SPLEEN-UL ANILOR FACEBOOK

Mămica la două albăstrele este o suită de diorame ale vremii noastre, care surprind perfect spleen-ul cotidian, însingurarea, vestejirea vieții sociale, dialogul tot mai precar dintre generații, o anumită blazare care stinge de orice pasiune până şi relațiile extraconjugale, filtrarea realității şi viața prin procură, oferite cu generozitate de presa bulevardieră şi rețelele sociale de tip Facebook. Un tablou dezolant al lumii în care trăim, în care persoanele ajunse la senectute au rămas suspendate între vechile lor judecăți morale şi obiceiuri de viață şi  lumea contemporană, la ale cărei dinamică şi „sistem de valori” se adaptează (dacă reuşesc să o facă) cu tot mai multă greutate. Însuşi titlul romanului, Mămica la două albăstrele, – primit cu destule rezerve de critica literară – sugerează această apartenență simultană la două lumi diametral opuse: pe de o parte, este numele unui utilizator de Facebook, vag agramat, specific vremii noastre şi sistemului ei de valori, iar, pe de altă parte, face o trimitere clară şi spre o anumită structură umană, sentimentală până la siropos, cu rădăcinile emoționale întinse până hăt departe, în melancolicele cântece din Bucureştiul interbelic.

Romanul Doinei Ruşti este un soi de filmare, cu camera pe umăr a câtorva zile din viața operatorului de televiziune Benone Bulgaru, pe fondul evenimentelor din stricta noastră actualitate. Behaviorismul ia fața analizei, cursivitatea poveştii câştigă bătălia cu ingineria textuală, iar gradul 0 al scriiturii se impune, în fața opulenței stilistice. Acesta fiind spuse, este limpede că miza romanului se situează în principal la nivelul poveştii, al succesiunii de fapte şi trăiri care concură în final la realizarea unui tablou cât se poate de relevant al lumii româneşti actuale. Mediul în care evoluează personajul este unul cât se poate de familiar cititorului mediu, consumator de emisiuni de televiziune şi utilizator de facebook. Profesia protagonistului de operator tv este ideală pentru a-l situa în zonele de maxim interes ale realității. None este trimis cu preponderență să filmeze evenimentele politice de primă importanță, să imortalizeze vedetele din lumea show-biz-ului cu prilejul diverselor interviuri, dar şi să ia imagini de la catastrofele de tot felul, care fac sarea şi piperul emisiunilor informative. ?tirile şi oamenii la care o țară întreagă priveşte cu gura căscată, seară de seară, sunt pentru el un banal obiect al muncii. Blazat, fără nicio emoție, strict profesional, atent doar la buna cadrare a filmării, dornic să-şi termine cât mai repede treaba şi să-şi vadă de problemele sale personale, mereu egal cu sine, None priveşte prin obiectivul camerei sale de filmare evenimente, oameni şi declarații care inflamează opinia publică şi devin principalul subiect de conversație în societatea românească. Pentru a spori nota de autenticitate a cărții, autoarea inserează periodic comentarii dintr-o presupusă pagină de facebook a premierului Victor Ponta, în strictă legătură cu evenimentele actualității politice (tentativa de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, din vara anului trecut). Procedeul aduce cumva cu fişele extraselor din presă, reproduse de Dumitru Țepeneag în corpul romanului său, Pont des Arts. Pe de altă parte, chiar şi în corpul propriu-zis al romanului, se aude în permanență zumzetul actualității (tentativa lui Dan Diaconescu de a cumpăra Oltchim, concertul susținut de Lady Gaga în România, apar nume de vedete ale show-biz-ului autohton ca Alex Velea, nelipsitele reclame la produse de tot felul). Pe acest fundal al unei Românii de azi cât se poate de concrete, asistăm la drama destructurării existenței lui Benone Bulgaru. Practic, povestea din spatele poveştii este un fel de Moara cu noroc în versiune postmodernă. None duce o existență banală, dar liniştită în familia sa alcătuită din soția Flori, asistentă medicală, mama sa, Geta, pensionară şi fiica adoptivă, Carina. Scenele de început, cu bucuria Carinei în momentul în care primeşte cadou un notebook, sms-urile tandre trimise de None fiicei sale, cadrele emoționante din prima zi de şcoală sugerează o familie normală, unită, deplin solidară în fața şocului crizei economice. Echilibrul destul de fragil al acestui cadru familial tradițional se rupe în momentul în care None cadă pradă ispitei şi are o aventură cu una dintre vedetele pe care este trimis să le filmeze pentru un interviu, cântăreața, Li Zeta. Relația extraconjugală îi produce slabului caracter care este None un adevărat cutremur de conştiință. Sentimentul de culpă îl invadează şi încearcă să se refugieze într-un fel de înstrăinare de sine care îl îndepărtează de familie, dar şi de amorul său ilicit. Copleşit de vină şi deloc încrezător în şansele unei relații cu noua sa „cucerire” (de altfel relația cu Li Zeta a fost din capul locului una complet blazată, fără nicio scânteie de pasiune), None rătăceşte nopțile pe străzi plimbându-se cu maşina în încercarea de a-şi face ordine în gânduri şi de a oferi vieții sale un sens. Ca de multe ori în viață, cumpăna între două opțiuni posibile se transformă într-un dezastru existențial. Realitatea plată, dar stabilă a existenței lui None se surpă precum cele două turnuri din New York ale World Trade Center, într-un interval de timp foarte scurt. Li Zeta este asasinată, iar None este trimis de postul său de televiziune să ia imagini de la fața locului, Flori, soția sa pleacă la muncă în Elveția, Geta moare în urma unui atac cerebral, iar în final, aflat în incapacitatea de a-şi mai creşte fiica adoptivă, None declanşează demersurile pentru anularea adopției şi retrimiterea Carinei la o casă de copii. 

