Dosar VR
Arcadie Suceveanu
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2014
Chiar aşa
Chiar aşa: beau vin de lemn câinesc,
mănânc pâine de zar
mă încălzesc (de-a dracu’!) la focul gropii cu var
mă bâlbâi, tuşesc, cad mereu de acord
înghit zoile cu demnitate de lord
colorez marginile nopții, cioburi de zile
– Clanț! mă fotografiază îngerul (monstru mic pe şenile)
clanț! clanț! – şi a doua zi apar în reclamele luminoase
pictat cu tot cu carne şi oase
Chiar aşa: trecut prin zodii şi avataruri
mă câştig pe mine însumi la zaruri –
trist şi urât şi nefiresc
poet postmodernist în caftan boieresc
mulgând moara costelivă cu aripile cosoroabe
ca pe-o sondă din Emiratele Arabe
ori lustruind (cu sângele)
aceste cuvinte poeticeşti
pe care le las moştenire
urmaşilor mei Văcăreşti
Chiar aşa: vine îngerul (acelaşi) simandicos
mă întoarce pe față, pe dos
şi zice: cinstiți cetățeni, melanholiile şi tristețile
îi sunt bune pe toate fețele
iar din aceste preaîncâlcite sentimente şi stări
împleti-vom scripeți, pârghii şi scări
pe care să urce şi să coboare
Timpul pierzându-se în legănare
până dincolo de dincolo şi peste
– Vrednic este?
– Vre-e-e-e-dnic e-este
vre-e-e-dnic e-este
vre-e-e-e-e-dnic e-e-este-e
Înfruntarea lui Heraclit
«Clipa cea repede…»
M.Eminescu
Când am intrat în râu era dimineață
nu se auzea curgerea
prin carnea mea transparentă scheletul tânăr
strălucea glorios
«Dă-l naibii de Heraclit, am strigat, eu voi fi
primul care se scaldă de două ori
în aceeaşi apă» – şi aşteptam apa
să prindă în jurul meu pojghiță
apoi alergam în josul râului
s-o prind, să-i aflu tiparul în care m-am oglindit
«Dă-l dracului de grec, strigam,
cu tot cu dialectica şi ordinea necesară»
şi iar alergam în josul râului
dar de fiecare dată apa era alta
alte şi alte contururi lichide
alte oglinzi, alte muchii, alte linii
«Vezi că ți se termină râul», îmi striga
de pe mal Îngerul
dar nu vroiam să aud decât vocea sângelui orgolios
lustruind scheletul meu tânăr
«Nu vreau să ştiu de nici un fel
de principii fundamentale, strigam,
să mă lase în pace cu acest stupid panta rhei»
şi alergam să prind apa în care mă oglindisem o dată
dar apa era alta
mereu şi mereu alta alta alta
Amurgea când curentul cel repede
se mistui în marea indefinită
râul se terminase, acum
înotam într-o apă amorțită, nepământească, oglindită în sine
nu era curgere, nu erau valuri, nu erau limite
«E punctul Alfa, mi-am zis, o! de aici
nu-mi voi mai putea relua experimentul»
«Ți-ai cheltuit râul în zadar, altul
nu vei mai avea niciodată, eşti prost ca toți ceilalți»,
mi-a zis Îngerul trist
şi-a plecat
Cavalerul Dada
În seara aceasta
s-ar putea să apară Cavalerul Dada
cadavrul literaturii a început să miroasă
El se arată de regulă pe la
sfârşit de veac, în amurguri aprinse:
jumătate înger-jumătate porc de câine –
şi doi ori doi nu mai vor să facă patru
si, Doamne, frumos mai e
spectacolul dezagregării
Fiți cu băgare de seamă, el duce
o ghilotină de cuvinte sub braț
nici nu veți prinde de veste când ne va asasina zeii
nici nu veți simți când ne va
schimba cifrul statuilor
Unii l-au şi văzut la cafeneaua din colț
bând cafea cu Ecleziastul, unii
au şi pus la adăpost cuțitele,
măştile clasice, pipa lui Alecsandri
şi alte câteva lucruri mai însemnate
Hotărât, el este pregătit pentru
o nouă cruciadă
„În zadar crede că ne poate
influența starea de spirit”,
zic unii, săpându-şi tranşee şi mai adânci
în manuale şi crestomații
„Ha, revoluționari de paie, am mai văzut noi!” –
răbufnesc alții, ghintuindu-şi rimele
şi arătând cu degetul la noile generații
Dar e târziu: pisica dezarticulată a gramaticii
a trecut sfidătoare prin dreptul Academiei Franceze
cadavrul literaturii a început să miroasă
maimuța îmbătrânită a frumuseții
a căzut din copac –
Semn că în curând
se va arăta Cavalerul subțire
cu ghilotina de cuvinte sub braț,
răsfățatul tuturor revoluțiilor,
falitul de-o viață:
jumătate porc de câine-jumătate înger
Căzut în rimă, la Paris
Mă-nvăluie Parisul într-un parfum d’antan. / La fiece
mansardă e masca lui Cioran. / E tristă seara, rece – o
ceață luminoasă. / Criza-mi zvâcneşte-n unghii, adusă
de acasă. / Stau la taifas cu zeii teraselor, îi rog / Să-mi
dea să trag din pipa cețoasă-a lui Van Gogh. / Mă-mpiedic
şi mă bâlbâi. Ies din metrou în piață. / Vopseaua Estului,
slinoasă, mi-e umedă pe față. / Sus, ca-ntr-un rug lasciv
(fardat oricum cu ruj), / Suflu-n elicea roză-a spumoasei
Moulin Rouge. / Frumos chiar şi urâtu-i. (Dar frumusețea
ce e? / O doamnă stafidită iubită prin muzee). / În jur
e-un şarm de chintă roială. Şi mult fum. / Iar Sena curge,
curge în ochii mei de-acum. / Şi cad (din nou!) în rimă,
în „joc secund, mai pur”. / (Bonjour, tristesse! Can-canuri
şi vechi iubiri, bonjour!). / Scriu scurt, pe şervețele. Iar în
Lapin Agile / Invit bătrâna Artă la ultimul cadril. / Şi ora
este şapte, şi ora este nouă, / Şi timpul în oglinzi poartă o
mască nouă. / Golit, paharu-mi pare un U rimbaldian… /
Mă-nvăluie Parisul într-un parfum d’antan!