HOȚUL DE VISE

După ce au fumat au strâns scrumul atent în palme şi l-au aruncat în vânt murmurând slavă în timp ce era purtat tot mai departe. Şi-au mângâiat fiecare în parte cu satisfacție şi amploare lupii, strămoşii lor, crezând în ei, iubindu-i şi prețuindu-i deopotrivă, pentru ca după moarte să devină asemenea lor, înțelepți şi fioroşi, atât cât trebuia, şi atunci când trebuia.

Coborâră să mănânce alături de lupi, fără să le adreseze vreun cuvânt femeilor cât timp au mâncat, după care au închis lupii în cămin, care era mai mare decât colibele lor la un loc, le mai dădură nişte carne şi-şi mai făcură o pipă. Femeile aveau voie să atingă lupii doar în zilele de sărbătoare, dar copiii erau aduşi la cămin să-i vadă şi chiar erau câteodată lăsați să se joace cu ei.

Femeile strânseră deja masa şi acum mâncau împreună cu copiii, iar bărbații le priveau si fumau, oarecum gânditori şi împăcați cu ei înşişi. După masă şi-au îmbrățişat femeile şi le-au mulțumit pentru mâncare, le-au sărutat ochii, obrajii, gura, sânii, mâinile, pântecul şi picioarele şi le-au dat în dar fructe, verzi şi roşii, albastre, portocalii, galbene şi liliachii. Au mâncat fructele împărțindu-le egal cu copiii, sâmburii i-au aruncat râzând în țarc la animale.

Şi-au luat la revedere de la femei plecând pe drumul principal către pădure, ca să-şi discute visele şi poate să vâneze, aşa de amuzament, căci aveau suficinete animale pentru consum. Femeile tinere şi-au pus la gât coliere colorate, şi-au prins cercei lungi şi brățări groase, şi-au plecat pe drumul secundar, tot spre pădure, ca să culeagă câte ceva din ce va fi să găsească. Cele mai în vârstă au rămas să se îngrijească de gospodărie şi de copii discutând între ele visele, încercând totodată să-i determine pe cei mici să-şi amintească visele, dacă cumva avuseră, şi să le descurce împreună.

În pădure femeile se urcau în copaci, cu coşuri legate de gât, şi adunau fructe, ouă, frunze, crengi, îşi răneau pielea brună şi amară, adăugând noi însemne la cele deja câştigate prin neînfricare şi determinare de-a lungul vieții ce le-a fost dată, luptându-se printre spini şi mărăcini, luptându-se cu tot felul de capcane şi gropi, destăinuindu-şi la rândul lor visele, cât timp barbații conduşi de instincte şi spaimă fugăreau un porc mistreț, de nebuni, zbierând şi înjurând, lovind copacii cu topoarele şi sulițele în fugă, doar ca să se bucure, şi întorcându-se cu brațele goale, ireproşabili şi tăioşi, fără obligația de a da explicații cuiva pentru insuccesul dobândit cu atâta vigilență.

În drumul spre casă atât bărbații cât şi femeile îşi povesteau visele, minunându-se şi îngrozindu-se, schimbându-se la chip, făcând exclamații, bătând din palme, împingându-se, smucindu-se, srângându-se la piept, tolerându-şi unul altuia reacțiile cu o curiozitate infatigabilă.

Visele erau cea mai importantă parte a vietii lor, magică şi misterioasă, abundentă şi dedalică. Şi cu cât aplomb şi strălucire îşi povesteau visele încâlcite, dictate de tot felul de angoase şi extaze, nicidecum idealuri, acestea veau să apară mult mai târziu, dându-şi sfaturi, ajutându-se reciproc ca să le dea de capăt.

Visul era făcut pentru destăinuire şi consfătuire, consfințit de zei pentru conviețuirea poporului lor. Dacă nu reuşeau să le descarce povara şi înțelesurile apelau la şamani, cei trei şamani ce locuiau mai sus de colibele bărbaților, cei trei care ştiau tot şi toate.

