DOUĂ OBIECTE FRUMOASE, ÎN CÂTEVA CUVINTE

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2013

Am omis să scriu, la vremea cuvenită, despre o carte extrem de interesantă, coordonată, ca şi sesiunea de comunicări ce i-a dat naştere, de foarte activul artist Ştefan Rusu, de la KSA:K Chişinău, care acum e strămutat prin cel est fost-sovietic, tot cu trebi ONG-isto-artistice. Cartea este luxoasă vizualmente, luxuriantă chiar. Evident, ea nu reflectă, ci sfidează contextul istoric, social, economic şi chiar politic al apariției sale. De asemenea, este o carte greu de citit, pentru că desenele de substrat invadează textul, îl fac pe alocuri obscur, iar personajele sunt, iarăşi, proiectele artistice (mai precis, reprezentările lor fotografice) care au însoțit partea de comunicări, mai statică. Şi arhitecții produc astfel de obiecte supra-proiectate, pe care le numesc cărți, dar care sunt de necitit, nu din pricina textului, care o fi bun, dar acesta este sabotat de prezența ilustrațiilor, de jocul cu grafica paginii, de orice.

În fine, să nu mai cârtesc: e un obiect frumos, din care aflăm, domol, istoria oraşului Chişinău de-a fir a păr, de la reşedința gubernială (1812-1918), la centrul administrativ al ținutului românesc Nistru (1918-1940 şi 1941-1944) şi la capitala RSSM (1940 şi 1944-1991), iar, acum, a Republicii Moldova. Pentru un român nespecializat în istorie, lucrurile au fost extrem de lămuritoare, mai ales că miza o reprezentau spațiile publice şi monumentele lor. Piața centrală a oraşului a avut o astfel de devenire prin intermediul căreia se reflectă, până şi azi, meandrele politice ale celor care manipulează urbanistic oraşul. Există, dincolo de dimensiunea documentară şi istorică a cărții, o parte a doua, în care se vorbeşte despre trasformarea sferei publice (în sensul habermasian al conceptului), mai cu seamă prin intervenția artistică. Mulți artişti străini scriu aici, sau, oricum, documentează proiectele lor de intervenție în locuri/spații publice.

Volumul cel straniu de frumos mi-a ajuns de curând în mâini. Am fost şi eu la Chişinău atunci, în 2010, când textele din carte erau prezentări şi proiectele artistice din fotografii erau doar procese şi obiecte în oraş. Am participat chiar la câteva happening-uri d-astea: un artist austriac, chipurile, voia să schimbe un hotel gol din centru într-un laborator de manipulare a climei. Chişinău este, economic, cam ca Bucureştii anilor nouăzeci văcăroieni. E, de asemenea, plin de relicve comuniste, artistice sau arhitecturale, nu neapărat rele. Oricum, mie îmi pare un loc neliniştitor, pentru că atenția este pe obiecte, nu pe spațiul public, care e complet haotic: ca la noi.

Se pare că există ceva, o relicvă din vremuri comuniste, un centru care însămânța norii cu ceva rachete cu substanțe şi, astfel, declanşau ploi. Chinezii şi nord-coreenii fac şi-acum pe demiurgii climatici. Supunerea naturii, modificarea pământului – acestea sunt relicve din proiectul marxist, spectre mai mult, căci instituțiile au cam murit. Atunci şi acolo, era doar un interviu cu directorul acestui institut care făcea climă, nu o prevedea, iar lumea se strânsese ca la urs, întreba ce e, înjura şi pleca. Personal, nu am înțeles mare lucru din întâmplare, însă asta, de bună seamă, din pricina redusei mele ştiințe despre arta contemporană.

Dar pelerina e frumoasă. O am şi acum.

În fine, nu pot încheia fără să amintesc de elegantul, minimalistul album produs de arhitectul Radu Teacă pentru o expoziție a sa, dedicată spațiului sacru, la Galeria Galateca, de la Biblioteca Centrală Universitară. Aici, au fost expuse câteva proiecte ale sale, utopice, e adevărat, de biserici, dar şi unul, de capelă, care se face, mai mult din voia sponsorului, decât al preotului paroh, undeva, în Militari. Albumul se cheamă Spațiu fără Timp, titlu pe care i l-am sugerat arhitectului, scriind eu şi textul introductiv. Mai semnează texte profesorul şi prietenul nostru, Costin Popescu, dar şi autorul proiectelor însuşi. Este al doilea album remarcat de juriile succesive ale expozițiilor de arhitectură. Celălalt, produs de Igloo, cu proiectele civile ale lui Radu, a primit, de asemenea, un premiu. Nu e o carte aceasta, ci un luxos album de proiecte ale unui arhitect de excepție. La această Anuală de arhitectură din 2013, Radu Teacă a primit şi premiul preşedintelui filialei Bucureşti a OAR pentru expoziția sa de la Galateca, dar şi nominalizarea juriului de carte. Felicitări!