Poezie
Gheorghe Vidican

Poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2013

 e pe sfârşite iarna
 
e pe sfârşite iarna strânge de gât cumințenia morții
vântul firav îți agață în pântec un scâncet de copil
dragostea se ghemuieşte lângă sobă prin fața porții
drumul de apă se duce la vale eşti frumoasă în automobil
 
creierul îşi mută calculatorul în ochi te aşezi cuminte
în sărutul meu e pe sfârşite iarna se face seară
oraşul clănțene de frig parcă ai fi un părinte
duci drumul de apă e o uşă scârțâie primăvară
 
 
în serile copilăriei
 
în serile copilăriei bujorii loveau luna clopotului
țipătul mirosului de pălincă a îmbătrânit în bunicul
mamei ce trăgea cu teleguța iarba în copita calului
se spovedeşte la nana floare singurătatea întunericului
 
în târnațul bunicii fârmituri de peşte miroase crişul
pielea fierbinte a cocoşului cotcodăceşte în găini
în serile copilăriei bunicul limpezea pietrişul
copilăria mea umblă cu pălăria în mână prin vecini
 
 
despre singurătate
 
despre singurătate bietul animal pleacă închide geamul ierbii
cei ce dorm înveliți cu frigul prima iubire se-ntâmpla ieri
vechiul meu corp putrezeşte ruina sărutului tău cerbii
boncănesc în mine începe alfabetizarea celor fără păreri
 
mirosul de votcă descuie țipătul trupul tău e o definiție
despre singurătate crâşmărița ia notițe se trezeşte zgomotul
în ochii tăi amintirile ca nişte fructe de pădure neculese 
răsfiră laptele din sfârcuri prin odaie despre tine se ştie totul
aprilie
 
atât de flămândă şi perfidă coapsa ta vorbeşte de eu-l specific al libertății de-a respira
aerul care o ia mereu de la capăt în forme prismatice desenând suferința celor ca noi
iubito virgule între structurile pseudojucăuşe ale clipelor pline de strălucirea zeului ra
dorințele tale iau forma existenței noastre spre sine se-ntoarce calea lactee plină de ploi
 
au înflorit magnoliii rentorcerea ta în roua sărată a dimineților de aprilie vlăguit verdele ierbii
reface aventura ce-n pântecul tău naşte incandescente dureri ale facerii din rațiuni pur matematice a florii se-nclină ca turnul din pisa trupul tău în boncănitul nopții locuiesc cerbii
a celor păduri cu lună de fosfor se flagelează coapsa ta în eu-l specific al libertății mon amour
 
 
răsăritul soarelui
 
carnea ta urlă lupii copacii întemniță răsăritul soarelui sângele despică ca şi firul în patru
seva plină de nebunie a primăverii din ce în ce mai precar frigul se-ascunde-n luceferi
există un exil al frigului inventat de buzele tale acolo ruşinea ia formă de cerc sau de astru
o curvă bătrână soarta adună orbii în degetele tale descriind lumina ca pe-o zi de petreceri
 
despre sfatul bătânilor se spune că a urcat cerul în căruță să-i poată stăpânii ploaia
materia le sfidează înțelepciunea jupuiind lumina soarelui de căldură linişte e o eroare
a dinamicii înmaganizate de exilul frigului acolo soldații închid noaptea-n odaia
trec prin spatele uşii copacii au întemnițat răsăritul soarelui ochii tăi un scârțâit de floare
 
 
fecioria femeii
 
lumina se rupe de genunchii ferestrei deschide fecioria femeii pofte de parfum asiatic
bărbatul murmură printre dinți imnul învigătorului neştiind ce osândă strecoară cântecul
satanic al buzelor ei zvâcneşte durerea muşcăturii de şarpe cu sângele putrezit în cretacic
până la auzirea acelui cântec de izbândă a evei florile de măr îi vor alina pântecul
 
mereu roditor între veghe şi moarte deschisă fecioria femeii musteşte a sânge înflorirea
celui dintâi sărut-suspin şi-apoi cuprinsă de dor fierbe jirebile de cânepă în sarea lacrimei
potolită istovirea bărbatului seamănă a leşin dimineața împerecherii de trupuri iubirea
blând aşezată pe bobul de rouă se-aude cântec de izbândă a evei nisipuri aprinse a patimei
 
