Poezie
Ion Maria
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2014
mie
câte nume o avea Domnul
mai multe decât oamenii
sau fiecare nume de om
este un nume
al Domnului?
şi cine îl slujeşte mai bine
îngerii în cer
sau oamenii pe pământ
oare întrebările oamenilor
sunt mai multe decât
întrebările Domnului sau
unele întrebări omeneşti
îl surprind până
şi pe El?
ce este viața fiecărui om
pentru Domnul
o partidă de şah
un meci de tenis
ori de viața fiecărui om
depinde fericirea
şi liniştea lui Dumnezeu?
psalm
ascultă-mă Doamne şi pe mine
(cu milă sau cu răutate
cum ți-o fi dispoziția)
cum îi asculți şi pe cei răi
ştiu că eşti mărinimos
pe ei îi asculți mai întâi
iar pe cei buni îi laşi
mai la sfârşit
ei au nevoi mai mici
sunt mai modeşti
nu vor multe de la viață
fericirea lor nu se măsoară
în bani
ascultă-mă Doamne şi pe mine
(cum ți-o fi dispoziția cu ură
sau cu milă)
ascultă-mă cum îi asculți
şi pe cei care nu cred
în TINE
cum eşti blând îi asculți
mai întâi pe ei
să nu se creadă că faci
discriminări
ascultă-mă Doamne şi pe mine
(cu răbdare ori în grabă cum
ți-o fi dispoziția)
nu am multe să-ți spun
ori să-ți cer:
un pic de dragoste
un pic de linişte
şi puțină fericire
ascultă-mă Doamne
sunt şi eu
om
marele abis
tu nu mai ajungi pe aici
dragostea mea
nu este oraşul kadath
(cel ascuns bine)
aici este craiova (mon amour)
oraş unde eu şi îngerul meu
păzitor ne ducem veacul
construim cetăți de vis
gata să te primească
pe tine oricând
tu nu mai ajungi pe aici
dragostea mea
te aşteptăm (eu şi marii
strămoşi) cu nerăbdare
chiar şi demonul cthulhu
te aşteaptă demonii zakuda
şi negustorii de yak
te aşteaptă pasărea shantak
nevolnicele lighioane ale nopții
şi zeul nodens cel albit
de ani
toți te aşteptăm cu dragoste
şi daruri de nedescris
(aduse din lună ca şi
din îndepărtate planete)
ți-am creat o cetate din porfir
şi onix ai un tron de aur
de unde să domneşti
în inima noastră
dar tu nu mai ajungi pe aici
dragostea mea
şi marele abis mă sperie
fără tine eu sunt marele
abis
dintre lumi
dacă am fi împreună
cum năpârleşte piatra când
ideile o bântuie
şi eu stau şi cânt
un cântec de sirenă
poate te amăgesc şi ajungi
(în sfârşit) aici la mine
în cetatea de vis la care
numai visând se ajunge
îmi fac speranțe deşarte
dincolo de zăpezile veacurilor
trecute
şi de pielea de lună
aruncată pe câmpuri
dincolo de râul invizibil
care ne desparte
stai tu la o casă cu trandafiri
şi groapă de var (aşa cum trebuie)
dacă m-ai fi cunoscut viețile
anterioare te-ai fi îndrăgostit
de mine
aşa că tu îmi cunoşti doar
viețile ce vor veni şi
nu vrei să fim împreună
(nici eu nu îmi cunosc viețile
anterioare dar te cunosc pe tine)
dacă am fi împreună am fi
un pericol pentru zeitățile
imperfecte ce se sperie
de fericirea oamenilor
dacă am fi împreună regatele
din cer
ar cădea şi noi am întemeia
un nou trib
ai cărui zei
să fim
pentru că poeții există
universul este aşa cum este
pentru că poeții îl prind
în cuvinte şi-l îngheață
ca în fotografii (în aşa fel
încât nici Dumnezeu
nu-l mai poate schimba)
de asta universul este îndrăgostit
de poeți chiar dacă
se teme enorm de ei
(câte schimbări ar putea
să facă un poet lumii
te culci seara într-o lume
normală şi te trezeşti
dimineața în alt univers
pe care-l crezi lumea ta
dar îți aminteşti în vis
lumea pierdută
şi nu mai ştii care este
realitatea certă şi de care
parte a oglinzii te afli)
lumea este făcută pentru
frazele lungi ale lui proust
ca şi pentru haikuurile lui basho
dar şi pentru metaforele
lui tranströmer
ori visele lui lovercraft
lumea este aşa cum este
şi universul atât de minunat
şi miraculos pentru că poeții
există
şi creează realitatea
ochii mei de cărbune
pe strada mea felinarele
au început să ningă
eu stau singur nu ştiu de
îngerul meu păzitor
(o fi în vacanță?)
metereologii sunt siguri
că aici va cădea meteoritul
de asta au construit în fața
blocului piamida şi sfinxul
de pe marte
eu aştept să te întâlnesc
mi-am pus rovinieta
pe pantofi mâine voi pleca
spre tine voi merge pe autostrada
subterană pe unde trec tirurile
spre iad
veseli diavolii dau la zăpadă
primarul ştie că te iubesc
dar nu vrea să mă ajute
îmi pune impozit pe amintiri
fără să ştie că mâine
îmi voi pune inima la bancă
peste ani voi primi ca dobândă
o tristețe în plus
pe strada mea felinarele au început
să ningă
şi dacă oamenii nu ar muri
de frig ar fi un peisaj de poveşti
mâine voi ajunge la tine
mă voi transforma în om
de zăpadă
şi din ochii mei
de cărbune îți voi spune
te iubesc
ochiul atemporal
pentru unii celălat țărm este
o fereastră văd geamul dar
nu pot trece dincolo
şi se zbat în fereastră ca
o insectă
(şi Dumnezeu care
se interesează numai
de cei tineri şi bogați
pe ceilalți îi lasă îngerilor
de la biroul de cadre ori
altori birocrați din cer)
pe mine nici nu mă interesează
styxul nu sunt interesat
să ajung dincolo doar
să culeg flori de pe malurile
înalte ale râului (cui să le dau
şi cum să scap de îndoieli?)
pentru unii lumea e un amuzament
un loc de joacă
şi de distracție de parcă
pentru asta s-ar fi născut
şi nu pentru a primi ploaia
în lungile nopți de primăvară
când florile sunt încă în pomi
dar primul vânt le va spulbera
pe toate ca şi cum nu ar fi fost
rămânând numai imaginea lor
în ochiul atemporal
al omului din toate lumile
şi generațiile
omul nascut doar
pentru momentul când florile
se scutură
dripping
fiecare om e o lumină
(în felul lui)
şi cerul plin de stele
este o oglindă
a oamenilor
şi fiecare lumină
din cer
este un om