Poezie
Ioana Diaconescu
Poezii
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2013
CONTUR FOSFORESCENT
Ascuns în furtună
În pădure gonit
Trupul meu
În ferventul tău somn
În visul ce străbate
Armii de scuturi şi ploi de săgeți
Mări duşmane
În irealitate
Cu aripi aprinse
Pe stînci din adînc
Pe gîtul tău călcîie fragede
Pe pieptul meu gol flacăra
“Floare la butonieră”
Unde eu văd
Contur fosforescent
Suprapus peste al meu
Ca o piele de şarpe
Trupul tău
De departe
În mine
CU NESĂBUINȚĂ GUSTATĂ
Acesta este de aproape
Obrazul tău
Liber de trecerea timpului
Îți depun pe gură
Un fluture ce se zbate
Miraculos în sîngele tău
Aripile îi rămîn în afară
De lumină
Numai conturul tău îl aprind
O boală vegetală mă adoarme
În timp ce te apropii
Păşind peste flori carnivore
Înfiorate
La ultima suflare de vînt
Vînătoare hoțească
A mea
Printre gene
Ochii închişi
Nu îndrăznesc a-i deschide
Doar aşa te văd
Pe de-a-ntregul
Piele carne oase şi sînge
Materia ta reală
Cu nesăbuință
Gustată
ÎN LOC DE CĂTUŞELE ZVELTE
Doar sufletul
Dacă ar da semne
Că se zbate
Cu mine cu tot
Înălțată la vînt
Smulsă pămîntului
Un nour viteaz
Aş vedea
Cuprins în materia incandescentă
Diademă
La picioarele mele desculțe
Legate-n sandale de ceață
Cu panglici chinuitoare
În loc de cătuşele zvelte
Ce-mi purtau
Libertatea insurgentă
Şi rănile închise
Pielea roz – un tezaur de glume ale timpului
Frison
În vîrtej boreal
În flăcări fără de care
VIAȚA ÎNTRE LIMITE
Viața între limite
Într-o eră misogină
Tu poți fi una dintre erori
Cu bluza neagră direct pe piele
Ți se vede bine pieptul prin porii dantelei
Aşa se poartă
Rişti un adevăr necruțător
Ieşind dintre limite
Şi mai e şi strînsă pe corp
Fusta îți dezveleşte genunchii
Fundele aurii ale pantofilor
Te duc direct la spînzurătoare
“Altă dată ai fi fost arsă pe rug”
De ce altă dată mai bine acum
În a doua decadă a secolului 21
Cum să ieşi dintre limite
Stai între limite
În spațiul carpato-danubiano-pontic
Şi trage-ți peste obraz
Calvarul acestei pături negre
Uite ce bine
Îți stă cu ea
Răcnetele dictatorilor îți strivesc şi acum timpanul
Dar să stai la locul tău
Cunoşti problema
Cu limitele
AH MIHAIL BULGAKOV CE PREMONIȚIE
Între timp deschide uşa şi dă drumul la frunze
Scoate-le la plimbare ca pe cîini
Ca pe pisici
Nu-ți răspunde la salut cerşetorul cu degete înfăşurate
În bandaje
Fără mănuşi
Cu picioarele degerate
Nu scriem poezii edulcorate
Oh iubitule
Că ne rîd şi curcile
Despre boala ta scriem
Despre obsesiile compulsive
Rămase în creierul meu ca un vacarm
Să recunoşti că le-ai căpătat
În infern, după cortina de fir
Nici un fel de boală nobilă
Puii de viperă ciripesc nu se tîrăsc
Cresc la căldură ca în povestirea sinistră
Ouăle fatale în care puii mici de anaconda
Ne trag pe-o nară după ce cresc pînă la cer
Ah Mihail Bulgakov
Ce premoniție
Cît discurs inaugural
În “flacăra de la butonieră”
L I M I T E
Un abis cu conture precise
Zimții ferigilor îi simți
Sub crusta de piatră a marginii
Limite.Fără voie
O urmă cu gheare desluşeşti
Pe cuibul norilor.
Plină de sînge
Înserarea miroase a cadavru
A descompunere
Granițe.Pe măgura lor
Oasele unui împuşcat pe la spate
Un abis care te eliberează
De amurg
De primejdii
De toate
DEVORATOARE
Pe gîtul tău
Sub urechile tale
Cu aparatul de ascultat
Cu inima de carton a ploii
Cu vîrfurile ascuțite ale soartei
Cu alergatul pe brînci
Cu lacrimi care îneacă mările
Cu iubiri din Steaua Albastră
Dar aceasta este Planeta Albastră
Planeta devoratoare
Să ieşim de sub pielea proprie
Ca fluturii din crisalide
(Fără starea tranzitorie
De viermi ai iluziei)
Cu Leul Alb care zace pe moarte
Sub botul lui regal
Sub pieptul lui majestuos
Sub colții lui îmbietori umezi încă
În flacăra trupului său ce coboară
Pe fața nevăzută
Pe obrazul fericit ne?tiutor disperat
Devoratoare steaua
Pe degetele de la mîini
Fără s-o ştii
Rapace