiască să se treacă prin unul sau altul din aceste două ordine – urmează aşa-numitele ordine ale Cloatrului, sau Ordine Superioare. Mai târziu, după ce s-a depăşit Cripta – de asemenea: fie pe calea obişnuită, fie în mod excepțional – se ajunge la ordinele Sanctuarului sau ale Templului, cum li se spune în mod curent, pentru că, odată ajuns în inima Templului, e atins Templul el însuşi, în deplinătatea semnificației sale.

Inițierea în ordinele Atrium-ului se efectuează prin intermediul simbolurilor (Masoneriei) sau dinspre un alt limbaj simbolic (cel de-al doilea ordin). Tot ceea ce este explicat sau revelat nu e decât în aparență. Toată valoarea ordinelor este în simbolurile lor: discursurile sau interpretările sunt fie superficiale, şi deci profane (atunci când o arată cel mai puțin); fie false, făcute să-i deruteze pe inițiații din diverse grade, când aceştia sunt incompetenți pentru a fi admişi; fie, în sfârşit, sunt simbolice, iar, atunci trebuie să fie descifrate cu alte cifruri, că o arată sau nu.

Ordinele de Atrium, explicate sau reprezentate printr-un simbol central al cărui nume este Formula Soarelui, îşi ating culmea într-o nouă formulă, rezervată doar adepților care au reuşit cu adevărat inițierea lor simbolică; iar, această formulă, care este transmisă în afara ritualurilor, se numeşte Formula Transeptului. Grație acestei formule, putem avea acces la ordinele ce aparțin de Cloatru, sau Ordinele Înalte, sau la ceea ce le ține locul în afara regulii.

Ordinele de Cloatru, sau Ordinele Înalte, nu inițiază deloc în explicarea simbolurilor, ele nu fac decât să dea cheile hermetice care le vor permite celor care ştiu să se servească de ele să poată să înțeleagă simbolurile şi formulele din Atrium. În alți termeni: pe câtă vreme în Atrium simbolurile (cele obişnuite, evident) sunt solide şi sigure, dar discursul şi interpretările sunt false, în ordinele din Cloatru simbolurile (atunci când există) sunt indirecte şi deturnate, în vreme ce explicațiile date sunt solide şi sigure, chiar dacă ele nu se aplică la acele simboluri.

După ce a fost depăşită Cripta, adevărurile din Atrium şi cele din Cloatru, care se opun unele altora, se unesc într-un singur adevăr. Dar aici inițierea este totală, divină, şi ar fi imposibil de redat prin cuvinte, orice limbaj s-ar folosit, direct sau indirect.

Toate acestea, chiar dacă ar fi clar expuse, rămân veşnic obscure pentru foarte mulți, şi singura ilustrare pe care o acceptă e doar expresia unui ritual ce traversează trei ordine.

Să presupunem aşadar că Maeştrii sau Preoții unui ordin al Templului ar deține, în această calitate, un adevăr, şi că acest adevăr aparține Verbului încarnat şi sacrificat pentru mântuirea Lumii. Să mai presupunem că preoții care dețin acest adevăr real şi nu simbolic trăiesc într-o lume păgână, crezând în zeii multipli ai realității greceşti sau romane. Iar la urmă să presupunem că aceşti maeştri ai doctrinei secrete pretind să-i invețe pe cei care merită această doctrină secretă ai cărei maeştri sunt ei. Pentru aşa ceva, ei vor fi obligați să creeze Mistere sau Inițieri. Iar ca să construiască ritualul acestor Mistere ei vor folosi următoarele metode.

Vor începe prin a-l căuta, între zeii păgâni, pe cel care are o istorie susceptibilă să figureze, aşa cum umbra figurează trupul sau îl proiectează, viața şi moartea Verbului. Ei vor găsi de exemplu, în istoria lui Bachus, analogii evidente cu cele ale Verbului încarnat, chiar dacă la un nivel diferit, dar tocmai prin această situație extrem de interesant. Ei vor inventa o formulă ce elimină tot ceea ce perturbă asemănarea, aşa încât să reproducă simbolic şi analogic, prin povestea lui Bachus, cea a Verbului. Odată găsită această formulă, vor spune că este Formula Transeptului. Această formulă va primi şi depozita secretul suprem al Ordinului sau Misterul astfel creat, dar numai ei vor fi gardienii adevăratului secret, căci numai ei, mari inițiatori, vor transmite ideea că adevărul suprem al acestei lumi păgâne încă nu este decât o umbră a adevărului.