 

Fiind alcătuit dintr-o succesiune de imagini, romanul Doinei Ruşti nu are mari calități stilistice şi nici formulări memorabile care să merite a fi citate. În mod paradoxal, însă aceasta este şi principala sa calitate. Stilul funcțional, apropiat de cel jurnalistic, vecin cu vorbirea curentă, atât de familiar romanelor scrise de autori contemporani care umplu astăzi rafturile librăriilor din majoritatea țărilor europene, conferă cărții cursivitate şi, cu siguranță, ar putea-o transforma într-un excelent produs de export. Realitatea înconjurătoare este filtrată alternativ prin ochii personajelor şi analizată în funcție de propria lor experiență de viață. Unele observații sunt cât se poate de interesante, ca aceasta aparținându-i cântăreței Li Zeta: „Când un om minte, oricât de artist ar fi, în tonalitatea sunetelor se strecoară ceva inautentic, un artificiu topit mai ales în faldurile curate ale vocalei e. Dacă celelalte sunete sunt mai puțin ofensate de gunoaiele adunate în mers, e-ul are o sensibilitate totală. «Sunt prins cu ceva», a spus None, iar ceva a sunat ca o tinichea spartă. E-ul căzuse pe spate, împingându-şi partenerul drept în fosele nazale. În urechea Li Zetei, ceva-ul pe care îl avea de făcut None în acel weekend era un balon inventat ad-hoc, o bulă aşezată la iuțeală peste adevăratele activități ale unui bărbat cu burtă”. (p. 102)

Lumea românească de azi este este un fel de ruletă, în care oamenii joacă rolul bilelor pe care hazardul le împinge într-un loc sau altul, uneori fără nicio legătură cu vocația reală şi aspirațiile celui în cauză. Aparențele sunt totul şi profilul unui om este creionat, în ochii celor din jurul său, în funcție de domeniul său de activitate ce poate fi unul fără nicio legătură cu vocația sa reală sau cu universul interior al celui în cauză. Surprizele pot fi abisale şi în spatele unui detestat interpret de manele se poate ascunde, aşa cum se întâmplă în romanul Doinei Ruşti,  un fin cunoscător al liricii lui... Apollinaire. 

Mămica la două albăstrele, de Doina Ruşti, este un excelent roman al vremii noastre. O carte a spectacolului cotidian, pe care îl înghițim cu sau fără voia noastră, în spatele căruia se întinde însă un mare gol existențial. O carte tristă a unei lumi pervertite, din care a dispărut bucuria vieții şi în care omul păşeşte cu capul plecat, strivit de lipsa de persepectivă pe care o resimte în  timpurile dramatice pe care le trăieşte. O carte a vague  l’âme-ului, în care fiecare cititor îşi va recunoaşte, cu siguranță, părți mai mici sau mai mari ale propriei sale existențe. Mămica la două albăstrele este genul acela de carte care, fără a fi o capodoperă, are toate datele unui best-seller, care în mod cert îi va mulțumi pe toți cei care se vor încumeta să o cumpere.

 

Doina Ruşti, Mămica la două albăstrele, Editura Polirom, Iaşi, 2013