Poeme

 

e pe sfârşite iarna strânge de gât cumințenia morții

vântul firav îți agață în pântec un scâncet de copil

dragostea se ghemuieşte lângă sobă prin fața porții

drumul de apă se duce la vale eşti frumoasă în automobil

 

creierul îşi mută calculatorul în ochi te aşezi cuminte

în sărutul meu e pe sfârşite iarna se face seară

oraşul clănțene de frig parcă ai fi un părinte

duci drumul de apă e o uşă scârțâie primăvară

 

 

în serile copilăriei

 

în serile copilăriei bujorii loveau luna clopotului

țipătul mirosului de pălincă a îmbătrânit în bunicul

mamei ce trăgea cu teleguța iarba în copita calului

se spovedeşte la nana floare singurătatea întunericului

 

în târnațul bunicii fârmituri de peşte miroase crişul

pielea fierbinte a cocoşului cotcodăceşte în găini

în serile copilăriei bunicul limpezea pietrişul

copilăria mea umblă cu pălăria în mână prin vecini

 

 

despre singurătate

 

despre singurătate bietul animal pleacă închide geamul ierbii

cei ce dorm înveliți cu frigul prima iubire se-ntâmpla ieri

vechiul meu corp putrezeşte ruina sărutului tău cerbii

boncănesc în mine începe alfabetizarea celor fără păreri

 

mirosul de votcă descuie țipătul trupul tău e o definiție

despre singurătate crâşmărița ia notițe se trezeşte zgomotul

în ochii tăi amintirile ca nişte fructe de pădure neculese 

răsfiră laptele din sfârcuri prin odaie despre tine se ştie totul

aprilie

 

atât de flămândă şi perfidă coapsa ta vorbeşte de eu-l specific al libertății de-a respira

aerul care o ia mereu de la capăt în forme prismatice desenând suferința celor ca noi

iubito virgule între structurile pseudojucăuşe ale clipelor pline de strălucirea zeului ra

dorințele tale iau forma existenței noastre spre sine se-ntoarce calea lactee plină de ploi

 

au înflorit magnoliii rentorcerea ta în roua sărată a dimineților de aprilie vlăguit verdele ierbii

reface aventura ce-n pântecul tău naşte incandescente dureri ale facerii din rațiuni pur matematice a florii se-nclină ca turnul din pisa trupul tău în boncănitul nopții locuiesc cerbii

a celor păduri cu lună de fosfor se flagelează coapsa ta în eu-l specific al libertății mon amour

 

 

răsăritul soarelui

 

carnea ta urlă lupii copacii întemniță răsăritul soarelui sângele despică ca şi firul în patru

seva plină de nebunie a primăverii din ce în ce mai precar frigul se-ascunde-n luceferi

există un exil al frigului inventat de buzele tale acolo ruşinea ia formă de cerc sau de astru

o curvă bătrână soarta adună orbii în degetele tale descriind lumina ca pe-o zi de petreceri

 

despre sfatul bătânilor se spune că a urcat cerul în căruță să-i poată stăpânii ploaia

materia le sfidează înțelepciunea jupuiind lumina soarelui de căldură linişte e o eroare

a dinamicii înmaganizate de exilul frigului acolo soldații închid noaptea-n odaia

trec prin spatele uşii copacii au întemnițat răsăritul soarelui ochii tăi un scârțâit de floare

 

 

fecioria femeii

 

lumina se rupe de genunchii ferestrei deschide fecioria femeii pofte de parfum asiatic

bărbatul murmură printre dinți imnul învigătorului neştiind ce osândă strecoară cântecul

satanic al buzelor ei zvâcneşte durerea muşcăturii de şarpe cu sângele putrezit în cretacic

până la auzirea acelui cântec de izbândă a evei florile de măr îi vor alina pântecul