După care, ei vor căuta o figură, reală sau mitică, căreia să-i poată atribui nu evenimentele vieții şi ale morții Verbului, ci pe cele ale vieții şi ale morții lui Bachus. Se va potrivi indiferent care personaj, cu condiția doar să nu fie unul josnic, iar povestea lui să fie una din cele captivante; cel mai convenabil ar fi să fie ales un personaj fie cu totul mitic, fie unul din viața căruia nu s-a reținut mai nimic, aşa încât să i se poată atribui orice lucru fără mari riscuri. Ei vor transpune asupra acestui personaj detaliile despre viața şi moartea lui Bachus, dar într-un mod voalat – adică acest personaj nu va putea fi el însuşi un zeu, nici nu va putea dezvălui în niciun fel că el ocultează figura lui Bachus. Va fi un personaj îndepărtat de Bachus într-un fel mult mai intim decât era Bachus îndepărtat de Verb. Iar, odată aflat acest personaj, va fi vorba să fie trasată o paralelă între viața şi moartea lui şi viața şi moartea lui Bachus; iar ritualul va fi scris în jurul acestei figuri de două ori simbolice. În acest fel, orice ritual este simbolul unui simbol, umbra unei umbre. E ritualul comunicat acelor candidați la inițiere, căruia i se spune Formula Soarelui.

 

 

 

Drumul Şarpelui

 

 

Orizontal, Ş.[arpele] culcat contrariază ascensiunea.

Drum de evitare (ascensiune prin evitare, attainement by avoidence).

Dublul S – SS – ar putea fi, de exemplu, Shakespeare.

(x) S. nu se „ridică”; el ridică doar capul. (?)

Scrisorile lui S. (?) R (cap) C (coadă)

A intercala EA RUX (?)

R (Ratio) S (Spiritus) C (Corpus)

(x) S. Ca aripi, prima verticală la nivel de AA-MM, aripile fiind ramurile între Intuiție-AA şi Intuiție M-M.

Drumul Ş.[arpelui]. /Cartea care nu există/

 

*

                               *  *

 

Cele trei ramuri ascendente, având fiecare câte trei ordine de ascensiune. Există în totul şapte ordine, trei unghiulare, şase externe, unul intern. A ține cont de toate acestea.

În ordinul inferior extern stânga, OrdoSolis, congregația infidelilor, pentru care doar soarele, realitatea exterioară, este vizibil, actual sau la modul simbolic.

În ordinul inferior extern dreapta, OrdoSigni, congregația fidelilor externi, care acceptă să propage doar anumite principii abstracte şi creştine, în care ei nu văd analogie cu altele.

În ordinul intern-extern inferior, Ordo (...), congregația membrilor săi, sub modo, în sânul O. lui C.

În ordinul mijlociu stânga, OrdoSerpentis, congregația inițiaților de la O. Solis.

În ordinul mijlociu drept, OrdoSepulchri, congregația celor incluşi

În oridinul mijlociu central (ocult şi lipsit de exterior); OrdroSebastica, congregația OrdoSanctissimorum.

 

*

                               *  *

 

Şarpele al cărui ochi drept este soarele în toată splendoarea...

Lacrimile alchimice ale lui Cristos (suferința alchimică a lui Cristos).

Atunci când eşti Şarpe, trebuie să treci prin Satana pentru a ajunge la Dumnezeu.

Şarpele, reținut în Vesicula...Pe culmi nimic nu îl mai opreşte.

Evangheliile Sinoptice nu sunt decât A Patra Evanghelie în curs de alcătuire...

 

*

                               *  *

 

Şarpele, care, în ordin divin, este SS, în ordin spiritual drept este (...) iar în cel stâng (...) este din ordinul material drept al Portugaliei.

