Inedit
Liviu Bordaş

ARUNCÂND CU BULGĂRI DE ZĂPADĂ Dennis Doeing şi Mircea Eliade

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2013

 Nu demult, în primăvara anului 2012, România a fost vizitată de unul dintre foştii studenți ai lui Eliade, elvețianul – devenit american – Henry Pernet (n. 1940), care, deşi remarcat de profesor, a trebuit să intre în lumea afacerilor, în loc să urmeze o carieră în istoria religiilor. Cu toate acestea, a continuat să ia parte la viața academică, să publice articole şi, ulterior, două cărți. După o versiune revăzută a tezei doctorale condusă de Eliade (în două ediții: franceză şi engleză)1, Pernet a dat tiparului corespondența cu profesorul său (tot în două ediții: franceză şi română).2
Un caz similar este cel al americanului – canadian după mamă – Dennis Doeing (n. 1945). El este cunoscut în studiile eliadiene pentru teza sa doctorală, A biography of Mircea Eliade’s spiritual and intellectual development from 1917 to 1940 (University of Ottawa, 1975),3 şi pentru prima bibliografie internațională a operei lui Eliade, semnată împreună cu Douglas Allen.4 După ce a predat câțiva ani la diferite colegii, Doeing a intrat şi el în afaceri fără să mai publice nimic. La vârsta retragerii a surprins însă cu un come back în aria studiilor religioase. 
Referindu-se la primele sale două lucrări dedicate lui Eliade, Doeing scrie că elaborarea lor a fost atât de “intensivă” încât, după aceea, şi-a dorit să scrie opere mai creative, dincolo de limitele obligației de a fi aplicat şi exact: “Am vrut să explorez dimensiuni mai ample ale mitului şi povestirii dintr-o perspectivă personală… Am vrut să scriu din inimă sau din orice altceva îmi gâlgâia în sânge.” A scris aşadar o carte de povestiri, Zadaman, menită să stimuleze gânduri şi simțiri de natură spirituală. Dar, deşi înregistrată cu copyright în 1988, a rămas nepublicată. S-a reîntors printre autorii tipăriți cu o voluminoasă carte polemică, dedicată problemei lui Isus, cel istoric, în lumina fenomenului profetic în lumea iudeo-creştină.5 Aşa cum admite el însuşi, perspectiva sa a fost, într-o anumită măsură, influențată de gândirea lui Eliade. Ultima lui carte, publicată recent, este o autobiografie. Însă una de o factură mai aparte. Intitulată Aruncând bulgări de zăpadă (expresie a unui temperament rebel, dar benign), ea poartă subtitlul – în traducere aproximativă – O spovedanie despre Isus.6 Traducerea este inexactă, căci expresia engleză “a Jesus confession” înseamnă şi o mărturisire a lui Isus. Probabil altcineva ar fi tradus-o “o spovedanie întru Isus”.
Firul cărții deapănă în mod alert, cu reflexivitate şi umor, viața lui Dennis Doeing: de la copilăria şi adolescența într-o familie de catolici practicanți la seminarul teologic, de la aspirația de a deveni preot la dezamăgirea față de Biserică şi slujitorii săi, de la studiile universitare şi doctoratul în istoria religiilor consacrat lui Eliade la intrarea în lumea down-to-earth a afacerilor, alături de nou întemeiata sa familie, de la afaceri înapoi la universul cărții şi al scrisului, până la retragerea finală, nu numai din lumea business-ului, ci şi din “lume”, într-o casă construită cu propriile-i mâini în mijlocul unei mici păduri. Este un itinerariu spiritual în credința strămoşilor săi, pe care Doeing – în ciuda tuturor bulgărilor de zăpadă cu care dă în Biserică – nu a părăsit-o niciodată. El pare să fi descoperit printre americanii simpli, apropiați de pământ, acel “creştinism cosmic” despre care vorbea Eliade, chiar dacă nu foloseşte el însuşi această expresie.
În carte e vorba, desigur, şi de Mircea Eliade,7 dar autorul nu intră în detalii, căci îşi publicase deja în altă parte amintirile despre el.8 Se opreşte însă pe larg asupra celor două călătorii la Bucureşti şi a impresiilor mai puternice păstrate de atunci. A venit – de la Roma, unde studia – în februarie şi octombrie 1970, petrecând de fiecare dată câte două-trei luni, deşi în carte cele două vizite sunt tratate ca o singură şedere.9 Pentru aceste capitole, autobiografia sa ar merita să intre şi în atenția celor care se ocupă de călătorii străini în România şi de imaginea lumii româneşti prin călători.
