Meridian
Nikola Madzirov

Poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2014

 S-au întâmplat multe
 
S-au întâmplat multe 
în timp ce Dumnezeu rotea 
Pământul pe deget. 
 
Cablurile s-au desprins 
de stâlpi şi acum
leagă o iubire de alta. 
Picături de ocean
s-au depus nerăbdătoare 
pe interiorul peşterii. 
Florile s-au separat 
de minerale şi au pornit 
în urma parfumului.  
 
Hârtii din buzunarul de la spate
au început să zboare prin toată camera:
lucruri irelevante pe care 
nu le-am face niciodată
dacă n-ar fi scrise. 
 
Nu vreau decât asta 
 
Ca o pană, sufletul meu
călătore?te între două ferestre. 
Îndoiala lui Dumnezeu e calea mea     
prezența ta mă face imperfect. 
Îți aduc petale de ciclame ?i de bujori 
în anotimpul merelor, 
storc ră?ina de pe copacii vulnerabili 
cu stângăcie, în palmele mele, 
îți ofer 
fructele tuturor crengilor
pe care le-am rupt în copilărie. 
Vreau să-ți înlocuie?ti scutul  
cu un văl de lumină; 
să-ți ascunzi absența  
după aburul ceaiului fierbinte
când toată lumea se răce?te. 
Vreau să-ți bată inima
liber, după gratiile coliviei coastelor. 
Nu vreau decât asta. 
 
Umbra lumii îmi trece peste inimă (1)
 
Nu am curajul unei pietre mutate din loc. 
Mă vei găsi întins pe o bancă umedă 
dincolo de toate taberele militare şi toate arenele. 
 
Sunt gol ca o pungă de plastic
umplută cu aer. 
 
Cu palme îndepărtate ?i degete unindu-se la vârfuri 
schițez un acoperi?. 
 
Absența mea e urmarea 
tuturor istoriilor povestite ?i a dorurilor intenționate.    
 
Am o inimă străpunsă de o coastă.  
Bucăți de sticlă îmi plutesc prin sânge 
?i nori ascun?i după celule albe. 
 
Inelul de pe mâna mea nu are umbră 
?i aminte?te de soare. Nu am curajul    
unei stele mutate din loc.
 
Am văzut vise 
 
Am văzut vise de care nimeni nu-?i mai aminte?te
?i oameni tânguindu-se la morminte greşite.  
Am văzut îmbrăți?ări într-un avion aflat în prăbuşire
?i străzi cu artere deschise. 
Am văzut vulcani adormiți de mai mult timp decât  
rădăcinile arborelui genealogic,
?i un copil care nu se teme de ploaie.  
Doar pe mine nu m-a văzut nimeni,
doar pe mine nu m-a văzut nimeni. 
 
Suntem bântuiți de ceea ce spunem   
 
Am dat nume 
plantelor sălbatice
din spatele clădirilor abandonate,
am dat nume tuturor monumentelor  
invadatorilor no?tri. 
Ne-am botezat copiii 
cu diminutive drăgăstoase 
luate din scrisori
citite doar o dată.  
 
Apoi, am interpretat în secret 
semnăturile din partea de jos a rețetelor
pentru boli incurabile, 
ne-am uitat cu binoclul  
la mâinile fluturând a rămas bun
la ferestre.
 
Am lăsat cuvinte
sub pietre cu umbre îngropate,
pe dealul care păzeşte ecoul
strămoşilor ce nu au numele trecute 
în arborele genealogic.  
 
Vom fi bântuiți mult timp 
de ceea ce-am spus fără martori. 
 
Iernile s-au strâns în noi 
fără să fi fost pomenite vreodată. 


Prezentare şi traducere de Denisa Duran



(1) . Lucian Blaga – Cãlugãrul bãtrân îmi sopteste din prag