Dosar VR
?tefăniță Regman
CORNEL REGMAN ŞI "LUCRĂTORII" LUI: PERIOADA 1959-1967
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2013
Ducându-mă, toamna trecută, la CNSAS, pentru a consulta dosarele întocmite pe numele tatălui meu, criticul şi istoricul literar Cornel Regman (1919-1999), mi-a venit în minte o vorbă care, în copilărie, pe cât mă amuza, pe atât mă îngândura: „Du-mă, mamă, la Sovata, să-l cunosc şi eu pe tata”. Erau aici, după mine, nişte secrete, nişte lucruri intime, care ascundeau drame. Mai serios, din aceste dosare ce însoțesc mai toată perioada de activitate literară a lui Cornel Regman, n-am dat de un „alt” tată decât cel pe care l-am cunoscut. Chiar în sinistrele timpuri ce făceau victime pour un oui ou pour un non – când nu pentru mai puțin –, chiar în ultimul deceniu ceauşist, şi-a menținut verticală coloana vertebrală şi binecunoscutu-i echilibru. Cu evident curaj. Ştiam de excluderea lui din Partid, în 1950, pe motive dintre cele mai aberante. Îmi povestise de refuzul lui brutal, în 1955, de a deveni informatorul Securității infiltrat în redacția revistei Steaua, unde lucra, şi de măsurile teribile ce i-au urmat, cu consecințe importante, pe toată durata vieții, nu numai pentru el, ci şi pentru familia lui.
Noutățile cu care au venit dosarele, în ce mă priveşte, (nu voi discuta, aici, alcătuirea lor, nici posibilitatea de a nu fi complete sau de a exista şi altele) sunt legate de felul cum Cornel Regman era „lucrat”, prin diverse „surse”, de ofițeri ei înşişi tributari, într-o anume măsură, schimbărilor de „linie” impuse de cei de sus. Mai dureros: sentințe, căci nu pot să le spun aprecieri, pline de venin şi de ignoranță, ale securiştilor care au tăiat şi spânzurat la Cluj, în plin stalinism, sunt răstălmăcite , peste ani, în dosare întocmite nu numai de mântuială, dar şi cu mult cinism. Un exemplu edificator: una dintre acuzele care i se aduceau lui Regman în anii ´50 era că prospătul licențiat în filologie, soldat pe frontul din Moldova, a fost adus la Marele Stat Major, unde va funcționa ca simplu „cifrator” (într-un birou alăturat lucra, se pare, dl. Gabriel Țepelea). Deşi era caligrafiat citeț, cuvântul „cifrator” devine, ani mai târziu, în dosare absolut răuvoitoare, „ofițer”, „lucrătorii” adăugând şi o poveste după care ar fi fost propus pentru studii militare în Germania. Aceasta le permite să se lanseze în conjecturi legate de motivele pentru care Regman nu s-a dus acolo, fără să se întrebe, însă, dacă ştia vreo boabă nemțeste sau de ce a fost lăsat la vatră doar cu gradul de fruntaş. Un alt exemplu, cu consecințe directe în ce mă priveşte: cum nu ajungea că a fost simpatizant al liberalilor, în anii ´40, cu vederi progresiste şi repulsie față de legionari (liberală îi era familia, liberali cei mai mulți prieteni din Cercul Literar de la Sibiu), Regman e catalogat în dosare PNList activ, apoi, brusc, devine „legionar”. Mare mi-a fost uimirea să descopăr, în dosarul „meu”, de data aceasta, că pe întreaga durată a serviciului militar am fost urmărit prin toate mijloacele, căci – se menționează explicit –, având un tată „legionar”, mi-aş fi putut îndoctrina colegii în acest spirit! Chiar aşa să fi tremurat regimul, la mijlocul anilor 1970, de frica legionarilor?
Ştiu că nu toți au fost victimele criminalului şi complexului sistem securistic în acelaşi grad şi să mă ierte că am zăbovit asupra cazului nostru cei care au suferit infinit mai mult. Mă gândesc, de pildă - acum că se ştiu mai multe despre „fenomenul Piteşti” - la ce a trebuit să îndure un frate a lui Cornel Regman, Ion, în închisoarea în care criminalul Țurcanu avea mână liberă pentru a-i pune pe deținuți să se „reeduce”, prin torturi, unii pe alții. Nădăjduiesc, însă, că introducerea aceasta a izbutit să-i pună în gardă pe cititori în fața deşartei tendințe de a lua drept literă de lege ceea ce nu este, de multe ori, decât un sinistru joc cu norme (şi noime) sui-generis. Mă voi ocupa, în continuare, de deceniul de după părăsirea României de către trupele sovietice.
La sfârşitul anilor 1950, Cornel Regman, devenit bucureştean în urma necesității de a părăsi Clujul, cu interdicție de publicare chiar cu pseudonimul lui, Dan Costa, exclus din Uniunea Scriitorilor, scos sistematic din modeste slujbe şi marginalizat cu bună ştiință, se află – ca scriitor, totuşi – în atenția „ activă” a Securității (va mai fi urmărit, cu şi mai mare „atenție”, în 1977, pe la mijlocul anilor 80 precum şi în alte dăți). La început, în dosarul perioadei 1959 – 1967, se găsesc „note” privind viața şi opiniile criticului date de diverşi indivizi din lumea literară. Una e cea a turnătorului-tip. Botezat „Dionisie”, acesta nu ezită să-şi pună în evidență eforturile depuse pentru infiltrarea cerchiştilor, pe care caută cu orice preț să-i pună într-o lumină defavorabilă. Citez din nota lui „Dionisie” din 20 aprilie 1960: „Soția lui Cornel Regman afirma că a văzut, recent, o fotografie a poetului ARON COTRUŞ şi că în această fotografie poetul arăta ca un patriarh, magnific şi cărunt. Tot ea afirma că ARON COTRUŞ se află în America Latină şi că lucrează la un volum de psalmi. Observând un discret semn al soțului (semn nerăutăcios şi nesuspicios, dar oricum – prudent) am crezut de cuviință să nu insist deocamdată şi să nu cer amănunte ca nu cumva să forțez lucrurile şi să isc bănuieli. Cum am planificat o întâlnire la un pahar, la finele acestei săptămâni, am să readuc subtil discuția.”
De la un moment dat, însă, dosarul lui Cornel Regman nu mai găzduieşte decât ceea ce „lucrătorii” pretind a fi aflat în urma conversațiilor cu – acesta da, lucru uluitor! – cei mai buni prieteni ai acestuia. Sunt cei cu care criticul a semnat Scrisoarea deschisă a „Cercului literar din Sibiu” adresată lui E. Lovinescu şi publicată în ziarul Viața la 10 mai 1943, rămasă în istoria literaturii după expresia dată de însuşi marele critic drept „Manifestul Cercului literar”. Sunt, iarăşi, cei care au răspuns curajos, în mai multe rânduri, atacurilor din presa naționalistă a vremii (Negoițescu era, de pildă, etichetat drept „comunist”, „bolşevic”, „trădător al războiului sfânt”, „vândut evreilor” ş.a.m.d.). Primul e Ştefan Aug. Doinaş, rebotezat Andrei Golfin – nu altul decât cel care, împreună cu soția lui, Irinel Liciu, mi-a fost naş la botez, în 1958, când a ieşit dintr-o absurdă detenție -, al doilea, Ion Negoițescu („George Ion”), după eliberarea lui, odată cu amnistia din 1964, dintr-o şi mai lungă, dar nu mai puțin absurdă, încarcerare.
Că aceşti oameni, fruntaşi ai generației lor, au fost puşi să se preteze la aşa ceva e strigător la cer astăzi. Trebuie văzut însă care erau timpurile! Țin aici să subliniez câteva aspecte de care, în mod curios, nu se ține seama. E înfierat, azi, Doinaş, pentru că ar fi acceptat „de bunăvoie şi nesilit de nimeni” (formulă „stas”, în fond tautologică) colaborarea cu Securitatea, pe vremea când se afla în celulă. Şi mă gândesc: de ce nu şi „cu voie bună”, dacă tot ne jucăm cu vorbele? Alte grozăvii i se pun în cârcă. Oricât aş căuta, nu le văd temeiul şi pace! În ce priveşte modalitatea de colaborare, să reținem totuşi că, asemenea multor foşti deținuți politici, atât lui Doinaş cât şi lui Negoițescu le erau stabilite întâlniri periodice cu câte-un ofițer care le trasase în prealabil „sarcini” (la un moment dat, amândoi dădeau seama aceluiaşi personaj!). Notele sunt redactate de către lucrătorul M.A.I. la câteva zile după fiecare întâlnire, iar „semnăturile” „Andrei Golfin”, „George Ion” etc. sunt dactilografiate de către acest ofițer, care le şi comentează, pe scurt . Să nu fie oricine îndreptățit, atunci, să-şi pună un lanț de întrebări? Câte dintre opiniile prezentate ca fiind ale lui Cornel Regman sunt ale lui? Câte nu aparțin prietenilor lui? Câtă complicitate a existat oare între aceşti „aşi” ai Cercului literar, cum se considerau ei? Sau: nu s-ar putea ca, din zel sau pur şi simplu după bunul plac, însuşi ofițerul să fi adăugat informații, să le fi scos ciuntit din context pe altele, să le fi eludat pe cele pe care nu avea cum să le înțeleagă? Cert e faptul că, dacă la începutul operațiunilor Cornel Regman se află în „urmărire activă”, datorită relatărilor favorabile ale prietenilor, el e trecut la „pasivi”, ca „element cu o poziție bună, de înțelegere a realităților”. Se va vedea că cel care s-a întrecut în a-l prezenta pe Regman într-o astfel de lumină, fără teama de a părea neverosimil sau, cu alți ochi, batjocoritor la adresa instituției, a fost Negoițescu . Şi cum să nu remarcăm postura inedită, incredibilă: din cetățeni „reabilitați” dar la cheremul membrilor organelor represive, atât Doinaş cât şi Negoițescu se erijează în pedagogi ai acestora, deschizându-le efectiv ochii asupra unor aspecte din viața literară, unor valori sau imposturi. Căci atenție!: nici la Doinaş, nici la Negoițescu nu găsim intenții de a-şi spiona confrații sau delațiuni ale lor. Ei efectiv luptă să arate răul pe care îl fac în cultură tocmai sus-puşii regimului. Să recunoaştem, însă, că e o manieră curioasă de a participa la viața cetății!
Pentru înlesnirea lecturii acestor file de dosar, le-am repus în ordine cronologică, nereținând cele câteva note date de persoane străine de cerchişti, am actualizat ortografia, inclusiv a titlurilor publicațiilor – nu însă şi a numelor persoanelor - şi am eliminat cât mai multe elemente de ordin birocratic (antetul cu locul codat al întâlnirilor, numărul de exemplare etc.). Unde nu e indicat altfel, toate sunt „note informative” purtând inscripția „strict secret”. De asemenea, am trecut sub tăcere câteva opinii care ar putea fi considerate drept calomnii la adresa unor persoane în viață. Acolo unde informațiile de care am dispus mi-au permis-o, am apropiat două date: prima e data întâlnirii secrete, a doua, cea a redactării. În fine, sublinierile aparțin diverşilor superiori ierarhici ai ofițerilor raportori.
Din Dosarul „I.” al lui REGMAN-NISTOR CORNEL [Regman Cornel-Nistor], vol. 1
[1]
7 mai 1959
Discutând cu Cornel Regman, printre alte probleme, a fost abordată şi aceea a cazului [Mihail] Andricu (la 6 mai 1959). Spre deosebire de toate părerile auzite de la alte persoane, Cornel Regman a afirmat că, în fond, nu vede ce stă în mod concret la baza acuzațiilor aduse lui Andricu, întrucât cele semnalate în articolul din „Contemporanul” (din 30 apr. 1959) nu sunt prea grave şi suficient de concludente pentru a constitui prilejul unor asemenea demascări publice.
Părerea mea personală e că felul de a vedea şi a gândi a[l] lui Regman – în momentul de față – e influențat şi de faptul că de o îndelungată perioadă de timp nu are serviciu.
„Crişan”
NB [Nota Biroului]. Cornel Regman nu este cunoscut în evidențele D.[irecției] noastre, însă este urmărit în evidență de Direcția III-a[,] căreia îi va fi dată spre exploatare o copie după prezenta notă. [...] Cpt. Florescu Ion
Se va cere o caracterizare lui A. Golfin
[2]
17 dec. 1959, orele 19 / 12 ian. 1960
NOTĂ CARACTERIZARE
REGMAN CORNEL
Sursa îl cunoaşte pe Regman Cornel încă din 1948 de la Cluj. Pe atunci, Regman scria articole critice literare la ziarul „Lupta Ardealului”, era prieten cu toți scriitorii clujeni, lua parte la şedințele de cenaclu ale filialei U.S. etc.
Mai târziu Regman Cornel a lucrat ca redactor în redacția revistei „Almanahul literar” devenită „Steaua”, din Cluj – până ce a început să se certe cu Baconski care l-a şi dat afară din redacție. Cearta a pornit, spune Regman, de la soțiile lor şi de la faptul că Regman nu-l tămâia pe Baconski niciodată .
Apoi, prin 1955-1956, Regman Cornel s-a mutat la Bucureşti şi a intrat redactor la Espla. Când a venit director Petru Dumitriu, prieten cu Baconski, l-a dat afară. Lucrul a fost scandalos, Regman fiind un redactor foarte bun. Regman a lucrat la Difuzarea cărții, apoi la Institutul de lingvistică al Academiei, acum este redactor la revista „Limba română”. E căsătorit, are un copil.
