revista revistelor

OBSERVATOR CULTURAL 725

Din 6 iunie 2014. Bedros Horasangian: Cei doi, Bercea Mondialu’ şi Crin Liberalu’, țin capul de afiş al mediei româneşti din ultima săptămînă. Dacă e necesar să te arunci în cap sau să scuipi în public pentru a deveni persoană cu notorietate publică în România, devine limpede că lipsa de criterii este singurul criteriu care funcționează în țara în care totul e posibil. Totul. Etica maximalistă şi viguroasa luptă anticorupție denunțată clipă de clipă de Monica Macovei – cerute, altfel, minimal de administrația Barack Obama, indiferent dacă e vorba de Afganistan, Pakistan sau Romanistan – se consumă lejer la noi, între Carul cu Bere şi Gambrinus. Mai lasă Costică, mai lasă Mitică, mai dă 600.000 de parai să scoatem pe Bercea de la pîrnaie, mai demisionăm de trei ori ca să-l facem pe Klaus Johannis prezidențiabil… Interviu cu G. Banu, prezentat ca „eseist, teatrolog şi profesor cu o carieră impresionantă, care a depăşit granițele României”, premiant: Consider că vine un moment în viață cînd este mai fertil să-ți afirmi fidelitatea față de valori care au fost ale tale fără să te preocupi permanent de ceea ce se na?te. În acel moment îndrăzneşti să fii aistoric, fidel prietenilor cu care ai colaborat, şi nu te dirijezi în permanență către noi artişti, care sînt interesanți, dar cu care eu nu pot avea aceeaşi comuniune intelectuală pe care am avut-o cu prietenii din generația mea. Lumea e făcută din generații succesive, nu poți fi contemporanul tuturor generațiilor… Semnează în acest număr Daniel Cristea Enache, Bogdan Al. Stănescu, N. Gheran, Claudiu Turcu?, Michael Finkenthal, ?erban Foarță, Liviu Ornea. „Provocări poloneze la Bookfest”.

 

LUCEAFĂRUL 5 / 2014

„Colocviul de critică”, pe seama gustului artistic – Radu Voinescu: Gustul, ca bază a judecății estetice... Judecăți care au ca obiect ceea ce este sau nu valabil din punct de vedere artistic… În viața literară se manifestă destui critici care, lipsiți de experiență şi de gust, tind să promoveze opere nerealizate pe deplin, ceea ce produce falii la nivelul receptării critice. Nu mă refer la conservatorismul criticilor mai vechi, ci la falsa deschidere a unor critici neformați, a unora lipsiți de gust sau pur şi simplu oportunişti. De aici răsturnările de ierarhii şi de valori ce bulversează o epocă aşa cum e a noastră. Răzvan Voncu: „Gustul public în căutarea gustului. Câteva considerații fragmentare pe tema autonomiei esteticului, azi”. Horia Gârbea: „A mânca pentru a trăi. Gustul ?i aroma imanenței”. Adrian G. Romilă: „Între două gusturi sau câteva chestiuni privind canonul literaturii în şcoală”. Adrian Lesniciuc: „Poezia lui Ion Barbu şi gustul criticii. Interpretări moderne, postmoderne, transmoderne”. Interviu cu Ioan Gro?an: Am trecut (şi probabil că o să mai trec), ca orice om, prin momente grele. Dacă n-aş fi avut un dram de umor, dar mai ales de (auto)ironie, poate că aş fi clacat, într-un fel sau altul. Consider umorul drept cea mai paşnică (însă nu cea mai puțin incisivă) armă împotriva oricărei agresiuni. Şi e de preferat un „război rece” cu armele ironiei decât unul „cald” cu arme propriu-zise. Semnează în acest număr ?i Dan Cristea, Cornel Ungureanu, Radu Aldulescu, Felix Nicolau, Simona Grazia Dima, Robert ?erban, Mihail Gălățanu, Medeea Iancu, Daniel Dăian, Geo Vasile, Niculina Oprea, Ioan Es. Pop, Iolanda Malamen, Gelu Negrea. 

