Meridian
Valery Oişteanu

ANDR BRETON, PAUL LUARD & SUSANNE MUZARD: 33 DE COLAJE

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012

 Odată, demult, pe vremea avangardei, între anii 1928 şi 1931, trei poeți-artişti au colaborat pentru realizarea unei cărți unice alcătuite din 33 de fotomontaje, realizate în spiritul celebrului cadavre exquis. De ce au ales această manieră artistică specifică? Împreună, cei trei au descoperit un limbaj universal al simbolurilor sexuale, plasate în alăturări radicale şi au încercat să îmbine sublimul cu grotescul. 
 
În anul 1925, proiectul „desăvârşitului cadavru” a fost demarat la Paris, în casa din rue du Chateau unde locuiau Marcel Duchamp, Yves Tanguy, Jacques Prévert şi alții. Totul a început ca o colaborare literară mizând pe jocul de cuvinte, însă activitatea aceasta şi-a lărgit în scurt timp aria, pentru a se transforma într-un complex joc vizual implicând utilizarea desenului şi a colajului, în cadrul căruia artiştii includeau diverse fragmente decorative aparent disparate, accentuând rolul hazardului. Principiul structural al adăugirilor autonome a condus la o serie de imagini suprarealiste, numeroşi artişti implicându-se în această activitate cu adevărat pasionantă. 
 
După câțiva ani, amândoi fiind la Paris, Breton şi Éluard au realizat unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale lor, „L’Immaculée conception” („Imaculata Concepțiune”, 1930). Colajele expuse la Galeria Ubu din New York datează, aproximativ, din aceeaşi perioadă; au fost redescoperite la Paris în anul 2003, într-un carnet cu spirală, în cadrul unei licitații cu obiecte rămase de pe urma lui Breton. Colecționarul a împărțit paginile respective în 33 de colaje independente, care sunt expuse acum pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, aceasta fiind a doua expoziție unde ele au putut fi admirate vreodată. Patru dintre colaje au fost create pe baza unor fotografii colorate manual, majoritatea celorlalte fiind realizate în sepia, iar câteva sunt alb-negru. 
 
Expoziția a avut loc pentru prima dată în anul 2004, la Galeria Maldoror din Praga. Acolo au fost prezentate mai întâi aceste creații artistice necunoscute, în acest fel fiind facilitat şi accesul publicului la opera lui Suzanne Muzard, cea care a trăit o pasională poveste de dragoste cu Breton, în perioada când era căsătorită cu scriitorul Emmanuel Berl. Breton face aluzii la Muzard în poemul său intitulat „Make It So Daylight” (1928), din care cităm: „Ceea ce ador ceea ce niciodată nu mă va putea face să ma topesc în flăcări/ Tu Suzanne adică însăşi forma focului.”
 
Colajele expuse acum sunt creațiile celor mai radicale minți ale secolului XX, care s-au folosit de scheme narative pline de inventivitate, uneori obscure, de jocuri de cuvinte sarcastice, de o imagistică sexuală cu accente hipnotice, pentru a crea nişte compoziții ludic-absurde. În prefața pe care a scris-o pentru catalogul expoziției, istoricul de artă ceh Karel Srp numeşte aceste opere artistice „poezie vizuală.” 
 
Trioul dinamic format din Breton, Éluard şi Muzard a marcat o activitate de pionierat în privința tehnicilor colajului, fiecare dintre ei aducând un element mistic suprapus unui fond suprarealist, cu scopul de a revela disocierea dintre vis şi realiltate. (Breton susținea că cel mai înalt țel la care ar putea să aspire poezia este acela „de a compara două obiecte cât mai diferite şi mai îndepărtate unul de celălalt cu putință, sau, utilizând o altă metodă, să le pună în opoziție, pentru a le confrunta unul cu celălalt într-o manieră cât mai bruscă şi mai neaşteptată.”)
 
Aceste narațiuni-colaj includ imagini ale unor preoți şi ale unor doamne în costume de baie, călugări alături de figuri nud, un scaun electric, un soldat cu mască de gaze ieşind dintr-o gură de canal, vânători țintind un ochi gigantic, un elefant şi două femei legați împreună de un copac, un cap de cămilă aşezat în parlament, burta unui caşalot, o alună. Aceste creații prezintă, de asemenea, o serie de figuri aflate în stări existențiale ambigue: capete retezate puse lângă imagini ce sugerează domeniul religios sau astronomic, înotători care plutesc sau se scufundă, dansatoare de can-can şi nenumărate picioare, mâini şi ochi ieşind din butoaie de vin sau legate de copaci într-o manieră ce duce cu gândul la practicile sadomasochiste. Un colaj din 1928 foloseşte ca fundal o fotografie a Podului Brooklyn. Un Christ crucificat stă atârnat de nişte cabluri de oțel, flancat, pe o parte, de o dansatoare exotică; un domn în vârstă cu joben dă semne că ar vrea să seducă dansatoarea. 
 
În cercurile avangardiste de astăzi, aceste montaje sunt numite „colaje vispo” (sau poezie vizuală) şi servesc adesea pentru reprezentarea artistică a viselor. Anterior, colajele vispo erau puse în legătură cu o plănuită mare mişcare antireligioasă, care i-a fascinat pe reprezentanții suprarealismului în primăvara lui 1931, cu toate că protestul ca atare nu a avut niciodată loc. Din punct de vedere strict estetic, însă, aceste creații au fost cu adevărat revoluționare în ceea ce priveşte folosirea unor fundaluri diferite, sugerând situații kafkiene – aşa cum se întâmplă în colajul Numărul 12, lipsit de orice alt titlu, în care o tânără ține un cap de copil negru deasupra unui aparat electrice, iar dedesubt, nişte mâini bărbăteşti ieşind dintr-o blană par pasionate de jocul de cărți. 
 
Treptat, aceste noi şi neaşteptate combinații configurează ele însele noi linii narative şi sugestive, iar asta însemna o concepție extrem de sofisticată asupra colajului în acea epocă. Colajul Numărul 6, de pildă, prezintă o scenă liniştită de pe o stradă pietruită, realizată în maniera fotografiilor lui Atget, la care se adaugă nişte trecători de duminică şi o creatură grotescă, asemenea unei maimuțe cocoțată deasupra unui zid, toate acestea fiind contemplate de o figură drapată într-o robă sinistră ce aminteşte de membrii Ku Klux Klan-ului şi subliniată de o mână uriaşă care se întinde ca şi cum ar fi cuprinsă de spaimă. În colajul Numărul 29, o femeie masivă, îmbrăcată într-un costum de circ stă în picioare ca şi cum s-ar afla în fața tribunalului, fiind înconjurată şi minimalizată de reprezentanții sistemului religios şi de nişte tineri cu ținută militară care par a urma s-o judece.
 
În marea lor majoritate, aceste creații artistice se prezintă drept înregistrări spontane, întruchipări ale sublimului, către care converg toate elementele componente, fie ele raționale sau iraționale, conştiente sau inconştiente, abstracte sau concrete. Catalogul expoziției reunind cele 33 de colaje prezentate la Praga, la Galeria Maldoror, în anul 2004, şi la Galeria Ubu din New York, reproduce toate colajele în alb şi negru ori sepia, cu excepția fotomontajelor pictate la cinci mâini şi este, astfel, un neprețuit izvor de cercetare şi inspirație pentru întreaga literatură vizuală.  
 
În româneşte de Rodica Grigore