Regman Cornel este un critic literar dintre cei mai înzestrați, om cu un caracter serios şi sincer, iubind gluma fină şi plăcându-i viața, fără vicii, muncitor, conştiincios, merită toată stima şi dragostea.
Ca şi Olteanu, a făcut parte din Cercul literar din Sibiu, al lui Negoițescu. E prieten cu Negoițescu, cu Doinaş, cu Olteanu, cu Ion Brad şi cu mai toți scriitorii, afară de Baconski şi Petru Dumitriu. Baconski l-a acuzat, se zicea (de altfel sursa l-a auzit chiar personal pe Baconski spunând asta) că Regman ar fi fost legionar, că ar fi făcut parte din Hiteljugend [sic!] şi alte asemenea gogorițe.
Singurul lucru care i se poate probabil reproşa lui Regman este originea sa socială. Tatăl său este, se pare (sursa nu ştiu [ştie] sigur) preot ortodox din Ardeal , român (deci nu putea să facă parte din Hitlerjugend) şi aşa cum spunea Regman, dacă ar fi fost legionar, el sau taică-său, de ce ar fi scris în 1943 încă, articole antifasciste (bineînțeles articole literare, căci n-a făcut politică şi iarăşi origina [sic!] socială nu-l ajuta să aibă o orientare clară şi netă de stânga.
„N. Georgescu”
NB. Cornel Regman este bun prieten cu Ion Negoițescu şi pentru a relua legăturile cu acesta agentul Georgescu N. a invitat pe Cornel Regman cu soția la el pentru ziua de 18 decembrie 1959, urmând ca ulterior să-l viziteze şi el pe Regman. A purtat chiar discuții cu Regman despre Negoițescu.
Prezenta notă a fost cerută pentru a constata în ce măsură îl cunoaşte agentul pe Cornel Regman.
Rezultă că vorbeşte cu oarecare părtinire despre el, fapt pentru care i s-a atras atenția.
Lt major Lungulescu O.
[3]
10 XII 1960
În ziua de 8 decembrie l-am întâlnit în fața casei mele pe Cornel Regman, cu care am făcut câțiva paşi pe stradă. S-a grăbit să-mi comunice ultima noutate: Petru Dumitriu a vorbit despre Ion Negoițescu la radio. Iată, pe larg ceea ce mi-a spus:
Lui Ion Negoițescu i s-ar fi comunicat – nu ştia precis cine, dar susținea că „o persoană de încredere” – că, într-una din seri, la postul „Europa Liberă”, Petru Dumitriu vorbind despre „critica literară în R.P.R.” a amintit şi numele lui Negoițescu. După ce a vorbit pe larg despre critici care – ca Gh. Călinescu şi alții – „s-au infeudat regimului şi care, astfel, se bucură de toate favorurile materiale şi morale”, a arătat că, în schimb, „critici foarte talentați, ca de pildă Ion Negoițescu, sunt lăsați să umble flămânzi, fără un serviciu, fără a li se permite să scrie, pe străzile Bucureştiului.”
Comentariul lui Cornel Regman: „Faptul acesta este cum nu se poate mai prost, atât pentru Negoițescu cât şi pentru ceilalți amici ai lui. Petru Dumitriu a dovedit încă o dată că este un ticălos.
Dacă asemenea lucru ar fi fost spus de către un transfug care de ani de zile lipseşte din țară, lucrul ar fi scuzabil, deşi – chiar şi atunci – ar trage în balanță. Dar Dumitriu ştia atmosfera din țară şi îşi dădea seama că a face o astfel de prezentare a unui om înseamnă a turna gaz peste foc, în orice caz, a înrăutățit situația lui Negoițescu.
Eu am ripostat zicând că poate tocmai un astfel de fapt va precipita rezolvarea situației lui Negoițescu: s-ar putea să i se ceară lui Negoițescu în mod expres să scrie lucruri care să dezmintă afirmațiile lui Petru Dumitriu.
Regman a obiectat susținând că nu i se va cere lui Negoițescu să scrie, ci, probabil, i se va oferi un serviciu. L-am întrebat care e opinia lui Negoițescu: mi-a spus că „e fiert cu totul” şi „nu mai ştie ce să facă”. Apoi m-am depărțit de Regman.
A doua zi, Negoițescu m-a chemat la el să-mi „comunice ceva”; i-am spus că ştiu despre ce e vorba întrucît am vorbit cu Regman şi am aflat că „a devenit celebru”. Atunci, a replicat el, nu mai veni pe la mine: asta voiam să-ți spun. E mai bine să nu ne vedem câtva timp: noua mea celebritate e riscantă, a încheiat el.
„Andrei Golfin”
NB. Ion Negoițescu, legionar , unul din conducătorii „Cercului literar” de la Cluj, este urmărit prin acțiune, care în prezent se găseşte la Dir. VIII-a în vederea avizării arestării obiectivului. În această situație, pentru a afla opinia lui Negoițescu i s-a dat sarcina să-l viziteze.
Nota se va prezenta conducerii.
Următoarea întâlnire – 16 dec. 1960 ora 12
Cpt de securitate Cohn I.
[Dir VIII]: Ion Negoițescu legionar, avizarea arestării obiectivului
[4]
[Sursa „Andrei Golfin”] 24 XII 1960 / 6.1.1961
Marți, 20 dec. a. c., am stat de vorbă cu Cornel Regman, redactor la revista „Limba română”. L-am întrebat dacă mai ştie ceva despre situația lui Negoițescu, mi-a spus că l-a întâlnit cu câteva zile înainte şi că au discutat în treacăt. După câte spune el, Negoițescu [nu] mai este atât de speriat, deoarece lucrurile nu se prezintă chiar aşa cum s-a auzit prima dată. Într-adevăr, Petru Dumitriu a vorbit despre el la radio, a spus că este foarte talentat şi că, pentru că nu s-a conformat directivelor primite, „se plimbă fără nici-o situație pe străzile Capitalei”, dar, în acelaş[i] timp, Dumitriu i-a „încondeiat” şi pe alții. „Despre George Călinescu – pe care l-a apreciat drept una din cele mai mari personalități culturale din lume, a spus deasemenea [sic!] că este strâns în chingi şi i se impune cum să scrie. La fel despre CROHMĂLNICEANU – că este foarte talentat, că are o formație franceză, şi că nu este lăsat „să scrie cum vrea el”. Aşadar, datorită faptului că nu mai este el singur scos în evidență, Negoițescu s-a mai liniştit. E sigur că nu i se va întâmpla nimic rău, dar nu e sigur că nu i se va „oferi o situație oarecare”, pentru a se da un fel de dezmințire afimațiilor lui Dumitriu.
În legătură cu acesta, Regman mi-a spus că ar fi anunțat că, după încă două emisiuni pe teme culturale, va trece la relatări de ordin social şi politic.
Apoi am discutat despre Potra. Regman era revoltat de faptul că Potra a rupt dintr-odată relațiile de amiciție cu Doinaş: dar era şi mai revoltat că Potra, în acelaş[i] timp, a rupt relațiile şi cu el însuşi, fără a-l avertiza, fără a-i da niciun fel de explicații, încetând brusc să-l mai vadă sau să-i răspundă la telefon. Regman se îndoieşte că cineva de la C.C. i-ar fi dat o asemenea povață şi pune această atitudine pe seama atmosferei din redacția revistei „Teatrul”, unde Doinaş şi prietenii lui sunt foarte rău văzuți, datorită bîrfelilor [sic!] MARIEI MARIN.
Adaug că, în legătură cu emisiunile lui ________ mi-a spus că acesta a tunat şi fulgerat împotriva tov. _______ numindu-l „satrapul culturii româneşti”.
NB. ________ e urmărit în acțiune informativă ce se făseşte [găseşte] la Dir. VIII-a urmând să se treacă la recrutarea lui.
Împreună cu cealaltă notă care _______ se va prelucra pentru conducere.
Următoarea întâlnire – 29. 12. 1960.
Cpt. de Sec. Cohn I.
[5]
21 X 1961 / 6. nov. 1961
Aproximativ acum o săptămână, am avut o discuție cu Cornel Regman. Întrebându-l despre diverşi scriitori, am ajuns să discutăm despre Ion Brad. Iată ce am aflat:
Ion Brad a condus, prin 1957, revista „Cravata Roşie”, fiind foarte bine văzut. Călătorind în Italia, Brad a adus de acolo o broşură care cuprindea textul integral al cuvântării lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. în care erau dezvăluite şi înfierate toate abuzurile lui Stalin. Deasemenea [sic!] ar fi adus şi o revistă italiană care cuprindea un articol, nu întrutotul pe linia hotărârilor dela [sic!] Moscova, al lui Togliatti. Revista aceasta Brad a difuzat-o şi nu peste mult timp a trebuit să dea socoteală în fața U.T.M.-ului. Brad şi-a făcut o serioasă autocritică. Cu toate acestea, a fost îndepărtat din funcția de redactor [-]şef al revistei „Cravata Roşie”. În această autocritică, Brad n-a vorbit nimic despre broşura de care am amintit mai sus, deoarece n-o pusese în circulație şi, mai ales, pentru că Tiberiu Utan, bunul său prieten încă dela [sic!] Cluj – căruia i-a cerut sfatul – l-a povățuit să nu sufle nici o vorbă despre ea.
Peste câtva timp, Brad a intrat în redacția revistei Luceafărul, rămânînd însă foarte prudent în relațiile pe care le avea, arătându-se foarte timorat față de orice nouă cunoştință. De pildă, cu Regman aproape a întrerupt relațiile. Când acesta l-a luat la întrebări, Brad s-a justificat spunând următoarele: îi păstrează prietenie lui Regman, ştie că adevărul despre „Cercul literar” nu este cel pus în circulație de către Baconski, dar socoteşte că trebuie să rărească întâlnirile cu membrii acestui grup, deoarece în momentul de față ei nu sunt agreați, şi pentru el, Brad, în loc să le fie lor de ajutor, n-ar face decât să se pună în lumină proastă pe sine.
Această atitudine a lui Brad s-ar fi modificat simțitor în ultimul timp, mai ales de când a plecat dela [sic!] „Luceafărul”, e mai curajos, mai comunicativ. Regman subliniază că, în timpul respectiv, izolarea lui Brad s-a făcut nu numai față de Regman ci şi față de un foarte bun prieten ca Mircea Zaciu, [...] cu care Brad a fost coleg de cameră .
Regman îl consideră pe Brad foarte laş, preocupat de dorința de a-şi face relații suspuse şi de a parveni. După părerea lui, Brad ar fi în stare să nu mai aibă relații cu UTAN dacă acesta n-ar fi la C.C.
„Andrei Golfin”
NB. Tiberiu Utan lucreză la Secția de Literatură şi Artă a C.C. al P.M.R. Se vor verifica cele semnalate şi vom informa C.C. al P.M.R.
Viitoarea întâlnire la 31. X. 1961. [A „primit” Lt maj. Ionescu Ştefan]
[6]
24 mai 1962 / 30 iunie 1962
În ultimele cinci zile am stat de două ori de vorbă cu CORNEL REGMAN, reîntors la revista „Limba română” şi critic literar. Iată câteva din cele ce mi-a spus:
– După părerea lui, s-a încetățenit în viața literară un prost obicei: acela că nimeni nu suportă să fie criticat, nici măcar pe lucruri mărunte. El a semnat cu inițialele sale o „revistă a revistelor” în „Viața Românească” nr. 3, în care scrie despre „Contemporanul”. Făcând nişte sugestii lui E. BARBU în legătură cu rubrica „Sport” acesta l-a înjurat grozav într-unul din ultimele numere ale revistei conduse de Ivaşcu. Mai mult, unul din cei criticați de REGMAN, un anume TEODORU , care s-a dovedit a fi locotenent[-] colonel, i-a dat lui Regman un telefon acasă cerându-i socoteală de ceea ce a scris. În felul acesta, zice Regman, n-o să mai am curajul să critic pe nimeni deoarece „cei mari mă înjură disproporționat de violent în presă, iar cei mici mă înjură la telefon”.
– În legătură cu primirea în partid a unor intelectuali de mare vază, REGMAN e deosebit de satisfăcut. „Am simțit că se merge spre o altă atmosferă față de intelectuali din clipa cînd mi s-a rezolvat situațiunea” zice el. De fapt, REGMAN – care nu avea dreptul să publice cu numele lui – a primit acest drept în urma unui memoriu rezolvat acum o lună. „În felul acesta, zice el, creşte grozav prestigiul intelectualului față de celelalte pături ale populației noastre”. Din scrisorile publicate de „Scânteia”, a lui Ralea i se pare „cam trasă de păr”[;] celelalte i-au plăcut. Eliberarea lui PĂSTOREL TEODOREANU i se pare de asemenea un simtom [sic!] care arată că partidul „se orientează spre promovarea fermă, desigur cu discernământ, a valorilor”.
– În legătură cu revista „Steaua”, mi-a spus că în ultimul număr publică mai multe traduceri din poezia americană semnate V. Felea, Gheorghian [Gurghianu] etc., care de fapt aparțin toate lui A. E. BACONSKI. Acesta nu mai are voie să semneze nimic în „Steaua” deoarece l-a înjurat pe prim[-]secretarul de la Cluj, Vaida, care urmăreşte colaborarea lui BACONSKI la „Steaua”. Colegii de redacție îl ajută în felul acesta pe BACONSKI „să mai ciupească nişte parale din redacția pe care a condus-o cândva”.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este în evidența ob. 297 la cap. II. Agentul a primit sarcina să reia legătura cu N. CASSIAN şi să ne informeze care sunt opiniile sale actuale şi ale lui AL. I. ŞTEFĂNESCU.
