Escapade lirico-epice.

 Cunoscutul critic craiovean, Constantin M. Popa, de curând septuagenar (1 septembrie a. c.) sau şaptezecist (cum ne place să ne spunem între noi, congenerii) şi-a tezaurizat derapajele înspre poezie şi proză pe care le publică de câțiva ani în presa culturală, dar şi în jurnalul lui, Sextant (2011). Este vorba de mixul prozo-poetic, Magog Blues (Editura Aius, Craiova, 2013). Pentru alcătuirea acestui volum compozit, autorul apelează la susținerea a doi importanți scriitori români, care spun că „proza se coace pe nesimțite în adâncul poemelor precum sâmburii în fructe.” (Gheorghe Grigurcu) sau că pledează „pentru ştergerea granițelor dintre poezie şi proză, eseu, dialog, monolog, teatru, pledez pentru o literatură în care totul să existe într-o singură carte.” (Nora Iuga). Astfel, şi la îndemnul unui coleg mai tânăr din redacția revistei Mozaicul , al cărei redactor şef este încă de la reluarea publicării ei de după 1989, criticul purcede la alcătuirea unei cărți de escapade lirico-epice, cum însuşi le defineşte autoironic şi cu umoru-i subtil caracteristic, pitit în colțul zâmbetului discret. Nu sunt însă nişte încercări cu simplă valoare sentimentală, ci realizări care împlinesc integral calitățile unor scrieri autentice, dovedind talentul de scriitor complet, pus atâtea decenii în slujba criticii literare apreciate şi recunoscute. Poezia lui C. M. Popa este una de idei, meditativă, dar şi de senzații lirice derivate din experiența emoțională, dobândită în Canada îndeosebi, unde scriitorul îşi petrece lungi sejururi anuale. Însetat de cunoaştere, nu se autoclaustrează în locuința alor lui, ci escaladează cu sextantul subsuoară teritorii noi, iscodindu-le frumusețile naturale, dar şi pe cele spirituale, din biblioteci, muzee, redacții şi cenacluri româneşti unde întâlneşte o diasporă românească activă. Poemul Magog Blues, care dă şi titlul cărții, este o transcriere în versuri a stărilor sale cognitive şi afective față de legenda lacului Magog, în apele căruia ar exista monstrul Memphré, care ar fi apărut până atunci de vreo două sute şi ceva de ori. Numeroase poeme sunt ornate prin intarsii exotice, legate de spațiile noi, investigate şi prin transcrierea denominațiilor în limbile de origine. Astfel „blocurile se numesc manoir-e / şi casele cu etaj condo-uri” , acolo unde „ideile poetice fac salturi mortale / precum veverițele de pe rue Fleetwood / când traversează cablurile aeriene” (Urbania). În acelaşi areal urbanistic, poetul asistă la o predică duminicală în care preotul paroh aminteşte basement-ul fără să ştie că „într-un ungher, ca în catacomba lui Calixtus, / se ascunde inima mea / obişnuindu-se cu adâncul.” Se pare că şi C. M. Popa vede idei precum Camil Petrescu, dar le trăieşte nu numai cerebral, ci şi sentimental. Admiră exterioritatea, dar se dovedeşte şi un bun estet al întunecimii, escaladând profunzimea trăirilor provocate de preajma unor idei, locuri şi imagini pe care le încarcă liric: „Magi fără somn cutreieră cerul cu o singură stea / Femeia-n uşă de biserică / ascultă / Sei Lob und Preis mit Ehren / şi crede că Dumnezeu / se plimbă printre oameni / învăluit în laude (...) Iar eu / caligraf al tenebrelor / aştept în zadar / ca florile încremenite în văzduh / să cadă.”(Caligraf al tenebrelor). Nu de puține ori, poetul se insinuează în arhetipurile contactate, luându-le pulsul pentru a-l plasa în pulsația simțirii noastre: „Sunt Ernst Gilbert Danbom / revenit din Suedia (...) Sunt portul neatins / de nava frântă (...) sau tainicul cântec sans paroles / al obiectelor smulse negrelor nisipuri? (...) Sunt începutul lumii / nimeni nu mă grăbeşte (...) Mă risipesc în ceața clipei / cenuşă rece peste praguri (...) Mă supun îndemnului / din zvonul răguşit de clarinet...” (Welcome aboard). O invitație poetică postmodernistă, de reală expresivitate intertextuală. Având o îndelungată experiență a interpretării literarității cărților şi fenomenelor literare, Constantin M. Popa ştie să îmbine descriptivul şi reflexivul, fapt ce-l menține în cadrul literarului, al poeticului. După cum s-a observat, schițele lirice şi narative se sprijină pe observație directă, dar şi pe o bogată informație livrescă. Nu se poate spune că o oarecare doză de răceală preluată din critică nu se transmite şi literaturii sale ficționale. Prozele sunt în general realiste, abhorând, unele, ideologia şi aplicația totalitară şi tarele regimului de tristă amintire. În Calvaria, printre elementele preponderente, este vituperat rolul securității şi al delatorului inventator de delicte antitotalitare. Profesorului studios, Grig, i se reproşează că atunci când era de serviciu ar fi aruncat cu piatra în tabloul Tovarăşului, faptă a vreunui coleg invidios. Este anchetat de către director, care îl percepe inventiv ca pe „un element dubios, care citeşte cărți periculoase şi are rude în străinătate” nu înainte de a fi obligat portarul, moş Calinic, să declare că l-a văzut el însuşi. Fiindcă astfel de lucruri s-au întâmplat şi la alte licee, se aplanează totul, pentru a se evita amploarea fenomenului. Mihai din Trădarea lui Tradem, intră fără voie, accidental, într-o mişcare de frondă, dar când vine vorba de politică se retrage în carapacea lui, deşi îşi reproşează impasibilitatea, pentru că „închidea ochii ori trecea pe trotuarul celălalt”. Nu altfel se întâmplă şi cu tânăra profesoară de engleză, Domnişoara Margareta, care, nimerită într-o atmosferă ostilă dintr-un orăşel obscur, este mutată la seral pentru că îl înfruntase pe inspectorul general Bastarache, cel cu studii la fără frecvență. ( Englezeşte cu profesor sau Domnişoara Margareta ). Criticul prozator este atras şi de imperiul erosului. În Pelerin în erosferă este inițiat în tainele erotice de frumoasa Cynthia, pe care o întâlnim şi în poeme. Atmosfera creată de întâlnirea celor doi este surprinsă într-un climax tensionat pornind de la cunoaşterea întâmplătoare şi până la invitarea în apartamentul ei căreia îi piere stânjeneala în final. Poeziile, ca şi prozele, au caracter conceptual, cu gustul abstracțiunii dezvrăjit de bornele senzațiilor din irealitatea imediată. Iar umorul stilizat este un condiment constant în scrierile sale.