Cronica filmului
Călin Stănculescu

Până ieri CenuŞăreasă, azi mireasă...

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2014

 Cartea de film în România nu a avut până recent o traiectorie optimistă. Cu două, trei titluri pe an, sau deloc, majoritatea din anii '60-'70, găzduite de editura Meridiane, literatura despre cea de a şaptea artă (cu cei mai mulți spectatori) era cea mai văduvită de existența autorilor.
Ana Maria Narti inaugurează cu monografia dedicată lui Eisenstein, o serie monografică  (tot la Editura Meridiane), dedicată filmului, unde s-au remarcat autori ca D. I. Suchianu, Iordan Chimet, Ion Cantacuzino, Adina Darian, Mircea Alexandrescu, Eva Sârbu, Manuela Cernat, Magda Mihăilescu, Dana Duma, Alex. Racoviceanu,  Călin Căliman şi mulți alții.
Până în '89, volume importante au fost o Istorie a cinematografului de G.Sadoul, Istoria teoriilor de film de G. Aristarco, volume de B. Balasz, de S. Eisenstein, Filmul francez, volume colective (2 sau 7 arte, Istoria cinematografului  contemporan (1975), etc. Din '89 până în 2013, multe volume de cinema au apărut  la edituri de la Cluj, Iaşi sau Timişoara, la Bucureşti ritmul nedepăşind 4-5 volume pe an. Singură, editura  Uniunii Cineaştilor a perseverat, publicând interesante monografii de regizori, autori de imagine, scenografi sau tomuri dedicate unor teme precum Ecranizările, Caragiale, Documentarul, Operatorii sau Scenografii sau  volume dedicate premiilor acordate de UCIN, de-a lungul anilor (opusuri inițiate şi îngrijite de regizorul Nicolae Cabel).
Alături de istorici de film, critici cu o activitate mai mult sau mai puțin viciată de relații pasagere cu puterea politică, cadre universitare de la şcoli de cinema cu oarece ştaif – UNATC, Hyperion sau Pro, după anul 2000 s-au afirmat mulți tineri, nu doar din Bucureşti, cu volume de analiză pertinentă a fenomenului cinematografic, după cum Asociația Criticilor de Film din cadrul Uniunii Cineaştilor a inițiat o serie de volume de maxim interes pentru înțelegerea Noului Val al Cinematografului românesc (şi aici trebuie menționat aportul decisiv al colegelor mele Cristina Corciovescu şi Magda Mihăilescu).
Doamnele menționate au coordonat volumele dedicate celor mai bune  zece filme din istoria cinematografiei din România, dar şi extrem de  interesantul tom  Noul cinema românesc. De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu (la editura Polirom).
Explozia cărții dedicate filmului apare în 2013, când se înregistrează peste 30 de titluri printre care se numără şi volumul de amplă documentare şi inspirație analitică semnat de Călin Căliman (Istoria filmului românesc 1897-2010, editura Contemporanul, 760 pp.),  antologia de eseuri polemice, acide şi parțial nedrepte, semnată deValerian Sava (O istorie subiectivă a tranziției filmice, 3 volume, editura Paralela 45, 1020 pp.), dar şi extrem de cuprinzătorul dicționar semnat de B.T. Rîpeanu (Cinematografiştii, 2345 cineaşti, actori, critici şi istorici de film şi alte persoane sau personalități care au avut de-a face cu cinematograful din România sau care sunt originare de pe aceste meleaguri, editura Meronia, 632 pp.).
 Un activ jurnalist în ale politicii, dar şi în ale SF-ului, despre Cristian Tudor Popescu este vorba, îşi publică lucrarea de doctorat  Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989), urmat, în 2013 de volumul Filmar, cu titlul preluat de la Romulus Rusan, autor, cu trei decenii în urmă, al unei antologii de cronici publicate până la aşa-zisa revoluție. ?i la CTP e vorba de o reluare a propriilor articole.
Ambițioasă, dar fără rezultate analitice notabile, ca şi la autorul anterior enumerat, este şi Marilena Ilieşiu care publică volumul  Povestea poveştii în filmul românesc (1912-2012).
Dintre celelalte apariții ale anului 2013, le semnalez pe cele mai importante pentru cultura cinefilului, pentru informația spectatorului, pentru deliciul analistului de specialitate, care poate descoperi carate de adevăr, dar şi evidente tentative de ifos intelectual dedicate celei de a şaptea arte.
O serie de Dosare cinematografice dedicate ecranizărilor este inaugurată de  cartea Adrianei Dumitraşcu Independența României, film semnat de Grigore Brezeanu în 1912, poliedric privită din punct de vedere clasic, romantic, modernist şi postmodernist. O monografie model de film de început de istorie.
Istoria teoretică şi estetică a filmului românesc de Ioan Lazăr, confratele meu de la Luceafărul din anii '70-'80, se constituie într-o contribuție majoră la evaluarea, analiza şi interpretarea produsului autohton, discursul nefiind lipsit de generozitate, maliție şi umor. Revenirea aceluiaşi autor asupra unui op din 1986, Cum se face un film?, propune cinefililor, dar şi viitorilor profesionişti, lecții exhaustive despre formele scriiturii, nivelurile narativității, reflecția psihologiei în geneza scenariului. Ultimele trei volume au apărut la editura Felix Film.
