Poeme

 pariu

satisfacția că eşti unul dintre cei care au corupt rata mortalității
în 92, 93, 94, 95 şi aşa mai departe
şi că acum
pentru că toate acestea nu fuseseră prevăzute
poți să spui şi să faci
orice
mai puțin să dispari
mai puțin să-ți găseşti loc
mai puțin să nu-ți schimbi pulsul cu ritmul adicțiilor
mai puțin să poți ieşi dintr-o dragoste care te încleştează
(într-o zi vei fi ca femeia aceea care de teamă
să nu-i iasă pe gură numele lui se ferea să tuşească)
mai puțin să fugi din această piele care te conține
şi te obligă la autoconservare

am auzit despre doctori care îşi trimit mesaje
prin forma cusăturilor pe care le fac pe burta unui pacient
ca şi cum acesta ar fi o sacoşă cu organe
şi am văzut camioane pline cu schelete aduse în saci
sau coronițe de dinți culese din pământ acolo unde acidul
spălase cu totul corpurile rânduri şi rânduri
e atât de greu să dispară ceva înțelegi cimitirele
sunt cele mai stabile forme de societate

ziua în care se întâmplă să plec pentru totdeauna îi văd pe toți legați
ca în jocul împărate împărate dă-ne un soldat ?
unde nu înțelegi niciodată dacă unindu-se corpurile
țin alt corp să nu cadă sau îl opresc să zboare
(şi chiar dacă înțelegi) se face zid din oameni
de trecut prin el cu autocarul chişinău bucureşti
de trecut prin el cu avionul bucureşti berlin
cu piele de oțel
cu aripi metalice
ca un mare pariu tăiat cu totul pe care în fiecare zi
mă pregătesc să-l pierd şi pe care în fiecare zi îl iau de la capăt
pun pariu că un om se poate spânzura cu propriul braț
chiar dacă celălalt
ar începe să fluture cu disperare
apoi strâng mâna dreaptă cu mâna stângă
şi tai cu capul


***

viața cea nouă cu tot cu berlinul ei
care mă împinge în colțul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşează unul câte unul oasele

şi când îți spun că toate lunile astea
mi-am simțit fața călcată în picioare
nu vreau să spun decât că am în minte
un pantof pătrat al unei femei la berlinale
osul tălpii ieşind nesănătos într-o parte şi pielea maro a pantofului
ca şi pielea albă a piciorului repetând prosteşte virajul

şi asta e umilirea cărnii ținându-se strâns de oase

ca în ziua aceea în jocul cel mai ciudat
pe care istoria putea să ni-l servească nouă
copiii întârziați ai pereistrocii şi în care ne credeam
nemții şi ruşii sau pur şi simplu mercenari turbați
în căutarea secretului celuilalt băieți şi fete laolaltă
dintre toți care alergau în jurul blocurilor şi garajelor
singură eu n-am uitat durerea brațului sucit în afară
şi mâna celuilalt înfăşurată strâns în jurul toracelui
până când aproape oprindu-ți respirația îți cere triumfător
parola şi nu e nimic de spus şi îți auzi oasele scrâşnind şi
mai bine ai muri stâlcit ținându-te de acest cuvânt
cu picioarele şi cu brațele

şi acesta e râsul meu când carnea se dezleagă şi pluteşte
ca o foaie prin casă

şi isteria când steaua de oase înțepenită aceeaşi
de când am venit pe lume nu încape în nici unul
din aceste oraşe (ți se rezervă atât
cât poți cuprinde cu steaua de oase)
viața cea nouă cu tot cu berlinul ei
care mă împinge în colțul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşează unul câte unul oasele
degetele tatălui meu întoarse nefiresc în sus
pentru că tot inventând noduri deasupra cărnii roz
ascunzând tăieturi sub cicatricele cele mai frumoase
oasele învățaseră să fie altfel

şi degetele unui bărbat tremurător
căruia i-am strâns mâna ca unui străin şi
am simțit oasele falangelor topindu-se gelatinoase

băiețelul care căzuse de pe salcie şi avusese fractură deschisă
băiețelul care căzuse de pe salcie cu tot cu jumătate de salcie
şi m-a durut pentru salcie pentru că nimeni n-ar fi putut s-o prindă la loc
aşa cum îi sudaseră lui oasele 

întotdeauna a fost ceva umilitor în îndărătnicia oaselor
şi ceva mult mai umilitor când la prima lovitură
se rup neputincioase

viața cea nouă cu tot cu berlinul ei
care mă împinge în colțul cel mai îngust
şi strângându-mă fără să mai pot respira
îmi reaşează unul câte unul oasele

ultimele imagini de acum doi ani
când îmi simțeam scheletul arcuindu-se
înainte să se arunce cu putere cât mai departe

un boschetar bătrân cufundându-şi brațul
prin gura unei pubele înalte
mâna lui osoasă desfăcând brusc degetele printre
pungile amestecate în sucuri abjecte  
(un minut fără să respir
brațul lui ca o ancoră
oțetul în valuri)
ca să scoată la suprafață o pâine o pâine întreagă
o pâine uscată din care muşcă imediat şi dispare

azi mă amestec printre berlinezii bătrâni din u-bahn
scuturați de tuse pe scaunele tapisate
sub hainele lor care încă miros a 89 sub pielea albă
sub carnea bătrână atârnând pe brațe
oasele se ghicesc drepte pietrificate