DE CE DORM CAII ÎN PICIOARE ŞI CĂMILELE CULCAT ?

Ferestrele sunt murdare.

Afară, frig.

Un catastif gros şi cu marginile roase în colțul mesei. În timpul serviciului meu nu s-a întîmplat nimic deosebit. Aşa tot scriu paznicii după ce ies din tură. Paznic. Oh, nu, acum se spune security officer, să mori de rîs, nu alta. Se scarpină în cap. Ce să se întîmple, Doamne fereşte, copiii cu ale lor şi atît. Cu toate că dacă e să se ițească o dandana, ehe, se poate isca. Din te miri ce. De la o țigară, un robinet lăsat deschis, o conductă care a înghețat.

Uff. Dacă e să ai vreun necaz, ai. Copiii. Şcoala fără copii e ca balta fără peşte. Lui îi place să pescuiască. E bine acolo, pe malul apei, fumezi, dai cu undița, nu te bate nimeni la cap. Ce hărmălaie pot să facă şi tinerii de astăzi. Uff, ai mereu probleme cu ei. Mai ales cu ăştia mai mari, Dumnezeu ştie ce le poate trece prin cap. Au în căpățîna lor doar distracție, muzică, etnobotanice, sex şi țoale. 

Se aude vocea Mariei.

– Ai zice că în afară de şampoane şi geluri nu-i mai interesează nimic, ăă, zi că nu-i aşa? L-ai văzut la televizor şi pe ăla cu ochelari şi tuns scurt, pe ce dădea banii noştri...? Şi ne-a mai tăiat şi din salariu... Interesul național, auzi la el! Puah!?

Răspunde el, Gheorghe, lumea îi zice Gigi, nea Gigi. A fost electrician. Şi lăcătuş-mecanic, şi fierar-betonist. Şi încărcător-distribuitor. Dar ce n-a fost el la viața lui. Aia care a fost.

Acum e paznic.

– Am văzut, cum să nu văd, eu ce să fac acasă, mă uit la televizor... Nişte puțoi. Îşi dau şi ei aere... Aşa e tineretul de azi... Ehee, pe vremea noastră nu se pomenea aşa ceva... Şi ce frumos defilam cu toții de 1 Mai şi 23 August... Aliniați, cu steaguri... Mîncam şi mici şi beam şi bere... Se bucura lumea, acum nu se mai bucură nimeni de nimic...

– S-a înrăit lumea, soro..., răspunde o voce de lîngă fereastră. Nu i se vede chipul, dar îți dai seama că e fumătoare înrăită.  

Vocea.

E Maria.

Bombăne mereu. Nu e aşa bătrînă, dar îi place să fie luată de bătrînă. S-a înrăit, e singură, bărbatul a murit, copiii au plecat, pensia e mică, dinții stricați, dar n-are bani să-şi pună placă. Stă înr-o cameră la subsolul unui bloc cu bulină roşie pe el. Că dacă vine cutremurul se dărîmă primul. Sfîrşitul lumii, o prostie, frică de Dumnezeu nu mai are nimeni. Ei şi, ce dacă se dărîmă? La țară ar mai avea nişte pămînt, de la mama, dar l-a luat frati-su.A aranjat cu ăia de la primărie. Are acte.

Ea a rămas cu buza umflată.

Cine a pus-o să plece la oraş? Şi-a zis că scapă de dus vaca la păscut şi de dat cu sapa. Nu-i plăcea la cîmp. Nici să facă treabă în casă pe lîngă maică-sa. S-a măritat de tînără. Au venit altele pe capul ei. Între timp a trecut şi viața.

Fumează.

Acum nu e voie să fumezi în şcoală. Înainte era altfel. Acum e altfel, nimic nu mai e la fel.

Copiii?

Mai bea un ceai cu Nea Gigi cînd e de serviciu.

Vorbesc, na, ce să facă.