Ajunşi acasă, loc al copiilor şi al bucatelor, femeile brune descărcaseră proviziile, şi-i aşteptau cu sufletul la gură, îşi aşteptau bărbații de cărbune şi sânge să le aprindă carnea şi tot ce era sub carne, exprimându-şi entuziasmul la vederea lor cu un zâmbet cât o peşteră.

Bărbații nu-şi mărturiseau visele femeilor şi nici femeile bărbaților, dar fiecare dintre ei cunoştea că celălalt avea vise şi că şi le povesteşte în drumul către şi dinspre pădure. În schimb doar bărbații erau acceptați la şamani pentru a primi răspunsuri în legătură cu nebuloasele din visele visate.

La amiază bărbații îşi ascuțeau sulițele şi cuțitele captivați şi totodată absenți în această îndeletnicire , în această repetiție a lor, urinând la sfârşit direct pe noul luciu, lamele sfârâind şi pocnind, dovadă că erau pregătite să-şi apere conducătorii şi să-şi ucidă duşmanii cu întreg devotamentul lor de oțel. Obosiți, dar mândrii se retrăgeau în dom, sub cupola grea de crengi şi răcoare, să-şi facă somnul, dormind pe pământul neted şi rece, cu armele lângă ei.

Rămase singure, femeile vorbeau acum despre bărbați, cu apreciere şi dorință, fără sensuri ascunse, fără intenții de pervertire, înțelegându-şi soarta cu seninătate, ilustrând în chip limpede iubirea şi respectul pentru ei. Slujnice, iubite şi mame întindeau masa de seară ajutate de copii, sigure şi neobosite în a-şi aştepta bărbații, în a le aştepta pasiunea, dar nerăbdătoare să se aşterne noaptea peste ele şi să se cufunde în vise, ca să aibă din nou ce-şi povesti a doua zi, neghicind pericolul ce avea să se întâmple.

Mâncară primii bărbații, mai apoi femeile şi copiii, după care urmă o pauză de pipă şi de curățenie, şi spasmodic, aproape abrupt, barbații se aruncară asupra femeilor, care înspâimântate şi înflăcărate îşi căutau loc pentru ascunziş, iar după o luptă energică, dar aprobatoare, consimțiră irevocabil, astfel fuseră cucerite peste tot, copiii furişați trăgând cu ochiul la ancorarea febrilă a bărbaților de cărbune în portul bogat al femeilor brune.

Noaptea dădu decretul negru şi fără putere de împotrivire, decât din partea Lunii şi a stelelor, fiecare se retraseră în colibe, bărbații cu armele de luptă în mână, iar femeile cu copiii strânşi la piept. Visele în scurt timp populară şi cele mai secrete încăperi ale unicelor minți, mințile bărbaților, femeilor, copiilor şi poate cele ale lupilor.

A doua zi lucrurile se desfăşuraseră exact la fel, numai că la amiază bărbații primiră în dom vizita unuia dintre şamani, vestindu-le năpasta. Azi noapte au avut viziunea unui spirit negru, prelung şi flămând, ce le luase urma fină, imperceptibilă a somnului, şi se îndreaptă cu rapiditate şi lăcomie spre poporul lor, interesat de visele acestuia. Şamanul nu le-a spus răspicat că demonul era un hoț de vise, dar nici nu era nevoie, bărbații confruntându-se şi în trecut cu astfel de apariții., pe termen scurt însă. Sobrii, cu ochii stinşi, îi strânseră mâna şamanului şi-i urară drum bun.

Şamanul le promise că are să stea în profundă meditație împreună cu ceilalți doi în fiecare noapte de azi încolo, până când barbații inspirați de noi forțe au să prindă demonul şi au să-l ucidă.

