Poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2014

Tallin

Tallin.

Pian.

Zebra claviaturii.

Geam deschis.

Vânt moderat.

Noua ta cunoştință improvizează deferentă

un preludiu ceva pentru pian şi –

pe acoperişul vecin –

uşor scârțâitoare giruetă…

(Probabil mai bine de jumătate

din cocoşii de tablă din Țările Baltice

cocoțați pe turnuri

pe case

sunt

chiar în urbea asta potolit-discretă.)

Pian. Zebra claviaturii.

Geamuri deschise

spre briza portuară-n adieri indolente

ce-nvălmăşesc parcă portative imaginare

cu sonate pentru pian

amurg

şi giruete.

15.VII.2013

Post-nupțială

Prin retrase oaze stinghere

însurăței musulmani îşi petrec

semiluna de miere…

16.VII.2013

***

Bibelouri cu alb şi siniliu din faianță chineză,

Elefanți în şir indian, berze prelungi, acum statice

Pe pervazul iatacului din Negureni – cândva,

Astăzi – în memoria, însă şi în fantezia mea.

În isoane neauzite, desigur pitoresc-enigmatice

Ierburi clătinându-şi scurt-rigid amplitudinea

Doar între țărână şi anii lumină până la stea.

Două inimi – a copilului, vivace, sănătoasă

Şi aceeaşi, peste vremi, în pieptul meu tresăltat

Ca o discretă disperare pe cale prăfos-argintoasă,

Demult (demult?) pentru copil încă neumblată,

Ci doar visată-n goană de sănii desprinse de sat,

Ducând spre zări presupuse, nedesluşite bine

Şi ele în dislocări fugace de sperioase hermine.

Totul – copil, şi vis, şi vârstă sunt în voia vântului

Ca probe de fulger în arderea lui de bici orbitor

În sufletele noastre ca mici cosmosuri desfundate

De efecte de seră, găuri negre, de ozon trădător,

De această vibrare de verbe ca vene-n lăsatul sângelui

Sau poate chiar noduri gordiene intacte-n menirea lor

De răsucite coarde vocale în sugrumătura gâtlejului

Care abia de reuşeşte-a rosti: „Viață şi pace tuturor…”

23.VII.2013