DISCOVERY, NEAMULE!

pe o planetă minoră a unei stele ordinare. 

Dar noi putem înțelege Universul. 

Asta ne face foarte speciali.”

 

Stephen Hawking

 

 

Sunt un participant activ la viața site-ului social Facebook (www.facebook.com). În afară de pisici, poze culese de te miri unde, mici texte despre deplasări, bucătăreli sau alte mişcări casnice, discuțiile care mă miră sunt comentariile asupra prestațiilor politice de tot felul. Nu sunt opinii pur şi simplu, ci afurisenii, oftaturi sau băşcălii. La indicațiile privind documentare interesante, răspunsul standard, pe care-l primesc, e ignorarea lor. Cinstit să fiu, nu pricep de ce oamenii cheltuiesc o grămadă de nervi pe urmărirea unor personaje puerile şi pe propoziții lipsite, în general, de poantă, iar discuțiile despre unele realizări interesante în materie de filme documentare sunt cvasi-inexistente.

Lista canalelor de televiziune specializate este impresionantă şi, dacă nu ar fi reluările, un eventual admirator al acestora ar avea probleme destul de mari ca să le vadă. Sunt serii întregi pe care le-am urmărit de mai multe ori (Ferma eduardiană, filmele cu Steve Irwin, emisiunile lui Jeremy Clarkson, Mâncăruri bizare etc.). Acest tip de emisiuni documentare au avantajul unor realizatori profesionişti, al unor echipe dedicate şi al unor idei interesante care te fac să le urmăreşti, să le cauți în program şi, de ce nu, să fii prezent în locuri unde, poate, n-ai să fii niciodată. Foarte mulți telespectatori spun că „în lipsă de altceva” stau pe Animal Planet sau pe Viasat History. Eu, după ce parcurg programul zilnic şi văd că nu am vreun film mai acătării, pentru că, orice s-ar spune, pentru mine un film artistic bun primează întotdeauna, mă cazez pe unul dintre canalele cu documentare şi privesc ore în şir. Avantajul e că nu mi s-a întâmplat vreodată să nu am ce urmări, iar mulțimea de cunoştințe noi sau imagini deosebite este suficient de mare ca să merite efortul. Nu cred că m-aş fi interesat vreodată de istoria regilor Croației sau de clasamentul la vîrf al şerpilor veninoşi, dacă nu ar fi fost aceste canale. Pe de altă parte, lipsa informațiilor elementare poate să creeze confuzii regretabile din cauza unor traduceri inadecvate, să le spunem. Cinstit să fiu, faptul că mai ştiu ceva engleză mă ajută deseori să trec, mormăind, peste nefericitele aproximări milă-kilometru sau chives-arpagic. Campionii nefericitelor traduceri sunt TV Paprika, unde ți se scrie una şi vezi pe masa bucătarului cu totul altceva. Nefiind nevoiți să traducă simultan, mă întreb de ce beneficiarii acestor traduceri nu reuşesc să schimbe firmele care le fac, pentru că au destule reclamații privind inexactitățile comise, elegant vorbind. Pe de altă parte, nici realizatorii nu sunt scutiți de o critică binemeritată. Rareori, drept să spun, am observat inadvertențe în discursul documentarului. Pentru mine, este esențial ca un subiect care mă incită să fie augumentat de alte surse de informare, astfel descoperind că unele dintre afirmațiile ce-mi sunt servite pe tavă nu au întotdeauna o bază ştiințifică exactă. Astfel, am văzut că bătălia de la Mohács a fost mutată cu vreun secol după ce Imperiul Otoman ajunsese să transforme o bună bucată din Regatul maghiar în paşalâc. Dar aceste erori, voite sau nu, sunt mult mai puține decât cele oferite de dragii noştri traducători.