Şarpele este inteligența tuturor lucrurilor şi înțelegerea intelectuală a vacuității lor. Urmând un drum care nu este cel al vreunui ordin ocult şi nici al vreunui destin, el se ridică la Înălțimea care este originea lui şi evită locurile pe unde trec oamenii. Inteligență a totului, fuziune a contrariilor, ştiință a indiferenței la bine şi la rău, ştiință a valorii emoției ca emoție şi a voinței ca voință, o egală ironie în raport cu înțelepții şi cu proştii. În cultul său s-au adultizat ultimii magicieni, în numele său s-au adolescentizat cei dintâi.

 

S

                               E R P

                               E N S

 

El este ignobil pe pământ, căci nu e de pământ. E subtil, fiindcă se află în afară.

Tentația Evei înseamnă admiterea inteligenței în sânul vieții. Fructul oprit este (...)

Poveste: „Seniorul celor Şapte Ordine”, indicându-ne exact ceea ce s-ar dori să facem.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

El traversează toate misterele şi totuşi nu ajuge să cunoască niciunul, dar cunoaşte iluzia legii. El nu ia mai multe forme decât spre a se nega el însuşi în ele şi prin ele, fiindcă aşa cum trecerea lui nu lasă nicio urmă în linie dreaptă, el poate înceta să mai fie ceea ce a fost căci nici nu a fost altceva cu adevărat. El părăseşte Şarpele din Eden cum pleacă şi din pielea ce năpârleşte, el îi părăseşte pe Saturn şi pe Satana ca şi cum ar fi nişte piei năpârlite, toate formele pe care le adoptă nu sunt decât năpârlirile lui.

Iar, atunci când, fără să fi urmat vreun drum, el ajunge până la Dumnezeu, el de fapt trece dincolo de Dumnezeu, pentru că nu urmase niciun drum şi ajunsese acolo venind de afară.

 

*

                               *  *

(O Caminho da Serpente)

 Manuscris ce urmează să fie găsit.

 

El a fost Şarpele din Eden, însă numai în pielea sa, întrucât a părăsit acea piele. El a fost Saturn al Lumii, însă numai în pielea sa, după care şi-a părăsit pielea. El a fost Satana lui Dumnezeu, dar numai în pielea sa, după care a părăsit pielea sa.

Fuga lui rămâne misterul lui, iar drumul lui este cheia tuturor misterelor. Dar el nu cunoaşte nici existența propriului său mister şi nu cunoaşte niciun alt mister, căci el cunoaşte totul, iar a cunoaşte nu înseamnă a exista.

 

*

                               *  *

 

Conştiința transcende unitatea. Ea este punctul absolut „care doar există”, căci pentru ca să existe ceva, trebuie să existe infinit în ea. Punctul, care este negația spațiului, este totuşi viața acestuia.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Pentru forma lui de S (care, închis, devine un 8, şi care, culcat, este infinitul, continuând să fie serpentin), Şarpele închide două spații, pe care le ocoleşte şi le transcende. (Primul spațiu este lumea inferioară, cel de al doilea e lumea superioară.) O altă figură serpentină – şarpele în cerc, care îşi muşcă coada – nu-l mai reprezintă pe S, al cărui literă e semnul, ci cercul, simbol al terrei, sau simbol al lumii aşa cum noi o percepem. Şarpele evadează, în forma sa de S, din două realități şi dispare în Lumi şi Universuri.

Iluzia este substanța lumii şi, potrivit Regulei, a lumii superioare şi a lumii inferioare deopotrivă, a lumii oculte ca şi a lumii manifeste. Astfel, atunci când fugim de lumea inferioară fiindcă e iluzorie, lumea superioară, în care găsim refugiu, nu e mai puțin iluzorie; e iluzorie în felul ei. Numai Şarpele, care ocoleşte infiniturile deschise – sau cercurile „incomplete” – ale celor două lumi, scapă de iluzie şi cunoaşte premizele adevărului.