Păi ce să aibă în plus, părinții nu sunt la fel?  De profesori nu poți spune nimic. De învățămînt trăncăneşte toată lumea, dar nimeni nu face nimic. O să vină şi vacanța. Frigul, zăpada, gerul dă bătăi de cap în plus. Dacă se sparge vreo țeavă? Cînd vine vacanța, parcă e mai bine. E mai puțină bătaie de cap. Măcar linişte şi tot e ceva. Nu mai auzi toate idioțenile scoase de puțoii ăştia.

Puah.

A îmbătrănit degeaba.

Nu pricepe şi pace de ce lumea e aşa cum este.

Dar de ce ar trebui să priceapă ceva?

Şi-a făcut ceaiul şi soarbe alene.

Fumează.

– Şi dacă e să ieşi la pensie ce-o să fie? Te duci înapoi la țară? De ce nu vrei? se aude el întrebat pe neaşteptate de Tanti Maria.

– Ei, alta acum, o să ies şi gata! Ce să fac eu la țară? Pămînt n-am, casă nu, ce să fac eu la țară? Să ascut coasa ca să ce? Să deschid un magazin, ce să fac? Ce să faci cînd nu te trage ața să faci nimic? 

Se scarpină în cap nea Gigi. I-a cam crescut mustața, ar trebui s-o tundă. La frizer merge mai rar acum. S-a scumpit.

S-au scumpit toate, fir-ar al dracului. Tot drăcuie mereu.

Nu e frumos, îl dojeneşte Tanti Maria. Aşa îi spune el, Tanti Maria. Nu-i spune pe nume. E mai mică decît el, a lucrat şi ea în şcoală. Au îmbătrânit amîndoi.

Tanti Maria.

Se cunosc de ani buni.

– Altă problemă am eu acum.

Se foieşte pe scaun. Fumează şi el. Ce să facă, e cald, e bine, Maria nu-l enervează.

Toată lumea îl enervează. Maria nu.

De ce?

Nu ştie. Dar s-a gîndit la asta.

Nu e nimeni în şcoală.

– M-am tot întrebat cînd am aflat cum dorm cămilele. Tu ai auzit de chestia asta? Auzi, domnule, să doarmă culcat cămilele... De cai ştiam, doar am copilărit la țară. Am văzut la viața mea şi vite şi oi şi căini şi găini, de pisici ce să mai spun, şi acum mă apucă groaza cînd e să merg pe la mătuşa mea. A bătrînă are o grămadă de pisici. Viața ei. ?ine la urâțeniile alea mai tare ca la oameni. Nu vrea să vadă pe nimeni. Pisicile şi televizorul îi ajung. Ca să vezi. Te şi întrebi cum de mai poate trăi cu atîtea în preajmă. Dar de cămile nu ştiam nimic pînă în ziua în care le-am văzut cum dorm. Culcate. Măi să fie, uite ce dobitoace cuminți. Să fie de la soare, de la apă, de la frigul de peste noapte? Că în deşert e frig de te ia dracul, iar ziua, ce să zic, ziua nu-i de trăit nici atît. Şi uite, domnule, că trăiesc? Dar spune şi mie, acum că suntem la o cană de ceai, de ce oare dorm cămilele culcat şi caii în picioare? 

Maria privea spre harta României şi nu zicea nimic. Ce să răspundă? Poate se gîndea la cămile, la pămîntul de la țară, la ce?

A strîns cîteva firimituri din fața ei şi le-a aruncat la coşul de lîngă birou. A luat şi ea un covrig.

Maria aduce mereu covrigi. Toată lumea mănîncă acum covrigi. Mai ronțăie şi ea. Mai ronțăie şi Nea Gigi.

Trece timpul.

A pus întrebarea şi şi-a aprins o țigară, ca şi cum ar fi scăpat de-o grijă. Cel căruia i s-a adresat fuma deja şi se uita pe clanța uşii de la intrare. Era limpede că nu era ceva în ordine cu clanța, era doar de meserie, lăcătuş-mecanic. Repara orice. Se pricepea la multe.

– Oare de ce dorm cămilele culcat, tanti Maria, zi şi matale, că ai văzut multe la viața asta?

Tocmai atunci a sunat telefonul.