Miscellanea
Tudor Cicu

Nina Gonța: Ioana.

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 /2014

 Cele mai frumoase cuvinte se scriu în suferință, spunea cineva. Asta înseamnă, ca cititor, să fii recunoscător celui care scrie. Pentru că el, autorul, atunci când î?i deapănă amintirile trăite, arde prin cuvintele sale. 
Când ținem în mâini cartea unei autoare, gândul dintâi, ne duce la H.P.Bengescu ?i romanul care întrecea senzaționalul ?i picanteria unei realități a vremurilor de altă dată. Tot în lupta cu viața, a unei dramatice şi sfâşietoare lupte cu viața, prozatoarea Mihaela Burlacu scrie un roman de o mare forță dramatică, început ca un „recviem” mozartian, pentru destinul unei fete născute în câmpia Bărăganului şi, terminat ca o „simfonie”, având în vedere tulburătoarea poveste a Ioanei. Sanda Movilă scrie romane, în care dragostea sau mai exact erotismul sub forme neobi?nuite, ciudate, dacă nu de-a dreptul morbide, constituie desfă?urarea epică. Tot sub zodia destinelor frânte ?i a iubirilor spulberate se desfă?oară, în romanul Speranței Calimi, ?i povestea Ioanei din cartea sa Răni deschise. 
Personajul central al romanului  scris de basarabeanca Nina Gonța este tot o Ioană. Cartea, chiar astfel intitulată: Ioana, a apărut la Ed. SITECH din Craiova, în 2013. Ca ?i în cazul celorlalte scriitoare, autoarea î?i alege personajul romanului din rândul acelor ființe plăpânde, cărora statul exsistențial nu le oferă un destin fericit ?i caută, atât cât le-a înzestrat natura, cu mărinimie, iertare față de semeni, credință în Cel de Sus, iubire până la moarte la cei apropiați, luptându-se să creadă în steaua  ?i norocul lor, altfel, soarta le-ar putea transforma repede, în victime...
Ioana este copila rămasă fără de mamă ?i tată la nici trei ani, pe care Veta ?i Victor din Pănă?e?ti, sat de răzeşi din codrii Moldovei lui Ştefan-Voievod, de?i aveau alți cinci copii ?i îl a?teptau pe al ?aselea, o înfiază. Părinții adoptivi ai Ioanei priveau cu mare scepticism înclinația fetei spre înțelegerea cu care o înzestrase natura, asta, întrucât situația precară nu le permiteau să întrezărească vreo perspectivă fetei, dar să o mai trimită şi la ?coală. Doar viața, pusă pe primul plan, avea să-i servească şi lecții nedrepte şi nemeritate, năpustindu-se ca o tornadă, din senin, asupra unei ființe fragile ce ar fi meritat mult mai mult de la destin. 
La numai 15 ani, fratele Iacob, aflat sub tutela altor părinți adoptivi, î?i scoate sora la joc, Petru Gonța fiindu-i partener. De?i, soarta (presupunem) i-ar fi surâs Ioanei, dacă s-ar fi lăsat pețită de Izea, fecior de evreu bogat, din Chi?inău. Numai că, dragostea e cea care învinge: Ioana îl alege pe Petru. Îi face ?i doi copii, până la plecarea acestuia în războiul din ’41. 
Viața nu-i cum ni se pare la toți: roză! Din războiul acesta, Petru se întoarce schimbat. ?ine morți? să-?i mute familia în Rusia, unde, pesemne, cunoscuse o alta. Fermitatea Ioanei e dezarmantă pentru Petru: „Rămân în satul unde m-am născut eu. Aici sunt mormintele părinților ?i al copilului nostru, Vasilică”. 
Din 1940, odată cu instaurarea regimului sovietic, viața ei se răsturnase, de nu-i mai putea face față. După întoarcerea din război, Petru al ei, cel de altădată, nu mai era... la fel. Cum va reu?i să-l aducă înapoi? Copiii, care vin, să fie voința Domnului? Tăria cu care î?i apără avutul, când li se impune acea colectivizare, te fascinează... Episodul cu „Frosica”, copilul dat, spre înfiere, fratelui Iacob, cu siguranță, a însemnat o lecție pe care n-avea cum s-o uite. Era răspântia din viața ei... 
Războiul ?i ru?ii le schimbaseră viețile ?i destinele. Ioana nu se putea împăca cu toate astea. Adevărul şi dreptatea dumnezeiască o fi pe lumea asta, ca ?i o justiție divină care să nu ierte nimic. Dar când ? se întreabă eroina romanului. 
Păi, să vedem. Nici focul pus pe acoperişul casei de Grigore Ada?ei, ori tragedia cu...„cahla” uitată de una dintre fetițe, nici zbuciumul provocat de pierderea oilor, nici livada tăită de acelaşi vecin rău, n-o înfrâng pe Ioana. Rămâne o femeie puternică. Încercată de soartă, de mică! Ea ?tie că are de apărat o căsnicie, o familie, are de crescut cinci copii şi se va împotrivi, din răsputeri, sorții grele.
O viață de om, în ce se măsoară?  se întreabă autoarea. 
Moartea Ioanei se transformă într-o deznădejde şi o tristețe nemărginită pentru fiica ei, care îşi îndreaptă ochii spre cer, după ajutor. În ciuda drumului obositor, fiica Ioanei găse?te în acest mecanism al sentimentelor şi al adâncimii sufletului omenesc, tăria de a se descătu?a din sfera de acțiune a unei societăți de cele mai multe ori, potrivnice. 
Totodată, romanul Ioana poate fi folosit ca un manual autentic de învățare a istoriei adevărate, tragice, a provinciei româneşti - Basarabia, provincie aşezată la răscruce de drumuri, fereastră către Balcani. Această aşezare geografică a fost şi încă mai este motivul că Rusia a râvnit-o mereu şi a reuşit s-o rupă de la glia străbună, România, în 1812, apoi în 1940. 
„Piesă de schimb în politici externe, vândută de unii mereu, prin taverne..”, aşa scrie chiar autoarea, Nina Gonța, într-o poezie a sa despre Basarabia, plaiul ei drag. Românismul, visul Unirii cu Patria-Mamă, străbate ca un fir roşu, de altfel toată creația autoarei, nu numai acest roman.  Trăirile unei femei simple de la țară, Ioana, născută în Rusia Țaristă, adolescentă şi tănără femeie - în România Mare, îşi găsesc sfrârşitul într-o țară străină sufletului ei – URSS. Toate acestea se înterpătrund în demențialul destin basarabean. 
Să însemne această aplecare spre trăiri dureroase, o nouă cale redeschisă romanului feminin? Ori ne a?teptăm să ne punem interminabile întrebări cu care rămânem ?i după citirea acestuia, scris cu inima la gât, roman: „Ce soartă ai ursit, Doamne, omului, de-l chinui de-a lungul vieții, fără a-i veni în ajutor?”  
După citirea romanului, înțelegem de ce viața Ioanei, sub trei regimuri diferite, a meritat să fie laitmotivul cărții de suflet a Ninei Gonța. Fiindcă, nu se poate trăi, la nesfâr?it, prin uitare.