CĂLĂTORIA UNUI CĂLUGĂR BUDIST ÎN CAMERA ŞTIINȚEI

Experiențe personale confruntate cu lumea ştiinței, fascinația intelectuală pentru deschiderea ei surprinzătoare, întâlniri cu oameni celebri ai ştiinței moderne, teorii învățate de la ei sau prin studiu individual şi efortul înțelegerii acestora (domeniile cunoscute mai bine de Dalai Lama sunt fizica subatomică, cosmologia, biologia, neuroştiința şi psihologia), trezirea conştiinței că ştiința singură nu e întotdeauna bună şi trebuie dublată, completată de spiritualitate şi dezvoltarea unei perspective etice asupra lumii în care cele două direcții îşi dau mâna, acestea ar fi etapele prin care trece volumul Universul într-un singur atom. Convergența ştiinței şi spiritualității, autor Sanctitatea Sa Dalai Lama, apărută şi în limba română în 2011, cu o traducere realizată de Adina-Camelia Avramescu, la Editura Humanitas.

Stilul în care este scrisă cartea nu e neapărat unul atrăgător. Dalai Lama nu urmăreşte să seducă cititorul, ci mai degrabă ca mesajul său să fie suficient de simplu şi de clar cât să conteze. Nu urmăreşte nici să convingă, cât să trezească. Nu e un maestru al argumentelor, însă scrie cu modestia celui care a înțeles ceva şi cu bunătatea celui care vrea să-şi împărtăşească gândurile. La granița dintre budismul tibetan în care a fost educat şi ştiința modernă care l-a fascinat pătrunde o etică ce se deschide uşor, ca o floare, dar tot ca în înflorire, cu necesitate.

Aceasta este „pledoaria de suflet” a lui Dalai Lama. Că numai conlucrarea ştiinței şi spiritualității va duce la o înțelegere profundă a lumii, la o adâncire a responsabilității noastre față de ceilalți oameni şi față de pământul care ne ține pe toți ca într-o mare familie. Şi călătoria intelectuală porneşte din copilăria liderului spiritual, când în contact cu invenții ale ştiinței şi educat în budismul tibetan a început să se dumirească asupra faptului că cele două căi lucrează mai bine împreună, chiar fără să se unească. Mai curând scopul lor este comun: căutarea adevărului. La început a fost atitudinea firească de uimire față de ceva străin. Apoi, a ajuns să priceapă cât de importantă este ştiința pentru o înțelegere integrată a umanității. Unde nu ne raportăm astăzi la tehnologie, ce sector al vieții noastre e total rupt de efectele ştiinței, de frumusețea sau dependența de invențiile ei? Şi totuşi, fără o „motivație morală conştientă”, fără compasiune, beneficiile ei se pot transforma în „neajunsuri uriaşe”. Ştiința poate fi folosită în scopuri bune, dar deopotrivă în scopuri distructive. Ceea ce face diferența este de fapt atitudinea persoanei. Depinde de cel care o foloseşte, care îi pune instrumentele la lucru.

E bine că ştiința se străduieşte să găsească remedii pentru vindecarea cancerului, dar nu e acelaşi lucru să depună un efort colosal pentru construirea unei inteligențe artificiale. Natura trebuie respectată. Egalitatea pe care aceasta o dă tuturor oamenilor nu poate fi lăsată deoparte, în favoarea unei inegalități profund nedrepte. Nu m-ar deranja ca o inteligență de laborator să scrie cronica în locul meu, doar pentru că cineva ar avea aşa de mulți bani să-şi permită să-şi perfecționeze această calitate, în detrimentul minții mele, darul naturii, care nu se mai poate îmbunătăți? Ba da.

Ştiința nu trebuie separată de empatia pentru ființele vii. Oamenii de ştiință înşişi ar trebui să rămână conştienți că, în pofida puterii pe care le-o dă cunoaşterea, aparțin totuşi unei societăți pe care o împart cu semenii lor şi că nu pot folosi ceea ce ştiu pentru a-i distruge pe alții. Nu omul trebuie pus în slujba progresului ştiințific, ci beneficiile ştiinței să fie folosite în favoarea omului. E aproape un clişeu. Deşi aparent ştiința nu are de-a face cu etica, fiind o acțiune a individului participă totuşi la bunăstarea lumii. În alte cuvinte, cunoaşterea trebuie umanizată, trebuie privită întotdeauna dintr-o perspectivă etică.