După scoaterea din grila de programe a canalelor Discovery, proprietarii RCS au decis să introducă alte surse, trei dintre ele fiind ale postului. Astfel au apărut trei „Digi” după modelul britanic. Dacă la insulari au fost adunate filmele şi cu ele construit numele „Discovery”, aici mulțimea de filme autohtone este mult mai mică, tinzând către zero. Mă întreb dacă nu putem realiza măcar idei preluate cum ar fi „Meşteşuguri româneşti dispărute”, pe lângă serialul englez similar. Desigur, asta ar însemna un efort financiar, dar poate mulți dintre noi ar aprecia să afle lucruri noi despre propria lor țară. Evident că nu avem puterea financiară să concurăm cu BBC-ul, dar măcar să încercăm să o facem. Posturile de televiziune au unele documentare bune, multe agreabile, şi s-ar putea perfecta o colaborare între ele. Nu vreau să discut aici prețuri sau să vorbesc despre diversele animozități politice între patronii diferitelor trusturi, dar mi se pare neproductiv să avem doar Discovery made in Romania. O pastişă, chiar de bună calitate, nu va fi decât o pastişă, iar publicul avizat nu va avea vreun interes major să urmărească acele emisiuni preluate ieftin doar pentru a umple programul. Mai mult decât atât, nişte documentare bine făcute vor avea şansa să fie vândute altor canale neexclusiviste, cred eu.

E adevărat că unele, pentru mine cel puțin, sunt de neurmărit, cum ar fi noul History, tot de la RCS. Seriale despre magazine bazate pe achiziții de obiecte aşa-zis istorice (prima ediție din Dracula a lui Bram Stoker semnată de autor, sau un pistol de la 1800) nu mă dau pe spate, iar periplurile unora care cumpără diverse lucruri ce nu au pentru mine nicio relevanță (plăci cu inscripția Coca-Cola din 1960 sau o tricicletă cam tot din aceeaşi perioadă) nu mă pasionează defel. Poate o fi interesant canalul în SUA, dar aici mi se pare locul ocupat de pomană. Un alt exemplu nefericit îl constituie noul Travel servit de acelaşi RCS (la el sunt abonat), unde multe din documentare sunt reclame mascate la hoteluri de lux sau la destinații exotice, dar unde „trevăluieşti” flancat de poliție, ca să nu te răpească nimeni. Am o oarecare înțelegere pentru eforturile făcute de anumite țări, îndeobşte din partea orientală a Europei, pentru a-şi promova turismul, dar doza de obiectivitate e esențială. Nu pot să admit să văd cu ochi buni că uneori politețea e înlocuită de servilism, oricâți bani ar oferi ministerul respectiv al turismului. Vă aduceți aminte de scandalul episodului românesc al seriei Anthony Bourdain. După prezentarea încărcată de reproşuri a celebrului bucătar, blogul lui a fost inundat de proteste cumva nefundamentate. Pentru cei care nu ştiu, fac un mic rezumat. Realizatorii au fost invitați în România stabilind şi un traseu „exotic”. Bucureşti, Maramureş, Castelul Bran (al contelui Dracula, desigur). În Capitală, au fost duşi la o cârciumă cu pretenții, dar de un kitsch remarcabil. Nu dau nume, pentru a nu face reclamă. Omul s-a bucurat mai mult de micii mîncați la un colț de stradă, decât la recitările expuse de ampla patroană. În nord cei care tăiau porcul o făceau în costume de Muzeul Satului, proaspăt scoase din lada de zestre, iar episodul Branului îl prezenta pe Bourdain aproape beat, supărat foc pe aventura românească. Servilismul şi ideea că dăm străinului ce e mai de preț, cu toate că ştim ce îmbrăcăminte de carton au aceste organizări cu iz ceauşist, au fost fatale cumva României din cauza neînțelegerii libertății de exprimare. E adevărat că prezentatorul a avut un ghid sovietic, iar episodul de la „mama Rusia” a fost o plecăciune, dar nu ar fi fost mai bine ca omul să fie lăsat liber să caute cum ceruse? Normal că da, măcar nu avea ce să ne reproşeze. Dacă te-ai fi documentat mai mult, ai fi văzut ce caută el şi nu lăsai un copil să se joace cu butelia, ca să pârlească porcul, ca-n Maramureş. Nu mai vorbesc de faptul că în mod tradițional ar fi trebuit să folosească paie. Adevărul e că nici la decoruri nu suntem prea buni.

Lăsând la o parte neajunsurile, una peste alta, canalele specializate în documentare au o cotă de realizări bune mult mai mare decât cele de ştiri sau cele obişnuite şi-mi doresc ca să port discuții despre ce văd acolo, decît să asist la inutilele imprecații zilnice despre politică sau vedetele de carton.