Magia şi alchimia se pretează la iluzie, la fel ştiința şi sexualitatea, adică imaginile lor în lumea de jos. Cu imaginația noastră, noi construim ficțiuni şi pe pământ, şi în cer. Magicianul care evocă un demon oarecare, iar apoi vede acest demon apărând materialmente, poate să creadă că acest demon există, însă nu e deloc dovedit să există. El nu există decât în măsura în care a fost creat, iar a fi fost creat nu înseamnă a exista, în adevăratul sens al cuvântului. A exista, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă a fi Dumnezeu – adică a te fi fost creat tu pe tine însuți; sau, cu alte cuvinte, a nu depinde în substanță de nimic şi de nimeni.

M.O. [Marea Operă] înseamnă eliberarea, în om, a lui Dumnezeu, e crucificarea a ceea ce este desfrunzit în mort, a ceea ce este perisabil în cel perisat, pentru ca nimic să nu periseze. Cu alte cuvinte, M.O. e creația lui Dumnezeu.

Magia şi alchimia sunt nişte drumuri iluzorii. Adevărul se află doar în instinctul direct (pe care în simboluri îl reprezintă coarnele) şi în linia directă a ascensiunii sale până la instictul suprem; se află în instinctul direct, a cărui formă activă e sexualitatea şi a cărui formă intermediară e imaginația, fantezia sau creația spirituală, a cărei formă ultimă este creația lui Dumnezeu, uniunea cu Dumnezeu, indentificarea abstractă şi absolută cu sine însuşi, adevărul.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Numerele şi figurile fiind tipuri exterioare ale ordinii şi ale destinului lumii, cea mai simplă dintre operațiunile aritmetice, algebrice sau geometrice, dacă e bine făcută, conține nişte mari revelații; şi, fără să fie nevoie de vreun alt semn, matematicile închid în ele cheia tuturor misterelor. Asta nu înseamnă deloc – fiindcă ar fi absurd – că atunci când se operează calcule, toate matematicile ne livrează în mod conştient semnele secretelor. Deci, nu există niciun temei să presupunem că Euclide în cărțile Geometriei sale ar fi vrut să aprofundeze altceva decât speculația geometrică; cu toate acestea, cărțile lui Euclide, de la prima la ultima propoziție, sunt pentru cine ştie să le citească tot atâtea semne revelatoare. Marile mistere se ascund până şi în iraționalul algebrei.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Orice om care trebuie să-şi croiască el însuşi un drum spre Înălțimi va întâlni obstacole permanente şi de neînțeles. Măcar dacă ar fi vorba de obstacole uşor de trecut şi stimulative, prin primejdia pe care o ascund sau din faptul că opun rezistență, şi totul ar fi spre bine, iar aceste obstacole ar fi ca un fel de trâmbiță ce sună momentul asaltului. Dar omul întâlneşte alte tipuri de obstacole – lipsite de noblețe, care vor antrena tot atâtea vexațiuni şi umilințe –, sau obstacole suave care îl adorm şi îl corup, sau care îl fac, cum i s-a întâmplat lui Orfeu, să întoarcă din greşeală privirea spre infernul disimulat. Iar el se va vedea încercuit nu doar de solide piedici, ca nişte uriaşe stânci pe care aluneci, dar şi de alte obstacole mai molatice, ca amitirile despre unele văi şi case pe dealuri. În acest caz, ştiind că simte intens ceea ce-l atrage (căci cine nu ştie să se bucure înseamnă că nu are suflet pentru ascensiune), el va triumfa numai dacă va avea forța de a le supune pe toate acestea unei emoții superioare; forța de a şti cum să se folosească şi de voința iubirii şi de cea a pământului, ştiind şi cum să facă să le supună pe ambele voințe spiritului lumii. Inițiații simbolizează această formulă a victoriei prin imaginea crucificării Rozei – adică prin sacrificarea emoției lumii (Roza care este cercul în floare) acolo unde se încrucişează linia voinței fundamentale cu linia emoției fundamentale, care alcătuiesc substratul Lumii, nu ca Realitate (care e Cercul), ci ca produs al Spiritului (care e Crucea).