Lt. Maj. SĂRARU P.[aul]
[7]
5 dec. 1962 / 7 dec. 1962
Sîmbătă 1 dec. am stat de vorbă cu Cornel Regman, în primul rând mi-a atras atenția asupra articolului Ilenei Vrancea din „Lupta de Clasă” în care e reabilitat Eugen Lovinescu şi „Sburătorul”, arătându-se că e o greşeală să se pună semnul egalității între modernismul şi poziția artei pentru artă susținut de Lovinescu, pe de-o parte, şi între gîndivismul [sic!] lui Crainic sau alte concente [curente] profasciste, care au militat pentru războiul antisovietic. Regman îmi spunea că, în felul acesta, se deschide perspectiva unei reconsiderări juste a cazului „Cercul Literar” din Sibiu – care era ataşat în 1945 de ideologia literară a lui Lovinescu şi care numai datorită duşmăniei lui Baconski a fost interpretat în mod denaturat şi pus la index, ca un grup de reacționari.
În al doilea rând, mi-a relatat modul penibil în care – la ultima şedință a biroului Uniunii Scriitorilor care discuta primirea de noi membrii [sic!] – Aurel Mihale l-a propus pe Baruțu T. Arghezi ca membru. În sprijinul propunerii sale, Mihale n-a putut aduce decât faptul că „tov. Baruțu T. Arghezi a scris două articole foarte frumoase în[tr-]o gazetă literară, a fost în U.R.S.S. şi, pe urmă este fiul poetului Arghezi”. Aceste cuvinte au stăruit [stârnit] hazul şi sentimentul penibilului la cei prezenți. Deşi Mihale a fost ironizat de Marin Preda şi de Perpessicius, totuşi Baruțu a fost acceptat ca membru al Uniunii.
În al doilea rând [?], mi-a atras atenția, sfătuindu-mă să urmăresc următorul lucru: mediocritățile literaturii de azi, ca Nicolae Țic, Radu Cosaşu, Teodor Mazilu şi alții, sprijiniți de toate cercurile scriitorilor erei [evrei] ar pune la cale o vastă acțiune de compromitere a lui Eugen Barbu, atât pentru că revista nu-i mai publică cât şi pentru că în notele sale Barbu i-a atacat. Primul semn ar fi nota din „Contemporanul” inspirată de Silvestru şi scrisă de Eugen Luca, în care e atacat „Luceafărul” şi Ion D. Bălan. De altfel, la această notă, Ion D. Bălan a dat un răspuns. Între cei nemulțumiți, s-ar afla şi Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu şi toată gazeta literară [Gazeta literară] mai ales Alex. I. Ştefănescu. Informația aceasta Regman o deține de la criticul Al. Oprea, adjunct la „Luceafărul”.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidența dosarului de obiectiv „Scriitori”. Agentul a fost unul dintre membrii marcanți ai Cercului literar reacționar de la Sibiu, care a fost demascat la timpul său .
Vina nu se atribuie lui Racovski [Baconski], se datoreşte proastelor relații în care se găsesc în prezent şi Cornel Regman cu Racovski.
Partea a doua a notei redă lipsa existentă în rândul scriitorilor care nu prezintă importanță.
Lt maj. SĂRARU PAUL
[8]
11.III.1964 / 12 martie 1964
Acum câteva zile am stat mai mult de vorbă cu CORNEL REGMAN care mi-a făcut o vizită acasă.
Discutând despre literatură, mi-a spus că, deşi se vorbeşte în general că azi nu mai există „bisericuțe”, grupuri literare etc., după părerea lui există azi câteva grupuri care se manifestă ca atare. Unul e grupul „evreilor”, foarte larg, care se susțin reciproc de câte ori au ocazia, şi care acum se consideră „persecutat”. Există apoi un grup al „ardelenilor la putere” – BRAD, POP SIMION, DODU BĂLAN, REMUS LUCA, LĂNCRĂNJAN etc. dintre care nu toți sunt talentați, şi care, de asemenea, sunt solidari între ei. Există un grup al „tinerilor care se cred foarte talentați” – NICHITA STĂNESCU, ILIE CONSTANTIN, CEZAR BALTAG, M. [N.] VELEA, N. BREBAN – foarte încrezuți, foarte modernişti, care poate că sunt comunişti adevărați (fiind crescuți sub acest regim), dar care nu fac de loc [sic!] o literatură realist-socialistă. Există în fine, un grup al „fostelor talente” – DEŞLIU, FRUNZĂ şi alții, care fac literatură „pe linie”, dar fără valoare: e literatura care a servit regimul acum 15 ani, dar care azi e depăşită. Aceştia au părut foarte talentați, dar s-au dovedit apoi simpli „meşteşugari literari”. După părerea lui REGMAN, aceste grupuri acționează fiecare în interesul lui, dar nu pe față, ci pe dedesupt [sic!]. E foarte rău dacă un grup consideră că „te-ai dat cu ceilalți”, deoarece te urmăreşte şi te discreditează. Pe lângă aceste grupuri, există „marile personalități”, izolate (uneori sunt false „personalități”!) care-şi vede [sic!] fiecare de interesele lui materiale: EUGEN BARBU, EUGEN JEBELEANU, CICERONE T[H]EODORESCU, MIRODAN, BARANGA etc.
În legătură cu situația politică, REGMAN - care e prieten cu I. NEGOIȚESCU – crede că acesta va fi eliberat deoarece „până la 23 August e vorba să nu mai fie nici un [sic!] deținut în închisoare”. După părerea lui, cei 20 de ani de socialism au dovedit că regimul are adânci rădăcini în masele populare, şi că „nu merită să se sinchisească de unele abuzuri, individualiste ale unor intelectuali”. El crede că un act de clemență oficială va aduce regimului ultimele elemente care nu-l simpatizau: familiile, rudele celor ce au fost condamnați. De altfel, zice el, regimul a câştigat enorm în prestigiu prin atitudinea de independență economică față de țările C.A.E.R, prin detaşarea ideologică cu o „nuanță” față de U.R.S.S., prin rolul pe care delegația noastră îl joacă acum la Pekin. Dacă reuşim să mediem între ruşi şi chinezi, zice REGMAN, devenim „statul nr. 3 (după Rusia şi China) al lagărului socialist” şi câştigăm un prestigiu grozav în fața occidentului.
„Andrei Golfin”
NB. CORNEL REGMAN este luat în evidența activă. [În margine: „Dece? [sic!]” şi o semnătură indescifrabilă] . Agentul are sarcina de a-l contacta în continuare pentru a-i stabili poziția politică, în vederea clarificării situației lui.
Cpt. Albescu M.
V.[ss. indescifrabil]
Dece [sic!] agentul nu l-a întrebat cum a reuşit să distingă aceste „grupuri”[;] pe ce se întemeiază când face asemenea afirmații? Mr. [ss. indescifrabil]
[9]
23.4 .1964 / 25 sept.[apr.?] 1964
Ieri m-au vizitat FLORIAN POTRA şi CORNEL REGMAN. Am discutat despre plecarea lui POTRA în Italia, care va avea loc pe la începutul lunii viitoare. POTRA a cerut ajutor de la Fondul Literar; nu i s-a acordat. Discutând cu FLORIAN de la contabilitatea Uniunii, a aflat că lui BENIUC, la ultima plecare în străinătate, i s-au schimbat în dolari 24.000 lei. În schimb, lui MIHALE, care pleca în Germania de Vest, i s-a refuzat orice schimb: probabil că ştie că acesta are acolo diverse surse de venituri, credea POTRA. REGMAN mi-a spus că ştie de la ION BRAD că BENIUC se plânge mereu că nu are bani; spune că acum câteva luni a cheltuit 12.000 lei pe un cadou pentru o scriitoare sud-americană care a fost aici. După părerea lui REGMAN, cadoul era destinat să contribuie la traducerea lui BENIUC de către autorul respectiv. POTRA mi-a confirmat că în discuția avută cu BENIUC, acesta n-a vorbit decât de interesele lui în Italia; că s-a certat şi regretă cu S.[ilvio] GUARNIERI, că-l aşteaptă pe dl. MICHELI, că POTRA trebuie să tatoneze care e situația romanului „Moartea unui om de rând” [tăiat „Moartea” şi adăugat „Apariția”].
REGMAN mi-a spus că OVIDIU COTRUŞ i-a atras atenția asupra următorului fapt: toate articolele lui A. E. BACONSKI din „Contemporanul” despre scriitorii ST. JOUN [Saint-John] PERSE , VASKO POPA, F. TESSOA [Pessoa], ANDREI MICHANX [André Michaux] şi IVES BORNEFOY [Yves Bonnefoy], sunt compilate după cartea lui ALAIN BASQUET [Bosquet] „Verbe et vertige” , în care acesta scrie, între altele, despre 6 poeți. Al şaselea este OCTAVIO PAZ, despre care BACONSKI încă n-a scris.Toate citatele din poeți [sic!] respectivi sunt exact citatele date de Bosquet, ceea ce înseamnă că BACONSKI nu cunoaşte din opera lor decât ceea ce citează francezul.
REGMAN crede că în țară nu există decât 2 exemplare din cartea lui BASQUET {sic!], aşa că BACONSKI nu se teme că va fi descoperit.”
„Andrei Golfin”
NB. CORNEL REGMAN este luat în evidența activă, iar POTRA FLORIAN este în atenția Dir. II-a. A. E. BACONSKI a fost semnalat şi de agentul „N. Diaconu” [aici, în margine, însemnarea: „Şoimu D. ce ne spune?” urmată de o semnătură indescifrabilă] că în cronicile ce le publică în „Contemporanul” se „inspiră” din studii publicate în reviste occidentale.
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta în continuare pe REGMAN CORNEL şi prin discuții să-i stabilească poziția.
Maior Albescu M.
[10]
23.9.1964 / 25 sept. 1964
Am stat de vorbă cu Cornel Regman, reîntors de la Daneş, unde şi-a petrecut concediul. Se va duce curând la Constanța, unde îşi va relua activitatea la Institut , lucrând totodată în redacția revistei literare care e pe cale de apariție acolo.
Mi-a spus că e bucuros că a scăpat de „Luceafărul” [,] care e o redacție de „proşti şi huligani”, toți sînt foarte atenți la ceea ce fac confrații, urmărindu-i cu atenția omului netalentat care vrea să-i găsească nod în papură celuilalt. Cel [...] e ION DODU BĂLAN, dar având funcții de mare răspundere pe linie politică, nimeni nu crâcneşte la ceea ce spune el. Al doilea este NICULAE STOIAN, care pe deasupra este şi rău şi invidios. În legătură cu poemul lui ION GHEORGHE, în care acesta îl atacă pe NICHITA STĂNESCU, mi-a spus că nu ştia despre el, dar că acum după ce s-a întors, a aflat că NICOLAE [Niculae] STOIAN de mult anunța că ION GHEORGHE va publica „o poezie grozavă”. După părerea lui REGMAN, dacă acestei redacții nu i se va tăia nasul la timp, vom asista la multe alte surprize penibile, pentru că toți sunt acolo dispuşi să lovească în dreapta şi în stînga, începând cu EUGEN BARBU, terminând cu ION GHEORGHE. REGMAN susține că în nici o [sic!] altă redacție nu există atâția încrezuți, atâția oameni răi ca în „Luceafărul” – aici şi cei cu talent (EUGEN BARBU, ION GHEORG[H]E ) şi cei fără talent (Bălan, Stoian) sunt orgolioşi, meschini, nepricipiali, gata în orice clipă să lovească „sub centură”.
După părerea lui, scandalos este faptul că Uniunea Scriitorilor şi Direcția presei a permis apariția poemului; asta înseamnă că şi acolo se află oameni care au văzut cu ochi buni compromiterea lui BOGZA şi a lui STĂNESCU, atitudine care nu poate fi determinată decât de invidie personală.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidență pentru [că] a fost membru în PNL.
Vom ruga M.A.I. Constanța să-l contacteze cu agentură în perioada cât se va afla la Constanța. Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta în continuare şi să poarte cu el discuții cu caracter politic, pentru a-i stabili poziția şi concepțiile.
Maior Albescu Mircea / V [ss. indescifrabil]
[11]
21 oct. 1964 / 23 oct. 1964
Acum trei zile am stat de vorbă cu Cornel Regman. După ce mi-a dat unele lămuriri asupra revistei „Tomis” care va apărea la Constanța, am discutat despre evenimentele din U.R.S.S.
Mi-a spus că nu l-a surprins „detronarea” lui HRUŞCIOV, întrucât acesta făcuse multe greşeli şi era firesc să plătească: în ultimul timp, politica internațională a U.R.S.S. se afla în impas: pe deasupra situația comunismului în lume se înrăutățise din cauza conflictului ruso-chinez: toate acestea se datorează probabil şi lui HRUŞCIOV. Problema care se pune este aceea a raporturilor noastre cu U.R.S.S. Regman era de părere că căderea lui HRUŞCIOV e o notă bună pentru conducerea noastră. S-a vorbit mereu despre neînțelegeri personale între tov. GH. GHEORGHIU-DEJ [nume adăugat cu creionul] şi premierul sovietic, neînțelegeri personale care ar fi determinat şi neînțelegeri mai largi. Schimbarea conducerii sovietice dă câştig de cauză României. Desigur că e foarte importantă atitudinea pe care noii conducători de la Moscova o vor avea față de China populară; e posibilă o nouă „acordare”, făcându-se „tabula rasa” de tot ce a fost înainte, punându-i-se toate în cârcă lui HRUŞCIOV. Prima mişcare se va simți abia când se va discuta consfătuirea partidelor muncitoreşti programată pentru decembrie prin care HRUŞCIOV vroia să-i „excomunice” pe chinezi.
