Lecție de rezistență

Basarabia şi România sunt ca nişte frați siamezi prin care curge acelaşi sânge în ciuda separării formale, şi în momentul în care țara noastră a devenit membră UE acest lucru s-a răsfrânt şi asupra Basarabiei. Şi pozitiv, şi negativ. Nimic nu-i împiedică pe frații noştri de peste Prut să se considere la fel de îndrituiți ca noi să facă parte din marea familie a bătrânului continent. Cu atât mai mult se vor strădui să dovedească faptul că ne sunt cel puțin egali, în primul rând din punct de vedere cultural, căci la ora actuală problema identității culturale a unui neam e mai acută decât oricând: înşişi francezii se tem că francofonia va fi înghițită de universala engleză. Protejarea limbii naționale devine în secolul XXI o necesitate de prim rang şi Basarabia are o bogată experiență în sensul acesta – patriotismul se reduce uneori la a-ți face rugăciunea pe limba ta.
Din contopirea Estului cu Vestul europenii aşteaptă o infuzie de vigoare spirituală şi, de ce să ne ascundem după deget, cimentarea unei bariere de civilizație contra unui capitalism cinic care cucereşte prin simplificare. Pentru țările asimilate acesta este un avantaj în măsura în care pot arde o serie de etape penibile pentru a se ridica la un nivel umanist neaşteptat. Se creează un moment de echilibru pe care Uniunea speră să-l mențină cât mai mult. Atât esticii cât şi vesticii vor trece peste o serie de prejudecăți, bănuieli, nemulțumiri, pentru ca balanța să rămână dreaptă şi impactul să nu producă stricăciuni. Din punct de vedere politic ar fi ideal ca Basarabia să rămână o țară tampon ataşată europenismului prin însăşi natura ei, oferind avantajul unei false neutralități. În acest caz România ar deveni mai mult ca sigur o placentă suculentă şi o poartă sau ecluză veşnic deschisă spre Occident, care să elimine treptat tensiunea acumulată în trecut cât şi noile tensiuni create în această zonă de intersecție. Deja drumul afirmării artistice, culturale a basarabenilor trece prin România şi nu dă greş.
Această polaritate dovedeşte adevărata natură a relațiilor dintre cele două țări, basarabenii se simt la noi ca acasă, ba chiar mai bine uneori, îşi pot afirma calitățile fără să fie obstrucționați sau discriminați. Cam ăsta e idealul spre care tinde şi Uniunea Europeană – o frăție istorică aptă să transforme materialismul dialectic rigid într-unul lax, fără frontiere brute, arbitrat de conştiință şi nu de pseudolideri. Or, Basarabia e pregătită să dea o lecție de rezistență etnică şi este o dovadă vie a faptului că umanitatea a ajuns la un tip de divizare națională care exclude asimilarea geopolitică a unui stat de către altul. Cultura a căpătat o pondere decisivă în cadrul relațiilor interstatale şi interumane şi nu mă refer numai la cultura oficială ci şi la manifestările cele mai simple ale fiecăruia: nu ne putem face pe deplin înțeleşi, nu ne putem desfăşura plenar personalitatea decât între „ai noştri”.
În sfârşit, basarabenii „fixează” România, îi întăresc poziția şi îi mențin aura de patrie generoasă căci, în timp ce românii o părăsesc deziluzionați, ei vin spre ea plini de speranță şi n-o lasă să se răcească în cadrul procesului general de translație a populației.

(Simona Dåncilå este poetă din recentul val, responsabil REMES
– Uniunea Mondială a Scriitorilor de limba spaniolă – pentru Rom~nia)