poemul poemelor lui SGB, în câteva cuvinte.

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2013

poemul poemelor lui SGB, în câteva cuvinte. Într-un final de iulie destul de acceptabil canicular, ne-am bucurat, nu fără oarece perplexitate, de surpriza unei vizite la redacție, cu o carte cât palma, nouă, numai bună de oferit să se scrie despre ea, a simpaticului Stoian G. Bogdan, june poet cu faimă, mult prea cunoscut ca să-l mai prezint eu aici. „Cine mai lucrează în acest birou, să-i las un exemplar? Dar Viața Românească nu e o revistă format mare?…”, şi desenează în aer, cu indexuri-le ambelor palme, conturul României literare, sau, ştiu eu, al României eterne… Cum să nu rămâi visător – aedul distrat mefistofelic din fața mea publicase în revistă, şi nu cu un secol în urmă, pagini bune de poezie…

La 30 de ani pe care-i bifează-n octombrie, după ce-a dat nişte titluri de volume premiate, de la Chipurile, apărut la CR în 2009, trecând prin superromanul Nu-ştiu-câte-zile (Editura Trei, Bucureşti, 2010), şi superpoemul Torrent (Editura Herg Benet, Bucureşti, 2011), Stoian G. Bogdan (SGB) ne propune, grație editurii sibiene A.T.U., nici mai mult nici mai puțin decât poemul poemelor, o parafrază, zice el, la Cântarea Cântărilor. Şi parafrază este, „concert divin remixat”, cum sună o dedicație, de o libertate a imaginației debordantă, cu rezon licențioasă. Glisante, imbricate, vocile celor doi protagonişti înamorați consună natural-convingător, într-un idiom adorabil împănat cu ultimele “jargoane”. Frazarea, trasă în „versete”, vag contaminată de cadența versului biblic, respiră imprevizibil. Imprevizibilul şi aplombul, ardența şuie a imaginației, limbajul pe alocuri crud, dau toată savoarea acestei poezii. Că uneori convențiile gramaticale sunt forțate de dragul expresivității, pare de la sine înțeles. Citez Cântul IV, din cele opt ale poemului poemelor, de SGB: „1. Cât de metaiubitoare eşti, Răpitoarea mea! Gură de dulceață gura ta! Ochii tăi, cocktailuri în cluburi de noapte, animatoare la bară.// 2. Sprâncenele tale sunt cele mai frumoase păsări într-un tablou nesfârşit. //3. Nu există vers care să poată exprima cum sunt obrajii tăi. Obrajii tăi sunt o senzație roz.// 4.Zâmbetul tău învie morții. Iată, toți oamenii dintotdeauna încep să se încarneze din pământ şi din apă, unul câte unul te preamăresc. Eşti Dumnezeea. Curbele tale duc cu-adevărat în extaz.//5. Simt că-mi cresc aripi când mă gândesc la țâțele tale. Curu’ ăla al tău, inenarabil şi inexorabil şi inebranlabil şi criminal...// 6. Voi intra la tine până voi ejacula roz soarele. Noaptea va fi o ghirlandă, deci oraş de nuri, mă vei alege primar aşa cum vrei. // 7. Eşti mai mişto decât orice ador, eşti MISS MIŞTO pt.otdeauna.// 8. Vino în visul meu şi fă-mi viața o noapte, vino în visul meu, să plutim prin poveşti. //9. Pentru că tu vrei, pot să fac orice vrei. Sunt duhul tău cel bun şi rău pt.otdeauna. Şi nu trebuie să-mi spui ce vrei. Vreau ce vrei. //10. Pentru că tu ştii să faci cea mai mare plăcere, sărutul tău pierde mințile.// 11. Şi iată-mă, mângâi cu mine părul tău, căci părul tău curge-n toate părțile şi n-are sfârşit. Plutesc prin părul tău de departe. Din trecut şi din viitor. Mă apropii. Oare nu fericire eşti?// 12. Iată, te aştept aici, vrăjiorule din roz, şi mă fac fleaşcă privirile tale. Privirile tale insinuează neruşinat.” Şi tot aşa, aceeaşi transă imnică, acelaşi zvâc ironic-beatitudinal, oriunde deschizi minusculul op.