După părerea lui Regman, noi am revenit la vechile relații cu U.R.S.S., ceea ce e foarte bine: noi trebuie să fim mult mai deştepți decît ungurii şi să obținem independența economică şi culturală față de sovietici fără a-i provoca, fără vărsări de sânge, fără a face jocul reacționarilor. Apropierea geografică de ei şi ideologia comună sunt lucrurile esențiale: singura politică sănătoasă e prietenia – o prietenie demnă – cu ei.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidența activă.
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta în continuare pentru a stabili dacă se menține pe poziția semnalată în notă.
Totodată i-am trasat sarcina de a-l contacta şi pe CÎMPEANU ROGER, de asemenea luat în evidență.
Maior Albescu Mircea / V. Mr [ss.indescifrabil] / Exploatat, Mr. [ss. indescifrabil]
La buletinul Dir./ V. [ss. indescifrabil]
[12]
3 XI 1964 / 4 noi.1964
Sursa l-a cunoscut pe Cornel Regman în timpul războiului, la Sibiu, când amândoi erau studenți. Ceea ce îl caracterizat [caracteriza] din punct de vedere politic pe Regman era spiritul său ironic şi disprețuitor la adresa legionarilor şi a regimului antonescian. În 1943 a semnat manifestul Cercului Literar din Sibiu, prin care se protesta împotriva literaturii cu caracter rasist şi şovin şi de preamărire a războiului anti-sovietic, ce se promova în acea vreme în reviste şi publicații. Tot în acea epocă a fost concentrat, cu grad inferior – caporal sau sergent – la Statul Major, la Bucureşti, pentru a fi întrebuințat ca translator de limba germană, întrucât – după nume – părea şi el german. Deşi s-a constatat că nu ştie limba germană, a fost totuşi apoi menținut acolo .
După 23 August 1944, s-a înscris în Partidul liberal tătărăscian, față de care nu avea de fapt nici o [sic!] simpatie, dar a făcut acest gest îndemnat de unchiul său – fost prefect liberal – care l-a numit administrator pe lângă o întreprindere săsească confiscată de stat.
După întoarcerea la Cluj, unde n-a mai avut nici un fel de activitate politică liberală, a intrat în învățământul mediu şi prin 1947 s-a înscris în Partidul comunist. Odată cu înscrierea în parte [partid] treptat şi-a schimbat ideile literare, a devenit un adept înfocat al realismului socialist aşa care se practica în acea vreme, fapt pentru care purta discuții în contradictoriu cu sursa, care îl combătea. Din cauza acestor discuții sursa s-a certat cu el şi relațiile lor s-au răcit. Abia prin 1952 au fost reluate relațiile între ei, odată cu căsătoria lui Regman . Regman rămăsese tot adept al realismului socialist, dar era mai puțin aspru în discuții, iar sursa nu mai manifesta aceeaşi ostibilitate [sic!] față de literatura nouă, chiar dacă nu aderase la ea. Când s-au făcut verificările, Regman a fost exclus din partid, şi s-a plîns sursei că i s-a făcut o nedreptate. Ca redactor la revista „Almanahul literar” (care a devenit apoi „Steaua”), el a căutat să mijlocească o colaborare între A. E. Baconski şi sursă, dar aceasta nu a reuşit din cauza intrigilor lui Ion D. Sîrbu . Mai târziu relațiile lui Regman cu Baconski s-au înrăutățit treptat, din cauza îngâmfării lui Baconski şi a spiritului ironic al lui Regman. Din această cauză, Regman s-a mutat pe la începutul lui 54 la Bucureşti . Aici a întâmpinat greutăți, ce i-au fost cauzate de intervențiile lui Baconski, care apoi fiind prieten foarte bun cu PETRU DUMITRIU, l-a determinat pe acesta să-l scoată pe Regman din postul de redactor la ESPLA. Lui Regman i s-a făcut o atmosferă foarte proastă – posibil tot prin Baconski – şi a fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Regman i s-a plâns mereu sursei de aceste nedreptăți. El rămăsese consecvent pe linia realismului socialist şi a îndemnat mereu sursa să activeze pe aceeaşi linie, demostrându-i în numeroase discuții că aceasta e singura linie valabilă. Regman i-a spus sursei că pentru el cunoaşterea marxismului a fost o revelație, că datorită marxismului a căpătat o orientare solidă în fenomenul literar.
După întoarcerea sursei din detențiune, a găsit pe Regman într-o situație mai bună, ca lector la Institutul Pedagogic din Constanța (i s-a plîns însă sursei că e numai lector acolo, deşi pregătirea sa l-ar îndreptăți la un post de conferențiar, aşa cum au alții mult mai slabi ca el) şi redactor la „Luceafărul”. Totuşi nici până azi n-a izbutit să facă să i se publice un volum de critică, deşi de vreo 10 ani încearcă acest lucru. Faptul că un om capabil profesional şi sincer şi consecvent ataşat regimului a avut de întâmpinat în cariera lui atâtea greutăți şi nedreptăți a constituit pentru sursă un motiv de descurajare.
„George Ioan”
NB. Regman Cornel este luat în evidența activă ca fost PNList. Este prima notă pe care agentul o dă despre el.
I-am trasat sarcina să-l contacteze în continuare şi i-am atras atenția că [sic!] viitoarele note să trateze numai probleme [legate] de atitudinea lui prezentă.
Totodată i-am trasat sarcina de a o contacta pe IULIA SOARE, de asemenea în evidențele noastre, pentru a-i stabili poziția politică.
Maior Albescu M.
[13]
6 XI 1964 / 11 noi. 1964
Acum 4 zile am stat de vorbă cu Cornel Regman. După ce am comentat eventuala schimbare a lui BACONSKI de la „Contemporanul”, am discutat politică.
Regman crede că noii conducători ai U.R.S.S. nu vor adânci conflictul cu China, ci din contră îl vor aplana. El spune că noua linie se va putea ghici după cei ce vor participa la 7 Noiembrie la Moscova şi după amânarea sau convocarea în decembrie a conferinței proiectate a partidelor comuniste şi muncitoreşti. Bomba chineză, spune el, e un „bluff”, nu valorează practic vorbind, aşa cum nu valorează nici puterea atomică a Franței, comparativ cu aceea a U.R.S.S. şi S.U.A.
În legătură cu alegerile din America, Regman a subliniat noua atmosferă de la noi, cu câți a stat de vorbă toți doresc să iasă Johnson. Pe vremuri exista în țară la noi, până acum 2 ani, un curent de opinie reacționar; acum, de când nu mai există deținuți, de când s-a profilat un fel de „autonomie națională față de U.R.S.S.”, toți sunt grozav de interesați ca situația aceasta să dureze, să nu fie amenințată prin venirea la conducere a unui reacționar ca Goldwater capabil să provoace tensiune internațională. Chiar cei care au alte convingeri decât comuniste trebuie să recunoască faptul că în țara noastră s-au schimbat o serie de lucruri în bine: „nesperat de bine”, zicea el. Apoi a adăugat: „din punct de vedere al literaților, mai e nevoie să vină cărți străine şi „să se dea drumul” la anumite teme, pentru ca situația să fie absolut acceptabilă”. Regman e sigur că într-un an-doi, noi vom fi țara „cea mai aerisită” din răsăritul Europei [subliniere multiplă].
„A. Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidență ca PNList. Agentul are sarcina de a-l contacta periodic pentru a-i stabili poziția.
Mr Albescu M. / V. [ss indescifrabil]
[14]
9.10.[12?] 1964 / 10 dec. 1964
Am stat de vorbă acum 4 zile cu Cornel Regman care mi-a spus că AL. CĂPRARU nu mai vrea să se întoarcă la Constanța pentru a conduce noua revistă „TOMIS”.
De asemenea, mi-a spus că ştia şi el că BARBU EUGEN este susținut de tov. CEAUŞESCU [cu creionul]. BARBU urmează să fie numit în fruntea Cinematografiei în locul lui MIHNEA GHEORGHIU. Din cauza asta a devenit în ultimul timp atât de agresiv. REGMAN e de părere că BARBU va face mai multă treabă deşi întâi de toate îşi va vedea de interesele lui. Visul lui, aşa cum a declarat la o şedință la care se aflau şi oameni de partid, este să călătorească în Occident. REGMAN spune că la acea şedință, BARBU a făcut o impresie foarte proastă. La o altă discuție în legătură cu problemele de teatru, BARBU a „desființat” revista „Teatru” şi s-a dat la BELIGAN, divulgând procedeele acestuia pentru a-şi realiza interesele sale şi ale soției. REGMAN zice că se vorbeşte că BELIGAN va fi „debarcat” îndată ce se întoarce din America.
În legătură cu sportul, REGMAN mi-a spus că i-a plăcut articolul din „Luceafărul” (minus „prostiile lui TOMOZEI”), dar că nu s-a publicat tot ce s-a discutat. La discuții, s-ar fi vorbit despre faptul că la Tokio sportivii noştri ar fi „dopați”. Din cauza asta, COSMA (care nu vroia să fie descoperit cu pilulele la el) nu s-a prezentat la start.
„Andrei Golfin”
Cornel Regman este luat în evidență ca PNList.
Semnalările agenților din ultimul timp asupra lui arată că REGMAN nu discută duşmănos, este preocupat de probleme literare, iar atunci cînd abordează teme politice el are o poziție bună.
Vom face propuneri de a-l trece la pasivi.
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta mai departe, periodic, pentru a stabili cum evoluează poziția politică a lui REGMAN.
Mr. Albescu M. / La informare, Mr. [ss. indescifrabil]
[15]
9 ian. 1965 / 12 ian. 1965
La sfârşitul lunii decembrie sursa avut o convorbire cu Cornel Regman, la acesta acasă, pe tema tinerilor [tinerelor] generații de artişti şi scriitori din țara noastră. Sursa a susținut că există la noi, în domeniul muzicii şi picturii, tineri foarte talentați şi cu o pregătire profesională remarcabilă. Mai cu seamă în muzică, niciodată nu a existat la noi o generație de compozitori atât de bogată şi cu perspective de a se impune pe plan universal, precum cea actuală. În literatură, însă, deşi avem tineri poeți şi prozatori talentați, pregătirea lor profesională e mai slabă şi mijloacele artistice de care se folosesc sunt sub nivelul literaturii occidentale contemporane. La aceasta, Cornel Regman a răspuns combatând părerile sursei şi afirmând că prozatorii [sic!] ca D. R. POPESCU, N. VELEA şi FĂNUŞ NEAGU sau poeți ca NICHITA STĂNESCU, ILIE CONSTANTIN şi ION GHEORGHE pot fi comparați cu succes cu prozatorii şi poeții tineri din occident, ca de pildă cei americani. Regman a spus că lucrurile trebuie judecate nu în funcție de criterii absolutiste ci în funcție de realizările locale, de mentalitatea şi tradițiile literare ale țării respective. De exemplu, NICUȚĂ TĂNASE reprezintă la noi nivelul artistic al prozatorului american SALINGER.
„George Ion”
NB Regman Cornel este lucrat în evidența activă ca fost PNList. Din notele primite de la agentură rezultă că acesta manifestă concepții sănătoase, fapt pentru care vom propune trecerea lui la „pasivi” .
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta periodic pentru a stabili dacă Regman se menține pe această linie.
Mr. Albescu M.
[16]
12 martie 1965 / 15 martie 1965
La începutul lunii martie, sursa a avut o conversație cu Cornel Regman, în legătură cu Conferința Uniunii Scriitorilor. Acesta i-a spus sursei că este încântat de faptul că la Conferință s-au pus premizele unei atmosfere sănătoase în rândurile scriitorilor din țara noastră. Vechea conducere a Uniunii, în frunte cu Mihai Beniuc, a promovat o politică de intrigă, de clică şi interese personale, care nu avea nimic comun cu idealurile socialiste. Beniuc, care se erija în comunist, nu era mânat de fapt decât de ambițiile personale şi nu avea o conştiință comunistă, nu era condus în acțiunile sale de interesele partidului şi ale culturii româneşti, de aceea n-a promovat valorile adevărate, care pot înălța literatura noastră. În timpul conducerii lui BENIUC, redacțiile editurilor şi revistelor s-au umplut de mediocrități, care constituie o frână pentru dezvoltarea culturii socialiste.
Ca exemplu de intrigi, REGMAN a citat pe PAUL GEORGESCU, care i-a reproşat faptul de a colabora la „revista” huliganică „Luceafărul”. Pe de altă parte, în avionul cu care călătorea la Praga, Paul Georgescu i-a spus lui I. D. BĂLAN că nu înțelege de ce revista „Luceafărul” apelează la colaborarea lui CORNEL REGMAN „fost membru în Hitlerjugend”. Această calomnie, fără nici o bază reală, a fost vânturată de PAUL GEORGESCU şi în alte ocazii.
„George Ioan”
NB. Cornel Regman este luat în evidența pasivă, a fost PNL-ist.
Materialul va fi folosit la nota cu comentariile despre Conferința Scriitorilor. Agentului i-am trasat sarcina de a contacta pe IULIA SOARE, lucrată în evidența activă pentru a-i stabili poziția.
Mr. ALBESCU M.
[17]
7 dec. 1966 / 12 dec. 1966
În decursul ultimei săptămâni, sursa a avut o convorbire cu Cornel Regman, în legătură cu numirea lui Şerban Cioculescu ca director al Bibliotecii Academiei. Sursa i-a spus lui Regman că desigur se bucură de numirea lui Cioculescu, dar totuş [i] e anormal ca un singur om (şi în vârstă) să fie acum şi profesor la Universitate, şi redactor şef la „Viața românească” şi director la Biblioteca Academiei.
