Poezie
Laurențiu Brescan
Poezii
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2013
1. un sânge cheamă după el
un alt sânge
copiii morți îşi aşteaptă copiii morți
peşterile sunt pline
găurile din inima lui Dumnezeu
tot mai adânci
ce este raiul?
ce nu este el?
pe pământ lucrurile sunt clare
în emisfera stângă
trăiesc oameni
tot ce ating ei se transformă în cuvinte
acolo sunt uciderea
hoția
şi desfrâul
zeul lor e corect
fiecare primeşte o bucată din cadavrul aproapelui
în emisfera dreaptă sunt:
alzheimerul, parkinsonul, sindromul Down
mâinile sângerânde ale aproapelui
picioarele nespălate ale aproapelui
2. cineva m-a întrebat
odată ce culoare au ochii mamei
n-am ştiut ce să-i răspund
ştiu pe de rost ochii tiranilor
şi ce prevestesc ei
dar ochii mamei…
să fie culoarea cenuşii?
îmi rostesc poezia tăcut
cu ochii în pământ
apoi mă îndrept încet
spre ieşirea cu plăcuță indicatoare : ,,spre Rai’’
nu ştiu, totuşi,
ce culoare au ochii
oamenilor buni
iar ochii mamei
cu atât mai puțin
3. în fiecare seară
în acelaşi oraş
la aceeaşi oră
1000 de femei
se dezbracă cu
gesturi maşinale
îndelung obosite
dumnezeiesc obosite
unele plonjează în iubire
altele în moarte
unele în micul somn
altele în marele somn
unele fac cu ochiul destinului
altele salută milităreşte
şi nu e nici desfrâu
nici ispită
nici murmur
în femeia care se dezbracă
zi de zi
în acelaşi loc
la aceeaşi oră
cu aceleaşi gesturi
poate presimțirea absurdă
a morții care ne învăluie şi ne leagănă
ca brațele unei cruci
4. îmi plac oamenii când mor
n-au nimic fals în ei
atunci
Hades e Chaplin în goana după aur
nu te poți îndoi de sinceritatea lui
nici de precizia lui
moartea se dezbracă încet
cu o mie de amănunte
iar tu o priveşti şi atât
inteligența bolii stă în muțenia ei
ea macină
ce am strigat prea mult
prea ascuțit
prea devreme
ea macină în tăcere
divină
şi verticală.
a nimănui
5. sunt un om de nimic
mă las locuit de nimic
şi locuiesc nimicul
plec din nimic şi mă întorc în nimic
mă las intersectat de nimic
ca de brațele unei cruci
mă aprind din nimic
şi iubesc din nimic
mor, desigur, din nimic.
nimicul mi-e casă
şi mi-e patrie
sunt un om de nimic
făcut din nimic
n-am făcut nimic în viață, prin urmare,
şi nimicesc nimicul
sunt un om de nimic, fraților
nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin
6. priveşte-ți mâinile
şi te bucură
căci sunt absurde
nu roşesc niciodată
delicatele linii ale vieții
da, delicate şi implacabile
ca însăşi rugăciunea
din care ne-am născut coborând
asemănănătoare
ca stânga şi ca dreapta inimii
care nu ştiu ce fac niciodată
dar iubesc totuşi
împreună
mâini pentru nimic
şi mâini pentru tot
mâini pentru îngerul morții
care a trecut printre ele cu o grație infinită
în goana lui după celălalt
mâini care leagănă capul iubitei
si mâini care leagănă sicriul vieții
marea ne leagănă pe toți
mâini care leagănă
şi mâini care vânează
mâini pentru cele 10 porunci ale mamei
mâini pentru trupul mort
şi coborât de pe cruce al tatălui
aduceți repede mâinile
căutați o inimă
7. cele mai bune lucruri
le-am facut în uter
acolo am învățat
să schiez
să patinez
să înot bras
crawl
fluture
acolo am învățat să ascult
zgomotele lumii
zgomotele înfricoşătoare ale lumii
promițându-mi pedeapsa luminii
chinurile iubirii
viața ca un film alb-negru
cu final de curcubeu
8. după moarte
vechiturile din cutia paraliticului
străjuiesc nimicul
boturile pantofilor însă
ridicate țanțoş
semnalizează învierea morților
pe aici va trece Arhanghelul Mihail
iar pe aici Arhanghelul Gavriil
căci prin inimă
a trecut viermele lumii
frica neînțeleasă şi nerecunoscută
copilul bastard al tuturor
9. lumina întreagă
doarme pe fața ei
lumină cum n-a mai fost
alta vreodată
duh
şi speranță
şi rouă peste morminte
şi sânii fecioarei pentru nebuni