A MENEGIUI, MENEGIUIRE!

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2013

Evident că marea majoritate a celor ce-şi spun români nu sunt Văcăreşti, dar vă place titlul sau, de fapt, verbul şi substantivul din titlu? Mie nu. Într-o seară privind la o emisiune politico-economică aflată pe un canal, nu spui nume, persoană importantă, bancher, îl aud pe un invitat folosind verbul neaoş „a menegiui”. Moderatorul emisiunii nu a zis nici pâs, nici altceva, pentru că insul, aflat într-o vizibilă stare de ebuliție, ca să nu spun fierbere, intelectuală, dădea în dreapta, dădea în stânga, dar mai ales dădea în limba română.

Nu sunt lingvist, nu am pretenții absurde privind starea neologismelor, am respect pentru jargonul profesional şi nu cred că limba poate fi păzită cu anasâna. Sunt unele obiceiuri însă, care mă deranjează profund. Unul dintre ele este adaptarea prin strivire lingvistică a unor cuvinte, luate îndeobşte din engleză, spre a fi folosite, deşi avem bine mersi destule alte neologisme la dispoziție. Dacă un individ foloseşte monstruozitatea la el acasă, e una, dar când o televiziune dă sprijin (era să zic support...) unei astfel de aberații prin neintervenție, senzația de viol în spațiu public e reală, iar folosirea telecomenzii nu e o opțiune.

Evident că o seamă de cuvinte s-au înstăpânit în limbă printr-o preluare abuzivă, dar au fost acceptate, pentru că unele traduceri nu ne sună bine. Gândiți-vă de exemplu la mouse. Spune cineva şoarece, în afară de frații noştri moldoveni de peste Prut? Desigur că nu. Ne-am obişnuit cu termenul scris în moduri variate, deşi francezii, frații noştri mai mari şi mai tari, folosesc bine mersi, souris. Am văzut, de exemplu, scris maus, deşi acesta din urmă este numele unui joc de cărți, şi el preluat dintr-o altă limbă. Pluralul e şi mai distractiv, plecând de la mouşi şi ajungând la mausuri. Alți termeni au fost preluați pentru că pur şi simplu nu avem un echivalent natural, iar perifrazele devin obositoare, dacă insistăm. Nu mai vorbesc de termenii încetățeniți, pe care nu-i mai scoți nici cu buldozerul Academiei Române. Oricum onorabililor membri nu le mai rămâne decât şansa de a înregistra mutațiile, deşi...

Faptul că un mijloc atât de penetrant precum televiziunea, poate cel mai direct, pentru că este încă o autoritate, aderă la mutilări, mai ales prin nesimțirea lipsei de atitudine, face explicabilă dispariția micilor emisiuni care învățau publicul să vorbească normal, aş spune, pentru că folosirea unor barbarisme poate fi corectă, dar e deranjantă. Ați numărat vreodată de câte ori auziți sintagma „ca şi” folosită pe post de apărare contra cacofoniilor? Sensul abuzului este diferit de utilizarea lui „ca”, dar teama de a produce o cacofonie este atât de acută la mulți semeni de-ai noştri, încât parcă sunt în epoca ceauşistă, când părinții erau chemați la şcoală pentru fapta „abominabilă” a copilului, ce scria un bilet de dragoste, să-i spunem, la treisprezece ani. Ați fost atenți de câte ori onor moderatorii ne împuie capul cu trenduri, showbiz, talk-show, linkuri, business, iar lista poate continua umplând paginile destinate acestui articol fără probleme? Nu ştiu dacă faceți la fel, dar eu de fiecare dată îmi dau sinonime de căutat, unele dintre ele folosite des, de altfel, la mutanții lingvistici emişi de „televizor”.

Pe lângă lipsa de grijă în limba folosită mai este şi „Măria sa”, traducerea aproximativă. Dacă la un film se poate deturna sensul unui dialog şi, de ce nu, chiar al filmului, la o emisiune practică, de tip rețete de bucate, aproximația este chiar o catastrofă. Numele ingredientelor, diversele manipulări sau ustensile pot face deliciul unei asistențe care să prevadă viitoarele greşeli şi să pună pariuri. Dacă la o emisiune în direct poți admite că traducătorul a modificat uşor un sens, la emisiuni care se dau mult după filmare, la producții cinematografice deja celebre sau la documentare foarte interesante nu mai găseşti nicio scuză decât graba şi lipsa de interes pentru ce va spune publicul telespectator.

Dacă mulți dintre noi ştiu ceva engleză deja, nu putem spune că toți ştim ce se întâmplă cu alte limbi unde n-avem nici măcar habar despre ce se vorbeşte. Implicarea CNA-ului poate s-ar justifica, dar ar fi greu de contorizat unde se plătesc doar polițe şi unde lipsa de interes pentru binele public, în cazul nostru limba națională, generează viitoare bacalaureate abandonate. Este evident că democrația înseamnă libertate, dar este vorba de o libertate structurată, nu una anarhică. Dacă unor voci li se pot permite, sub auspiciile libertății de exprimare, anumite licențe, nu acelaşi lucru se poate spune despre o televiziune. E foarte adevărat că pe banii lor ei pot să vorbească fără restricții, dar aici intervine ipocrizia neasumării atitudinii, iar defilarea cu principii evident încălcate va avea repercusiuni mult mai perfid dăunătoare decât o banală, deja, hârtie aruncată pe stradă.

Ne întrebăm retoric cine are interesul sau dăm exemple hlizindu-ne. Grav e că în continuare ne uităm pe aceleşi posturi, cărora nu le pasă de noi. Vă aduceți aminte de războiul bentițelor? Ce ar fi dacă am pune acele bentițe pe telecomandă şi am selecta numai acele canale care fac un efort pentru a limita proporțiile catastrofelor lingvistice şi nu numai?