Meridian
José María Piñeiro
Poeme
Articol publicat în ediÈ›ia Viața Românească 7-8 /2013
DEFINIȚIE CIRCULARĂ
Virtutea păsării: cântecul ei.
Cântecul păsării: virtutea ei.
TEORIA ETERNEI REÎNTOARCERI
În noaptea asta
toate extazele au avut loc,
toate lumile au explodat;
atât de sălbatic, atât de afectuos
s-au vâltorit imaginile şi
s-au succedat ritmurile,
încât m-am crezut prada absolută a fericirii;
am ascultat (şi înțeles)
mărturisirile cele mai nemaipomenite,
viața însăşi clocotind şi strălucind până la lacrimi.
Acum, clopotele acestei duminici atât de leneşe ce se iveşte
mă învăluie, cu o toropeală insuportabilă,
pentru a începe în cealaltă extremă a săptămânii
noi apoteoze care pot fi uitate.
DEVENIREA
Trandafirul n-o ştie nici el
şi e o revelație în sine.
ARTICOL DE ZIAR
Viața străluceşte şi sângerează,
rezistând în fața asediului zilnic de morți neîncetate.
PISCINĂ NOAPTEA
Galerie subterană de cristal
MEDALIOANE
I
Dacă ți-ai aminti de ziua în care, sub impulsul unei pasiuni permise,
ți-ai asumat adevăratele forțe,
ai putea inventa lumea.
II
Cuvântul rostit de mine
va face să se nască altele, diferite, în tine.
III
Eşti paznicul surd al anilor tăi,
scrib înflăcărat,
un bolid visând mereu frontonul monumentului.
IV
În nici o retortă alchimică
nu se poate determina adevărata puritate,
şi nici ține sub observație mersul zilei.
V
Nimicul este o imensitate de euri.
VI
Te apără propria ta vulnerabilitate.
DIN NOU TRANDAFIRUL
I
Trandafir tremurător, corolă unică mereu repetată,
descurajat în fața grelelor încercări ale vieții şi a cuvântului ei sărăcit,
ai fost inclus din nou în catalogul somnambul al metaforelor,
eşti din nou citat cu enervare retorică
pentru a îndepărta miraculos inconsistența şi risipirea efigiilor care-au mai rămas.
Îți eşti obârşie şi operă,
eşti propria-ți întîmplare, voluptuoasă ofrandă adusă nimănui,
hotar al pleoapelor:
în tine sau în oricare altă limbă,
în tine sau în oricare altă formă sau muzică
ne revine sarcina de a cerceta bogăția comună atât de lipsită de insulte.
II
În clopotul de sticlă al serii trandafirul îşi răspândeşte strălucirea.
Oare încă mai aşteaptă simbolul său vreo nouă glosă?
După ce frumusețile geometriei vor fi depăşite,
şi toate discursurile de neînțeles, descifrate,
poate că nu ne mai rămâne nimic altceva decât să-l vedem pentru a-l putea visa.
ESCALĂ
Încă o noapte ce înmugureşte din strachina de lut a mâinii tale
până îmi pune în lanțuri sigiliile cuvântului.
Din nou ore chemate în pânza aşteptării
pentru ca lumina să-şi strângă pumnul de oțel.
Încă mai nesfârşită e veghea
prin care călătoresc chipurile noastre
către următorul trandafir care se rupe şi nu mai e acolo.
Mai vastă e această clipă
ce ne decapitează dorința de dreptate:
în cele din urmă, doar astfel vor cunoaşte ochii
trupul care se tot învârte în penumbră
asemenea unui soare spart.
DE AICI
S-ar putea să fie provincială durerea
cu care pretind a pune sub semnul întrebării ordinea
acestui univers;
însă e de ajuns o mică fisură
în scut
ca să nu mai fie perfectă
consistența atât de crudă a suprafeței.
MEMORIE
Din numerele complexe, Numărul.
Din izvor, izbucnirea lui virginală.
Din copac, arcada monumentului său frunzos.
Din iubită, mătăsurile ei furişate.
Din trandafir, imaginea trandafirului.
Din amurg, înserarea de vară.
Din cele scrise, acelea pe care vântul deşertului
Le şterge, transformându-le în hieroglife.
Din zori, orizonturile posibile.
Din hărți, teritoriile imaginare.
Din cuvinte, verbul increat.
Din timp, abandonarea în prezent.
Din buze, sărutul.
Din aşternut, baldachinul privirii tale.
Din Orfeu, magia pierdută a unei seminții.
Din harpă, umbra ei.
Din poeme, poezia.
DAGHEROTIP
Pentru că nesocotesc moartea
nimfele se îmbracă în nori crepusculari şi leneşi
deasupra unei coloane.
Şi din această abandonare ludică,
amănuntul nevinovat, împodobit, cel pictat în fundal,
izbucneşte ca un delicat scenariu de alegorii.
Ce consistență tainică are timpul aici:
imagini îndepărtate de odalisce, oglinzi, baldachine si ulcioare,
transformate, pentru amintirea visătoare, în monumente pieritoare.
DOUĂ LABIRINTURI
În diferite puncte ale metropolei mari panouri luminoase
indică ordinea străzilor şi bulevardelor,
înşirarea templelor şi hotelurilor, vespasienelor, grădinilor
şi centrelor comerciale.
Departe de oraş, şi rupt cu desăvârşire de el,
se întinde, nesfârşit, deşertul.
LĂCOMIA RĂDĂCINILOR
Rădăcina arbustului sapă în cuarțul stâncii
mergând spre seva ce murmură,
şi căutând flacăra secretă a zorilor.
SEMNIFICAT, SEMNIFICANT, REFERENT
În grădina ecourilor, trandafirul necuprins;
dar ce trandafir e aflat într-un solemn naufragiu,
cel gramatical, cel mistic sau cel vegetal al mătăsoaselor seve?
Din volumul Profano Demiurgo, Universidad de Alicante, 2013
Prezentare şi traduceri de Rodica Grigore