Spectator
Nicolae Prelipceanu

SIBIU 20 SAU UN FESTIVAL CARE MERGE ÎNAINTE

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2013

 Orice drum la Sibiu îi aminteşte celui care l-a citit din tinerețe pe Blaga o seamă de versuri, dintre care, nu ultimele sună aşa: „Pe la Sibiu, pe la Sibiu, prin lunci/Numai stejarii vor mai fi şi-atunci”. Acest citat  se referă la îndepărtatul an 2000, căruia Lucian Blaga îi închina, prin anii ‘40, o foarte frumoasă poezie. Acum, anul 2000 s-a dus şi, la Sibiu, nu chiar prin lunci, dar peste tot, chiar şi pe unde sunt stejari, se desfăşoară de 20 de ani un grandios festival internațional de teatru. În iunie, anul acesta, a fost a douăzecea ediție, pusă sub semnul dialogului. În fine, teatrul cam e dialog, şi încă generalizat, vorba dlui Mihai Şora, dar e drept că la festivalul de la Sibiu se dialoghează demult, încă de la începuturi. Dialogurile de la ora 11, din Piața Mică, ale lui George Banu cu diverse mărimi teatrale internaționale, anul acesta mai ales franceze, sunt o şcoală pentru mulți, cum trebuie înțeles, privit, descusut, teatrul.
Mutat cu totul în luna iunie – anii trecuți încăleca lunile mai şi iunie – din cauza ploilor, festivalul organizat de Constantin Chiriac n-a scăpat de ploi nici anul acesta, dimpotrivă, aş putea zice. Dezvoltat pe vreo 14 capitole, să le zicem aşa, FITS a cuprins: spectacole de teatru, spectacole de dans, spectacole de circ, spectacole de muzică, spectacole de stradă, întâlnirea şcolilor şi a academiilor de teatru, conferințe şi seminarii, spectacole-lectură „Virgil Flonda” (purtând numele unui excelent actor sibian, dispărut prea devreme, anii trecuți), carte, film, expoziții, platforma de arte vizuale, ateliere, proiecte (bursa de spectacole de la Sibiu şi strada cu cărți). În totul, o foarte bogată şi diversificată ofertă artistică şi, în general, culturală, nescăpând din vedere nici ceea ce ne interesează pe noi, cei din zona literară, şi anume, cărțile. Anul acesta, festivalul a avut ca invitată de onoare Franța, de unde au sosit o serie de spectacole, printre care: Reunificarea celor două Corei, o creație a lui Joel Pommerat, scriitor de teatru şi regizor despre care s-a mai auzit în România şi cu alte prilejuri, La farce du maître Pathelin, o prelucrare după un autor anonim din secolul al XV-lea, care a creat prima piesă franceză, un spectacol în limba corsicană, cu piesa lui Federico García Lorca, Minunata pantofăreasă, ca reprezentații de teatru, plus spectacolul de dans Totul e bine (Tout va bien), spectacolele de stradă Boemii, O mică lume minunată, Călăreții şi Cupidonii. La capitolul Conferințe şi seminarii, au vorbit Dan Hăulică, Nelson Fernandez, Bernard Faivre d’Arcier, Ivan Vîrîpaev, George Banu, Rodrigo García, Declan Donnellan, Claire David, Erhard Stiefel, Jean Jacques Lemêtre de la Théâtre du Soleil, Mike Phillips, Mircea Dinescu şi alții, o selecție... selectă.  Au făcut valuri spectacolele Divina comedie după Dante Alighieri, în regia lituanianului Eimuntas Nekrosius, un invitat constant al ultimilor ani la Sibiu, Faust al lui Silviu Purcărete, o adevărată maşină de făcut valuri a Teatrului Național „Radu Stanca”  din Sibiu, Platonov al lui Alexandru Dabija, pus la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, Solitaritate, o înscenare postmodernă de Gianina Cărbunariu la acelaşi teatru, Pescăruşul lui Yuri Kordonski de la Teatrul German din Timişoara, un Cum vă place georgian extrem de mobil şi de spiritual, Trei surori de la Nebolshoy Drama Theatre din Rusia, Împotriva democrației, spectacol de Alexandru Dabija pus la secția germană a teatrului din Sibiu, O poveste japoneză, tot de la Sibiu, un Woyzeck din Luxemburg, Dojoji, un spectacol japonez de nô şi kabuki, Însemnările unui nebun cu Marius Manole şi Alexander Bălănescu, considerat de toată lumea care l-a văzut o capodoperă, cuvintele de laudă răsfrângându-se mai ales asupra admirabilului actor. De fapt, şi celelalte spectacole au dat naştere unor discuții între criticii şi oamenii de teatru prezenți, nu întodeauna opiniile fiind pro, dar important este că ele au trezit interesul unui public atent şi nu doar, cum se spune mereu, în limba de lemn a presei, entuziast. Subsemnatul a avut norocul să vadă numai un singur spectacol de dans, şi anume Şi ratații strălucesc, al unei trupe cehe extrem de inventive şi mobile, cu o mişcare semnificativă, care a fost comparată cu țâşnirea unui gheizer de un critic de la Praga. Dar au mai fost multe, şi toate extrem de incitante dacă e să ne luăm după gura lumii care, totuşi, în cazul acesta, poate suplini o ubicuitate imposibil de realizat. În cadrul Întâlnirii şcolilor şi academiilor de teatru a fost prezentat un spectacol după un text de Matei Vişniec, Cabaretul cuvintelor, regizat de Şerban Puiu, cu studenții de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, dar şi un Romeo şi Julieta, de la aceeaşi şcoală de teatru, un spectacol cu piesa lui Albee, Cui i-e frică de Virginia Woolf?, prezentat de studenții de la Academia de Teatru din Zagreb, un Tartuffe sârb, dar şi un spectacol cu o piesă de Ştefan Caraman, Talk show.(reprise.) Gabriela şi-a (mai) extirpat un ovar, prezentat de Asociația Culturală „7” – teatrul „7”, un Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne, prezentat de studenții de la UNATC Bucureşti, o Livadă cu vişini a celor de la Facultatea de teatru şi televiziune de la Cluj şi mult mai multe altele. 
Am aruncat o privire din avion asupra festivalului, pentru că programul său este atât de încărcat, încât nici doar enumerarea a tot ce s-a putut vedea acolo, pe titluri, nu ar încăpea în cadrul unui spațiu, totuşi, restrâns. Una peste alta, pentru cine este interesat de artele spectacolului (că sunt mai multe), se oferă la Sibiu, fie ploaie, fie senin, mai mult decât un om singur poate vedea, căci majoritatea spectacolelor şi evenimentelor se întretaie şi se dublează, astfel încât eşti silit să optezi, deseori în necunoştință, ca să poți regreta pe urmă. Dar există speranțe: dacă ai pierdut un spectacol sau un regizor, festivalul merge înainte, mai e şi la anul o ediție şi, dacă trăim, chiar şi anul celălalt.