Dosar VR
Vasile Gârneț
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2014
caligraful suferinței
zile de parcă aştept un naufragiu
o existență copleşită de dileme,
consumată degeaba
tac şi ştiu că-i o tăcere vinovată
nu mă mai caută nimeni de mult
sunt singur - cu elanul interzis -
singur între cărți şi lucruri care
se insinuează acum cu mai multă pregnanță
şi parcă aşteaptă şi ele tandrețe
aud cum cineva rătăceşte pe stradă
merge lipsit de grabă - paşii au
un ecou scăzut, complotitor
ca întotdeauna mă salvez prin imaginație
îmi spun că e Kafka - caligraful suferinței -
într-o promenadă prin Chişinău
trist şi singur Kafka rătăcind
într-o lume care şi-a umilit de mult existența
omul deteriorat
ştiu că se poate trăi şi aşa - singur şi inactual -
cu o largă toleranță de sine
dar şi cu sentimentul că eşti îngăduit
că stai sub reflectorul unei priviri
exigente şi necruțătoare
îmi spun că va fi existând şi o mecanică
a suferinței
în care să te simți detaliul umil
ființa rătăcită
ținută de mână şi îndemnată
„mai multă metanoia! mai multă metanoia!”
şi chiar ai plăcerea să scrii tragic
despre omul deteriorat care eşti
despre omul c-un zilnic ritual al regretelor
ştiu că există o vrajă malefică a vieții
un baroc îmbietor în care te dizolvi
cu o voioşie populară uneori
şi doar demnitatea (disperată) a ceea ce sunt
vorba bătrânului Thomas -
îmi dă curaj asupra priveliştii
stampă berlineză
era iulie complotam liric pe un pod la Berlin
dar nu reuşeam decât montajul unei secvențe
c-un cerşetor cântând „Katiuşa” lângă Reichstag
trecea lume încontinuu pe pod
fiecare îşi ducea poemul său ocrotit de nevrozele zilei
mă gândeam că suferința pe unii îi înalță pe
alți-i coboară
domnişoara Felicitas Hoppe tocmai citea poemele mele
din est
uneori zâmbea şi asta-i sporea şi mai mult farmecul
de ființă înzestrată în mod special pentru nuanțe
şi observații atente
„poate că suntem prea logici pentru istoria pe care-am
trăit-o…
problema e câtă lumină putem face în jurul nostru…”
a spus privindu-mă protector şi fără distanță
de parcă îşi însuşise aceeaşi înțelegere-a vieții
o speranță măruntă s-a cuibărit în noi
şi am traversat împreună podul