În vremea burgheziei nu ocupai decât un singur post, unde puteai să faci o treabă foarte serioasă. Normal ar fi ca director la Biblioteca Academiei să fi fost numit unul din generația noastră, care să se dedice acestei funcții cu totul, pe o viață întreagă.
Regman a fost de acord cu sursa şi a replicat: „Ce să facem, dacă, mai sus, nu au încredere în noi. O să fim şi noi numiți în fel de fel de posturi înalte, când vom fi bătrâni.”
„George Ion”
NB. Regman Cornel este cuprins în evidența „pasivă” a dosarului de obiectiv.
Agentului i s-a atras atenția asupra felului în care a purtat discuția. A primit sarcina să-l mai contacteze pentru a-i stabili poziția prezentă.
Lt. DOBRE Alex.
Noutățile cu care au venit dosarele, în ce mă priveşte, (nu voi discuta, aici, alcătuirea lor, nici posibilitatea de a nu fi complete sau de a exista şi altele) sunt legate de felul cum Cornel Regman era „lucrat”, prin diverse „surse”, de ofițeri ei înşişi tributari, într-o anume măsură, schimbărilor de „linie” impuse de cei de sus. Mai dureros: sentințe, căci nu pot să le spun aprecieri, pline de venin şi de ignoranță, ale securiştilor care au tăiat şi spânzurat la Cluj, în plin stalinism, sunt răstălmăcite , peste ani, în dosare întocmite nu numai de mântuială, dar şi cu mult cinism. Un exemplu edificator: una dintre acuzele care i se aduceau lui Regman în anii ´50 era că prospătul licențiat în filologie, soldat pe frontul din Moldova, a fost adus la Marele Stat Major, unde va funcționa ca simplu „cifrator” (într-un birou alăturat lucra, se pare, dl. Gabriel Țepelea). Deşi era caligrafiat citeț, cuvântul „cifrator” devine, ani mai târziu, în dosare absolut răuvoitoare, „ofițer”, „lucrătorii” adăugând şi o poveste după care ar fi fost propus pentru studii militare în Germania. Aceasta le permite să se lanseze în conjecturi legate de motivele pentru care Regman nu s-a dus acolo, fără să se întrebe, însă, dacă ştia vreo boabă nemțeste sau de ce a fost lăsat la vatră doar cu gradul de fruntaş. Un alt exemplu, cu consecințe directe în ce mă priveşte: cum nu ajungea că a fost simpatizant al liberalilor, în anii ´40, cu vederi progresiste şi repulsie față de legionari (liberală îi era familia, liberali cei mai mulți prieteni din Cercul Literar de la Sibiu), Regman e catalogat în dosare PNList activ, apoi, brusc, devine „legionar”. Mare mi-a fost uimirea să descopăr, în dosarul „meu”, de data aceasta, că pe întreaga durată a serviciului militar am fost urmărit prin toate mijloacele, căci – se menționează explicit –, având un tată „legionar”, mi-aş fi putut îndoctrina colegii în acest spirit! Chiar aşa să fi tremurat regimul, la mijlocul anilor 1970, de frica legionarilor?
Ştiu că nu toți au fost victimele criminalului şi complexului sistem securistic în acelaşi grad şi să mă ierte că am zăbovit asupra cazului nostru cei care au suferit infinit mai mult. Mă gândesc, de pildă - acum că se ştiu mai multe despre „fenomenul Piteşti” - la ce a trebuit să îndure un frate a lui Cornel Regman, Ion, în închisoarea în care criminalul Țurcanu avea mână liberă pentru a-i pune pe deținuți să se „reeduce”, prin torturi, unii pe alții. Nădăjduiesc, însă, că introducerea aceasta a izbutit să-i pună în gardă pe cititori în fața deşartei tendințe de a lua drept literă de lege ceea ce nu este, de multe ori, decât un sinistru joc cu norme (şi noime) sui-generis. Mă voi ocupa, în continuare, de deceniul de după părăsirea României de către trupele sovietice.
La sfârşitul anilor 1950, Cornel Regman, devenit bucureştean în urma necesității de a părăsi Clujul, cu interdicție de publicare chiar cu pseudonimul lui, Dan Costa, exclus din Uniunea Scriitorilor, scos sistematic din modeste slujbe şi marginalizat cu bună ştiință, se află – ca scriitor, totuşi – în atenția „ activă” a Securității (va mai fi urmărit, cu şi mai mare „atenție”, în 1977, pe la mijlocul anilor 80 precum şi în alte dăți). La început, în dosarul perioadei 1959 – 1967, se găsesc „note” privind viața şi opiniile criticului date de diverşi indivizi din lumea literară. Una e cea a turnătorului-tip. Botezat „Dionisie”, acesta nu ezită să-şi pună în evidență eforturile depuse pentru infiltrarea cerchiştilor, pe care caută cu orice preț să-i pună într-o lumină defavorabilă. Citez din nota lui „Dionisie” din 20 aprilie 1960: „Soția lui Cornel Regman afirma că a văzut, recent, o fotografie a poetului ARON COTRUŞ şi că în această fotografie poetul arăta ca un patriarh, magnific şi cărunt. Tot ea afirma că ARON COTRUŞ se află în America Latină şi că lucrează la un volum de psalmi. Observând un discret semn al soțului (semn nerăutăcios şi nesuspicios, dar oricum – prudent) am crezut de cuviință să nu insist deocamdată şi să nu cer amănunte ca nu cumva să forțez lucrurile şi să isc bănuieli. Cum am planificat o întâlnire la un pahar, la finele acestei săptămâni, am să readuc subtil discuția.”
De la un moment dat, însă, dosarul lui Cornel Regman nu mai găzduieşte decât ceea ce „lucrătorii” pretind a fi aflat în urma conversațiilor cu – acesta da, lucru uluitor! – cei mai buni prieteni ai acestuia. Sunt cei cu care criticul a semnat Scrisoarea deschisă a „Cercului literar din Sibiu” adresată lui E. Lovinescu şi publicată în ziarul Viața la 10 mai 1943, rămasă în istoria literaturii după expresia dată de însuşi marele critic drept „Manifestul Cercului literar”. Sunt, iarăşi, cei care au răspuns curajos, în mai multe rânduri, atacurilor din presa naționalistă a vremii (Negoițescu era, de pildă, etichetat drept „comunist”, „bolşevic”, „trădător al războiului sfânt”, „vândut evreilor” ş.a.m.d.). Primul e Ştefan Aug. Doinaş, rebotezat Andrei Golfin – nu altul decât cel care, împreună cu soția lui, Irinel Liciu, mi-a fost naş la botez, în 1958, când a ieşit dintr-o absurdă detenție -, al doilea, Ion Negoițescu („George Ion”), după eliberarea lui, odată cu amnistia din 1964, dintr-o şi mai lungă, dar nu mai puțin absurdă, încarcerare.
Că aceşti oameni, fruntaşi ai generației lor, au fost puşi să se preteze la aşa ceva e strigător la cer astăzi. Trebuie văzut însă care erau timpurile! Țin aici să subliniez câteva aspecte de care, în mod curios, nu se ține seama. E înfierat, azi, Doinaş, pentru că ar fi acceptat „de bunăvoie şi nesilit de nimeni” (formulă „stas”, în fond tautologică) colaborarea cu Securitatea, pe vremea când se afla în celulă. Şi mă gândesc: de ce nu şi „cu voie bună”, dacă tot ne jucăm cu vorbele? Alte grozăvii i se pun în cârcă. Oricât aş căuta, nu le văd temeiul şi pace! În ce priveşte modalitatea de colaborare, să reținem totuşi că, asemenea multor foşti deținuți politici, atât lui Doinaş cât şi lui Negoițescu le erau stabilite întâlniri periodice cu câte-un ofițer care le trasase în prealabil „sarcini” (la un moment dat, amândoi dădeau seama aceluiaşi personaj!). Notele sunt redactate de către lucrătorul M.A.I. la câteva zile după fiecare întâlnire, iar „semnăturile” „Andrei Golfin”, „George Ion” etc. sunt dactilografiate de către acest ofițer, care le şi comentează, pe scurt . Să nu fie oricine îndreptățit, atunci, să-şi pună un lanț de întrebări? Câte dintre opiniile prezentate ca fiind ale lui Cornel Regman sunt ale lui? Câte nu aparțin prietenilor lui? Câtă complicitate a existat oare între aceşti „aşi” ai Cercului literar, cum se considerau ei? Sau: nu s-ar putea ca, din zel sau pur şi simplu după bunul plac, însuşi ofițerul să fi adăugat informații, să le fi scos ciuntit din context pe altele, să le fi eludat pe cele pe care nu avea cum să le înțeleagă? Cert e faptul că, dacă la începutul operațiunilor Cornel Regman se află în „urmărire activă”, datorită relatărilor favorabile ale prietenilor, el e trecut la „pasivi”, ca „element cu o poziție bună, de înțelegere a realităților”. Se va vedea că cel care s-a întrecut în a-l prezenta pe Regman într-o astfel de lumină, fără teama de a părea neverosimil sau, cu alți ochi, batjocoritor la adresa instituției, a fost Negoițescu . Şi cum să nu remarcăm postura inedită, incredibilă: din cetățeni „reabilitați” dar la cheremul membrilor organelor represive, atât Doinaş cât şi Negoițescu se erijează în pedagogi ai acestora, deschizându-le efectiv ochii asupra unor aspecte din viața literară, unor valori sau imposturi. Căci atenție!: nici la Doinaş, nici la Negoițescu nu găsim intenții de a-şi spiona confrații sau delațiuni ale lor. Ei efectiv luptă să arate răul pe care îl fac în cultură tocmai sus-puşii regimului. Să recunoaştem, însă, că e o manieră curioasă de a participa la viața cetății!
Pentru înlesnirea lecturii acestor file de dosar, le-am repus în ordine cronologică, nereținând cele câteva note date de persoane străine de cerchişti, am actualizat ortografia, inclusiv a titlurilor publicațiilor – nu însă şi a numelor persoanelor - şi am eliminat cât mai multe elemente de ordin birocratic (antetul cu locul codat al întâlnirilor, numărul de exemplare etc.). Unde nu e indicat altfel, toate sunt „note informative” purtând inscripția „strict secret”. De asemenea, am trecut sub tăcere câteva opinii care ar putea fi considerate drept calomnii la adresa unor persoane în viață. Acolo unde informațiile de care am dispus mi-au permis-o, am apropiat două date: prima e data întâlnirii secrete, a doua, cea a redactării. În fine, sublinierile aparțin diverşilor superiori ierarhici ai ofițerilor raportori.
Din Dosarul „I.” al lui REGMAN-NISTOR CORNEL [Regman Cornel-Nistor], vol. 1
[1]
7 mai 1959
Discutând cu Cornel Regman, printre alte probleme, a fost abordată şi aceea a cazului [Mihail] Andricu (la 6 mai 1959). Spre deosebire de toate părerile auzite de la alte persoane, Cornel Regman a afirmat că, în fond, nu vede ce stă în mod concret la baza acuzațiilor aduse lui Andricu, întrucât cele semnalate în articolul din „Contemporanul” (din 30 apr. 1959) nu sunt prea grave şi suficient de concludente pentru a constitui prilejul unor asemenea demascări publice.
Părerea mea personală e că felul de a vedea şi a gândi a[l] lui Regman – în momentul de față – e influențat şi de faptul că de o îndelungată perioadă de timp nu are serviciu.
„Crişan”
NB [Nota Biroului]. Cornel Regman nu este cunoscut în evidențele D.[irecției] noastre, însă este urmărit în evidență de Direcția III-a[,] căreia îi va fi dată spre exploatare o copie după prezenta notă. [...] Cpt. Florescu Ion
Se va cere o caracterizare lui A. Golfin
[2]
17 dec. 1959, orele 19 / 12 ian. 1960
NOTĂ CARACTERIZARE
REGMAN CORNEL
Sursa îl cunoaşte pe Regman Cornel încă din 1948 de la Cluj. Pe atunci, Regman scria articole critice literare la ziarul „Lupta Ardealului”, era prieten cu toți scriitorii clujeni, lua parte la şedințele de cenaclu ale filialei U.S. etc.
Mai târziu Regman Cornel a lucrat ca redactor în redacția revistei „Almanahul literar” devenită „Steaua”, din Cluj – până ce a început să se certe cu Baconski care l-a şi dat afară din redacție. Cearta a pornit, spune Regman, de la soțiile lor şi de la faptul că Regman nu-l tămâia pe Baconski niciodată .
Apoi, prin 1955-1956, Regman Cornel s-a mutat la Bucureşti şi a intrat redactor la Espla. Când a venit director Petru Dumitriu, prieten cu Baconski, l-a dat afară. Lucrul a fost scandalos, Regman fiind un redactor foarte bun. Regman a lucrat la Difuzarea cărții, apoi la Institutul de lingvistică al Academiei, acum este redactor la revista „Limba română”. E căsătorit, are un copil.
Regman Cornel este un critic literar dintre cei mai înzestrați, om cu un caracter serios şi sincer, iubind gluma fină şi plăcându-i viața, fără vicii, muncitor, conştiincios, merită toată stima şi dragostea.
Ca şi Olteanu, a făcut parte din Cercul literar din Sibiu, al lui Negoițescu. E prieten cu Negoițescu, cu Doinaş, cu Olteanu, cu Ion Brad şi cu mai toți scriitorii, afară de Baconski şi Petru Dumitriu. Baconski l-a acuzat, se zicea (de altfel sursa l-a auzit chiar personal pe Baconski spunând asta) că Regman ar fi fost legionar, că ar fi făcut parte din Hiteljugend [sic!] şi alte asemenea gogorițe.
