Meridian
JUAN CARLOS ONETTI

Proză

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2013

 Sărutările
 
Îl cunoscuseră şi-l înstrăinaseră de mama lui. A sărutat mâinile şi amândoi obrajii oricărei femei indiferente ce i se prezentase, şi a respectat ritul prostibular ce interzicea lipirea gurilor; iubite şi femei măritate îi vârâseră limba în gâtlej, dar acestea, înțelepte şi meticuloase, se opriseră să-i sărute membrul. Salivă, căldură şi glisaj, aşa cum trebuia să fie. Apoi, surprinzătoarea sosire a femeii necunoscute, traversând cercul de îndurerați, soție şi copii, prieteni ce suspinau înlăcrimați. S-a apropiat, stăpână pe sine, foarte curvă, foarte îndrăzneață, să-i sărute peste marginea sicriului fruntea rece şi să lase între cele trei riduri orizontale, o minusculă pată de carmin.
 
Dus şi întors
 
Se pomeni singur în sala de aşteptare şi începu să frunzărească ziarul luat de pe suport. Mâinile îi tremurau uşor. Scoase o țigară şi, înainte s-o aprindă, îşi mângâie mândra mustață, a cărei creştere o supraveghease de-a lungul săptămânilor. Nu suportase niciodată fumul de tutun şi tuşi înlăcrimat; dar trebuia să fumeze în continua-re, ca un bărbat ce era, până va veni momentul să se ridice. Nu-şi amintea, ca s-o imite, expresia bărbaților cinici, a bărbaților maturi, obişnuiți cu asemenea locuri.
Avea trei uşi în față şi în timp ce-şi simțea bătăile inimii îşi plimba privirea pe una dintre ele. Uşa din mijloc se deschise tocmai când se uita la ea şi apăru o femeie blondă, mare, convenabilă, placidă şi grasă; de umeri îi atârna un capot desfăcut şi-i surâse de la distanță, prietenoasă şi veselă, de parcă l-ar fi putut recunoaşte.
– Intră, negruțule, zise, şi el avea părul castaniu.
Se ridică de pe bancă şi înaintă fără să-şi manifeste dezaprobarea, fără să poată răspunde surâsului încrezut şi imobil. În încăpere se găseau un pat mare, acoperit cu un cearşaf întins anapoda, o comodă cu o vază mare şi verde şi frunze în relief pe o tipsie cu nervuri. Se simțea un iz de parfum rătăcit în mirosul de neuitat al sobei cu kerosen.
Surâzătoare şi deja în pat, fără capot, femeia începu să i se pară enormă, pe măsură ce se dezbrăca. Se apropie neliniştit de căldura focului pentru a isprăvi cu dezbrăcatul. Apoi, cu răbdare pricepută, maternă şi binevoitoare, grasa îl luă în primire.
Până ce se simți în stare să inițieze, triumfător, călătoria de dus-întors prin tunelul invizibil, umed şi întunecat, dus-întors până va izbuti să vadă chipul divinității pentru prima oară în viața lui.
Ajuns în stradă, se gândi că ce cumpărase nu putea înlocui cuvântul dragoste, nici visele, nici intențiile lui. Dar nu putea rămâne confuz, era scris că într-o zi nu prea îndepărtată, trupul şi sufletul său se vor cufunda în adevărul norocos şi presimțit.
 
În româneşte de Radu Niciporuc