Dennis Doeing formează, împreună cu Mac Linscott Ricketts (n. 1930) şi Mary Park Stevenson (1910-2007), o triadă de discipoli şi/sau admiratori americani ai lui Eliade care, în anii 1970-1971, din proprie inițiativă, independent unul de altul, au învățat limba română pentru a putea citi în original scrierile de tinerețe şi operele literare ale celui pe care şi-l aleseseră drept maestru.10 Ei au avut un rol important în cunoaşterea operei şi vieții lui în limba engleză, fie prin traduceri, fie prin cărți şi studii dedicate lor. Toți trei s-au apropiat de disciplina istoriei religiilor şi de Mircea Eliade pornind de la o profundă viață religioasă. ?i Stevenson – se pare o quaker, dar cea mai puțin cunoscută publicului românesc11 – şi Doeing l-au descoperit în anii ’60, citind Sacrul şi profanul. La fel ca Ricketts mai târziu, Doeing a venit la Bucureşti pentru a cerceta articolele şi cărțile româneşti ale lui Eliade. A reuşit chiar să procure şi să scoată peste graniță toate volumele interbelice ale acestuia, cumpărate – în marea lor majoritate – din biblioteca unui profesor, pe nume Ioan Vasiliu. Între aceste cărți, păstrate acum în “ermitajul” său, se află şi câteva care au aparținut lui Vasile Voiculescu, aşa cum o dovedesc dedicațiile autografe.12
Cea dintâi întâlnire cu Eliade a avut loc la 11 noiembrie 1973, la Chicago, unde l-a vizitat împreună cu Ricketts.13 Pe lângă consultații directe cu “subiectul” tezei sale, a putut lucra şi în arhiva lui, cercetând colecția de articole consacrate propriilor scrieri.14 Îl va revedea peste un an, la Santa Barbara, cu prilejul unui colocviu ce îi era dedicat, la care va citi comunicarea “Itinerariul spiritual al lui Mircea Eliade, 1926-1928”.15 Rezultatul efortului său de documentare la surse a fost prima amplă reconstrucție a perioadei formative a celui care devenise cel mai influent istoric al religiilor din secolul al XX-lea.16 (Va urma în 1978 cartea lui Ioan Petru Culianu, iar în 1988 aceea, încă nedepăşită, a lui Mac Linscott Ricketts.) Alte întâlniri sunt consemnate în jurnalul lui Eliade, în primăvara şi iarna anului 1978, când Doeing şi Douglas Allen lucrau la bibliografia scrierilor sale.17
Spre deosebire de corespondența lui Eliade cu Mac Linscott Ricketts şi Mary Park Stevenson,18 cea cu Dennis Doeing aşteaptă încă să fie publicată.19 Să sperăm că nu va mai aştepta mult. Aşa cum îmi scria, în visele sale Doeing zboară uneori în România, iar acum se gândeşte la posibilitatea de a o revedea, cât de curând, şi cu ochii trupeşti. “Nu mai am mult timp – acea teribilă dilemă care l-a preocupat pe Eliade de-a lungul întregii sale vieți, dat fiind că timpul trecea atât de încet pentru el şi totuşi în mijlocul unor evenimente atât de dramatice. Căci tot ceea ce «apărea» lui i se părea «pierdut». ?i aceasta cred că «întindea» timpul său precum un spațiu încovoiat din care nu mai putea scăpa. Gravitația era prea puternică. Existențialismul său a fost împovărat. Căutările-i spirituale au fost încetinite de descoperirile sale istorice şi de viața pe care a îndurat-o.”20 Un bulgăre de zăpadă spre Eliade – probabil dintr-o rezervă mai mare – pe care, în cartea sa, a evitat să-l arunce.