 
în gaura cheii
 
împăciuirea luminii felinarului cu mirosul cafelei dă semne de oboselă pe buzele femeii
bate la uşă poetul cu o găleată de virgule furia oarbă a poemului ?tie totul despre intruşi
o reverență autentică a chelneriței mă urmăreşte ceaşca devenită templul din umbra ideii
seamănă cu grădina de triunghiuri isoscele a nimicului halucinant fumegând între uşi
 
e loc de odihnă pentru păsări în gaura cheii liniştea sparge muțenia zborului în țăndări
subteranele din razele soarelui îmi ascund poemele câtă rigoare pe rafturi în detalii e seară
jumătatea nevăzută putrezeşte sub unghile dansatoarei la bară catrene pline călimări
nasc odată cu tăierea în două a muțeniei două jumătăți una săracă alta avară
 
 
în altă istorie
 
premeditat îți aşezi urechea în auzul femeii exfoliat de mersul pe bicicletă a lui ramses întâi
cuceritorul zvâcnetului apă în ciutura fântânii dorințele stare plină de sânge scârțâitul patului
riguros stăpânit de putrezirea gheții pe buzele şirete ale învățătoarei chipul ei pus căpătâi
bărbatului chemat din uitare să clădească aburii gurii intrarea în ea spulberă cenuşa satului
 
pielea udă a auzului acoperă locuința cavalerilor de malta cu nevoia femeii de-a fi triumfală
lumina felinarului taie cu drujba cerşetorii tâmplele instalate-n mirosul cafelei o victorie
a apei usucă umezeala-n copaci de lumini virtuale tulburătoare poveste în haine de gală
lecții despre cum se face iubire ochii tăi grohăie sufletul coapselor mirosul votcii-n altă astorie
 
 
inelul cleopatrei
 
rebelă eşti vinovăție şi nevinovăție părăsind frisoanele conturul pietrei de topaz din inelul  cleopatrei tu care nu mai eşti iubita mea stai cu mine de vorbă în alți ochi un vânt zgomotos
nimeni nu ştie traiectoria zborului acele lăcuste rod timpul între sânii fecioarei poartă rebelul
pantof al cenuşeresei câteva umbre ale prințului o povestea repovestită în tine cu patos
 
pe coastele mele inelul cleopatrei crucifică lumina rugului sălbatic invincibile sunt razele lunii
nisipul clepsidrei un deşert ieşind dintr-o vizuină plină cu odăi locuite de iubitele inorogului
tu care nu mai eşti iubita mea laşi gros pântecul tău netrupesc cu suflare cerească ce-n unii
amestecă palmele cerşetorilor cu paşii trecătorilor somnul cârtiței frumoasă umbră a focului
 
 
vara copilăriei
 
mă simt o iluzie optică locuită de scrisul mărunt al învățătoarei clasei a treia din petid
copilăria transparent miraj al primului sărut îmi amorțeşte brațul pe care a adormit somnul
partea interioară e o mansardă cu lanuri de grâu şi maci răcorite de lacrima unui soare arid
păsările ieşite din somnul nopții deschid fereastra să curgă verde iarba răcoarea şi omul
 
într-un lighean face zgomot apa de ploaie întoarce bărbații în lanul de grâu secerat
simt mirosul perelor îmi răstoarnă poftele ochii bunicii aproape identice forma poftelor
formule matematice ale rodirii trec sărutul prin tine piatră ascuțită câmpul arat
a orbit ochiul tău stâng soarele tălpile goale-mi intră până la gleznă-n răcoarea ploilor