 

*

                               *  *

(Way oh the Serpent)

 

Există în totul doar trei ordine ale lucrurilor: există trei ordine ale lucrurilor în Ființă, trei ordine ale lucrurilor în Univers, trei ordine ale lucrurilor în Lume, şi aşa mai departe. Totul e triplu, dar ființa triplă a fiecărui lucru e alcătuită din trei straturi (sau grade) dintre care unul e în partea de jos, altul e la mijloc şi celălalt e deasupra. Tot ceea ce se produce în interiorul unuia din aceste straturi e reflectat şi figurat în alt strat. E principiul fundamental al oricărei ştiințe secrete şi ceea ce Hermes Trismegistus spune în formula: „ceea ce se află în partea de sus e la fel cu ceea ce se află în partea de jos, iar ceea ce se află în partea de jos e la fel cu ceea ce se află în partea de sus”.

Dacă o înțelegem bine, această formulă explică multe lucruri. Astfel, în astrologie, noi intrăm la început în ceea ce dă poziționarea astrelor la naşterea unui om sau la începtul unei conjuncții revelate de raporturile dintre ele şi de aspectele lor, de destinul acestui om şi de cursul acestei conjuncții. Cu toate acestea, nu astrele acționează asupra acestui om şi nici asupra viitorului său succes. E destinul lor care acționează asupra astrelor, iar acest destin, existând ca o forță spirituală undeva într-un strat superior se află reprezentat la modul material, sau mundan, în astre. Când eu spun că datorez cutare succes din viața mea cutărui aspect înfățişat de Saturn, eu mă exprim într-o manieră şi corectă, şi incorectă. Mă exprim corect în măsura în care citirea horoscopului meu îmi îngăduie într-adevăr să prevăd acest succes prin previziunile date de aspectul lui Saturn care constituie cauza aparentă. Cu toate acestea, cauza materială nu este planeta Saturn: numai ceea ce planeta Saturn reprezintă în lumea materială e cauza succesului meu.

Iar în privința lumii în care trăim – nu vorbesc de pământ, ci de ansamblul de materie animată ce alcătuieşte acest univers – lucrurile sunt împărțite în trei straturi: stratul material, stratul spritual şi stratul divin. Există între ele o riguroasă corespondență. Fiecare este la rândul său împărțit în trei. Stratul material se compune din stratul fizic sau extern, stratul magnetic sau mijlociu, şi stratul astral sau intern. Stratul spiritual se compune din...

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Cristos care, în revelația lui materială, este un zeu creştin, iar în revelația lui magică este un zeu, e Dumnezeu în revelația lui divină. În primul ordin, îi putem adresa rugăciuni care, în funcție de regulile magice ale acestor operațiuni de credință, vor produce sau nu vor produce vreun efect. În cel de al doilea ordin, i se pot adresa invocații, ca lui Osiris, care este acelaşi zeu, iar efectul lor va depinde de perfecțiunea incantației şi a ritului. În cel de al treilea ordin, nici rugăciuni, nici incantații nu-i pot fi adresate; procesul prin care se poate realiza uniunea cu el nu poate fi redat de cuvinte, nici înțeles de inteligență. Cel odată ajuns în acel loc unde acest proces există ca formulă de relație, poate asista la ultima revelație intimă, şi numai el va şti, dacă putem presupune că el însuşi va putea s-o ştie.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Să consideri că toate lucrurile sunt tot atâtea accidente raționale ale unei iluzii iraționale, chiar dacă fiece lucru poate fi rațional pentru el însuşi – iată unde se află principiul înțelepciunii. Dar acest început de înțelepciune nu e decât jumătate chiar din înțelegerea acelor lucruri. Cealaltă parte în înțelegerea lucrurilor constă în cunoaştere, într-o intimă participare la acele lucruri. Trebuie să trăim intens şi intim chiar ceea ce repudiem. Pentru cineva incapabil să simtă creştinismul, este uşor să repudieze creştinismul; mult mai greu e să-l repudiezi după ce l-ai simțit, l-ai trăit şi ai fost în el cu adevărat. Dificil e să-l repudiezi, sau să ştii cum să-l repudiezi, nu ca pe o formă de minciună, ci ca pe o formă de adevăr. Să recunoşti adevărul ca adevăr, şi în acelaşi timp ca eroare; să trăieşti contrariile, fără să le accepți; să simți totul în toate felurile, dar să nu rămâi până la urmă doar o inteligență a totului – atunci când omul se ridică pe această culme, e liber ca şi cum s-ar afla pe toate culmile, e singur cum singur eşti pe toate culmile, unit cu cerul, cu care nu eşti niciodată unit, cum se întâmplă pe toate culmile.

