Poezie
Elisabeta Bogatan
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2014
Idilă
(timpul)
sus pe-un plai
cânt de nai
soare-n scai
râd şi-mi place
să m-alungi
timpule
cu plete lungi
râd şi-mi place
să m-ajungi
să mă prinzi
şi să mă strângi
mai-mai oasele să-mi frângi
râd şi-mi place
că mă ştii
timpule
cu ochii vii
şi cu gene neguroase
bântuite de vântoase
Idilă
(drumul)
hai la fugă
ah m-ai prins
drumule de doruri nins
şi cu mijloc subțirel
nu te potoleşti defel
din hârjoană
în hârjoană
o adevărată goană încropim
stai un pic să zăbovim
la izvoarele din crâng
unde paşii ni se frâng
hei mă lasă un’ mă duci
strâns în brațe mă apuci
mă cuprinzi şi mă dezmierzi
parcă-ai vrea să nu mă pierzi
am scăpat
oh iar m-ai prins
drumule de visuri nins
Idilă
(vântul)
vântule
ce brațe reci
peste mijloc îmi petreci
şi cu ce fiori mă-ncânți
cu ce foşnete-mi descânți
când cu degete subțiri
visele mi le resfiri
şi mă salți
de subțioare
să mă treci
peste hotare
necălcate nici în gând
tot mai pătimaş strângând
carnea mea de trecătoare
cu răcoare să mă bucuri
cu albastru să mă miri
Idilă
(ochiul)
mă îmbie-ori mi se pare
ochiul iată
pe cărare
albăstrui şi amărui
oh cireşele amare
plac se pare
orişicui
el mă ştie
eu nu-l ştiu
el mă-mbie
eu ’îmbiu
tremur toată pe cărare
chiar sub soarele tehui
şi rămasă-s fără glas
căci mă tem înfiorată
să nu-mi facă semn
deodată
uite-aşa de bun rămas
cât l-aş vrea mereu aproape
dezbrăcându-se de pleoape
alegându-se de ape
şi pământ
el să-mi fie şi mirare
şi tăcere
şi cuvânt
Idilă
(lutul)
strâns mă ții
prea strâns mă ții
lutule
ce bine ştii
căi spre freamăt
ori tăcere
spre-nțelesuri prea târzii
lutule
de unde-mi vii
răcoros ca dimineața
şi-aromind a veri târzii
dar ce-mi pasă
cât mi-e bine
să te ştiu
lipit de mine
cald de patimi
ars de dor
lutule
oh nu mă strânge
carnea iată mi se frânge
şi visările mă dor
mai uşor
tot mai uşor
şoapta ta să mă aline
precum umbra unui nor
Idilă
(frigul)
când mi-ai răsărit
aproape
te credeam stăpân pe ape
şi pe cețuri
şi pe nori
frigule
cum mă-nfiori
când mă rezemi de hotar
să-ți gust râsul dulce-amar
frigule
mă ții prea strâns
râsu-mi seamănă
a plâns
şi visările-mi se frâng
din lungi drumuri când le strâng
ochii-ți mari şi jucăuşi
domoleşte-te acuşi
pe sub pleoape adăstând
căci prin arşiță de gând
numai tu îmi stâmperi carnea
lung pe drumuri fumegând