Miscellanea
Florin Toma

Carte pentru copiii cu barbă.

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2013

 Uneori, tehnica trompe-l’oeil – chiar dacă nu face parte din codul manierelor celor mai elegante aflate în raport de consecuție cu Aşteptarea – poate fi nu numai util, dar şi simpatic. Acceptabil şi chiar contaminant. Ca bolile transmisibile. Până acolo încât, pentru a simți nervum rerum sau pentru a pricepe ceva (măcar o parte din întreg!), este nevoie, necesar şi suficient, de oferta unei distorsiuni. Bref! Înțelegem mai repede dacă ne lăsăm un pic mințiți, dacă ni se face cunoscută, chiar şi în fugă, convenția, sau ni să dă, fie şi din milosârdie, măcar o fărâmă (o strelice, cum se zice în Oltenia!) de apropo. Fireşte, pentru nutrirea complicității şi savoarea tocmelii (tocmai de aceea, trompe-l’oeil rimează cu clin d’oeil!). În plus, aşa cum se prezintă acum lucrurile în lume, cum bine spunea cineva: „Dieu, s’il existe, il exagère”. Iar noi trebuie să evităm pericolele adevărurilor spuse prea verde-n față. Dau erizipel. Veți descoperi numaidecât aluzia... Aveți legătura! Deci, a apărut, foarte de curând, în Editura Arthur (şi într-o prezentare grafică de excepție!), „Reciclopedia de poveşti”, o carte absolut derutantă semnată de Florin Bican şi ilustrată de Matei Branea. Şi e derutantă, în primul rând pentru că pare – prin anunțul unor texte celebre – o carte pentru copii. Când, de fapt, „Povestea cea fără rost cu Prâslea-Nastratin cel prost””, „Cu elevul Mariean, la şcoală-n Uzbekistan” şi „Robert nu putea să zică...(o poveste mult mai mică)” sunt parodii ce produc un comic indiscutabil. Deci, din acest unghi de vedere şi când dezvăluim totul, de-abia acum, în acest moment, constatăm că avem de-a face cu apropoul, cu aluzia (şi sunt cu zecile în cele trei epopei!), cu aparența, cu convenția. Altminteri, deşi nota de subtitlu a acestei „Reciclopedii de poveşti...” – o enciclopedie reciclată? – („cu rimă şi fără tâlc”) vrea să lumineze întregul mister şi să comunice condițiile de Aşteptare, vine semnul grafic de pe coperta 4, cercul în care este înscris numărul 14. Acela cu care ne-au obişnuit, de pildă, filmele de pe micul ecran, stabilind limita minimă a vârstei telespectatorului. Numai că autorul „Reciclopediei...” face două adaugiri foarte simpatice: în fața numărului 14, pune semnul grafic „+”, iar jos, o mențiune, care atrage atenția: „Numai cu acordul minorilor”. O persiflare vicleană. A doua remarcă despre insolitul acestei cărți s-ar referi la virtuozitatea poetică remarcabilă (dacă nu chiar, aşa cum zic francezii, „faramineuse”, adică ceva peste uluire!) a acestor balade, însoțite de grația versurilor, alegrețea imaginilor, curgerea gustoasă a epicului, rimele inovative, combinațiile lexicale inedite şi, nu în ultimul rând, de un aer şmecherec-complice, pigmentat pe ici-pe colo cu câte o expresie mai tare. Sigur, morala mai profundă – pentru că nu există convenție, cât ar fi ea de lejeră, fără o pildă ascunsă în adâncime – este că în această lume cenuşie, dezeroizantă şi care oferă, în loc de speranță, spectrul eşecului, în loc de onoare, dezonoare şi, în loc de aspirații, dezamăgire, eroul – chiar dacă are pretenții – nu are nicio însuşire. Iar tratarea lui în cheie ironică – una de o savoare deosebită – e singura concesie ce i se poate face. Iată un exemplu: În starea lui de spirit sumbră/ S-a aşezat pe jos la umbră/ (Deşi-n principiu era noapte)./ Ia, sub un pom cu fructe coapte/ Cum povesteşte-un tom antíc –/ De unul, Prâslea cel Voinic –,/ Şi s-a-ntrebat: „Vai, cum să fac/ Să-i vin eu Spânului de hac?/ Cum să dezvolt o strategie/ Şi să nu-mi vină de hac el mie?... Florin Bican – unul dintre excelenții traducători din şi în engleză, rusă şi germană şi, care, din 2006, a fost coordonatorul programului ICR pentru pregătirea tinerilor traducători străini, până când H.-R. Patapievici a fost îndepărtat de la conducere – dovedeşte, prin insistența cu care parodiază iute şi acid realitatea noastră originală – altminteri, parodiabilă cu vârf şi îndesat! – probează, aşadar, strălucite abilități poetice, ca argumente de lucru pentru un spirit critic sfredelitor, sarcastic-crud şi elevat-ironic cu această lume parcă din ce în ce mai smintită.