Singurul lucru care i se poate probabil reproşa lui Regman este originea sa socială. Tatăl său este, se pare (sursa nu ştiu [ştie] sigur) preot ortodox din Ardeal , român (deci nu putea să facă parte din Hitlerjugend) şi aşa cum spunea Regman, dacă ar fi fost legionar, el sau taică-său, de ce ar fi scris în 1943 încă, articole antifasciste (bineînțeles articole literare, căci n-a făcut politică şi iarăşi origina [sic!] socială nu-l ajuta să aibă o orientare clară şi netă de stânga.
„N. Georgescu”
NB. Cornel Regman este bun prieten cu Ion Negoițescu şi pentru a relua legăturile cu acesta agentul Georgescu N. a invitat pe Cornel Regman cu soția la el pentru ziua de 18 decembrie 1959, urmând ca ulterior să-l viziteze şi el pe Regman. A purtat chiar discuții cu Regman despre Negoițescu.
Prezenta notă a fost cerută pentru a constata în ce măsură îl cunoaşte agentul pe Cornel Regman.
Rezultă că vorbeşte cu oarecare părtinire despre el, fapt pentru care i s-a atras atenția.
Lt major Lungulescu O.
[3]
10 XII 1960
În ziua de 8 decembrie l-am întâlnit în fața casei mele pe Cornel Regman, cu care am făcut câțiva paşi pe stradă. S-a grăbit să-mi comunice ultima noutate: Petru Dumitriu a vorbit despre Ion Negoițescu la radio. Iată, pe larg ceea ce mi-a spus:
Lui Ion Negoițescu i s-ar fi comunicat – nu ştia precis cine, dar susținea că „o persoană de încredere” – că, într-una din seri, la postul „Europa Liberă”, Petru Dumitriu vorbind despre „critica literară în R.P.R.” a amintit şi numele lui Negoițescu. După ce a vorbit pe larg despre critici care – ca Gh. Călinescu şi alții – „s-au infeudat regimului şi care, astfel, se bucură de toate favorurile materiale şi morale”, a arătat că, în schimb, „critici foarte talentați, ca de pildă Ion Negoițescu, sunt lăsați să umble flămânzi, fără un serviciu, fără a li se permite să scrie, pe străzile Bucureştiului.”
Comentariul lui Cornel Regman: „Faptul acesta este cum nu se poate mai prost, atât pentru Negoițescu cât şi pentru ceilalți amici ai lui. Petru Dumitriu a dovedit încă o dată că este un ticălos.
Dacă asemenea lucru ar fi fost spus de către un transfug care de ani de zile lipseşte din țară, lucrul ar fi scuzabil, deşi – chiar şi atunci – ar trage în balanță. Dar Dumitriu ştia atmosfera din țară şi îşi dădea seama că a face o astfel de prezentare a unui om înseamnă a turna gaz peste foc, în orice caz, a înrăutățit situația lui Negoițescu.
Eu am ripostat zicând că poate tocmai un astfel de fapt va precipita rezolvarea situației lui Negoițescu: s-ar putea să i se ceară lui Negoițescu în mod expres să scrie lucruri care să dezmintă afirmațiile lui Petru Dumitriu.
Regman a obiectat susținând că nu i se va cere lui Negoițescu să scrie, ci, probabil, i se va oferi un serviciu. L-am întrebat care e opinia lui Negoițescu: mi-a spus că „e fiert cu totul” şi „nu mai ştie ce să facă”. Apoi m-am depărțit de Regman.
A doua zi, Negoițescu m-a chemat la el să-mi „comunice ceva”; i-am spus că ştiu despre ce e vorba întrucît am vorbit cu Regman şi am aflat că „a devenit celebru”. Atunci, a replicat el, nu mai veni pe la mine: asta voiam să-ți spun. E mai bine să nu ne vedem câtva timp: noua mea celebritate e riscantă, a încheiat el.
„Andrei Golfin”
NB. Ion Negoițescu, legionar , unul din conducătorii „Cercului literar” de la Cluj, este urmărit prin acțiune, care în prezent se găseşte la Dir. VIII-a în vederea avizării arestării obiectivului. În această situație, pentru a afla opinia lui Negoițescu i s-a dat sarcina să-l viziteze.
Nota se va prezenta conducerii.
Următoarea întâlnire – 16 dec. 1960 ora 12
Cpt de securitate Cohn I.
[Dir VIII]: Ion Negoițescu legionar, avizarea arestării obiectivului
[4]
[Sursa „Andrei Golfin”] 24 XII 1960 / 6.1.1961
Marți, 20 dec. a. c., am stat de vorbă cu Cornel Regman, redactor la revista „Limba română”. L-am întrebat dacă mai ştie ceva despre situația lui Negoițescu, mi-a spus că l-a întâlnit cu câteva zile înainte şi că au discutat în treacăt. După câte spune el, Negoițescu [nu] mai este atât de speriat, deoarece lucrurile nu se prezintă chiar aşa cum s-a auzit prima dată. Într-adevăr, Petru Dumitriu a vorbit despre el la radio, a spus că este foarte talentat şi că, pentru că nu s-a conformat directivelor primite, „se plimbă fără nici-o situație pe străzile Capitalei”, dar, în acelaş[i] timp, Dumitriu i-a „încondeiat” şi pe alții. „Despre George Călinescu – pe care l-a apreciat drept una din cele mai mari personalități culturale din lume, a spus deasemenea [sic!] că este strâns în chingi şi i se impune cum să scrie. La fel despre CROHMĂLNICEANU – că este foarte talentat, că are o formație franceză, şi că nu este lăsat „să scrie cum vrea el”. Aşadar, datorită faptului că nu mai este el singur scos în evidență, Negoițescu s-a mai liniştit. E sigur că nu i se va întâmpla nimic rău, dar nu e sigur că nu i se va „oferi o situație oarecare”, pentru a se da un fel de dezmințire afimațiilor lui Dumitriu.
În legătură cu acesta, Regman mi-a spus că ar fi anunțat că, după încă două emisiuni pe teme culturale, va trece la relatări de ordin social şi politic.
Apoi am discutat despre Potra. Regman era revoltat de faptul că Potra a rupt dintr-odată relațiile de amiciție cu Doinaş: dar era şi mai revoltat că Potra, în acelaş[i] timp, a rupt relațiile şi cu el însuşi, fără a-l avertiza, fără a-i da niciun fel de explicații, încetând brusc să-l mai vadă sau să-i răspundă la telefon. Regman se îndoieşte că cineva de la C.C. i-ar fi dat o asemenea povață şi pune această atitudine pe seama atmosferei din redacția revistei „Teatrul”, unde Doinaş şi prietenii lui sunt foarte rău văzuți, datorită bîrfelilor [sic!] MARIEI MARIN.
Adaug că, în legătură cu emisiunile lui ________ mi-a spus că acesta a tunat şi fulgerat împotriva tov. _______ numindu-l „satrapul culturii româneşti”.
NB. ________ e urmărit în acțiune informativă ce se făseşte [găseşte] la Dir. VIII-a urmând să se treacă la recrutarea lui.
Împreună cu cealaltă notă care _______ se va prelucra pentru conducere.
Următoarea întâlnire – 29. 12. 1960.
Cpt. de Sec. Cohn I.
[5]
21 X 1961 / 6. nov. 1961
Aproximativ acum o săptămână, am avut o discuție cu Cornel Regman. Întrebându-l despre diverşi scriitori, am ajuns să discutăm despre Ion Brad. Iată ce am aflat:
Ion Brad a condus, prin 1957, revista „Cravata Roşie”, fiind foarte bine văzut. Călătorind în Italia, Brad a adus de acolo o broşură care cuprindea textul integral al cuvântării lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. în care erau dezvăluite şi înfierate toate abuzurile lui Stalin. Deasemenea [sic!] ar fi adus şi o revistă italiană care cuprindea un articol, nu întrutotul pe linia hotărârilor dela [sic!] Moscova, al lui Togliatti. Revista aceasta Brad a difuzat-o şi nu peste mult timp a trebuit să dea socoteală în fața U.T.M.-ului. Brad şi-a făcut o serioasă autocritică. Cu toate acestea, a fost îndepărtat din funcția de redactor [-]şef al revistei „Cravata Roşie”. În această autocritică, Brad n-a vorbit nimic despre broşura de care am amintit mai sus, deoarece n-o pusese în circulație şi, mai ales, pentru că Tiberiu Utan, bunul său prieten încă dela [sic!] Cluj – căruia i-a cerut sfatul – l-a povățuit să nu sufle nici o vorbă despre ea.
Peste câtva timp, Brad a intrat în redacția revistei Luceafărul, rămânînd însă foarte prudent în relațiile pe care le avea, arătându-se foarte timorat față de orice nouă cunoştință. De pildă, cu Regman aproape a întrerupt relațiile. Când acesta l-a luat la întrebări, Brad s-a justificat spunând următoarele: îi păstrează prietenie lui Regman, ştie că adevărul despre „Cercul literar” nu este cel pus în circulație de către Baconski, dar socoteşte că trebuie să rărească întâlnirile cu membrii acestui grup, deoarece în momentul de față ei nu sunt agreați, şi pentru el, Brad, în loc să le fie lor de ajutor, n-ar face decât să se pună în lumină proastă pe sine.
Această atitudine a lui Brad s-ar fi modificat simțitor în ultimul timp, mai ales de când a plecat dela [sic!] „Luceafărul”, e mai curajos, mai comunicativ. Regman subliniază că, în timpul respectiv, izolarea lui Brad s-a făcut nu numai față de Regman ci şi față de un foarte bun prieten ca Mircea Zaciu, [...] cu care Brad a fost coleg de cameră .
Regman îl consideră pe Brad foarte laş, preocupat de dorința de a-şi face relații suspuse şi de a parveni. După părerea lui, Brad ar fi în stare să nu mai aibă relații cu UTAN dacă acesta n-ar fi la C.C.
„Andrei Golfin”
NB. Tiberiu Utan lucreză la Secția de Literatură şi Artă a C.C. al P.M.R. Se vor verifica cele semnalate şi vom informa C.C. al P.M.R.
Viitoarea întâlnire la 31. X. 1961. [A „primit” Lt maj. Ionescu Ştefan]
[6]
24 mai 1962 / 30 iunie 1962
În ultimele cinci zile am stat de două ori de vorbă cu CORNEL REGMAN, reîntors la revista „Limba română” şi critic literar. Iată câteva din cele ce mi-a spus:
– După părerea lui, s-a încetățenit în viața literară un prost obicei: acela că nimeni nu suportă să fie criticat, nici măcar pe lucruri mărunte. El a semnat cu inițialele sale o „revistă a revistelor” în „Viața Românească” nr. 3, în care scrie despre „Contemporanul”. Făcând nişte sugestii lui E. BARBU în legătură cu rubrica „Sport” acesta l-a înjurat grozav într-unul din ultimele numere ale revistei conduse de Ivaşcu. Mai mult, unul din cei criticați de REGMAN, un anume TEODORU , care s-a dovedit a fi locotenent[-] colonel, i-a dat lui Regman un telefon acasă cerându-i socoteală de ceea ce a scris. În felul acesta, zice Regman, n-o să mai am curajul să critic pe nimeni deoarece „cei mari mă înjură disproporționat de violent în presă, iar cei mici mă înjură la telefon”.
– În legătură cu primirea în partid a unor intelectuali de mare vază, REGMAN e deosebit de satisfăcut. „Am simțit că se merge spre o altă atmosferă față de intelectuali din clipa cînd mi s-a rezolvat situațiunea” zice el. De fapt, REGMAN – care nu avea dreptul să publice cu numele lui – a primit acest drept în urma unui memoriu rezolvat acum o lună. „În felul acesta, zice el, creşte grozav prestigiul intelectualului față de celelalte pături ale populației noastre”. Din scrisorile publicate de „Scânteia”, a lui Ralea i se pare „cam trasă de păr”[;] celelalte i-au plăcut. Eliberarea lui PĂSTOREL TEODOREANU i se pare de asemenea un simtom [sic!] care arată că partidul „se orientează spre promovarea fermă, desigur cu discernământ, a valorilor”.
– În legătură cu revista „Steaua”, mi-a spus că în ultimul număr publică mai multe traduceri din poezia americană semnate V. Felea, Gheorghian [Gurghianu] etc., care de fapt aparțin toate lui A. E. BACONSKI. Acesta nu mai are voie să semneze nimic în „Steaua” deoarece l-a înjurat pe prim[-]secretarul de la Cluj, Vaida, care urmăreşte colaborarea lui BACONSKI la „Steaua”. Colegii de redacție îl ajută în felul acesta pe BACONSKI „să mai ciupească nişte parale din redacția pe care a condus-o cândva”.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este în evidența ob. 297 la cap. II. Agentul a primit sarcina să reia legătura cu N. CASSIAN şi să ne informeze care sunt opiniile sale actuale şi ale lui AL. I. ŞTEFĂNESCU.
Lt. Maj. SĂRARU P.[aul]
[7]
5 dec. 1962 / 7 dec. 1962
Sîmbătă 1 dec. am stat de vorbă cu Cornel Regman, în primul rând mi-a atras atenția asupra articolului Ilenei Vrancea din „Lupta de Clasă” în care e reabilitat Eugen Lovinescu şi „Sburătorul”, arătându-se că e o greşeală să se pună semnul egalității între modernismul şi poziția artei pentru artă susținut de Lovinescu, pe de-o parte, şi între gîndivismul [sic!] lui Crainic sau alte concente [curente] profasciste, care au militat pentru războiul antisovietic. Regman îmi spunea că, în felul acesta, se deschide perspectiva unei reconsiderări juste a cazului „Cercul Literar” din Sibiu – care era ataşat în 1945 de ideologia literară a lui Lovinescu şi care numai datorită duşmăniei lui Baconski a fost interpretat în mod denaturat şi pus la index, ca un grup de reacționari.
