Un topos al erosului.

Protagonistul romanului e un tânăr jurnalist, Doru Tufaru, căruia autorul îi împrumută câteva elemente de biografie personală. Nu este un roman autobiografic, cel mult inspirat din cariera de jurnalist a autorului. Narațiunea homodiegetică, cu un personaj-narator ce povesteşte la persoana întâi, urmăreşte doar începuturile formării personajului. Interesul autorului nu e focalizat pe propria persoană, ci pe un topos din munții Apuseni, Delenii, situat pe un munte supranumit „Muntele dragostei”. Numele nu e deloc întâmplător, ci justificat de instinctul erotic ce pare să emane din acest loc şi să incite oamenii, mai ales femeile, dezinhibate în postcomunism, gata să-şi satisfacă pornirile instinctuale la prima ocazie: „Nu ştiu ce energii ies din pământ, ce radiații, că oamenii se îmbolnăvesc de dragoste” (p. 112).

Erosul activează femeia, iar excesul de amor, practicat liber, conduce la desfrâu şi degradare morală. Se pare că muntenii posedă o înclinație naturală spre erotism, devenit viciu citadin, şi îl satisfac fără probleme de natură morală, excitați de muntele pe care s-au născut. Femeile se aprind repede, păcătuiesc, devin de timpuriu victimele lui sau fac din el un mijloc de existență. E unul dintre subiectele la îndemna jurnalistului, el însuşi în formare. Calitatea de jurnalist îi permite tânărului de 24 de ani accesul în diferite medii sociale din care îşi extrage substanța articolelor.

Inteligent şi ambițios, Doru Tufaru îşi practică meseria ca un vânător pasionat, cu singura diferență că prada sunt oamenii, cu ambițiile şi viciile lor. Pătrunde în anturajul unor patroni, le descoperă slăbiciunile şi le satirizează, pigmentându-şi articolele, fabulând pe marginea faptelor reale pentru a captiva publicul. Lucid şi abil în profesie, dar romantic în relațiile cu femeile, nu se lasă sedus de capriciile unor femei de moravuri uşoare, visează la iubire, chiar o trăieşte în relația cu Florina, însă va suferi o mare deziluzie. Florina întruchipează visul de iubire al tânărului, dar nu e demnă de el. Tânăra angelică şi inocentă plonjează involuntar în lumea drogurilor, devine victima pervertiților citadini şi distruge astfel relația sentimentală în care Doru investise încredere şi speranță de viitor. 

Narațiunea e mereu întreruptă de digresiuni, de comentarii, de înserarea unor fapte diverse şi a unor legende despre oameni şi locuri. Stilul jurnalistic alternează cu retorica romantică, descrierile şi dialogul spumos devoalează, pe de o parte, fantezia personajului, pe de altă parte, natura de pamfletar. Naratorul povesteşte cu detaşare şi superioritate, conştient de profesionalismul pe care tinde să-l exerseze pretutindeni, ca marcă specifică a personalității sale. Înclinat spre frumos şi cunoaştere, nu ezită să-şi etaleze lecturile şi gusturile în reflecțiile sale despre lume, ca notă distinctivă față de mediul viciat şi inferior în care trăieşte. Regăsim în acest personaj, ca de altfel în toate personajele lui Gheorghe Jurcă, plăcerea fantazării, farmecul povestirii, nostalgia toposului natal, generator de legende şi poveşti.

Dialogul şi monologul interior, reflecțiile personajului, digresiunile, întrerup firul narativ, fără a spulbera unitatea romanului, menținută printr-un liant, toposul: Apusenii, “Muntele dragostei”. Orice legendă ori fapt divers se înscriu în acelaşi topos al erosului, uneori malefic - povestea pictorului Filip Porumb şi a vrăjitoarei Medroaia – cu intruziuni în fantastic, specific prozei lui Gheorghe Jurcă. Uneori autorul inserează în text bancuri, alteori versuri, însă din aceeaşi intenție satirică ori umoristică, devoalând firea zeflemitoare a românului.

Dacă erosul, circumscris unui spațiu precis şi singular, e motivul central al romanului, aspectul satiric nu e omis, devine substratul narațiunii. Natura de pamfletar a jurnalistului se devoaleză prin trimiterile directe la realitatea social-politică contemporană, la modificările tranziției la nivel mental, cu consecințe în plan social, politic, psihic. Guvernarea dezastruoasă, diminuarea nivelului de trai al populației, falimentul economic, renaşterea patronatului prin privatizarea şi îmbogățirea rapidă a unora, la care se adaugă problematica specifică zonei Apusenilor (mineritul, eroismul tragic al moților degradat în postcomunism), sunt persiflate de autor, la fel ca occidentalizarea fără discernământ a României, un mimesis grotesc uneori, afişat stradal ori reflectat în comportament. În câteva fraze sintetice, romancierul surprinde ironic imaginea societății româneşti postcomuniste: „Țara intrase deja într-un val de lăcomie nestăvilită, de țepuitori, de milionari de carton, de devalizatori de bănci, de aurolaci şi pedofili, într-o perioadă de dezastru economic […] După revolta stradală din ’89 a urmat molima îmbogățirii peste noapte, molima buticurilor [...] A cresut numărul cerşetorilor, bandiților, pretutindeni vezi bețivi. Dacă dai o raită prin oraş, nu vezi decât sedii de bănci, palate financiare, farmacii, stații de benzină şi vile opulente”.

Prozatorul introduce astfel în țesătura romanului pagini jurnalistice, dar echilibrat, menținând nervul narativ şi dialogic, fluxul dinamic al povestirii. Narațiunea urmează un ritm alert, se ramifică după modelul poveste în poveste, dar revine mereu la povestea inițială. Celelalte servesc intenției narative a scriitorului, sunt legate de acelaşi topos erotic prin chiar natura lor şi justifică pe deplin titlul romanului, dar şi latura fantastică a eposului. Un munte care musteşte de dragoste, ca şi cum ar fi locul predilect hărăzit de zei pentru desfătare. Muritorii nu pot rezista ispitelor ce emană din solul stâncos şi le determină existența. Sunt vânători de iluzii, dar şi captivi ai maleficului muntelui.