Seara la masă femeile au simțit nenorocirea întipărită pe chipul ilustru de abanos al bărbaților, care şi-au păstrat propriile energii pentru la noapte, refuzând jocul abandonului trupesc, temerile confirmându-se în următoarea zi.

Femeile s-au trezit sărăcite de vise, pale şi încercănate, plânsul şi frica le rodea tainic sufletul. Cele mai în vârstă au tăiat doi cocoşi stropind pământul cu sângele ce țâşnea, au ars câtvea ierburi în case, au ghicit în pietre prețioase şi după ce apele s-au mai limpezit, au pregătit masa.

Odată cu venirea bărbaților tensiunea crescu pe chipurile lor, chipuri triste, amare, oglindite aproape perfect în chipurile câtorva dintre bărbați, lipsiți de consistență, emanând gesturi largi şi o musculatură slăbită. Mâncară rezervați şi fumară îndelung, fumatul obosindu-i şi mai mult. Le declarară deschis pericolul şi imediat femeile începură să se tânguiască, să-şi lovească sânii, ei rămânând muți şi drepți în fumul dens ce-i înconjura.

Aşteptarea amiezii le sufoca, certară copii din lipsă de altceva, se uitau insistent după bărbați, dar aceştia fumau în continuare, adresându-le arareori câte un cuvânt, mângâind tot timpul acesta lupii, pe care aveau să-i ia cu ei la vânătoare.

La plecare le-au făcut un semn scurt cu capul femeilor, atât şi nimic mai mult, văzându-şi impasibili de drum, trădând îngândurarea, femeile neavând voie sa afle la ce se gândesc ei.

În pădure femeile povesteau stângaci, amintindu-şi vag visele, regăsindu-se neliniştite şi incerte. Culeseră prea puțin, din dezinteres şi enervare.

Cu arcurile încordate bărbații alergau hotărâți să ucidă astăzi; încă de la primele săgeți mistrețul fu rănit, lupii în luară urma şi-i sfâşiară odată pentru totdeauna gâtul. Cei ce se simțeau încă puternici şi neînfrânați îşi povesteau încântați visele, fără emfază totuşi, şi nu se aleseră cu nici un reproş, ba chiar fuseră lăudați pentru norocul şi iscusința lor.

Vânatul stropit cu mirodenii şi lacrimile tinerelor fu închinat Zeului Soare, la care se adăugară douăzeci de iepuri albi şi un țap. Mirosul de carne împânzi noaptea însoțit de cântecele bătrânelor şi saluturile bărbaților, stârnind simțurile alerte ale animalelor provocându-le la o foame inutilă. Ceremonia se încheie fără atingerea vreunei femei, bărbații rezervându-se pentru curățirea lulelelor şi pregătindu-se să doarmă puțin la noapte, împărțindu-şi somnul, la fel făcură şi bătrânele. 

Bărbații fumau povestindu-şi în şoaptă tainele, făceau judecăți despre femei, beau plante, îi lăudau pe şamani şi pomeneau nume de zei.

Bătrânele țeseau vorbe la foc mic împletind monoton plante şi închipuiri când un vânt necurat se apropie şi le stinse cu o delicatețe insuportabilă focul; tinerele începură să vorbească frânturi în somn, aerul deveni dintr-o dată rece şi apăsător. Bătrânele aruncară cu pietre în femei, le zgâlțâiră, le dădură palme, strigându-şi placid jalea; când se treziră, copleşite de oboseala unor lupte de mâluri, amintindu-şi doar gustul lacătului spart, furtul fusese înfăptuit.

Urmară multe zile de plâns, de rugăciune, de fum şi de confuzie, femeile tinere se certau între ele, îşi reproşau lucruri inexistente, bătrânele încercau alte şi alte vrăji, copiii învățau un nou joc, cel al dezordinii şi spaimei, iar bărbații vânau des şi se abțineau de la femei. Le-ar fi putut condamna la moarte pentru impertinența de arăta aşa de jalnic, dar ştiau că nu purtau cu adevărat vreo vină. 