În al doilea rând, mi-a relatat modul penibil în care – la ultima şedință a biroului Uniunii Scriitorilor care discuta primirea de noi membrii [sic!] – Aurel Mihale l-a propus pe Baruțu T. Arghezi ca membru. În sprijinul propunerii sale, Mihale n-a putut aduce decât faptul că „tov. Baruțu T. Arghezi a scris două articole foarte frumoase în[tr-]o gazetă literară, a fost în U.R.S.S. şi, pe urmă este fiul poetului Arghezi”. Aceste cuvinte au stăruit [stârnit] hazul şi sentimentul penibilului la cei prezenți. Deşi Mihale a fost ironizat de Marin Preda şi de Perpessicius, totuşi Baruțu a fost acceptat ca membru al Uniunii.
În al doilea rând [?], mi-a atras atenția, sfătuindu-mă să urmăresc următorul lucru: mediocritățile literaturii de azi, ca Nicolae Țic, Radu Cosaşu, Teodor Mazilu şi alții, sprijiniți de toate cercurile scriitorilor erei [evrei] ar pune la cale o vastă acțiune de compromitere a lui Eugen Barbu, atât pentru că revista nu-i mai publică cât şi pentru că în notele sale Barbu i-a atacat. Primul semn ar fi nota din „Contemporanul” inspirată de Silvestru şi scrisă de Eugen Luca, în care e atacat „Luceafărul” şi Ion D. Bălan. De altfel, la această notă, Ion D. Bălan a dat un răspuns. Între cei nemulțumiți, s-ar afla şi Paul Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu şi toată gazeta literară [Gazeta literară] mai ales Alex. I. Ştefănescu. Informația aceasta Regman o deține de la criticul Al. Oprea, adjunct la „Luceafărul”.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidența dosarului de obiectiv „Scriitori”. Agentul a fost unul dintre membrii marcanți ai Cercului literar reacționar de la Sibiu, care a fost demascat la timpul său .
Vina nu se atribuie lui Racovski [Baconski], se datoreşte proastelor relații în care se găsesc în prezent şi Cornel Regman cu Racovski.
Partea a doua a notei redă lipsa existentă în rândul scriitorilor care nu prezintă importanță.
Lt maj. SĂRARU PAUL
[8]
11.III.1964 / 12 martie 1964
Acum câteva zile am stat mai mult de vorbă cu CORNEL REGMAN care mi-a făcut o vizită acasă.
Discutând despre literatură, mi-a spus că, deşi se vorbeşte în general că azi nu mai există „bisericuțe”, grupuri literare etc., după părerea lui există azi câteva grupuri care se manifestă ca atare. Unul e grupul „evreilor”, foarte larg, care se susțin reciproc de câte ori au ocazia, şi care acum se consideră „persecutat”. Există apoi un grup al „ardelenilor la putere” – BRAD, POP SIMION, DODU BĂLAN, REMUS LUCA, LĂNCRĂNJAN etc. dintre care nu toți sunt talentați, şi care, de asemenea, sunt solidari între ei. Există un grup al „tinerilor care se cred foarte talentați” – NICHITA STĂNESCU, ILIE CONSTANTIN, CEZAR BALTAG, M. [N.] VELEA, N. BREBAN – foarte încrezuți, foarte modernişti, care poate că sunt comunişti adevărați (fiind crescuți sub acest regim), dar care nu fac de loc [sic!] o literatură realist-socialistă. Există în fine, un grup al „fostelor talente” – DEŞLIU, FRUNZĂ şi alții, care fac literatură „pe linie”, dar fără valoare: e literatura care a servit regimul acum 15 ani, dar care azi e depăşită. Aceştia au părut foarte talentați, dar s-au dovedit apoi simpli „meşteşugari literari”. După părerea lui REGMAN, aceste grupuri acționează fiecare în interesul lui, dar nu pe față, ci pe dedesupt [sic!]. E foarte rău dacă un grup consideră că „te-ai dat cu ceilalți”, deoarece te urmăreşte şi te discreditează. Pe lângă aceste grupuri, există „marile personalități”, izolate (uneori sunt false „personalități”!) care-şi vede [sic!] fiecare de interesele lui materiale: EUGEN BARBU, EUGEN JEBELEANU, CICERONE T[H]EODORESCU, MIRODAN, BARANGA etc.
În legătură cu situația politică, REGMAN - care e prieten cu I. NEGOIȚESCU – crede că acesta va fi eliberat deoarece „până la 23 August e vorba să nu mai fie nici un [sic!] deținut în închisoare”. După părerea lui, cei 20 de ani de socialism au dovedit că regimul are adânci rădăcini în masele populare, şi că „nu merită să se sinchisească de unele abuzuri, individualiste ale unor intelectuali”. El crede că un act de clemență oficială va aduce regimului ultimele elemente care nu-l simpatizau: familiile, rudele celor ce au fost condamnați. De altfel, zice el, regimul a câştigat enorm în prestigiu prin atitudinea de independență economică față de țările C.A.E.R, prin detaşarea ideologică cu o „nuanță” față de U.R.S.S., prin rolul pe care delegația noastră îl joacă acum la Pekin. Dacă reuşim să mediem între ruşi şi chinezi, zice REGMAN, devenim „statul nr. 3 (după Rusia şi China) al lagărului socialist” şi câştigăm un prestigiu grozav în fața occidentului.
„Andrei Golfin”
NB. CORNEL REGMAN este luat în evidența activă. [În margine: „Dece? [sic!]” şi o semnătură indescifrabilă] . Agentul are sarcina de a-l contacta în continuare pentru a-i stabili poziția politică, în vederea clarificării situației lui.
Cpt. Albescu M.
V.[ss. indescifrabil]
Dece [sic!] agentul nu l-a întrebat cum a reuşit să distingă aceste „grupuri”[;] pe ce se întemeiază când face asemenea afirmații? Mr. [ss. indescifrabil]
[9]
23.4 .1964 / 25 sept.[apr.?] 1964
Ieri m-au vizitat FLORIAN POTRA şi CORNEL REGMAN. Am discutat despre plecarea lui POTRA în Italia, care va avea loc pe la începutul lunii viitoare. POTRA a cerut ajutor de la Fondul Literar; nu i s-a acordat. Discutând cu FLORIAN de la contabilitatea Uniunii, a aflat că lui BENIUC, la ultima plecare în străinătate, i s-au schimbat în dolari 24.000 lei. În schimb, lui MIHALE, care pleca în Germania de Vest, i s-a refuzat orice schimb: probabil că ştie că acesta are acolo diverse surse de venituri, credea POTRA. REGMAN mi-a spus că ştie de la ION BRAD că BENIUC se plânge mereu că nu are bani; spune că acum câteva luni a cheltuit 12.000 lei pe un cadou pentru o scriitoare sud-americană care a fost aici. După părerea lui REGMAN, cadoul era destinat să contribuie la traducerea lui BENIUC de către autorul respectiv. POTRA mi-a confirmat că în discuția avută cu BENIUC, acesta n-a vorbit decât de interesele lui în Italia; că s-a certat şi regretă cu S.[ilvio] GUARNIERI, că-l aşteaptă pe dl. MICHELI, că POTRA trebuie să tatoneze care e situația romanului „Moartea unui om de rând” [tăiat „Moartea” şi adăugat „Apariția”].
REGMAN mi-a spus că OVIDIU COTRUŞ i-a atras atenția asupra următorului fapt: toate articolele lui A. E. BACONSKI din „Contemporanul” despre scriitorii ST. JOUN [Saint-John] PERSE , VASKO POPA, F. TESSOA [Pessoa], ANDREI MICHANX [André Michaux] şi IVES BORNEFOY [Yves Bonnefoy], sunt compilate după cartea lui ALAIN BASQUET [Bosquet] „Verbe et vertige” , în care acesta scrie, între altele, despre 6 poeți. Al şaselea este OCTAVIO PAZ, despre care BACONSKI încă n-a scris.Toate citatele din poeți [sic!] respectivi sunt exact citatele date de Bosquet, ceea ce înseamnă că BACONSKI nu cunoaşte din opera lor decât ceea ce citează francezul.
REGMAN crede că în țară nu există decât 2 exemplare din cartea lui BASQUET {sic!], aşa că BACONSKI nu se teme că va fi descoperit.”
„Andrei Golfin”
NB. CORNEL REGMAN este luat în evidența activă, iar POTRA FLORIAN este în atenția Dir. II-a. A. E. BACONSKI a fost semnalat şi de agentul „N. Diaconu” [aici, în margine, însemnarea: „Şoimu D. ce ne spune?” urmată de o semnătură indescifrabilă] că în cronicile ce le publică în „Contemporanul” se „inspiră” din studii publicate în reviste occidentale.
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta în continuare pe REGMAN CORNEL şi prin discuții să-i stabilească poziția.
Maior Albescu M.
[10]
23.9.1964 / 25 sept. 1964
Am stat de vorbă cu Cornel Regman, reîntors de la Daneş, unde şi-a petrecut concediul. Se va duce curând la Constanța, unde îşi va relua activitatea la Institut , lucrând totodată în redacția revistei literare care e pe cale de apariție acolo.
Mi-a spus că e bucuros că a scăpat de „Luceafărul” [,] care e o redacție de „proşti şi huligani”, toți sînt foarte atenți la ceea ce fac confrații, urmărindu-i cu atenția omului netalentat care vrea să-i găsească nod în papură celuilalt. Cel [...] e ION DODU BĂLAN, dar având funcții de mare răspundere pe linie politică, nimeni nu crâcneşte la ceea ce spune el. Al doilea este NICULAE STOIAN, care pe deasupra este şi rău şi invidios. În legătură cu poemul lui ION GHEORGHE, în care acesta îl atacă pe NICHITA STĂNESCU, mi-a spus că nu ştia despre el, dar că acum după ce s-a întors, a aflat că NICOLAE [Niculae] STOIAN de mult anunța că ION GHEORGHE va publica „o poezie grozavă”. După părerea lui REGMAN, dacă acestei redacții nu i se va tăia nasul la timp, vom asista la multe alte surprize penibile, pentru că toți sunt acolo dispuşi să lovească în dreapta şi în stînga, începând cu EUGEN BARBU, terminând cu ION GHEORGHE. REGMAN susține că în nici o [sic!] altă redacție nu există atâția încrezuți, atâția oameni răi ca în „Luceafărul” – aici şi cei cu talent (EUGEN BARBU, ION GHEORG[H]E ) şi cei fără talent (Bălan, Stoian) sunt orgolioşi, meschini, nepricipiali, gata în orice clipă să lovească „sub centură”.
După părerea lui, scandalos este faptul că Uniunea Scriitorilor şi Direcția presei a permis apariția poemului; asta înseamnă că şi acolo se află oameni care au văzut cu ochi buni compromiterea lui BOGZA şi a lui STĂNESCU, atitudine care nu poate fi determinată decât de invidie personală.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidență pentru [că] a fost membru în PNL.
Vom ruga M.A.I. Constanța să-l contacteze cu agentură în perioada cât se va afla la Constanța. Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta în continuare şi să poarte cu el discuții cu caracter politic, pentru a-i stabili poziția şi concepțiile.
Maior Albescu Mircea / V [ss. indescifrabil]
[11]
21 oct. 1964 / 23 oct. 1964
Acum trei zile am stat de vorbă cu Cornel Regman. După ce mi-a dat unele lămuriri asupra revistei „Tomis” care va apărea la Constanța, am discutat despre evenimentele din U.R.S.S.
Mi-a spus că nu l-a surprins „detronarea” lui HRUŞCIOV, întrucât acesta făcuse multe greşeli şi era firesc să plătească: în ultimul timp, politica internațională a U.R.S.S. se afla în impas: pe deasupra situația comunismului în lume se înrăutățise din cauza conflictului ruso-chinez: toate acestea se datorează probabil şi lui HRUŞCIOV. Problema care se pune este aceea a raporturilor noastre cu U.R.S.S. Regman era de părere că căderea lui HRUŞCIOV e o notă bună pentru conducerea noastră. S-a vorbit mereu despre neînțelegeri personale între tov. GH. GHEORGHIU-DEJ [nume adăugat cu creionul] şi premierul sovietic, neînțelegeri personale care ar fi determinat şi neînțelegeri mai largi. Schimbarea conducerii sovietice dă câştig de cauză României. Desigur că e foarte importantă atitudinea pe care noii conducători de la Moscova o vor avea față de China populară; e posibilă o nouă „acordare”, făcându-se „tabula rasa” de tot ce a fost înainte, punându-i-se toate în cârcă lui HRUŞCIOV. Prima mişcare se va simți abia când se va discuta consfătuirea partidelor muncitoreşti programată pentru decembrie prin care HRUŞCIOV vroia să-i „excomunice” pe chinezi.
După părerea lui Regman, noi am revenit la vechile relații cu U.R.S.S., ceea ce e foarte bine: noi trebuie să fim mult mai deştepți decît ungurii şi să obținem independența economică şi culturală față de sovietici fără a-i provoca, fără vărsări de sânge, fără a face jocul reacționarilor. Apropierea geografică de ei şi ideologia comună sunt lucrurile esențiale: singura politică sănătoasă e prietenia – o prietenie demnă – cu ei.
„Andrei Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidența activă.
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta în continuare pentru a stabili dacă se menține pe poziția semnalată în notă.
Totodată i-am trasat sarcina de a-l contacta şi pe CÎMPEANU ROGER, de asemenea luat în evidență.