Aşa cum l-a cruțat pe el, i-a cruțat şi pe criticii săi neinformați sau neoneşti, care au înflorit în ultimele decenii. Că putea să-i bulgărească bine mi-a arătat-o într-o scrisoare, din care traduc un fragment cu regretul de a trebui să sacrific stilul său literar: “E nevoie de exactitate în abordarea surselor pentru a putea respinge extremele pe care atâția diletanți le-au imaginat şi promovat cu privire la Eliade, de obicei datorită perspectivei lor limitate sau ambiției personale. Nu e nevoie să le spunem pe nume. Problema lor este că insistă asupra unor lucruri despre care nu au dovezi, nici măcar mărturii directe. Plăcerea lor este să speculeze plecând de la un indiciu sau altul, pe care cred că l-au descoperit, ca şi cum o cârmă ruginită ori vreo linie ruptă aduse din fundul mării pot singure să arate în ce direcție mergea nava sau care-i era itinerariul. Nu poți cunoaşte oceanul printr-o singură picătură, aşa cum Eliade însuşi remarca undeva, dar chiar şi acea picătură te poate învăța ceva despre ocean – ceva, nu totul, nici esența, dacă există cumva vreo esență. […] Pentru a fi corect cu Eliade e nevoie de o bună cunoaştere a proporțiilor şi a perspectivei, precum şi de reconstrucții precise ale intuițiilor şi revelațiilor sale, ale experiențelor sale cu «mâna în apă». Iar aceasta nu o pot face atâția dintre aşa-numiții istorici. Nu o pot pentru că, în mod evident, nu şi-au acordat suficient timp să studieze cum se cuvine toate lucrările sale importante. De obicei, ei desfac în bucăți unul sau două articole mai mult sau mai puțin obscure pentru a promova propriul lor punct de vedere, ca şi cum cârma le-ar aparține.”21
Din aceste rânduri se poate vedea că Dennis Doeing nu şi-a consumat nici bulgării de zăpadă şi nici țintele. Îl aşteptăm, aşadar, să revină cu noi aruncări bine ochite.
 
Note de final:
1 H. Pernet, Mirages du masque, Labor et Fides, Genève, 1988; Ritual masks. Deceptions and revelations, translated by Laura Grillo, University of South Carolina Press, Columbia, 1992; reeditare, Wipf & Stock, Eugene, 2006. Teza de doctorat: “Primitive” ritual masks in the history of religions. A methodological assessment, University of Chicago, 1979.
2 H. Pernet, Correspondance avec Mircea Eliade. 1961-1986, préface de Philippe Borgeaud, Labor et Fides, Genève, 2012; M. Eliade - H. Pernet, Corespondență, 1961-1966. Dragul meu prieten, prefață de Mac Linscott Ricketts, ed. şi tr. de M. Gligor şi C.C. Pop, Casa Cărții de Ştiință, Cluj-Napoca, 2011. Cf. şi articolul său, “Lasting impressions: Mircea Eliade”, în M. Gligor (ed.), Mircea Eliade between the history of religions and the fall into history, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012, pp. 9-33.
3 Disponibilă pe Internet din martie 2012, http://www.ruor.uottawa.ca/en/handle/10393/21264.
4 D. Allen, D. Doeing, Mircea Eliade. An annotated bibliography, Garland Publishing, New York - London, 1980.
5 D. Doeing, The prophet’s return. God’s missions and the manners of men, Ionisus Press, East Aurora, NY, 1996.
6 D. Doeing, Throwing snowballs. A Jesus confession, Ionisus Press, Java Center, NY, 2012.
7 Ibidem, pp. 78-79, 97-100, 107, 108-109, 112, 165, 173.
8 D. Doeing, “Memories about Mircea Eliade”, în M. Gligor, M.L. Ricketts (eds.), Encounters with Mircea Eliade / Întâlniri cu Mircea Eliade, Casa Cărții de Ştiință, Cluj-Napoca, 2005, pp. 41-44; reluat în idem, Professor Mircea Eliade. Reminiscences, Codex, Calcutta, 2008, pp. 52-55. Versiune românească, “Amintiri despre Mircea Eliade”, în idem, Întâlniri cu Mircea Eliade, Humanitas, Bucureşti, 2007, pp. 66-70. V., în aceleaşi volume, şi Douglas Allen, “Encounters with Mircea Eliade” (pp. 11-23; 17-30; 24-42).
9 D. Doeing, Throwing snowballs, op. cit., pp. 96-110 (capitolele “Into Romania”, “Lasting impressions” şi “Out of Romania”).
10 Toți trei au fost uşurați (dacă nu chiar încurajați) în această întreprindere de faptul că studiaseră latina şi una sau două limbi romanice. E interesant de cercetat sincronismul între acest interes pentru învățarea limbii române şi atenția pozitivă de care începuse să se bucure România în S.U.A. după vizita lui Nixon la Bucureşti, în august 1969, şi a lui Ceauşescu în Statele Unite, în octombrie 1970.
