Eveniment
Lăcrămioara Petrescu

DICȚIUNEA SENINĂ

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2013

 Apariția, la Editura Cartea Românească (Polirom), a celei de-a  doua ediții a cărții profesorului Mihai Zamfir, Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, volumul I, prelungeşte reflecția asupra modului în care autorul a gîndit-o. Sinteză erudită şi construcție savantă, Scurta istorie are toate secretele unei scrieri care-şi subjugă, prin inteligență şi spirit de geometrie, cititorul. Particularitatea viziunii asupra istoriei literaturii române vine din examenul stilistic, de mare finețe, asupra operei, din voința de a opune lecturii încremenite, locului comun, reverenței istorice în fața modelelor şi a hărții literare deja instituite canonic, o perspectivă pe de o parte esențialistă, pe de altă parte dialogică, deschisă spre contextul larg al ”vieții formelor” literaturii europene. O istorie ”alternativă” se detaşează din proiect de ceea ce am putea numi varianta clasicizată, relativul consens al receptării față de momentele-cheie şi liantul istoric al configurației ”instituției literaturii”, cu o sintagmă  a lui Dominique Maingueneau. O alternativă, mai mult, la recentele Istorii – cele cu miză polemică, în principiu restauratoare de adevăr, versus  impuritatea ideologică a receptării sub comunism, într-un concert din ce în ce mai aglomerat şi confuz al revizuirilor.  Profesorul Mihai Zamfir le opune dicțiunea senină a unei reflecții profunde, generatoare de concluzii asupra ”nucleului stilistic”, asupra profilului ireductibil şi unic al personalității scriptice a unui creator sau a unei configurații de voci literare, legate prin voința de a exprima inovativ o altă paradigmă literară. Aspectul finalist al examenului critic, nevoia explicită de a ajunge la definirea stilistică, în cîteva cuvinte, a nucleului şi a partiturii nucleare a operei, par a fi cheia de boltă a construcției. Hermeneutică şi poetică, stilistică într-un sens care depăşeşte  abordarea lingvistică, Istoria ”alternativă” este o carte captivantă, care îşi ține cititorul cu sufletul la gură. În toate demonstrațiile anterioare, sclipitoare, ale lui Mihai Zamfir, sensul revelator şi, tocmai de aceea, legat de o intuiție a ordinii făcute vizibilă - devine principiul generator al analizei, strălucită în configurația ”avară” a ecuației exprimate, şi potrivită ”frumuseții teoremei”, cum ar fi spus poetul. Or, aceasta nu este altceva decît inteligența superioară a lecturii, chemate să contemple nu doar detaliile de construcție, ci însuşi modul de existență (s)criptică, înscris şi ascuns în ADN-ul operei, ceea ce autorul numeşte în mai multe rînduri nucleul ei stilistic. Istoria întîlneşte, aşadar, direcția creatoare din studiile şi volumele precedente, care se ocupaseră doct şi în aceeaşi claritate a ecuației, fie de ”imaginea ascunsă” a lumii de invenție şi de stil proustian, fie de ”cealaltă față a prozei”, de ipotezele – cu surpriza unor explicații neaşteptate – privitoare la psihologia de creație, la inconştientul  auctorial exprimînd, organic, relații refulate cu mediul sau cu un adversar (ne)recunoscut (cazul Macedonski), la grilele invizibile ale unor schimbări de stil cu valoare identitară. 
Liniile de forță ale ”scurtei” Istorii, care în realitate este un volum masiv de peste 500 de pagini, se stabilesc plecînd de la însăşi concepția privitoare la ”instituția” şi istoria literaturii. Modul condițional al literaturii, temeiul recunoaşterii ei sînt, potrivit lui Mihai Zamfir, dictate de două aspecte de esență, inconturnabile: nu există literatură acolo unde nu  s-a creat, întîi, poezia, - aşa cum o arată toate istoriile europene -, după cum nu  putem vorbi de literatură dacă în formele ei nu s-a înregistrat procesul reflexiv, de subiectivitate creatoare şi ficțiune a discursului persoanei I. Acest prim volum al Istoriei priveşte perioadele literare de pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi menține în cea mai vie atenție cazurile, individualitatea, valoarea absolută a unor stiluri fără raport cu întregul tabloului (precum poezia eminesciană venită ”din altă lume”). Primele mo(nu)mente ex-orbitale, izolate, de literatură medievală, au în comun exilul – cel puțin cultural -, romanitatea, respectiv influențele şi afinitățile culturale neo-latine, în răspăr cu opțiunea apropierii de modelele slave, dar şi neşansa istorică de a fi fost cunoscute foarte tîrziu: Dosoftei, I. Budai-Deleanu, Dimitrie Cantemir. 
Spiritul de finețe guvernează, în cartea lui Mihai Zamfir, examenul prozodiei şi extragerea semnificației integratoare a dicțiunii poetice. Ele se desfăşoară, transversal, în toată Istoria şi arată relația dintre opțiunea prozodică şi etapele de creație, stilul unor vîrste literare, decise prin sonorități distincte. Metrii parisilabici care instituie regimul poetic la Dosoftei, într-un act fondator al genului, aparțin poeziei europene. Versul ”de arte maior” se instaurează însă într-o operă singulară, pe care literatura română o recuperează, muzeal. Atenția comparatistului dezvăluie, călinescian, similitudini şi afinități literare încă nerevelate de critică, îndeosebi cu spațiul iberic, pe care un specialist ca Mihai Zamfir îl  deschide  referențial. Dimitrie Cantemir este, de pildă, ”unicul caz” de ”autor regal”, ținînd de categoria ”poeților-regi, precum Dom Dinis al Portugaliei, sau Alfonso El Sábio al Spaniei”. 
Profilul fiecărui autor, chiar dacă alcătuit din componente cunoscute, reflectă o înțelegere superioară de încadrare, peste timp, la o distanță critică şi hermeneutică necesară. ”Aura stilistică” a lui Creangă, creatorul unei proze ”în regim pur poetic”, vine din ”textul compus după rigorile poeziei”, din grija ”maniacală”, de ”orfevru”, pentru un lexic în care  ”nu se repetă niciun cuvînt”, definind acel nucleu ireductibil, căutat de Mihai Zamfir în toate cazurile: ”Poezia compusă de Creangă sub aparența prozei defineşte cifrul ascuns al acestei opere; în el se află închisă originalitaea lui ultimă”.
Fireşte că orice lectură poartă în sine semnătura unei viziuni. Cartea profesorului Mihai Zamfir apare însă ca o partitură  nouă, pe care o parcurgi cu desfătare.