Poeme

 

S-au întâmplat multe 

în timp ce Dumnezeu rotea 

Pământul pe deget. 

 

Cablurile s-au desprins 

de stâlpi şi acum

leagă o iubire de alta. 

Picături de ocean

s-au depus nerăbdătoare 

pe interiorul peşterii. 

Florile s-au separat 

de minerale şi au pornit 

în urma parfumului.  

 

Hârtii din buzunarul de la spate

au început să zboare prin toată camera:

lucruri irelevante pe care 

nu le-am face niciodată

dacă n-ar fi scrise. 

 

Nu vreau decât asta 

 

Ca o pană, sufletul meu

călătore?te între două ferestre. 

Îndoiala lui Dumnezeu e calea mea     

prezența ta mă face imperfect. 

Îți aduc petale de ciclame ?i de bujori 

în anotimpul merelor, 

storc ră?ina de pe copacii vulnerabili 

cu stângăcie, în palmele mele, 

îți ofer 

fructele tuturor crengilor

pe care le-am rupt în copilărie. 

Vreau să-ți înlocuie?ti scutul  

cu un văl de lumină; 

să-ți ascunzi absența  

după aburul ceaiului fierbinte

când toată lumea se răce?te. 

Vreau să-ți bată inima

liber, după gratiile coliviei coastelor. 

Nu vreau decât asta. 

 

Umbra lumii îmi trece peste inimă (1)

 

Nu am curajul unei pietre mutate din loc. 

Mă vei găsi întins pe o bancă umedă 

dincolo de toate taberele militare şi toate arenele. 

 

Sunt gol ca o pungă de plastic

umplută cu aer. 

 

Cu palme îndepărtate ?i degete unindu-se la vârfuri 

schițez un acoperi?. 

 

Absența mea e urmarea 

tuturor istoriilor povestite ?i a dorurilor intenționate.    

 

Am o inimă străpunsă de o coastă.  

Bucăți de sticlă îmi plutesc prin sânge 

?i nori ascun?i după celule albe. 

 

Inelul de pe mâna mea nu are umbră 

?i aminte?te de soare. Nu am curajul    

unei stele mutate din loc.

 

Am văzut vise 

 

Am văzut vise de care nimeni nu-?i mai aminte?te

?i oameni tânguindu-se la morminte greşite.  

Am văzut îmbrăți?ări într-un avion aflat în prăbuşire

?i străzi cu artere deschise. 

Am văzut vulcani adormiți de mai mult timp decât  

rădăcinile arborelui genealogic,

?i un copil care nu se teme de ploaie.  

Doar pe mine nu m-a văzut nimeni,

doar pe mine nu m-a văzut nimeni. 

 

Suntem bântuiți de ceea ce spunem   

 

Am dat nume 

plantelor sălbatice

din spatele clădirilor abandonate,

am dat nume tuturor monumentelor  

invadatorilor no?tri. 

Ne-am botezat copiii 

cu diminutive drăgăstoase 

luate din scrisori

citite doar o dată.  

 

Apoi, am interpretat în secret 

semnăturile din partea de jos a rețetelor

pentru boli incurabile, 

ne-am uitat cu binoclul  

la mâinile fluturând a rămas bun

la ferestre.

 

Am lăsat cuvinte

sub pietre cu umbre îngropate,

pe dealul care păzeşte ecoul

strămoşilor ce nu au numele trecute 

în arborele genealogic.  

 

Vom fi bântuiți mult timp 

de ceea ce-am spus fără martori. 

 

Iernile s-au strâns în noi 

fără să fi fost pomenite vreodată. 


Prezentare şi traducere de Denisa Duran



(1) . Lucian Blaga – Cãlugãrul bãtrân îmi sopteste din prag