UN ROMAN CINEMATOGRAFIC

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2014

„Evenimentele ştiute şi trăite se amestecau într-un mod ciudat cu evenimente neştiute şi netrăite, construind altă viață, care nu mai era a lui. Viețile oamenilor, (...) ca şi locurile pe unde trec , devin povestioare greu de spus şi greu de crezut, fragila frontieră se tot depărtează, realul devine difuz şi înşelător, făcând loc dorințelor reprimate şi neîmplinite, întâmplărilor imaginate, diluându-se, până la urmă, în apele care separă o întâmplare de alta, un loc de altul, un chip de altul. Şi peste toate, ca un duh care te adună în înăuntrul ființei încă neeliberate, pluteşte conştiința, ca o condiție indispensabilă a existenței”.

Am citat acest fragment din romanul Cei morți înainte de moarte al lui Traian Dobrinescu pentru că el, fragmentul, ar putea fi una dintre cheile cu care se descifrează această surprinzătoare, cel puțin pentru mine, carte, apărută la finele anului trecut la editura craioveană Aius. Am spus „surprinzătoare” deoarece eu îl ştiam pe autor drept virtuozul interpret al unui splendid Cântec de violoncel (în 60 de texte lirice), adică al unei proze poetice şi aforistice, de căutare a unui „eu” sfâşiat, mereu în „stare de pătimire”.

Nimic liric, în schimb, în acest volum, un roman clasic în toată puterea cuvântului, o amplă frescă a anilor de sfârşit ai domniei lui Ceauşescu şi a primei decade postdecembriste, un tablou epic pictat atât cu uneltele tradiționale ale oricărui prozator, cât şi cu cele mai noi – şi n-am cum să evit cuvântul – „postmoderniste”. Tocmai această sinteză de mijloace romaneşti face farmecul cărții, în care autorul nu se sfieşte să introducă şi personaje cu numele lor reale (Leon Kalustian, N. Carandino) sau uşor recognoscibile (Corneliu Coposu, de pildă, sub numele de Sever Ardeleanu). Ca unul care de bine de rău comit şi eu proză, ştiu cât de greu e să lucrezi într-o ficțiune cu oameni „reali”, să-i integrezi în text fără ostentație, să-i faci, artisticeşte vorbind, verosimili. Ei bine, lui Traian Dobrinescu îi reuşeşte cu brio acest lucru.

Un alt fapt demn de remarcat e structura cinematografică a cărții. La drept vorbind, Cei morți înainte de moarte este un scenariu in nuce. Alternanța de planuri ale narațiunii, flash-back-urile care ne aduc episoade din trecut, privirea panoramată a povestitorului, prim-planurile şi planurile detaliu se succed ca într-un film de Lucian Pintilie, creând o lume în care cititorul, subjugat, se scufundă cu interes şi plăcere.

Una dintre probele valorii oricărui prozator ce se respectă (exceptându-i, poate, pe arhitecții noului roman de sorginte franceză) este valabilitatea personajelor. Traian Dobrinescu ştie să construiască personaje memorabile, fie urmărindu-le pe spații ample, fie creionându-le prin două-trei tuşe viguroase, precum în cazul Olgăi, portret exemplar de activistă arivistă din anii cincizeci. Romancierul e omniscient, „locuieşte” în psihologia eroilor săi, ale căror senzații şi gânduri le traduce impecabil în stil indrect liber – o probă iarăşi nu uşoară pentru orice prozator, după cum nu facilă este şi introducerea în desfăşurarea poveştii a unor elemente de mitologie locală, cum ar fi legenda lostriței care se preschimbă în femeie. Se adaugă la asta şi o intrigă de tip policier, pe pista narativă deschisă de sechestrarea unui înalt demnitar comunist. Nu mai ştiu ce deținut politic din închisorile staliniste din „obsedantul deceniu” (dacă nu mă-nşeală memoria, Mircea Vulcănescu), lăsase cu limbă de moarte colegilor lui de celulă tulburătoarele vorbe: „Să nu ne răzbunați”. Traian Dobrinescu „încalcă” acest consemn şi răzbună – doar epic, fireşte! – suferințele atâtor intelectuali prinşi în menghina torționarilor şi-a ideologilor acestora, făcându-l pe înaltul demnitar comunist Alexandru Nicolae Margine să treacă prin aceleaşi chinuri prin care au trecut şi compatrioții săi de altă orientare politică.

În concluzie, Cei morți înainte de moarte, care a beneficiat în procesul de construcție şi de lectura avizată a lui Eugen Negrici, este un roman captivant, o carte de raftul întâi.