Falsa lumină a realității, falsa lumină a ficțiunii, falsa lumină a inițierii şi a secretului – zi, crepuscul, noapte, ce sunt toate acestea pentru cineva care contemplă Rațiunea clară, Şarpele ce ondulează şi traversează mai-mult-ca-lumile?

Şarpele se situează deasupra ordinelor şi a sistemelor şi, chiar de se ridică în sensul lor, el se dispensează de drumuri şi de trasee. Mişcarea lui în ordinea inferioară a lucrurilor şi ființelor nu se efectuează spre dreapta decât pentru a se efectua mai apoi spre stânga, în ordinea superioară a aceloraşi. Ceea ce oamenii nu pot stăpâni decât prin îndemânare, prin combinații sau prin constrângeri, Şarpele reuşeşte singur şi pe deplin liber. Pentru el, a comanda înseamnă a se pune în serviciul ideii de a comanda; liber şi prudent, străbate ascendent lumea şi spiritul, până când iese din lume şi din spirit.

El pune în alianță adevărate constrângeri, căci, câtă vreme drumurile lumii se află fie la dreapta, fie la stânga, fie pe mijloc, el îşi continuă drumul ce trece prin toate celelalte şi care nici nu este un drum. El porneşte, la fel ca drumul spre dreapta sau ca drumul spre stânga, de la Instinct spre Dumnezeu, însă el nu cunoaşte punctul de ruptură unde se unesc triunghiurile; el nu alcătuieşte unghi cu el însuşi (Nu-l reprezintă niciun alt simbol decât O care limitează lumea sau S care o evită.) El nici nu se ridică spre a se frânge apoi, ca drumul de mijloc, de la Instinct spre Dumnezeu. Ştiind că există alte drumuri decât cel de mijloc, el le recunoaşte: căci se îndepărtează de cel de mijloc şi le ocoleşte pe celalte, ne urmând niciunul. Țâşnind de pe culmea instinctivă şi, țâşnind spre culmea divină, el atinge uşor curba alcătuită de Vesicula învăluitoare, dovedind astfel că îşi cunoaşte existența ei; dar de îndată ce o atinge, se şi separă şi nu-şi mai urmează nici curba, nici modul de a ondula. Astfel se deosebeşte de toate modurile şi de toate condițiile lui Dumnezeu şi ale Ființelor. Acolo unde el pare a fi identic, el diferă, iar cele două moduri (dacă le putem spune astfel) care-l alcătuiesc se opun în caracterul şi în natura lui. În lumea de jos, el este o lună în creştere, în lumea superioară este o lună descrescătoare...

Nu cunoaşte misterele, dar le conține, se îndepărtează de drumuri şi de inițieri; abandonează ştiința pe care o pătrunde; neagă magia pe care o traversează; iar, atunci când ajunge la Dumnezeu, nici nu se opreşte.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Numai contactul cu un element al Piscului, deci un element al Unității, conferă puterea completă sau conferă un element complet în această putere, asupra nouă înşine sau asupra lucrurilor. În gradele intermediare forța este adesea confuzie, iar cunoaşterea e adesea vertij. Uneori este imprudent să te aventurezi cu prea multă veselie în suflet pe drumuri pentru care nu există busolă. Aşa se face că Lytton, incontestabil cunoscător al gradelor secrete din ordinul minor, nu a fost decât un foarte mediocru scriitor; niciun fel de magie nu a putut să-l ajute să-şi găsească nici propriul său echilibru, nici propria lui personalitate. Chiar dacă a fost inițiat, într-o manieră sau alta, în anumite mistere de la Pragul Secund, Robert Flood nu a încetat să rămână un comentator confuz şi indigest. Un asemenea eşec în domeniul estetic şi superior – iar estetica înseamnă scoaterea în relief a reprezentării divine, căci frumusețea e forma divină a materiei – poate fi deseori întâlnit la oamenii preocupați intens de misterele lumii magice.