Unele dintre femei îşi ascundeau chipul în palme, ruşinate de ce li se întâmplase, sprijinte în doliul lor de către bătrâne, suflându-le vorbe tari în ureche, atingându-le ferm sânii şi mâinile, ungându-le buzele cu miere, dar nereuşind să le vindece, ci doar să le mai îndulcească puțin plânsul.

Bărbații făceau de pază cu schimbul, bând cafea toată noaptea, cu mâinile pe sulițe şi pe lupi, ghidându-şi gândurile înspre Lună, pădure şi cer. Umblau cu torțe în jurul caselor femeilor, împrăştiind pe drumuri pietre, scoici şi nuci de cocos, zdrobite şi blestemate, alături de cărbuni aprinşi, în speranța de-al răni pe demon.

Poporul dormea încă neliniştit, în reprize, sub cerul calm plin de focuri şi speranțe, se ruga la zei, se gândea la moarte, bărbații contemplau fumul din jurul lor, femeile diamentele din palme, aerul circula îngăduitor prin plămâni, prin copaci, prin ierburi şi prin nori, chipurile celor care dormeau se-ntristau, jefuite de vise de o mână iscusită, coruptă şi necunoscută, frica se cuibărea în sân, în inimi, în sânge, copiii se cuibăreau la pieptul mamelor, insectele răscoleau pământul, construiau galerii, conduceau imperii, zi şi noapte cu o energie inepuizabilă, din lipsă de vise.

 

Visele femeilor erau chihlimbarii, uşor arzătoare precum râurile reci arse de Lună în nopțile de tăciune, femeile se visau alergând prin pădure cu fructe legate de gât, de încheieturi şi de glezne, se visau sudoare, lapte şi praf, se visau bucate şi limbi de balene, se visau arse pe rug de bărbați, se visau luând foc în timp ce erau stăpânite de bărbați, se visau febră şi boală, se visau timp de vară şi floare, se visau mâncate cu poftă de tigrii, se visau ieşind cu mult calm din peşteri friguroase, se visau zburând printre copaci fără să ajungă vreodată la Lună, înspăimântate de voci neomeneşti, se visau dulci şi amare, aurii şi argintii, se visau oglinzi împânzite de şerpi şi păienjeni negrii, câteodată visau numai lumină alteori doar întuneric, se visau prăbuşindu-se în văi părăsite de aer, sufocându-se în cavernele unor peşti uriaşi, se visau grele precum bolovanii şi somnul, uşoare ca veverițele şi intuiția, se visau legate toate între ele fără putință de separare, se visau batându-şi copiii, se visau aruncându-şi copii în aer până la nori, se visau plante subțiri şi înalte, se visau parfumuri şi valuri, cântece şi rugăciuni, se visau întinerind şi murind în aceeaşi clipă.

Visele bărbaților erau sure-albăstrii ca cenuşa cerului după ce norii au fulgerat, bărbații se visau urşi, se visau urşi în timp ce hibernau, se visau săbii lungi cât pădurea, se visau sângele de pe săbii, se visau arcuri înalte precum semiluna, se visau strălucind în noapte ca nişte corturi de fildeş aprinse de zei, se visau trunchiuri de copaci şi esențele din scorburi, se visau lacuri de alcool şi beția vârtejurilor, se visau drumuri şi speranțe întinse până la cer, se visau hăituiți de porci mistreți, umiliți de noroaie şi hiene, certați de tunete şi ploi, se visau dormind profund sub zăpezi şi irbişi, se visau cucerind şi populând vaste ținuturi, se visau îngheț şi stăpânire, se visau amenințați de zei pentru nesupunere, refuzați de şamani în sfaturi, se visau iubindu-şi femeile până la epuizare, se visau omorându-şi femeile şi mâncându-le trupurile, se visau cuțite împlântate în jar şi în cărnuri, se visau după moarte, se visau înțelepți şi atotştiutori asemenea lupilor, se visau lucruri sub diferite forme ocupând şi apărând poziții cu un anumit scop, ceea ce aveau să devină mai târziu piesele de şah, se visau albi şi le era frică, se visau otrăvuri şi medicină, se visau ierburi rare şi tari, se visau oseminte, scrum şi pietre de căpătâi şi chipuri de zeități.

