Cronica filmului
Călin Stănculescu

O NOUĂ LECTURĂ INCITANTĂ, LINDENFELD, O POVESTE DE IUBIRE ÎN REGIA LUI RADU GABREA

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2014

 Cineastul revenit în țara natală după aproape douăzeci de ani de exil autoasumat, în urma interzicerii difuzării ?i apoi a cenzurării masive a filmului Dincolo de nisipuri, la cel mai înalt nivel, Radu Gabrea, alege pentru cea mai recentă operă de ficțiune un roman excelent semnat de Ioan T. Morar, Lindenfeld (tipărit deja în trei ediții). Nu este un secret pentru nimeni faptul că regizorul de film se apropie de teme sau subiecte interpretate sub zodia afinităților elective care determină opțiunea traducerii acestora între granițele convențiilor altei arte. Radu Gabrea s-a simțit afin cu proza lui Fănu? Neagu pentru Dincolo de nisipuri, cu trilogia lui Eginald Schlattner, (Coco?ul decapitat, Mănu?i ro?ii, Pianul), cu proza lui Ion Luca Caragiale (Nu te teme, Jacob, inspirat de O făclie de Pa?te), sau cu aceea a lui Curzio Malaparte din Kaputt (în Călătoria lui Gruber), etc. etc.
Cititor de elită, prin ?tiința decupării esențialului din arhitectura prozei inspiratoare, (pentru Gruber au fost suficiente doar trei pagini din opera lui Malaparte), Radu Gabrea a ?tiut să deseneze conflictele definitorii pentru o temă urmată cu precizie programatică de la începuturile construirii bogatei sale filmografii, ?i anume, raporturile individului cu Istoria, forța acesteia de a anula sau distruge destine, dar ?i descoperirea excepțiilor ce marchează perenitatea umanității, permanența relațiilor profund umane, imposibil de distrus, în ciuda unor evidente orori, programate de societățile totalitare, trecătoare, neîndurătoare, generatoare de crime în masă. 
 
Dar iată o schiță de story al filmului Lindenfeld, scenariul fiind asumat de Adrian Lustig – sa?ii din satul Lindenfeld sunt deportați în vara anului 1945 în Siberia, evenimentul organizat, programat ?i executat cu maximă eficiență de ru?i ?i români distrugând un timid love story născut între doi tineri. Ea va ajunge în Gulag, dar va reveni după o vreme, în timp ce alte rude ?i prieteni întor?i acasă sau scăpați de Siberia aveau să populeze Bărăganul. El avea să aleagă riscurile fugii, pentru a ajunge în Germania, care îi va facilita drumul spre notorietate, avere ?i singurătate. Prezentul istoric, prezentul filmului ?i substanța sa sunt declan?ate de un reportaj TV, care evocă viața (sau moartea) satului natal al colecționarului de tablouri Van Gogh, om de afaceri, respectat, temut ?i vânat de propriul fiu, vitreg doar, pentru o spectaculoasă mo?tenire. Privind reportajul, fugarul de acum ?ase decenii se decide să revină pe locurile natale, nu înainte de a afla că prima sa iubită trăie?te în Lindenfeld. Însoțit de bodyguardul, ?ofer, prieten, sfătuitor ?i confident, Boris, magnatul german popose?te la Lindenfeld, pentru a regăsi o ruină, cu un singur locuitor, iubita sa din tinerețe. Love story-ul este regenerat, germanul fiind hotărât să redea satului natal tinerețea cunoscută în copilărie.
Odiseea reînvierii satului încredințată unui regizor de profesie de către biograful ?i fiul magnatului, speriați că vor pierde sumele marii mo?teniri, se realizează cu actori profesioni?ti ?i amatori, întâlniți de german la o serbare de bun venit la crâ?ma satului. Inima eroului nostru este însă destul de ?ubredă pentru emoții atât de profunde ?i după o noapte tensionată, nu vom asista la gesturi definitive, ci doar la sugestii, la metafore, la proiecții onirice, elemente definitorii stilisticii cineastului.
Pentru Radu Gabrea roata impasibilă a Istoriei nu poate anula traiectoria destinelor individuale. Acestea pot fi mutilate de conjuncturi, pot fi atrofiate de trecerea ireversibilă a timpului, dar dacă sunt urmate cu credință, loialitate, dăruire ?i fermitate, pot ie?i învingătoare față de Istoria aparent câ?tigătoare. Este cazul lui Klaus ?i Gudrun, o poveste de dragoste, cu o paranteză temporală de jumătate de secol, care este eliminată prin altruism, generozitate, iubire.
Doi minunați actori, Victoria Cocia? ?i Victor Rebengiuc joacă această impresionantă love story de senectute, cu gesturi de o inimitabilă gingă?ie, cu reacții de o prospețime remarcabilă, cu intonații ?i inflexiuni demne de marile pove?ti de dragoste.
Dacă o parte a filmului este consacrată comediei destinate unui singur spectator, gândul ne duce la Hamlet. (Vezi comedia trupei de actori menită să-l incrimineze pe rege de asasinat.) Dar filmul mai condamnă ?i epurarea etnică a României cucerite de armata rusă ( nu aliată, ca-n manualele de Istorie). 
Dacă soarta omului împlinit material, dar cu zestrea primei dragoste pierdute în neant, este deosebit de actuală, acest fapt îl datorăm deteriorării autenticelor sentimente de iubire, pragmatismului dominant în relațiile umane, cinismului prezent în cotidian, precum ?i materialismului scârbos promovat pe toate canalele mass media. Nuanțele evocării lui Gabrea sunt înscrise în semitonuri, dintre excelenta echipă de interpreți deta?ându-se prin echilibru ?i sugestie Victoria Cocia? ?i Victor Rebengiuc, ultimul interpretând pe Uli Winkler, nababul neamț cu o avere construită cam racombolesc în roman, din fericire episod lăsat deoparte de scenarist. Benefic pentru filmul lui Radu Gabrea, acesta renunță ?i la stufoasele întâmplări trăite sau doar evocate/amintite de noii săteni ai Lindenfeldului, angajați să dea viață cătunului părăsit. Astfel filmul capătă coerență ?i esențializare, fără a deveni neapărat un act incriminator al Istoriei. Mai degrabă cineastul ?tie să exploateze teme ce invită la meditație, cum ar fi raportul dintre viață ?i iluzie, cel dintre realitate ?i ficțiune, nu odată jocul cu memoria aducând rezolvări unice unor situații paradoxale.
Savoarea convenției asumate aduce aminte ?i de Dogville, dar regizorul român, dincolo de tragedia sa?ilor, nu ne propune decât frumosul love story de senectute, generat de un reportaj TV, de o voință ie?ită din comun, dar ?i de mijloace care permit jocului de-a viața să se desfă?oare fără hiatusuri, fără paranteze penibile. Un rol, din păcate episodic (doctorul ?i confidentul lui Uli), este jucat de Ion Caramitru.
Memorabilă ?i imaginea lui George Dăscălescu, aflat la prima colaborare cu cineastul pe ficțiune, lungmetraj.
Filmul s-a lansat pe 20 iunie, chiar în ziua când autorul împline?te 77 de ani. Să-i urăm La mulți ani, ?i o longevitate artistică portugheză ( Manoel de Oliveira face filme ?i are proiecte la 106 ani...)