Anul Shakespeare
Horia Gârbea
Tragedia Regelui Richard al Treilea
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2014
Actul III, Scena 7
[După înțelegerea cu vărul său, Buckingham, Richard, duce de Gloucester, se lasă rugat de acesta, de primarul Londrei ?i de ni?te cetățeni să accepte tronul Angliei, „primind cu greu” acestă „povară” pe care „nu ?i-o dore?te”]
(Intră Catesby.)
BUCKINGHAM: (…) Uite că vine omul lui. Ce zice?
CATESBY: Pe excelența-ta o roagă să poftească
Să-l vadă mîine ori în altă zi.
Acum, cu doi părinți, e adîncit
În meditație sfîntă, grija lumii
Ar vrea să nu-i aducă tulburare.
BUCKINGHAM: Bunule Catesby, du-te iar la el.
Spune-i că eu, primarul, cetățenii
Venim să îi vorbim de lucruri grele
?i planuri mari, într-un moment de criză,
?i-o facem pentru pacea tuturor.
CATESBY: O să îi spun întocmai cum ați zis.
BUCKINGHAM: Vedeți acum că prințul nu-i ca Eduard
Un desfrînat, în pat ?i peste zi.
El stă îngenuncheat la rugăciune.
Nu-l țin în brațe ni?te curvi?tine,
Ci reflectează între doi prelați.
Nu doarme să-?i îngroa?e trupul lene?,
Ci spiritul cel treaz ?i-mbogățe?te.
Cu-a?a un prinț, ce bine va fi-n Anglia
De-ar lua asupra lui toată puterea.
Dar frică-mi e că nu-l putem convinge.
PRIMARUL: Ferească Dumnezeu să nu accepte.
BUCKINGHAM: Mă tem de asta.
(Intră Catesby.)
Spune-ne, Catesby, lordul tău ce zice?
CATESBY: E-ngrijorat de scopul pentru care
Ați adunat atîția cetățeni
Ca să-i vorbească, făr’ să-l preveniți.
Pe scurt, se teme că i-ați pus gînd rău.
BUCKINGHAM: Îmi pare rău că nobilul meu văr
Mă poate bănui de silnicie.
Jur către cer că-n dragoste deplină
Ne-am adunat. Te rog să-i spui din nou.
(Iese Catesby)
Cînd sfinții devotați credinței lor,
Învîrt mătănii, greu să le vorbe?ti,
Căci dulce e fervoarea rugăciunii.
(Intră Catesby jos. Se arată Richard, Duce de Gloucester,
între doi episcopi, la catul de sus.)
PRIMARUL: Vedeți că se arată între clerici.
BUCKINGHAM: Doi stîlpi ai Crucii pentr-un prinț cre?tin.
Îl țin spre-a nu cădea-n de?ertăciune.
În mînă cartea cea de rugăciuni -
Bijuteria omului sfințit…
Măreț Plantagenet ?i chipe? prinț,
Auzul pleacă-l către-a noastră rugă
?i să ne dai iertare că te-am smuls
Din dreapta închinare cre?tinească.
GLOUCESTER: Nu e nevoie să îmi ceri iertare.
Ci mai degrabă voi să mă iertați
Că, adîncit, vorbind cu Dumnezeu,
Nu mi-am băgat ?i prietenii în seamă.
Ci spune-mi, cum pot fi pe placul voastru?
BUCKINGHAM: Nu vrem decît ce vrea ?i Cel de Sus
?i oamenii de bine-ai ăstui țărm.
GLOUCESTER: Mă tem că am făcut vreo faptă rea
?i neplăcută ochilor Cetății,
Iar voi, venind, îmi cereți s-o îndrept.
BUCKINGHAM: Stăpîne, chiar a?a. Deci te-am ruga
Gre?eala petrecută s-o repari.
GLOUCESTER: Dacă n-a? face-o, cum de-a? fi cre?tin?
BUCKINGHAM: Atunci vei ?ti: gre?eala ce-ai făcut-o
E părăsirea tronului suprem,
A sceptrului ce l-au purtat ai tăi,
A dinastiei tale glorioase,
Lăsate pradă unui blestemat.
În timp ce zaci în gîndurile blînde,
Din care te-om trezi-n folosul țării,
Nobila noastră insulă tînje?te
Să aibă ramuri zdravene, iar chipul,
Desfigurat de infamii, să scape
De-acel vîrtej întunecat al silei
Uria?e ce-i uitarea absolută
?i-n care-i gata să se adîncească.
Spre-a ne slava, noi ne rugăm din inimi
De grațioasa ta altețe: ia asupră-ți
Răspunderea întregii cîrmuiri.
Nu ca Protector, servitor, rezervă,
Ori ca mijlocitor pentru vreun alt’,
Ci ca urma? de sînge ?i născut
Cu drept deplin tu însuți să domne?ti.
De-aceea am venit cu cetățenii
Destoinici, prieteni ție, ce mi-au spus
Cu toată forța: să te hotărăsc
?i să urmezi chemarea noastră dreaptă.
GLOUCESTER: Să mă retrag tăcînd ori, cu amar,
Să vă aduc repro?? Cum e mai bine
La rangul meu ?i la onoarea voastră?
