Poezie
Diana Trandafir

Poezii

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2013

 Ultima redută
 
Toboşari graşi trag din secundă
ca dintr-o pipă stinsă recent,
un murmur acid
pleacă din piața oraşului
şfichiuind-o ca briciul în vânt 
Acolo au aşezat un covor
redus la simple globule roşii, deşi
desenul este insesizabil
Toți dau mesaje cum că
nimeni nu e decis să mai vină
din strânsoarea de iască
 
Dar nu
 
Întins pe lespede
ca lupul sfârtecat
pune carne pe tine
ca sub şeaua de cal.
Numai aşa pot trece urletele
de spaimă ale începutului,
doar aici poate să bată
o inimă străpunsă de săgeată
 
Dacă te-aş fi născut eu,
te-aş fi închipuit ca pe un abur
trecut prin polen şi prin smirnă
şi învelit în foiță subțire
de portocală
 
Pierdere
 
Un bilet necompostat pe un scrin,
claviatura ştirbă a pianului
cu urme de praf şi labe moi de pisică,
lecturi din Villon şi Racine,
mângâierile tale
din casa de iederă, 
umbre ce joacă-n amurg 
Nostalgia fuge de sine
retrasă până la liziera salcâmilor, 
dungi strecurate sub praf,
Vivaldi şi Bach
 
memoria acelei zile
îşi flutură steagurile
ca şi când ar fi vorba
despre o mare şi ireparabilă
pierdere
 
 
Provincială
 
Deşi a fost o vară lungă,
n-am primit decât 
vreo două-trei e-mail-uri
şi nici o scrisoare în plic
Nu m-aşteptam la mişcări ample de stradă
şi nici la confesiunile tale emoționate
închise mereu între paranteze rotunde
Deținătorii de angajamente sociale
ştiu cum să-şi bage mâinile
prin scările blocului
şi s-apuce de pe-acoperişuri luna
Aşa se întâmplă prin micile târguri
vara
când Dumnezeu îți lasă
un diamant
în automatul de cafea
 
 
Tăcere
 
Duce cu greu un veşmânt
din aglomerări de obiecte
pe care ar vrea să le depună
cu bine la destinație
Privirea sa, frânghie deasupra abisului,
lasă urme adânci
ca orice cuirasă
în lumea unde cuvintele
se nasc deja ciuruite
Numai ploaia ar putea
să le astupe gura
cu vârful degetelor, dar
ele nu strigă
 
 
Poveste II
 
Toți insomniacii
căutau culcuşul odihnei
pipăind cu un băț alb
printre lucruri, ca orbii
Între timp, mai povesteau
despre trădare
şi altele
sau înfăşurau firul pe undița
de răchită,
îşi deghizau bătăile inimii
într-o umbră desculță
 
Atunci se simțeau mai puțin trişti
şi mai puțin vinovați
 
Îngerii lor păzitori
stăteau la masa de lucru
până când, încărunțiți,
adormeau
 
(Din ciclul Cămaşa de miresme amare)