Poezie
George Iarin
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2014
Cartea poncifelor
Na?tere. Moarte.
Drumuri stelare.
Pagini de carte.
Înstrăinare.
Istorii sumbre,
crepusculare.
Lumini ?i umbre.
Vis ?i uitare.
Cântece. Bârfe.
Lebede, lacuri.
Poeți ?i târfe.
Zdrențe ?i fracuri.
Cuvinte. Fleacuri.
Cum ne iubirăm
goi prin iatacuri
?i risipirăm
secunde, veacuri.
Zei în vacanță –
ce ne pot spune?
Nici o speranță,
nici o minune.
Golul misterului.
Buton de alarmă.
În tâmpla cerului
un foc de armă.
Soare apune,
soare răsare.
Acelea?i astre
în lumea oarbă.
Viețile noastre –
ce sărbătoare!
Fire de iarbă,
flori în ierbare.
Terorist
În cafeneaua rataților, bătrânul poet
recită versuri naive, dar nu spune
că paltonul lui ponosit are un buzunar secret
unde ascunde un fulg de zăpadă
furat din a patra dimensiune.
Ars poetica
Nu credeam că se mai scoală
în ultima zi de ?coală,
însă am văzut-o goală
la lecția de morală
chiar pe Cântăreața Cheală
ce cântă a?a frumos
că-n cearcăne recunosc
taina țărilor de jos
care îi miros a mosc,
de-mi vine să-i strig: – Dom’ ?oară,
dau un teanc de versuri albe
dacă smulgi o rimă rară
din cascada ta de salbe
?i mi-o dai ca să mă poarte
mai aproape, mai departe,
dar spre sud, numai spre sud,
să scap de crivățul crud
?i de marile zăpezi,
să debarc pe țărm maltez
unde, sub soare obez
mor cu zâmbetul pe buze
poeți violați de muze.
Întâlnirea
Dimineața se înalță obosită
din cutia de carton a vagabondului care doarme la gară.
E ora când un milion de oameni vomită
imaginile înghițite din televizoare aseară.
Liftul a fost furat de fantome. Cobor de la etajul zece
pe o scară din pânză de păianjen, imaginară –
când ne întâlnim, mă săruți cu gura ta ve?tedă ?i rece
ca petala unui crin dintr-o coroană funerară.
Când am avut timp să îmbătrânim? Nu trece
timpul, noi trecem prin el ca ploile de vară –
ne-am privit o dată, dar cine
poate privi în ochi o furtună solară.
Bine te-am găsit. Rămâi cu bine
ascunsă în secunda milenară
a iubirii. Numai Dumnezeu este mai singur decât mine
când ziua coboară în cutia de carton de la gară.
Stampă
Noapte de vară grea, cu iz arab
de mirodenii debordând din culă.
Departe clopotele sună slab,
pe străzi trec purtătorii de cagulă.
Din când în când coboară câte-un ?tab
icnind, din limuzina lui fudulă,
la bomba cu ?ampanie, chebab,
protipendadă, fâțe, caraulă.
Din norii desfăcuți ca un prohab
se-nalță luna, aberantă sculă.
Târziu, parcă din vârf de baobab,
plonjează câte-o rază somnambulă.
Fantomei ultimului basarab
îi iese ectoplasma prin căciulă.
Agent secret
Pe străzi clămpăne pu?ca domnului Kala?nikov,
în cer fluieră ca un cioban rătăcit câte o rachetă.
În bordel pâlpâie felinarele mov
împră?tiind o lumină discretă.
Am uitat de ce mă aflu aici,
care este misiunea mea secretă –
o târfă îmi dă să-i mu?c sânii
care seamănă cu doi arici
de mare pescuiți în apa din toaletă.
Am un receptor în?urubat în ureche –
voci din spațiu îmi ordonă: – Scrie, mă, scrie!
Raportează tot ce vezi în lumea aia străveche
care plute?te ca un le? de ca?alot
pe un ocean de poezie!
Pixul cu laser din dreapta îmi tremură în mână,
târfa care îmi oferă sânii începe să plângă –
din tot ce am scris pe trupu-i nimic n-o să rămână.
Mai dă-mi o viață, Doamne, să scriu cu mâna stângă!
Aurora
Se-ntoarce acasă curvi?tina
cu bodigard, cu limuzina,
cu interlopul ei din Glina
care ?i-a prăduit chenzina
la cârciuma lui Labăluță
poartă cuțit în loc de puță
?i plâng pe o manea de Guță
când pe castele ?i pe vile,
peste favele ?i azile –
pocnind ca un pistol cu bile –
cad stele în noroi, umile
?i-n mahalale sună ora
când explodează aurora
de la Sovata ?i Govora
până-n Sodoma ?i Gomora.
Treceam prin râul
La sfâr?itul lui august
treceam prin râul îngust –
ea mi-a oferit să-i gust
sânul stâng, puțin cam frust,
roua de pe sânul drept
ca-n abisul de sub piept
înserarea s-o a?tept
pe picioarele ei lungi
adormite peste lunci,
pândite de nibelungi,
întinzi mâna, nu ajungi
să îi sperii, să-i alungi
când din cerurile adânci
cad aripi de îngeri ciungi.
Sub mantia lui Zalmoxis
Ce destin minunat, să te plimbi printre plopi fără soț,
să asculți cum desculți pe acoperi?e trec norii
urmarindu-te noaptea ca o ceată de hoți
până la sânii de spumă ai mării!
O, aici unde Ovidiu muri de urât
?i se stinse în reverii Eminescu,
unde crivățul, iarna, îți pune cuțitul la gât,
unde stelele vara din valuri ies cu
trene lungi de meduze argintii pâlpâind
până departe în spiralele timpului,
sub sandalele zeilor plecați de la Ind
să escaladeze zeilor versanții Olympului,
doborâți cu pra?tiile în Munții Carpați
de ciobani, cu aripile blocate în ghețuri –
mii de zei atârnând pe murii crăpați
ai cetăților abandonate în cețuri,
ce se-nchină unui preot obscur
sub cortina de plumb a cerului tracic,
histrion în mantie de silur
destrămând universul cu hohotu-i tragic.