Vă mulțumesc că mă iubiți, dar eu,
Nemeritînd, nu pot primi ce-mi cereți.
De n-ar fi nicio piedică-ntre mine
?i-acea coroană, cuvenită mie
Prin na?tere ?i vîrstă, mintea mea
Sărmană, ca ?i multele cusururi,
M-ar face să m-ascund de demnități,
Ca luntrea alegînd să lase marea,
În loc să năzuiesc spre vreo mărire
?i să mă-nec în aburii puterii.
Dar, Domnul fie lăudat, nu-i cazul
Să mă amestec, mult sînt nevoia?.
Pomul regesc ne-a dat un fruct regal.
Cînd se va coace, potrivit va fi
Pe tronul majestății ?i ne-o face,
Nu-i îndoială, foarte fericiți.
Lui am să-i dau ce-mi cereți să primesc:
Dreptul ?i steaua lui ferească Domnul
Să se le accept cumva în locul său.
BUCKINGHAM: Stăpîne, tot ce-ai zis ți-arată cinstea.
Dar argumentu-i slab ?i oarecare
?i totul se cuvine cîntărit.
Zici: Eduard e nepotul tău de frate.
Dar spune ?i că nu-i al soaței sale
Că el era-nsurat cu Lady Lucy –
Trăie?te mama voastră ?i e martor –
Apoi s-a logodit cu Lady Bona
Cumnata regelui francez. ?i totu?i
Le-a pus în cui: o biată cer?etoare
Împovărată de copii, cam stinsă
La frumusețe, văduvă trecută,
La asfințitul zilelor ei bune,
I-a cumpărat ocheada pofticioasă
?i l-a trîntit din culmile măririi
În rîpa scîrbei, smîrcul bigamiei.
Cu ea, în pat nelegiuit, făcu
Pe Eduard – a?a-zisul nostru prinț.
A? spune chiar ?i lucruri mai amare
Dar, din respectul pentru cei ce încă
Trăiesc, voi pune stavilă vorbirii.
Deci, bun stăpîn, ia la regescu-ți sine
Această suverană misiune.
De nu spre bine pentru noi ?i țară,
Măcar pentru a-ți scoate mîndrul neam
De pe făga?ul fals ?i abătut,
Punîndu-l iar pe calea cuvenită.
PRIMARUL: Fă-o, stăpîne, cetățenii-ți cer.
CATESBY: Ci dă-le bucurie ?i dreptate.
GLOUCESTER: Vai, pentru ce mă cople?iți cu griji?
Nu-s potrivit pentru măriri ?i funcții.
Să nu mă luați de încăpățînat,
Dar nu pot ?i nu vreau să vă fac pofta.
BUCKINGHAM: Dacă refuzi, căci dragostea îți cere
?i datoria să nu-ți scoți nepotul
De la domnie - cum e?ti de amabil
?i cu te ?tim de inimă blajină,
Efeminat, cît să te porți ginga?
Cu toată lumea, de oricare teapă –
Atunci, prime?ti sau nu ce te-am rugat,
Noi tot vom pune altul pe-acel tron,
Nu pe copilul fratelui tău. Astfel
Familia ta rămîne înjosită,
Căzută în dispreț. Rămîi să cugeți.
Hai, cetățeni, să mergem. Pe Christos
Cel răstignit, eu n-o să-l rog mai mult.
GLOUCESTER: O, vere Buckingham, nu mai jura!
(Ies Buckingham ?i o parte dintre cetățeni.)
CATESBY: Prime?te-le dorința, să revină.
ALTUL: Fă asta, sau duci țara la ruină.
GLOUCESTER: Vreți să car eu o lume de poveri?
Ei bine, cheamă-i. (iese Catesby.)
Nu-s făcut din stînci.
Mă-nmoi ?i sînt pătruns de ruga voastră
Dar ea la gîndul meu se-mpotrive?te.
(Reintră Buckingham ?i ceilalți.)
Vere de Buckingham ?i cetățeni
Plini de înțelepciune, voi doriți
Să-mi puneți pe cocoa?ă propria-mi soartă,
Să-i duc povara, ori că vreau, ori nu
Iar eu cu resemnare o s-o port.
Dar dacă pentru asta voi primi
Blesteme ?i insulte, voi să fiți
Cei ce mă apărați de spurcăciuni
Căci sînt urmarea rugăminții voastre.
Că Dumnezeu mă ?tie ce departe
Mi-e gîndul de dorința de-a domni.
PRIMARUL: Fii binecuvîntat. Vedem ?i-om spune.
GLOUCESTER: A?a spunînd, veți spune adevărul.
BUCKINGHAM: Deci te salut cu titlul tău regal:
Trăiască Richard, Rege-n tronul Angliei!
PRIMARUL: Amin.
GLOUCESTER: Precum doriți, căci voia v-am urmat-o.
BUCKINGHAM: Te vom conduce a?adar chiar mîine.
GLOUCESTER: (episcopilor) Să mergem iar la treaba noastră sfîntă
Cu bine, vere. Domnilor, cu bine.
(Ies.)
Din William Shakespeare Opere, volumul VIII, ediție îngrijită de George Volceanov,
în pregătire la Editura Tracus Arte.
Traducere după ediția: Oxford Shakespeare, Oxford, University Press, 2008