Maior Albescu Mircea / V. Mr [ss.indescifrabil] / Exploatat, Mr. [ss. indescifrabil]
La buletinul Dir./ V. [ss. indescifrabil]
[12]
3 XI 1964 / 4 noi.1964
Sursa l-a cunoscut pe Cornel Regman în timpul războiului, la Sibiu, când amândoi erau studenți. Ceea ce îl caracterizat [caracteriza] din punct de vedere politic pe Regman era spiritul său ironic şi disprețuitor la adresa legionarilor şi a regimului antonescian. În 1943 a semnat manifestul Cercului Literar din Sibiu, prin care se protesta împotriva literaturii cu caracter rasist şi şovin şi de preamărire a războiului anti-sovietic, ce se promova în acea vreme în reviste şi publicații. Tot în acea epocă a fost concentrat, cu grad inferior – caporal sau sergent – la Statul Major, la Bucureşti, pentru a fi întrebuințat ca translator de limba germană, întrucât – după nume – părea şi el german. Deşi s-a constatat că nu ştie limba germană, a fost totuşi apoi menținut acolo .
După 23 August 1944, s-a înscris în Partidul liberal tătărăscian, față de care nu avea de fapt nici o [sic!] simpatie, dar a făcut acest gest îndemnat de unchiul său – fost prefect liberal – care l-a numit administrator pe lângă o întreprindere săsească confiscată de stat.
După întoarcerea la Cluj, unde n-a mai avut nici un fel de activitate politică liberală, a intrat în învățământul mediu şi prin 1947 s-a înscris în Partidul comunist. Odată cu înscrierea în parte [partid] treptat şi-a schimbat ideile literare, a devenit un adept înfocat al realismului socialist aşa care se practica în acea vreme, fapt pentru care purta discuții în contradictoriu cu sursa, care îl combătea. Din cauza acestor discuții sursa s-a certat cu el şi relațiile lor s-au răcit. Abia prin 1952 au fost reluate relațiile între ei, odată cu căsătoria lui Regman . Regman rămăsese tot adept al realismului socialist, dar era mai puțin aspru în discuții, iar sursa nu mai manifesta aceeaşi ostibilitate [sic!] față de literatura nouă, chiar dacă nu aderase la ea. Când s-au făcut verificările, Regman a fost exclus din partid, şi s-a plîns sursei că i s-a făcut o nedreptate. Ca redactor la revista „Almanahul literar” (care a devenit apoi „Steaua”), el a căutat să mijlocească o colaborare între A. E. Baconski şi sursă, dar aceasta nu a reuşit din cauza intrigilor lui Ion D. Sîrbu . Mai târziu relațiile lui Regman cu Baconski s-au înrăutățit treptat, din cauza îngâmfării lui Baconski şi a spiritului ironic al lui Regman. Din această cauză, Regman s-a mutat pe la începutul lui 54 la Bucureşti . Aici a întâmpinat greutăți, ce i-au fost cauzate de intervențiile lui Baconski, care apoi fiind prieten foarte bun cu PETRU DUMITRIU, l-a determinat pe acesta să-l scoată pe Regman din postul de redactor la ESPLA. Lui Regman i s-a făcut o atmosferă foarte proastă – posibil tot prin Baconski – şi a fost exclus din Uniunea Scriitorilor. Regman i s-a plâns mereu sursei de aceste nedreptăți. El rămăsese consecvent pe linia realismului socialist şi a îndemnat mereu sursa să activeze pe aceeaşi linie, demostrându-i în numeroase discuții că aceasta e singura linie valabilă. Regman i-a spus sursei că pentru el cunoaşterea marxismului a fost o revelație, că datorită marxismului a căpătat o orientare solidă în fenomenul literar.
După întoarcerea sursei din detențiune, a găsit pe Regman într-o situație mai bună, ca lector la Institutul Pedagogic din Constanța (i s-a plîns însă sursei că e numai lector acolo, deşi pregătirea sa l-ar îndreptăți la un post de conferențiar, aşa cum au alții mult mai slabi ca el) şi redactor la „Luceafărul”. Totuşi nici până azi n-a izbutit să facă să i se publice un volum de critică, deşi de vreo 10 ani încearcă acest lucru. Faptul că un om capabil profesional şi sincer şi consecvent ataşat regimului a avut de întâmpinat în cariera lui atâtea greutăți şi nedreptăți a constituit pentru sursă un motiv de descurajare.
„George Ioan”
NB. Regman Cornel este luat în evidența activă ca fost PNList. Este prima notă pe care agentul o dă despre el.
I-am trasat sarcina să-l contacteze în continuare şi i-am atras atenția că [sic!] viitoarele note să trateze numai probleme [legate] de atitudinea lui prezentă.
Totodată i-am trasat sarcina de a o contacta pe IULIA SOARE, de asemenea în evidențele noastre, pentru a-i stabili poziția politică.
Maior Albescu M.
[13]
6 XI 1964 / 11 noi. 1964
Acum 4 zile am stat de vorbă cu Cornel Regman. După ce am comentat eventuala schimbare a lui BACONSKI de la „Contemporanul”, am discutat politică.
Regman crede că noii conducători ai U.R.S.S. nu vor adânci conflictul cu China, ci din contră îl vor aplana. El spune că noua linie se va putea ghici după cei ce vor participa la 7 Noiembrie la Moscova şi după amânarea sau convocarea în decembrie a conferinței proiectate a partidelor comuniste şi muncitoreşti. Bomba chineză, spune el, e un „bluff”, nu valorează practic vorbind, aşa cum nu valorează nici puterea atomică a Franței, comparativ cu aceea a U.R.S.S. şi S.U.A.
În legătură cu alegerile din America, Regman a subliniat noua atmosferă de la noi, cu câți a stat de vorbă toți doresc să iasă Johnson. Pe vremuri exista în țară la noi, până acum 2 ani, un curent de opinie reacționar; acum, de când nu mai există deținuți, de când s-a profilat un fel de „autonomie națională față de U.R.S.S.”, toți sunt grozav de interesați ca situația aceasta să dureze, să nu fie amenințată prin venirea la conducere a unui reacționar ca Goldwater capabil să provoace tensiune internațională. Chiar cei care au alte convingeri decât comuniste trebuie să recunoască faptul că în țara noastră s-au schimbat o serie de lucruri în bine: „nesperat de bine”, zicea el. Apoi a adăugat: „din punct de vedere al literaților, mai e nevoie să vină cărți străine şi „să se dea drumul” la anumite teme, pentru ca situația să fie absolut acceptabilă”. Regman e sigur că într-un an-doi, noi vom fi țara „cea mai aerisită” din răsăritul Europei [subliniere multiplă].
„A. Golfin”
NB. Cornel Regman este luat în evidență ca PNList. Agentul are sarcina de a-l contacta periodic pentru a-i stabili poziția.
Mr Albescu M. / V. [ss indescifrabil]
[14]
9.10.[12?] 1964 / 10 dec. 1964
Am stat de vorbă acum 4 zile cu Cornel Regman care mi-a spus că AL. CĂPRARU nu mai vrea să se întoarcă la Constanța pentru a conduce noua revistă „TOMIS”.
De asemenea, mi-a spus că ştia şi el că BARBU EUGEN este susținut de tov. CEAUŞESCU [cu creionul]. BARBU urmează să fie numit în fruntea Cinematografiei în locul lui MIHNEA GHEORGHIU. Din cauza asta a devenit în ultimul timp atât de agresiv. REGMAN e de părere că BARBU va face mai multă treabă deşi întâi de toate îşi va vedea de interesele lui. Visul lui, aşa cum a declarat la o şedință la care se aflau şi oameni de partid, este să călătorească în Occident. REGMAN spune că la acea şedință, BARBU a făcut o impresie foarte proastă. La o altă discuție în legătură cu problemele de teatru, BARBU a „desființat” revista „Teatru” şi s-a dat la BELIGAN, divulgând procedeele acestuia pentru a-şi realiza interesele sale şi ale soției. REGMAN zice că se vorbeşte că BELIGAN va fi „debarcat” îndată ce se întoarce din America.
În legătură cu sportul, REGMAN mi-a spus că i-a plăcut articolul din „Luceafărul” (minus „prostiile lui TOMOZEI”), dar că nu s-a publicat tot ce s-a discutat. La discuții, s-ar fi vorbit despre faptul că la Tokio sportivii noştri ar fi „dopați”. Din cauza asta, COSMA (care nu vroia să fie descoperit cu pilulele la el) nu s-a prezentat la start.
„Andrei Golfin”
Cornel Regman este luat în evidență ca PNList.
Semnalările agenților din ultimul timp asupra lui arată că REGMAN nu discută duşmănos, este preocupat de probleme literare, iar atunci cînd abordează teme politice el are o poziție bună.
Vom face propuneri de a-l trece la pasivi.
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta mai departe, periodic, pentru a stabili cum evoluează poziția politică a lui REGMAN.
Mr. Albescu M. / La informare, Mr. [ss. indescifrabil]
[15]
9 ian. 1965 / 12 ian. 1965
La sfârşitul lunii decembrie sursa avut o convorbire cu Cornel Regman, la acesta acasă, pe tema tinerilor [tinerelor] generații de artişti şi scriitori din țara noastră. Sursa a susținut că există la noi, în domeniul muzicii şi picturii, tineri foarte talentați şi cu o pregătire profesională remarcabilă. Mai cu seamă în muzică, niciodată nu a existat la noi o generație de compozitori atât de bogată şi cu perspective de a se impune pe plan universal, precum cea actuală. În literatură, însă, deşi avem tineri poeți şi prozatori talentați, pregătirea lor profesională e mai slabă şi mijloacele artistice de care se folosesc sunt sub nivelul literaturii occidentale contemporane. La aceasta, Cornel Regman a răspuns combatând părerile sursei şi afirmând că prozatorii [sic!] ca D. R. POPESCU, N. VELEA şi FĂNUŞ NEAGU sau poeți ca NICHITA STĂNESCU, ILIE CONSTANTIN şi ION GHEORGHE pot fi comparați cu succes cu prozatorii şi poeții tineri din occident, ca de pildă cei americani. Regman a spus că lucrurile trebuie judecate nu în funcție de criterii absolutiste ci în funcție de realizările locale, de mentalitatea şi tradițiile literare ale țării respective. De exemplu, NICUȚĂ TĂNASE reprezintă la noi nivelul artistic al prozatorului american SALINGER.
„George Ion”
NB Regman Cornel este lucrat în evidența activă ca fost PNList. Din notele primite de la agentură rezultă că acesta manifestă concepții sănătoase, fapt pentru care vom propune trecerea lui la „pasivi” .
Agentului i-am trasat sarcina de a-l contacta periodic pentru a stabili dacă Regman se menține pe această linie.
Mr. Albescu M.
[16]
12 martie 1965 / 15 martie 1965
La începutul lunii martie, sursa a avut o conversație cu Cornel Regman, în legătură cu Conferința Uniunii Scriitorilor. Acesta i-a spus sursei că este încântat de faptul că la Conferință s-au pus premizele unei atmosfere sănătoase în rândurile scriitorilor din țara noastră. Vechea conducere a Uniunii, în frunte cu Mihai Beniuc, a promovat o politică de intrigă, de clică şi interese personale, care nu avea nimic comun cu idealurile socialiste. Beniuc, care se erija în comunist, nu era mânat de fapt decât de ambițiile personale şi nu avea o conştiință comunistă, nu era condus în acțiunile sale de interesele partidului şi ale culturii româneşti, de aceea n-a promovat valorile adevărate, care pot înălța literatura noastră. În timpul conducerii lui BENIUC, redacțiile editurilor şi revistelor s-au umplut de mediocrități, care constituie o frână pentru dezvoltarea culturii socialiste.
Ca exemplu de intrigi, REGMAN a citat pe PAUL GEORGESCU, care i-a reproşat faptul de a colabora la „revista” huliganică „Luceafărul”. Pe de altă parte, în avionul cu care călătorea la Praga, Paul Georgescu i-a spus lui I. D. BĂLAN că nu înțelege de ce revista „Luceafărul” apelează la colaborarea lui CORNEL REGMAN „fost membru în Hitlerjugend”. Această calomnie, fără nici o bază reală, a fost vânturată de PAUL GEORGESCU şi în alte ocazii.
„George Ioan”
NB. Cornel Regman este luat în evidența pasivă, a fost PNL-ist.
Materialul va fi folosit la nota cu comentariile despre Conferința Scriitorilor. Agentului i-am trasat sarcina de a contacta pe IULIA SOARE, lucrată în evidența activă pentru a-i stabili poziția.
Mr. ALBESCU M.
[17]
7 dec. 1966 / 12 dec. 1966
În decursul ultimei săptămâni, sursa a avut o convorbire cu Cornel Regman, în legătură cu numirea lui Şerban Cioculescu ca director al Bibliotecii Academiei. Sursa i-a spus lui Regman că desigur se bucură de numirea lui Cioculescu, dar totuş [i] e anormal ca un singur om (şi în vârstă) să fie acum şi profesor la Universitate, şi redactor şef la „Viața românească” şi director la Biblioteca Academiei.
În vremea burgheziei nu ocupai decât un singur post, unde puteai să faci o treabă foarte serioasă. Normal ar fi ca director la Biblioteca Academiei să fi fost numit unul din generația noastră, care să se dedice acestei funcții cu totul, pe o viață întreagă.
Regman a fost de acord cu sursa şi a replicat: „Ce să facem, dacă, mai sus, nu au încredere în noi. O să fim şi noi numiți în fel de fel de posturi înalte, când vom fi bătrâni.”
„George Ion”
NB. Regman Cornel este cuprins în evidența „pasivă” a dosarului de obiectiv.
Agentului i s-a atras atenția asupra felului în care a purtat discuția. A primit sarcina să-l mai contacteze pentru a-i stabili poziția prezentă.
Lt. DOBRE Alex.