 

mereu roditor între veghe şi moarte deschisă fecioria femeii musteşte a sânge înflorirea

celui dintâi sărut-suspin şi-apoi cuprinsă de dor fierbe jirebile de cânepă în sarea lacrimei

potolită istovirea bărbatului seamănă a leşin dimineața împerecherii de trupuri iubirea

blând aşezată pe bobul de rouă se-aude cântec de izbândă a evei nisipuri aprinse a patimei

 

 

în gaura cheii

 

împăciuirea luminii felinarului cu mirosul cafelei dă semne de oboselă pe buzele femeii

bate la uşă poetul cu o găleată de virgule furia oarbă a poemului ?tie totul despre intruşi

o reverență autentică a chelneriței mă urmăreşte ceaşca devenită templul din umbra ideii

seamănă cu grădina de triunghiuri isoscele a nimicului halucinant fumegând între uşi

 

e loc de odihnă pentru păsări în gaura cheii liniştea sparge muțenia zborului în țăndări

subteranele din razele soarelui îmi ascund poemele câtă rigoare pe rafturi în detalii e seară

jumătatea nevăzută putrezeşte sub unghile dansatoarei la bară catrene pline călimări

nasc odată cu tăierea în două a muțeniei două jumătăți una săracă alta avară

 

 

în altă istorie

 

premeditat îți aşezi urechea în auzul femeii exfoliat de mersul pe bicicletă a lui ramses întâi

cuceritorul zvâcnetului apă în ciutura fântânii dorințele stare plină de sânge scârțâitul patului

riguros stăpânit de putrezirea gheții pe buzele şirete ale învățătoarei chipul ei pus căpătâi

bărbatului chemat din uitare să clădească aburii gurii intrarea în ea spulberă cenuşa satului

 

pielea udă a auzului acoperă locuința cavalerilor de malta cu nevoia femeii de-a fi triumfală

lumina felinarului taie cu drujba cerşetorii tâmplele instalate-n mirosul cafelei o victorie

a apei usucă umezeala-n copaci de lumini virtuale tulburătoare poveste în haine de gală

lecții despre cum se face iubire ochii tăi grohăie sufletul coapselor mirosul votcii-n altă astorie

 

 

inelul cleopatrei

 

rebelă eşti vinovăție şi nevinovăție părăsind frisoanele conturul pietrei de topaz din inelul  cleopatrei tu care nu mai eşti iubita mea stai cu mine de vorbă în alți ochi un vânt zgomotos

nimeni nu ştie traiectoria zborului acele lăcuste rod timpul între sânii fecioarei poartă rebelul

pantof al cenuşeresei câteva umbre ale prințului o povestea repovestită în tine cu patos

 

pe coastele mele inelul cleopatrei crucifică lumina rugului sălbatic invincibile sunt razele lunii

nisipul clepsidrei un deşert ieşind dintr-o vizuină plină cu odăi locuite de iubitele inorogului

tu care nu mai eşti iubita mea laşi gros pântecul tău netrupesc cu suflare cerească ce-n unii

amestecă palmele cerşetorilor cu paşii trecătorilor somnul cârtiței frumoasă umbră a focului

 

 

vara copilăriei

 

mă simt o iluzie optică locuită de scrisul mărunt al învățătoarei clasei a treia din petid

copilăria transparent miraj al primului sărut îmi amorțeşte brațul pe care a adormit somnul

partea interioară e o mansardă cu lanuri de grâu şi maci răcorite de lacrima unui soare arid

păsările ieşite din somnul nopții deschid fereastra să curgă verde iarba răcoarea şi omul

 

într-un lighean face zgomot apa de ploaie întoarce bărbații în lanul de grâu secerat

simt mirosul perelor îmi răstoarnă poftele ochii bunicii aproape identice forma poftelor

formule matematice ale rodirii trec sărutul prin tine piatră ascuțită câmpul arat

a orbit ochiul tău stâng soarele tălpile goale-mi intră până la gleznă-n răcoarea ploilor