Proză

 

Nici una dintre fuste nu-i vine bine. Trage aer adânc în piept ?i încearcă să-?i încheie nasturii cât de bine poate. Î?i dă cu ni?te parfum la subsuoară ?i toată camera se umple de un miros greu. Ia rujul de pe măsuța de toaletă ?i î?i colorează buzele cu ro?u maroniu. Aruncă o privire la unghii – tot ro?u maroniu. Se încalță cu pantofii cu toc înalt ?i face câțiva pa?i. Trebuie să ducă pantofii ă?tia la cizmar, să le repare tocurile. Î?i pune ?ase brățări ?i colierul cel gros, verigheta ?i inelul de logodnă pe un deget, inelul eternității pe alt deget ?i ?arpele din aur cu piatră ro?ie pe degetul cel mic. 

– Gata? 

Î?i ia po?eta ?i stinge lumina. Când a terminat de coborât scările, el o a?teaptă deja în ma?ină. Ea deschide portiera, el porne?te motorul; ea închide portiera, el demarează. Fără nici o țintă. El o întreabă unde să meargă; ea se uită după ma?ina care-i depă?e?te de pe banda medie. El o mai întreabă o dată, ea habar nu are. Chiar nu contează. Nu pentru că i-ar plăcea toate locurile, ci pentru că ?tie că în fiecare sâmbătă merg în acelea?i trei locuri, acelea?i trei pizzerii; chiar ?i chelnerii s-au obi?nuit cu ei. Uneori simte nevoia de o schimbare, parc-ar vrea să meargă într-un loc nou. 

– Păi n-avem unde să mergem în altă parte. Să mergem la Wied-il-Ghajn?

– Sigur. 

Oricum, a pornit deja în direcția asta.

?ase ani de pizza în fiecare sâmbătă. 

?ase ani. Wied il-Ghajn, Paceville, Bugibba. Pe malul mării. Paceville, Bugibba, Wied il-Ghaj. ?ase ani de a?teptare încordată în fiecare sâmbătă. Bugibba, Wied il-Ghaj, Paceville. ?ase ani lungi. ?ase ani tăcuți. N-a fost întotdeauna a?a; a început să fie a?a doar de când s-au obi?nuit cu diferitele sortimente de pizza din meniu. 

Se întorc acasă, cu gustul proaspăt de pizza ?i de bere. Ea se uită pe geamul ma?inii la cuplurile care se plimbă ținându-se de mână, vorbind, întâlnindu-se cu alți oameni, privind marea, bucuro?i să se întâlnească, pur ?i simplu fericiți. ?i îi prive?te pe alții ?tergându-?i copiii mânjiți de înghețată la gură. Totul atât de tăcut, în ciuda numeroaselor cuvinte rostite. Totul atât de îndepărtat, de?i poate să recunoască fiecare chip pe care îl prive?te. E doar nouă ?i jumătate. Un spectacol de muzică la televizor – de îndată ce se termină unul, începe altul. În fiecare sâmbătă. În timp ce se demachiază, la baie, î?i aminte?te de tărăboiul pe care-l făcea cu prietenii ei, în timpul pauzei de treizeci de minute, în fața intrării de la fabrică. Râsetele, țipetele când suna sirena, vineri după-amiază, goana spre furgoneta care-i a?tepta să-i ducă acasă. Acelea?i amintiri amestecate cu gustul rămas de la pizza, în fiecare sâmbătă seara. Î?i a?ează inelele ?i brățările în cutia de bijuterii din lemn de stejar. Până săptămâna viitoare. Î?i scoate pijamalele de sub pernă, î?i dă jos sutienul. I se pare că sânii ei s-au făcut prea mari ?i s-au lăsat. Mai aruncă o privire în oglindă. Apoi î?i pune pijamaua ?i se urcă în pat. Stinge lumina. 

O oră mai târziu, televizorul e încă deschis jos. Se uită în tăcere la formele de pe tavan, proiectate de lumina ce vine pe fereastră. Se uită în gol, în cel mai tăcut moment al săptămânii. Poate nu mai durează mult până vine sus. ?i apoi? O să-l aud cum se dezbracă, cum î?i pune hainele pe scaun, cum adoarme. Oare toți bărbații sunt ca el? Cum e posibil? ?i soții femeilor ălora care se plimbau pe malul mării? Să facem sex înainte de culcare, astăzi? Poate nu-?i dă seama ce vreau. Dar de ce să-i explic? De ce nu-?i dă seama ?i singur, fără să i-o spun eu? Sau poate ar trebui să mă uit la televizor cu el, ?i apoi m-a? putea a?eza în poala lui, să-l fac să mă întindă apoi pe canapea. Mereu acelea?i întrebări. Oare să-mi dau jos pijamaua, să mă prefac că am ațipit ?i să uit luminile aprinse? Poate dacă mă vede a?a, îl excită. Aprinde lumina, î?i dă jos pijamaua, î?i prive?te sânii, stă pe gânduri. Sau poate asta o să-l dezguste? Nu mai sunt cum eram. Femeile de la televizor sunt mult mai atrăgătoare decât mine. Î?i pune din nou pijamaua ?i stinge lumina. În fiecare blestemată de sâmbătă. 

În fiecare sâmbătă, el se bagă încet în pat, mai târziu decât în restul săptămânii. Apoi se întoarce spre ea, o pupă pe gât ?i ea îl împinge în ea ?i împinge ?i împinge, consolându-se că pe întuneric, dacă ar dezveli-o, nu ?i-ar da seama cât de mult s-a îngră?at. Ea îl împinge în continuare, până la sfâr?it, dar apoi el se întoarce ?i adoarme. 

Când gustul de pizza dispare, singurul lucru care mai rămâne sunt amintirile. Se întoarce ?i ea pe partea ei. ?i plânge. Se întreabă din nou dacă toți bărbații sunt a?a; dacă la fel a fost în noaptea în care tatăl ei a făcut-o pe soția lui mamă. 

Până duminică dimineața devine ?i mai tristă, dându-?i seama că în curând va fi din nou sâmbătă. 

Prezentare şi traducere de Denisa Duran