RUSIA SCĂLDATĂ ÎN PLICTISEALĂ ?I ABSURD

Proiectul îi aparține Antoanetei Cojocaru, care joacă ?i rolul Ninei Zarecinaia, ?i face parte dintre spectacolele de la Atelierul de noapte de la Bulandra, unde mai pot fi văzute ?i alte asemenea experimente. Este un spectacol de mi?care ?i rostire neobi?nuită, dar scoțând în evidență sensurile replicilor, cu toate acestea; un spectacol antrenant, desigur cu text simplificat, dar fără a se pierde momentele esențiale. E drept că, m-am întrebat dacă un necunoscător al operei lui Cehov sau măcar al reprezentațiilor mai recente, printre care aceea a lui Andrei ?erban, cu această piesă, dacă acest necunoscător se va putea descurca în pădurea de mi?cări ?i simboluri care învăluie totul într-o aură poetică ?i tragică. Ideea scenografiei (semnată de Mihai Păcurar) de a acoperi totul cu un fel de văl pe care apar nuferii ?i alte semne ale lacului mereu evocat în text ?i, fire?te, pe scenă, îmbogățe?te ?i concentrează în acela?i timp reprezentația. Am notat prestația absolut admirabilă, patetică ?i controlată, a Antoanetei Cojocaru, cea care, cum spuneam, a gîndit ?i spectacolul, sau aceea de mare finețe a Mihaelei Teleoacă, în rolul Arkadinei. A fost introdus în spectacol ?i un „pescăru?”, care intonează vagi imnuri religioase ortodoxe, pentru figurarea atmosferei pravoslavnice pesemne, dar care este ?i adus mort, târât prin valul de tartan (?) pe care se desfă?oară toată acțiunea, toată mi?carea. Roluri bune mai fac, în acest spectacol, dar de ce să-i cităm pe unii, când toți sunt angrenați într-o mi?care ?i un fel de curent al semnificațiilor, de la Adrian Ciobanu în Trigorin, ?tefan Lupu în Treplev, la Richard Bovnocki, un admirabil Sorin, sau Gabriel Răuță în Dorn (eternul medic becher din piesele lui Cehov, personaj de care se leagă fantasmele erotice ale femeilor din jur, în general disperate din cauza vieții fără orizont pe care o duc), Ela Ionescu – Ma?a, Isabela Neamțu – Polina Andreevna, Vlad Oancea în ?amraev ?i, finalmente, Adrian-George Popescu în rolul pescăru?ului propriu-zis. O coeziune demnă de invidiat a întregii echipe, reunite numai pentru acest proiect dar totu?i acționând ca un organism constituit pentru a construi un spectacol pe care l-a? recomanda tuturor celor care iubesc teatrul fără prejudecăți de vechi sau nou, de clasic sau inovativ. In fapt, este un spectacol de o foarte bună ținută artistică, chiar dacă se numără printre acelea ce contrazic o estetică încremenită în ceea ce credea junele nostru de mai sus, al cărui nume nu-l cunosc, deoarece n-am urmărit declarația sa de la început ?i până la sfâr?it, că se petrece în teatrele de repertoriu (asta ar fi înțeles el prin formula „teatrele de stat”). 

Cehov se dovede?te încă o dată, dacă mai era nevoie, un autor care poate fi mereu reconfigurat fără a i se ?tirbi sensurile profunde ?i fără a i se distruge ideile. Piesa sa, aceasta, spre deosebire de altele, figurează e?ecul din cauza obsesiei artistice, Zarecinaia vrea cu toată ardoarea ei tinerească să devină actriță, stimulată poate ?i de gloria cam trecută, expirată s-ar spune azi în România, a Arkadinei, dar în ultimă analiză ?i această obsesie a ei vine tot din eterna viață anostă de provincie rusească, aceea?i care distruge vieți ?i în Unchiul Vanea ?i în Trei surori ?i în Platonov ?i în Livada de vi?ini. Iar această reprezentare a operei sale, fără un regizor evident, dar cu ardoarea reală a actorilor ?i a realizatorilor spectacolului este una care poate trece, în opinia mea, de la „laboratorul de noapte” în repertoriul de seară, ca să zic a?a.