Atât bărbații cât şi femeile visau visare, şamanii meditau vise, copiii trăiau visele povestite de popor, animalele erau vise iar pădurea respira visul fiecăruia, însă demonul le răscolea mintea, îi golea de conținut şi-i trezea la o realitate crudă, fadă, anostă. 

 

Legătura dintre bărbați şi lupi deveni din ce în ce mai organică, lupii fiind singurii care puteau mirosi uneori urmele hoțului de vise, bărbații dezvoltând la rândul lor un simț olfactiv mai puternic, demonul având slăbiciunea de-a lua trup şi suflare după un timp, sub povara viselor.

Dar hoțul de vise, atent şi viclean, rău şi lacom fura şi iarăşi fura, slăbindu-i pe bărbați, îmbolnăvindu-le pe femei, în timp ce copiii feriți de vise, creşteau şi se înspăimântau.

În cele din urmă cei trei şamani coborâră şi le oferiră tragica soluție, aceea de a sacrifica un copil. Sacrificiul consta în a alege un copil şi al ține treaz pe timpul nopții, deşi era împotriva credinței, copiii trebuiau să doarmă pentru a căpăta experiența viselor şi a se maturiza, rămaşi treji n-ar mai fi visat niciodată, dar erau singurii care puteau distinge clar demonul.

Un copil fusese ales de către femei, şi păstrat noaptea împreună cu bărbații.

Copilul îndreptă speriat degetul înspre intrarea din pădure, demonul le înțelesese intenția şi se retrăgea deşertând în fugă sacul cu vise . Lupii se năpustiră înspre pădure, bărbații trăgeau săgeți în întuneric, aproape pe ghicite, sub indicațiile copilului. Câteva picături de sânge sclipeau pe pulberea de sidef, îl răniseră. Arcuri încordate şi urlete ascuțite spărgeau liniştea furnicară a nopții, bărbații conduşi de copil se simțeau tot mai aproape de demon, dorindu-l, amenințîndu-l, vînându-l. O săgeată găsi zbierătul cumplit, lupii ajunseră primii, sfîşiară primii, bărbații mai apoi. 

Neîndeuplecați îl legară, îi smulseră din mâini sacul cu vise, mai uşor cu câteva mii de vise, şi-l târâră până în centrul vieții lor, unde pregătiseră rugul pentru procesiunea de a doua zi. Păzit de lupi pe timpul întregii nopți, demonul nu-şi mai putea visa decât sfârşitul.

Dimineața procesiunea avu loc, femeile țipau şi dansau în fața unei pete negre cu ochi, lucioasă şi atrăgătoare. Şamanii aleseră un bărbat şi dădură semnalul, acesta cu un cuțit înroşit îi scoase ochii şi-i îngropă în pământ, să nu mai vadă niciodată lumina zilei, după care aprinse rugul.

Hoțul de vise ardea în toate culorile, demonic de frumos, uimind şi fericind femeile, provocînd bărbații la lupte ritualice totodată.

Sacul cu vise fu descărcat de către un şaman în rîul din pădure, peştii să se hrănească cu ele, şi peştii să-i hrănească pe bărbați şi pe femei. Timp de două săptămâni poporul se hrăni numai cu peşte, recuperîdu-şi unele dintre vise şi energii. Nu exista vreun descîntec pentru copil iar el rămase toata viața fără nici un fel de vise, dar curajos trăi astfel. 

Şamanii declarară locul murdar, arseră colibele, uciseră animalele şi sub turburarea unui nou început plecară în exod.