11 Vezi mărturia ei despre relația cu Eliade, M. Park Stevenson, “Cel mai bun dintre prieteni”, Jurnalul literar (Bucureşti), X, nr. 5-6, martie 1999, p. 10.
12 Eliade i-a oferit Alchimia asiatică (1935) cu următoarea dedicație: “D-lui Dr. V. Voiculescu, această primă parte dintr-un studiu care, fără îndoială, îl va interesa. Cu bucuria că întâlnesc asemenea cititori, omagiul lui Mircea Eliade. Iulie ‘935”. Pe ediția din 1938 a romanului Maitreyi a scris: “D-lui Dr. V. Voiculescu, această carte veche. Omagiul şi prietenia lui Mircea Eliade.” Mai există un extras din Zalmoxis II (J. Coman, “Zalmoxis, un grand problème gète”, 1939) cu următoarea dedicație: “Domnului Dr. V. Voiculescu, omagiul desăvârşit al autorului. Pr. I. Coman”. Mulțumiri lui Dennis Doeing pentru lista cărților achiziționate de la I. Vasiliu şi pentru copiile paginilor cu dedicații.
13 M. Eliade, Jurnal, vol. II, ed. de M. Handoca, Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 135. V. şi scrisorile lui Ricketts din 17 octombrie şi 13 noiembrie 1973, în Mircea Eliade şi corespondenții săi, vol. IV, ed. de M. Handoca, Criterion, Bucureşti, 2006, pp. 155, 156-157. În primăvara acelui an, Eliade îi trimisese lui Ricketts teza lui Doeing. M. Eliade, Europa, Asia, America… Corespondență, vol. III, ed. de M. Handoca, Humanitas, Bucureşti, 2004, pp. 51-52 (24 mai 1973); cf. şi pp. 57-58, 194 (7 şi 9 februarie 1975).
14 D. Doeing, “Memories about Mircea Eliade”, op. cit.
15 M. Eliade, Jurnal, vol. II, op. cit., p. 182.
16 La 22 martie 1974, Eliade îi scria lui M. Park Stevenson că Roberto Scagno (n. 1946) se află la Bucureşti lucrând la o teză de doctorat despre “Faza românească a lui Mircea Eliade”, exact ce făcuse şi Doeing. M. Eliade, Europa, Asia, America…, vol. III, op. cit., p. 189.
17 M. Eliade, Jurnal, vol. II, op. cit., pp. 312, 314, 338 (15-17 aprilie, 7 mai, 3 decembrie 1978); cf. şi p. 367 (8 ianuarie 1979). V. şi scrisorile lui Ricketts din 4 mai şi 27 octombrie 1978, în Mircea Eliade şi corespondenții săi, vol. IV, op. cit., pp. 190, 193. Eliade face diverse referiri la bibliografie în corespondența sa din anii 1979-1981. M. Eliade, Europa, Asia, America… Corespondență, op. cit., vol. I, pp. 112, 211, 398; vol. II, pp. 222, 224; vol. III, p. 71. Despre începutul acestui proiect, v. scrisorile lui Douglas Allen către D. Doeing (17 iunie 1977), Ralph Carlson, senior editor la Garland Publishing (17 iunie 1977, cu răspuns la 27 iunie 1977) şi M. Eliade (12 iulie 1977); University of Chicago Library, Mircea Eliade Papers (M.E.P.) 91.5. Tot acolo o scrisoare către Eliade din 8 august 1978. Alte scrisori ale lui Allen în M.E.P. 79.4.
18 Din foarte numeroasele ei scrisori (M.E.P. 78.1-5 şi 91.5), doar 15 au fost publicate. Mircea Eliade şi corespondenții săi, vol. IV, op. cit., pp. 469-488.
19 În M.E.P. 81.21 se păstrează scrisorile lui Doeing din anii 1975-1978. O scrisoare a lui Eliade către el, din 25 aprilie 1973, e reprodusă fotografic în M. Gligor, M.L. Ricketts (eds.), Encounters with Mircea Eliade, op. cit., p. 231 şi în idem, Professor Mircea Eliade. Reminiscences, op. cit., p. 224. În biblioteca sa se găsesc şase cărți dăruite de Eliade cu dedicație: Coloana nesfârşită (1970), Religions australiennes (1972), Australian Religions (1973), Noaptea de Sânziene (1975), În curte la Dionis (1977) şi Cahiers de l’Herne: Mircea Eliade (1978).
20 D. Doeing, scrisoare electronică din 2 noiembrie 2013.
21 Idem, 5 noiembrie 2013.