Extrem de importante pentru cultura cinefililor, dar şi pentru aceea mult mai refractară a profesioniştilor, mi se par a fi două volume scrise de autori, doar aparent situați în afara interesului pentru cinematograf. Unul este Victor Ieronim Stoichiță, care cu Efectul Pygmalion, de la Ovidiu la Hitchcock (Humanitas, 2011) oferea o cuprinzătoare lecție pentru deschiderea ochilor, urechilor şi culturii comentatorilor de film, apropiind cu eleganță, erudiție, subtilă interpretare valorile clasicilor filmului în discursul analitic propriu exegezei picturii şi sculpturii. Recidivist, din fericire, pentru amatorii filmului, autorul revine anul trecut (tot la Humanitas) cu Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice, volum dedicate analizei discursului filmic practicat de Hitchcock şi Antonioni (în trei filme de referință, precum Fereastra din spate, Femeia dispărută şi Blow-up). Ambele volume evocate deschid cu generozitate noi căi în analiza filmică, noi posibilități de interpretare, variind, fără îndoială, în funcție de cultura condeierilor.
Trei volume purtând pe generic numele lui Mircea Daneliuc, apărute la editura Adenium de la Iaşi, ne poartă unul prin meandrele prezentului reunirii cu Europa (Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu şpițul), al doilea revine la autobiograficul Pisica ruptă, cu notații de ultimă oră despre avatarurile filmelor, instituțiilor şi personalităților din fosta cinematografie socialistă (cu pseudonime lesne de descifrat, dar nu asta contează). În fine,  Convorbiri cu Mircea Daneliuc, scris de Alexandru Petria, poet, prozator, jurnalist, fost redactor la Tribuna din Cluj, fondator al propriei publicații, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej  şi Gherla, reprezintă nu doar un portret convingător al psihologiei intervievatului, dar cuprinde şi observații necesare pentru viitoare istorii ale filmului românesc, obținute de la un cineast care nu dă interviuri.
Cea mai importantă carte a anului trecut mi se pare a fi cea dedicată de Costion Nicolescu regizorului rus Andrei Tarkovski – Credința, nădejdea şi iubirea în viața şi opera lui A.T. Dacă interpretările lui V. I. Stoichiță deschid noi orizonturi criticii de film prin apelul la cultura istoriei, la istoria artelor plastic, volumul lui Costion Nicolescu (Editura Lumea Credinței, 2013, 480 p) se constituie într-un model de monografie, care acoperă toate datele vieții şi operei personajului. De altfel, unul dintre marii poeți ai credinței în valorile universale, un slav lipsit de sau imun la ambițiile deloc deşarte ale lui Petru, un autor dotat cu o generozitate ieşită din canoane, cu o inspirație profundă, dar  şi nocivă pentru curentul   cel mai conformist din Rusia anilor '70- '80, este descoperit de autorul român într-o extrem de multitudine de fațete ale biografiei, opera fiind supusă unei decodări convingătoare, nu doar prin grila textelor sacre, dar şi datorită forței gândirii originale a cineastului şi poetului rus.
Anul 2013 a  mai adus în librării  subtila istorie a imaginii din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, op semnat de operatorul şi regizorul Mircea Bunescu (Imaginea, o incursiune estetică, editura Electra), dar şi manualul didactic (însoțit de un CD), Limbajul imaginii filmate (autori Ion Bucheru şi Marina Roman la Editura România de mâine), monografia Victor Iliu. Fuga temporum de Nicolae Cabel (la editura Noi Media Print), cuprinzătoare analiză dedicată autorului filmului de referință Moara cu noroc, un nou op lexicografic semnat de harnicul Tudor Caranfil, autor al Dicționarului subiectiv al realizatorilor filmului românesc, (editura Polirom), volum în care  apar, aiurea, toți (mă rog, aproape) cineaştii străini care au utilizat actori, echipe tehnice sau locații din România, Cinematograful postfilmic de Mircea Deaca (editura Brumar, Timişoara), Noul film românesc, un eseu de antropologie vizuală de Lucia Simona Dinescu (editura Universității), O tribună captivantă, Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983) de Alexandru Matei (editura Curtea Veche), Filmele care ne-au schimbat viața de Angelo Mitchievici (editura Eikon, Cluj-Napoca), Pantelie Țuțuleasa, întâlnire cu un altfel de cineast de Annie Muscă (editura Terra, Focşani), Sergiu Nicolaescu şi enigmele sale de Grid Modorcea (editura Aius, Craiova). La editura Tehno Media din Sibiu au apărut două volume semnate de Cornel Crăciun, şi anume, Actori români ai deceniului şapte în revista Cinema şi Cineaşti români ai deceniului şapte în revista Cinema, iar la editura Tracus Arte au apărut două volume semnate de Mihnea Columbeanu, Un pitbull printre filme.  Filmul românesc în mileniul trei. Din păcate, câteva dintre ultimele volume menționate nu am avut posibilitatea să le citesc. O cauză este şi faptul că multe dintre titlurile citate n-au ajuns încă în librăriile bucureştene. Dar tot din producția anului trecut, mai putem semnala primul volum al Jurnalului scris de Ecaterina Oproiu, dramaturg  şi critic de film deopotrivă (la editura Semne), dar şi alte două volume dedicate regizorului rus Andrei Tarkovski, şi anume, Marina Roman, Ambiguitate teatrală şi finalitate liturgică în opera lui Andrei Tarkovski (editura Bibliotheca, Târgovişte) şi Mihai Vacariu, Îndrăgostit de Tarkovski, un tratat de trăire a artei (editura Adenium, Iaşi).
Sper că mi-am convins cititorii că anul ce a trecut a fost un an fast pentru literatura dedicată filmului. Coroborând acest fenomen, la urma urmei timid (în Franța apar 3-400 volume despre a şaptea artă, anual), cu proiectele dedicate unui proxim festival internațional al ecranizărilor şi unor manifestări complexe legate de Ziua limbii române, putem conchide că se deschid perspective optimiste pentru colaborări generoase între  uniunile celor care scriu şi celor care fac filme, ultimii exploatând din plin opera primilor.