Cinci ani de DIALOG.

 Primăria Sectorului 2 promovează, fără îndoială, cea mai cunoscută şi mai apreciată – la care adăugăm şi alte calități: eleganță, competență, bun gust, eficiență şi farmec – politică în domeniul culturii. Evităm, astfel, sâcâitoarea cacofonie (atât sonoră, cât şi, din păcate, civic-semantică!!), „politică culturală”. Dar ne propunem să facem, totodată, şi – făr’ a prinde chiar de veste! – apologia (una delicată şi politicoasă, nu isteric-propagandistă!) a unui gest din nefericire prea rar de găsit la edilii Capitalei. Un gest care, deşi circumscris culturii, este excepțional şi pentru că el conține un potențial de instruire şi de educație ce ni se pare fabulos, în sensul că ar putea induce şi un tip de exemplaritate în ceea ce numim, atât de prețios, „Ethosul Cetății”. Aşadar, destul cu atâta politică, să-i dăm voie şi culturii să se exprime! Iar primarul Neculai Onțanu chiar asta face: îi dă să înghită întăritoare. Perfuzie de curaj pentru un bolnav, altminteri destul de grav, în vremea din urmă. Luând asupră-şi grija numeroaselor proiecte culturale, susținându-le financiar şi încurajându-le cu generozitate, el şi echipa sa, în frunte cu consilierul artistic, Ruxandra Garofeanu, construiesc, de fapt, excepția. Excepția ca migală frumoasă a vieții. Excepția ca un filigran al unui text sibilinic. Excepția ca pildă pentru o viitoare regulă sănătoasă. Lăcaşul despre care vorbim este Galeria „Dialog”, după ştiința noastră, singurul construit şi susținut de o primărie de sector. (NOTĂ: Sigur, unii primari consideră că „Orăşelul Copiilor” este mai important decât un stabiliment cultural public. Alții, deşi conduc sectorul cu cel mai consistent buget şi cel mai elegant patrimoniu imobiliar, n-au descoperit încă, probabil, din cauza „rechinilor”, spațiul unei galerii de artă...cine ştie, poate mai caută şi, în final, o s-o inaugureze în Piața Amzei, acolo unde un modern şi costisitor complex de clădiri, construit acum trei ani, aşteaptă în van, gol şi pustiu, să-şi capete, în sfârşit, funcționalitatea pentru care a fost proiectat!). Măcar şi cu atât de puține exemple (fiindcă, fără îndoială că mai există multe altele!), tot avem certitudinea că nu greşim atunci când considerăm că Galeria „Dialog”, care, iată, a împlinit deja cinci ani de la inaugurare, este imaginea unei atitudini aparte.
Am mai face o observație. Nu trebuie să fii – ca primar – cine ştie ce filosof cu ifose, vreun estet firoscos ori savant cu străluciri oxfordiene. Nu! Trebuie să fii doar Om (cu Majusculă!). Şi gospodar. Cu toată lumea, cu toți locuitorii, cu toate vârstele, cu toate profesiile, cu toți pasionații. Altfel spus, trebuie să fii binevoitor. Atât. Aşadar, un spațiu uriaş din clădirea ultramodernă a unei primării a fost pus la dispoziția exclusivă a culturii. Astfel că Galeria „Dialog” a devenit în foarte scurt timp nu numai unul dintre locurile cele mai selecte de expunere din piața de artă bucureşteană, dar şi un veritabil Atheneu cultural, în care evenimentele (lansări de carte, conferințe, concerte, serate muzicale, comemorări etc.) se succed într-un ritm vioi. Poate cam prea surprinzător pentru viața, în general, destul de morocănoasă – indiferent de anotimp! – a Bucureştilor. „O primărie nu se compară cu Centrul Georges Pompidou...” – spune undeva, cu modestie, Ruxandra Garofeanu. Aşa e. Dar, admirând interiorul îndrăzneț şi zveltețea arhitecturală ale spațiului galeriei şi coborând, apoi, privirea spre simeze ori spre obiectele de artă expuse, parcă ceva-ceva similitudini, fireşte, en gardant les proportions, tot s-ar putea sesiza.
Simpla înşiruire a numelor artiştilor care au expus aici, pe durata celor cinci ani de funcționare a galeriei sau doar trecerea în revistă a tuturor evenimentelor organizate de Primăria Sectorului 2 (sub „mecenatul” lui Neculai Onțanu personal!) – ar reclama un plus considerabil de spațiu şi timp. Ne mărginim doar să spunem că aceste două repere au fost pe deplin şi mult mai bine câştigate prin editarea albumului „5 ani de DIALOG”. Un splendid recueil ce reconstituie – în condiții grafice de excepție – amplitudinea magnanimă a suflării artistice ce se rânduieşte, cu minte şi cu dragoste, în acest loc magic.