Ruinata mâine-i gata!

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2014

Ştiți cu toții, n-o să intrăm în detaliile cele mai sordide, Capitala este astăzi un morman de dărăpănături sau de viitoare ori potențiale ruine. Un exemplu trist al acestie stări fapt poate fi considerată Casa Robescu, aflată în curtea Universității Naționale de Artă. Clădirea este, astăzi, părăsită, din rațiuni normale de securitate şi – ca în atâtea cazuri similare – autoritățile aşteaptă ca ea să se prăbuşească. Spre a fi construită acolo probabil o altă ambiție arhitecturală erectilă cu PUZ sau fără PUZ. Casa Robescu (numită şi Casa Scarlat-Ghica, după numele magistratului Alexandru Scarlat-Ghica (1837-1918), fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghica) este una dintre clădirile cu statut de monument istoric ce făceau cândva fala Bucureştilor. Construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neoclasic, după proiectul arhitectului Ion Mincu, vechea casă boierească, aflată azi în curtea Universității de Artă Bucureşti, este astăzi în paragină şi chiar amenințată cu distrugerea. Deşi puternic deteriorată, încă se mai văd decorațiile exterioare din ocnițe cu butoni, brâul în stil brâncovenesc al frânghiei răsucite, plăcile de ceramică lustruită. Pînă în anul 1901, aici a locuit urmaşul domnitorului Ghica.

Anul următor, Alexandru F. Robescu, profesor de matematică, fizică şi chimie, la Liceul „Matei Basarab“ (frate cu Constantin Robescu, primarul Capitalei dintre anii 1895-1899 şi 1902-1904) a cumpărat casa, pentru a o dărui la scurt timp Ministerului Cultelor şi Instrucțiunii Publice, aici fiind apoi mutată Şcoala profesională de fete nr. 1. Donația a fost făcută cu condiția, acceptată de către Spiru Haret, ca aceasta să poarte „în veci” numele lui Robescu. Firma a fost dată jos în 1948, odată cu desființarea şcolii de fete. Casa a găzduit o vreme liceul de artă „N. Tonitza“ – în tot acest timp, clădirea fiind încă „pe linia de plutire“ – apoi, atelierele unor artişti cunoscuți, precum Ion Bitzan, Geta Brătescu sau Dan şi Lia Perjovschi. De atunci, de când ea a fost ocupată de către artişti, nimeni nu a mai întreținut corespunzător clădirea.

Actualmente, de ani de zile, casa este aproape de stadiul de a se prăbuşi, autoritățile nemaiavând decât o singură grijă: s-o vadă odată căzând singură. La urma urmelor, cu toții au dreptate, şi Primăria, şi direcția de Arhitectură şi Sistematizare, şi constructorii, ba chiar şi artiştii sau viitorii artişti din Universitatea Națională de Arte: ce să caute un monument istoric în fața oribilului turn înfipt acolo inutil, în ciuda oricăror proteste, în coasta Catedralei Sfântul Iosif?