Trăim într-o epocă în care însăşi supraviețuirea noastră, afirmă Dalai Lama, ne pretinde să luăm în considerare responsabilitatea noastră etică. Puterea ştiinței a devenit greu de stăpânit, ea poate influența însuşi destinul omenirii. Dacă dorim fericirea şi studiem în acest sens teoria budistă a minții, psihologia, neurobiologia, folosim în scop bun ştiința. Dar când ajungem să manipulăm coduri genetice, când căutăm posibilități şi soluții de clonare reproductivă, deja ştiința devine un prea mult care trebuie să rodească în noi un semn grav de întrebare.

Împărtăşim o problemă de etică în primul rând, de responsabilitate umană față de semeni, de animale, de plante, de natura în care trăim, ce trebuie evaluată şi înțeleasă de fiecare în parte. Cunoaşterea, puterea şi responsabilitatea, sunt trei concepte care cer reflecție pentru rezolvarea unor probleme urgente deschise de progresul ştiințific. Altfel spus, cu cât ştim mai multe şi suntem mai puternici, şi simțul răspunderii noastre creşte, şi reaponsabilitatea în fața Naturii se intensifică. Provocarea reală este aceea de decizie în fața posibilităților pe care tehnologia ni le oferă. Înțelegem că aceasta este bună în scopuri medicale, terapeutice. Dar nu mai putem avea aceeaşi toleranță față de implicarea ei în schimbarea unor trăsături umane, care poate avea consecințe negative în timp. Poți fi fascinat de ideea creării unor copii cu trăsături fizice şi cognitive perfecționate. Însă, dincolo de crearea astfel a unei inegalități artificiale, susține Dalai Lama, efectele sunt vaste şi nedrepte social, politic şi etic. Social, deosebirile dintre oameni vor deveni tot mai puternice. În plan politic, se va crea o „elită conducătoare”, în timp ce la nivel etic, nu vom mai recunoaşte treptat natura din noi, vom fi tot mai insensibili şi mai puțin morali.

Se impune o perspectivă ceva mai critică asupra ştiinței, se impune o grăbire a procesului de trezire a conştiinței, pentru a preveni cât mai repede consecințele nedorite. Şi acest lucru se poate realiza în plan personal, dar şi printr-un efort colectiv mult mai mare decât până acum. În această direcție, pasul prim este de răspândire a progreselor pe care ştiința le face şi a problemelor de etică pe care le deschid ele. Este nevoie de un „imperativ educațional” în acest sens. În fața provocărilor ştiinței, mai avem nevoie de o „busolă morală”, bazată pe încrederea în bunătatea fundamentală a naturii umane, dublată de principii etice universale precum recunoaşterea valorii vieții, a nevoii de echilibru în natură, asigurarea că orice gând şi fapt al nostru este ieşit din compasiune, care să ne ajute să ne orientăm în mod colectiv. Şi o perspectivă holistă, integrată societății umane, poate fi de folos în valorificarea naturii ființelor vii. E importantă grija față de sensibilitatea umană, deja slăbită, şi manifestarea imediată a revoltei atunci când ştiința depăşeşte limite ce vin în răspăr cu natura umană.

Alinarea suferinței de pe Pământ e principala datorie a fiecăruia dintre noi, este concluzia lui Dalai Lama. Orice boală are nevoie de vindecare fizică, dar ea cere în egală măsură o terapie psihică. Trebuie înfrântă deopotrivă suferința mentală. Şi rana ştiinței poate fi tratată prin spiritualitate, cuțitul ei poate fi şters de sânge prin compasiune. Dar acest lucru nu se împlineşte decât prin schimbarea atitudinii, prin declanşarea unei perspective etice asupra ştiinței, prin trezirea conştiinței şi cultivarea permanentă a calităților inimii, a sensibilității umane. Dublată de spiritualitate, crescând împreună, asperitățile ştiinței, nihilismul, reducționismul şi materialismul ei pot fi transformate într-o înțelegere mai generoasă şi mai completă, ceea ce înseamnă să trăim într-o lume mai bună, cu oameni mai sănătoşi fizic, psihic şi social.