Tot un text rusesc, clasic, stă ?i la baza spectacolului cu Suflete moarte de la Teatrul Toma Caragiu din Ploie?ti, o premieră mai veche, dar adus recent pe scena de la Odeon, ca să-l poată vedea ?i bucure?tenii, ace?ti ploie?teni dintr-un cartier mai îndepărtat al ora?ului, cum ar spune un ploie?tean asiduu. Numai că textul romanului a fost dramatizat de un alt mare scriitor rus, Mihail Bulgakov, prin anii treizeci, dar din cauza exigențelor cenzurii comuniste ?i a mentalității vremii, acesta a adăugat ?i a scos multe semne gogoliene, în favoarea unei semnificații mai potrivită cu epoca. Astfel, în finalul piesei lui Bulgakov, Cicikov, încolțit de societatea din gubernia respectivă, le oferă guvernatorului ?i asociaților săi, treizeci de mii de ruble, iar ace?tia îl lasă să scape de un proces care tocmai i se intenta. Ai zice că suntem în România anilor nouăzeci! Astfel, dramatizatorul î?i făcea datoria de a arăta cât de coruptă era societatea rusească din vremea țarilor, iar cine voia să înțeleagă mai mult înțelegea că, uite, sub Stalin nu mai e a?a. Piesa gogolo-bulgakoviană a încăput, la Ploie?ti, pe mâna unui maestru al regiei de azi, Alexandru Dabija, care a avut ideea genială de a face din mai toți actorii de pe scenă, pe rând, Cicikov ?i alte roluri, ca să răspundă observației de undeva, din finalul piesei, că toți cei din acea lume sunt ni?te Cicikovi. Cineva repo?a textului dramatic asemănarea cu Revizorul. Aceasta există, dar nu cred că e un punct care să trebuiască să fie repro?at, pentru că, într-un fel, lucrurile se petrec la fel ?i în celebrul roman, la apariția acestui personaj ciudat, societatea plictisită de ea însă?i ?i de acelea?i fețe, se adună ?i i se prezintă, în Revizorul cu teama că vor fi cu toții prin?i cu ciorile vopsite, aici doar ca să cunoască oameni noi ?i mai ales dintre cei presupu?i a veni de la Moscova, pentru că oricine vine din afară este pentru ei o curiozitate ?i un aducător de ve?ti, între care prevalează, fire?te, cele de la Moscova, o altă obsesie rusească, prinsă admirabil ?i de Cehov în piesele sale. Greu de descris în cuvinte acest spectacol de o remarcabilă prezență plastică, cu bărbați îmbrăcați în femei ?i invers, cu Cicikovi multipli, dar ?i guvernatori multipli, într-un fel de cascadă a râsului ?i a semneleor de tristețe ascunse după această eliberare catartică. În spectacolul de la Ploie?ti, am remarcat din nou acest mare talent care este Ada Simionică, primul Cicikov, cea care „deschide balul”, ca să zic a?a. Nu-i sunt mai prejos nici ceilalți, de la Ilie Gâlea la Ioan Coman sau Karl Baker, Clara Flores, Cristina Moldoveanu, Florentina Năstase, Mihaela Popa. Alexandru Dabija creează o autentică atmosferă rusească din vremea imperiului țarilor, cu toată plictiseala din gubernii, cu micile bârfe ?i intrigi, dar ?i cu acest absolut fabulos personaj care cumpără suflete moarte. De altfel, romanul Suflete moarte, alături de Nasul, nuvela aceluia?i autor, stau la baza unei întregi literaturi, ulterioare ?i din altă parte a Europei, pe care am numit-o a absurdului. Trebuie să ni-l închipuim (nu pe Sisif fericit de această dată) ?i pe Gogol ca prim scriitor al absurdului, cel puțin cu aceste două opere.