Considerațiile de acest fel sunt valabile şi pentru fenomenul invers: există anumite predispoziții intime care îi îngăduie individului să fie ales, iar el consideră că ceea ce are el înnăscut este ceva primit pe merit. Aşa s-a întâmplat cu Shakespeare: imediat ce Marea Fraternitate l-a chemat la ea fără să-i vorbească, el a fost capabil să primească în suflet acel comandament care l-a ridicat, ca exprimator, deasupra tuturor poeților lumii; iată cum acest om, care nu a cercetat altcumva decât cu intima substanță a ființei sale, a putut să intre în cea mai intimă stăpânire (chiar dacă inconştientă) a Secretelor Majore, mai mult decât cercetătorul Flood sau masonul Bacon.

În piesa Furtuna sunt dezvăluite mistere infinit mai intime decât ceea ce aflăm la Flood şi sunt date în frumusețe, căci autorul poartă semnul lui Dumnezeu în Materie, care este însăşi frumusețea.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Dispunerea mundană a lucrurilor care sunt generate de Foc ia figura simbolică a Focului care este Piramida (pir, în limba greacă, înseamnă Foc). Ceea ce vrea să spună că diversele Ordine ale lucrurilor sunt Unul în înălțime, Doi la mijloc şi Trei jos. Ele sunt Unu sus căci vârful este un punct; ele sunt Trei la bază căci piramida adevărată are trei fețe, fiecare fiind un triunghi echilateral; ele sunt Doi la mijloc, căci chiar dacă nu se află nimic la mijloc de natură materială sau numerică, care să fie doi, Doi este, totuşi, ceea ce se află între Unu şi Trei.

Aşa se întâmplă că cele trei grade de semnificație – cel actual sau material, cel magic şi cel divin – conțin retrospectiv trei, două şi un ordin, în sânul cărora două punți, două transepturi sau două treceri se află între ordinul material şi cel magic, şi între ordinul magic şi cel divin.

 

*

                               *  *

(Way of the Serpent)

 

Drumul Şarpelui este în exteriorul ordinelor şi al inițierilor, el se află chiar în afara legilor (rectilinii) ale lumilor şi ale lui Dumnezeu. Caracterul blestemat, aspectul respingător al Şarpelui sunt mărci ale Opoziției sale la Univers – profund şi obscur Mare Mister. El este Spirit Negator, dar care neagă mai mult, şi mai profund, decât se înțelege în general şi chiar decât s-ar putea înțelege. El neagă binele, în stadiul său primar, când nu este decât Şarpele care o momeşte pe Eva; el neagă adevărul, în cel de-al doilea stadiu, când el este (...); el neagă binele şi răul în cel de-al treilea stadiu al său, atunci când e Satana; el neagă adevărul şi eroarea în al său al patrulea stadiu, când e Lucifer (sau Venus); el se neagă pe sine însuşi şi depotrivă neagă cel de-al cincilea stadiu al său, el fuge când este un dublu S. (SS), de Suprema Revelație. (...) el însuşi se momeşte pe sine şi se ucide.

Toate drumurile care traversează lumea şi legea sunt rectilinii; drumul Şarpelui este evaziunea în afara drumurilor, căci el este, în mod substanțial şi potențial, Evaziunea Abstractă, recunoaşterea adevărului esențial, care poate fi exprimat poetic prin fraza: Dumnezeu este cadavru al lui însuşi; descoperirea Triunghiului Mistic în care cele trei culmi sunt acelaşi punct, secretul Trinității şi al lui Dumnezeu Viul care, într-un anumit fel, este Omul Mort în şi prin Dumnezeul Mort.

 

Traduceri din portugheză de Dinu Flămând

(Aceste texte fac parte din volumul al 3-lea, în curs de apariție, seria Fernando Pessoa de la Editura Humanitas Fiction, îngrijită de Dinu Flămând)