Poezie
Ofelia Prodan

o nouă lume

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2014

 o nouă lume

mă ascund fără teamă lângă o ciupercă atomică
pielea mea s-a adaptat la radioactivitate
suntem urmaşi ai unei rase
predestinate la autoextincție dar evoluăm
ne adaptăm presupun că
pentru strămoşi suntem un fel de monştri genetici

plângem cu lacrimi acide
ne spălăm trupurile cu ploaie şi nisip fierbinte
cântăm un marş războinic
mărşăluim în pas cadențat cu arme noi şi letale pe umăr
sub ploaia acidă care ne face bine

cândva aici erau națiuni popoare
acum sunt doar triburi care se luptă între ele pentru hrană
ne ucidem între noi pentru a supraviețui

o fetiță a găsit undeva în deşertul radioactiv
o plantă firavă ne strângem în jurul ei
planta trece din mână în mână o analizăm o privim
cu o curiozitate avidă aşa cum probabil strămoşii noştri
priveau prin muzee scheletele dinozaurilor

avem noi religii şi noi zei după chipul şi asemănarea noastră
am păstrat câteva arhive cu strămoşii noştri
nu ne dăm seama cine arată monstruos noi sau ei
acum respirăm dioxid de carbon ne hrănim cu uraniu
pielea noastră seamănă cu pielea vechilor reptilieni

nu ne mai temem de soare ne bucurăm
când privim cerul în nuanțe vii de roşu am învățat
să vorbim în noi dialecte de multe ori
ne înțelegem din priviri războiul dintre triburi
va dura până când ne vom reuni sub un conducător puternic
atunci vom recuceri Terra casa noastră
de unde vom zbura cu navele mame în tot Universul
pe care îl vom popula ne vom înmulți
şi vom fi stăpânii Universului aşa ne-au poruncit zeii

când cercetăm vechile temple ne mirăm
de cunoştințele strămoşilor noştri
şi nu putem pricepe cum şi de ce au dispărut
nici măcar scheletele lor n-au mai rezistat
nu avem unde să le aducem ofrande
unde să înălțăm cântece şi rugăciuni întru cinstirea lor

cu siguranță noi vom rezista suntem înzestrați
cu toate datele unor supraviețuitori
dar nu se ştie niciodată zeii sunt răzbunători şi imprevizibili

azi am găsit un obiect ciudat se pare că a aparținut
unui strămoş femelă un bătrân mi-a spus
că se numeşte pieptene că femeile strămoşi aveau păr
pe care şi-l aranjau într-un fel atrăgător
şi că părul lor era un simbol al puterii şi al sexualității

l-am analizat seamănă cu o armă da spune bătrânul
era o armă de seducție şi mi-a smuls din mână relicva
de parcă ar fi fost ceva primejdios şi instigator la revoltă

avem tot felul de obiceiuri şi tradiții moştenite
în mare parte de la strămoşi
dar şi foarte multe noi specifice societății noastre

zilele acestea preoții ne-au învățat un cuvânt
nou care denumeşte un sentiment
cuvântul dragoste ni l-au explicat cu exemple ancestrale
nu am reținut prea mult este inutil şi complicat

ca războinic eu cred că acest sentiment e dăunător
trebuie să avem sânge rece şi calm
preoții ar face bine să le învețe
pe femeile noastre acest nou sentiment
ele sunt întotdeauna încântate de orice fleac

trebuie să ne hrănim să ne odihnim mâine în zori
plecăm la un nou război cu tribul vecin
un război crud şi crâncen din care sper să scap teafăr

oare de ce nu mă pot odihni şi mă obsedează
cuvântul cel nou nu o să mai ascult
niciodată prostiile inventate de preoți şi strămoşi
eu sunt un războinic adevărat
eu înving întotdeauna şi până voi muri doar asta o să fac

fratele meu mai mare a murit în luptă
îl vom înmormânta cu toate onorurile nu vom plânge
îi vom răspândi cenuşa în toată galaxia
să fie întotdeauna alături de noi
mesagerul nostru pentru zeii încă neîmblânziți

ne lustruim armele şi le punem în cui
astăzi în ziua înmormântării
vom păstra pacea îi vom invita pe cei din tribul rival
să mănânce împreună cu noi
este o tradiție frumoasă
astfel ştim că rivalii noştri ne respectă
pe noi şi pe morții noştri

spre seară ne strângem pe nava mamă
şi semnăm contractul de pace
ne vom uni forțele şi ne vom înțelege şi cu celelalte triburi
conducătorul aşteptat a venit
ne bucurăm urlăm spre cer şi dansăm sălbatic
destinul nostru măreț abia acum începe

ne organizăm ne supunem conducătorului aşteptat
sacrificiile sunt necesare ne aduc victorii
nu-i mai lăsăm pe copiii noştri să vizioneze arhivele
cu strămoşi preoții le împuiază mintea
cu vorbe cu sfaturi care le distrug voința de a cuceri

suntem pe muchie trecutul ne pândeşte ca o gheară
de metal din spate vom îngropa toate arhivele
în curând se vor dezintegra renegăm orice înfrângere
dacă ne înduioşează ceva ne retezăm
un deget ca din durerea vie să izbucnească mânia divină

uneori ne întrebăm oare asta e calea
răspunsul vine întotdeauna nu se lasă aşteptat
suntem predestinați să fim stăpâni
cine se va împotrivi va fi exterminat fără milă

ne impunem să uităm ce este mila compasiunea
ne supraîncărcăm cu energie exersăm lupta
conducătorul nostru cunoaşte exact fiecare strategie
îl vom urma până în cel mai îndepărtat
colț al galaxiei în sfârşit vedem viitorul cum se prefigurează
sub forma civilizației unice şi invincibile

am răspândit germenii civilizației noastre în toată galaxia
suntem uniți suntem puternici vom izbândi
zeii sunt de partea noastră numai femeile ne avertizează
că vrem prea mult că ar trebui să ne mulțumim
cu mai puțin să nu mai distrugem alte civilizații

dar ce ştiu femeile ele nu au drepturi şi este foarte bine aşa
altfel am pierde bătălie după bătălie
nici măcar n-am mai visa la o călătorie intergalactică

azi s-a arătat un semn ciudat pe cer preoții au spus
că i-am mâniat pe zei vom lua puterea din mâinile preoților
suntem un neam războinic vom conduce lumea
noastră spre mari victorii femeile şi preoții sunt ființe slabe
au vise au vedenii noi avem arme corpul nostru
e o armă un bătrân ne-a spus că facem aceeaşi
greşeală ca strămoşii noştri că ne vom autodistruge

nu-l credem e un biet bătrân nici măcar nu ştie ce spune
întreg Universul este al nostru ne-a fost promis de la începuturi