Poezie
Viorica Răduță
Poezii
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2013
zile în pielea mamei
luni
în loc de piele
glasul al patrulea
mama îşi pune zăpadă
cu care vede
cu care merge la oglindă
şi o pătrunde cu trupul
şi trupul se face ziuă
şi e nisip pe fața oamenilor
nisip în vorbele mele, mamă
trei vorbe!
şi pielea ei de zăpadă este
de amiază e între femei
aşa e fereastra
desfăcută de zile
iată, se uită singure la vreme
cum şi-ar vedea chipul
senin
din care mama nu mai poate vedea
deşi văz e totul
şi ziua
cu nisip de culoarea pietrei
nisip de piele întinsă
pustiul
marți
mâinile i s-au scurs
mama le apropie de întuneric
mamă, e ziuă
ea a zis: Radu a luat-o cu el
am zis: locul e deschis
a zis: numai pământul
Ion a zis: şi pământul se deschide
câtă vreme se deschide mama trăieşte
am zis: de jur-împrejur
şi a făcut drum
se întoarce s-o vadă
ea a zis: îmi văd oasele
am zis: pielea este ca ziua
verde
ridică-te, am mai zis
eu mă ridic, ea nu
e afară
pielea ca o singurătate era
Ion a zis: o încape
ca o negură era
locul, locul e înaintea ei
departe, a zis mama
când se întoarce la mine cu plopii
şi ăsta e drumul
zilele noastre
să fie acolo şi tata
miercurea în glasul al cincilea
şi dacă vremea o simt în mine
voi credeți că oasele sunt vedenie
că nu mai dau de ele
spun: când dorm degetele curg din carne
spun mi-e sete
şi credeți că e un gând
nu rămân decât zilele
şi ele nu văd înainte
goale dintr-odată
ca gândurile
spun: nu pot să mă îmbrac
faceți semne dar eu nu pot
astăzi mă îmbracă pielea de nuc
de la Radu
numai voi credeți că e miercuri
mama deschide ochii
în ochii ei este noapte
nu se poate schimba, vă zic,
pielea în somn
din locul ei fug mâinile
rămâne vântul
joia mare
vă aud vorbind despre ape
ca şi cum s-ar vedea prin ele
dar morții nu aud seara
acum trec prin ele
vă spun că le înmulțiți
ca pe zilele mele
moartea este la mine
iar are gândul, spune Ion, iar
e departe, spun
ca să dea săptămâna în vântul de sară
spun
să o spele, spune
miercurea vântul e nemişcat
şi ține ziua deasupra toată ziua
ține şi apele dar nu credeți
voi să ştiți că păsărea nu cade
e cumpănă
ce spui, mamă?
vorbesc şi eu în pustiu
păsărea e doar vântul
se vede pe fereastră, nu cade
nu cade el gândul, spun
doar piele subțire
pasărea fără mare în ea
doar înserare
din care a făcut margine vântul
îmi spun: vreți să-l luați de pe os
luați-l
osul e celălalt braț
e apă, mamă
îl spală noaptea
îl spală apele
nu vedeți că se sprijină de mine?
Ion spune: nu are cămaşa pe ea
doar zilele, spun, zilele stau în picioare
voi nu credeți
cum iau pielea de la mine
să țin vântul în mâini
sunt ape, mamă
voi credeți voi că se îmbracă cerul
credeți apele nu mâinile
vinerea, alt glas
a luat lumina şi a îmbrăcat fereastra
dorm cu cerul deasupra, de asta
e varul, mamă
ei, var!
apa stă mănunchi
stă în aer
sunt şerpi, mamă
trec peste vreme
se întăresc
mama nu are claviculă
doar o tijă de aluminiu
vântul e făcut din somn
de asta aveți gânduri
şi gândurile se întăresc
odată cu mâinile
osul ei se îndoaie cu ploile
este tot trupul
toată greutatea
tac lucrurile din casă
tac şi mâinile
sunt mai multe
mama le desparte de noapte
uite, gândurile se ascund
sunt doar lucruri, mamă
uitați-vă, din gând iese gândul
e haina lui, mamă
ea se uită la viață
de trei ori o atinge
iute mai trece amiaza
din ea trece şi pasărea
vreme de sâmbătă
vântul îmbracă cireşul
apoi curtea
mama spune: gândul face pietre
ea face să înceteze culoarea
cât timp vopseşte lâna e tânără
acum s-a mărit
în locul ei a rămas trupul fratelui
ca să nu se piardă de apa care
o spală până la margine
apa se opreşte cu mama
ea coase de jur-împrejur
mai întâi vântul fiindcă e pasăre
apoi ziua de două ori
pe Ion fără încetare
s-a mărit mama
şi s-a făcut zi
şi a venit la ea vremea
din toate părțile a venit
spune: gândul e strâmb acum
şi îl taie în două
deasupra se desface o linişte
ea: nu mai simt trupul
şi a venit dimineața
spune: văd marginile pământului
Ion spune: în zilele ei vede
a şaptea zi nu
pe fața mamei sunt urme
şase zile
ea s-a uitat înăuntru
a zis: nu mai e duminică nu
i s-au ridicat mâinile
singure până la fereastră
să fie odihna în locul ei
sau împrejur
a zis: duminica s-a întărit
în tot locul
nu mai e zi de odihnă
e numai zi
a mai zis: voi păziți degeaba
nu-mi mai simt mâinile
atunci fratele a înmulțit zilele
în fiecare zi alta
uitând să le schimbe
mama înfăşoară fereastra
cu o seară nu mai e dimineața
şi dă drumul mâinilor
(din volumul mama întreabă dacă rămân până seara, în pregătire)