 

RAMURI 5 / 2014

Gabriel Co?oveanu, redactor-?ef, într-un editorial numit „Fizionomia nemulțumitului de profesie”, pe seama faptului că „scriitorii de literatură” contează, nu criticii literari (care „nu sunt capabili de creație”), ceea ce demonstrează ?i că: Ori confrații noştri condeieri nu-i citesc defel pe critici, numindu-i, din păcate, precum un poet celebru, oltean de loc, muşte care zbârnâie într-o vioară, ori îi citesc, dar nu înțeleg mesajul, nici instanța emitentă, sau consideră că nu există şi altă opinie decât aceea legată de semnătura auctorelui… Şi totuşi, criticul face să existe literatura… Că: „Nu literatura a dat naştere criticii şi istoriei literare, ci istoria şi critica literară au dat naştere literaturii” (am citat, evident, din Nicolae Manolescu). Gh. Grigurcu, la „Răzlețe”: Nu e o operație lesnicioasă clasificarea iubiților noştri confrați. Un bruion al său ni-l oferă Livius Ciocârlie (România literară, nr. 42/2013): „Cinci categorii: veleitarii, amatorii, diletanții, scriitorii buni, scriitorii mari. Primii simt un impuls autentic, dar n-au deloc talent. Din cauza intensității impulsului, sînt convinşi că ce scriu e nemaipomenit. Îi urăsc pe toți cei care nu vor să recunoască, pe critici în primul rînd. Amatorii, şi ei fără talent, au îndemînarea de a imita. Le şi reuşeşte cîte o pagină, dar ei nu se pretind scriitori. Plăcerea de a le scrie le e de ajuns”… O fi „impulsul autentic“ la veleitari (aidoma „filtrului“ menționat în însemnările zilnice ale lui T. Maiorescu, al cărei utilizator „simte avînturi, dar nu poate“!), numai că impresia de „nemaipomenit“ a tot ce scriu, ca şi „ura“ împotriva celor ce nu recunosc „nemaipomenitul“ în cauză nu e doar caracteristica lor. E una mult mai extinsă în tagma condeierilor. E drept că „amatorii“, adică cei ce nu se doresc scriitori, se află, sub raport umoral, la antipodul „veleitarilor“ mulțumiți cu „plăcerea de-a scrie“. Să fie o izbăvire a demoniei celor dintîi? Nu văd însă o diferență mai pronunțată între „amatori“ şi „diletanți“. Semnează la rubricile lor G. Dimisianu, N. Prelipceanu, Adrian Popescu, cronici de Gabriela Gherghi?or, Petri?or Militaru, ?tefan Vlăduțescu, Gabriela Rusu-Păsărin, Cristina Gelep, Cătălin Ghiță, proză de Gabriela Adame?teanu, C.M. Popa, versuri de Ioan Moldovan, C. Urucu.  

 

HYPERION 4-5-6 / 2014

Interviu cu Gabriel Chifu (urmat de un grupaj de poeme): De la un moment dat, aici, în zona literaturii, a scrisului literar, poezia nu mi-a mai ajuns, nu mai încăpeam doar în acest tipar. Ca să fiu întreg, aveam nevoie ?i de genul epic. Am început să scriu roman ?i mi-am dat seama că până atunci, scriind numai poezie, fusesem ca un om ?chiop, care înaintează sărind într-un picior. Abia când am descoperit proza, ?i cu precădere romanul, am fost ?i eu normal, adică „mă deplasam” în fine cum se cuvine, cu două picioare, făceam un pas cu un picior ?i, apoi, un pas, cu celălalt picior, un pas cu poezia, apoi unul cu proza. A?a mi-am atins completivitatea după care tânjeam… Scriu ca să fiu fericit, când scriu sunt fericit. Întrebat de Gellu Dorian „Ce şanse are USR”, vicepre?edintele USR Gabriel Chifu răspunde: Ar fi grav ca Uniunea Scriitorilor să dispară. Vreau să-ți mărturisesc ceva: pentru cei din actuala conducere era atât de solicitant, de istovitor ?i de pierzător pe plan personal să mai rămânem la Uniune încât reacția noastră dintâi la alegerile de anul trecut a fost să ne retragem. Am stat însă ?i am socotit ce înseamnă asta, ce consecințe ar avea această retragere asupra întregului, asupra revistelor, a vieții literare ?i a vieții scriitorilor, în general – noi cunoscând situația foarte bine, dinăuntru, în amănunt, a?a cum nu se poate cunoa?te dinafară, din auzite. Dacă am candidat încă o dată, Nicolae Manolescu ?i echipa sa, am candidat cu sentimentul responsabilității, cu sentimentul că nu putem părăsi corabia la greu… Alte interviuri, realizate de Andra Rotaru, cu Dora Pavel, Lavinia Bălulescu. La ancheta revistei („Scriitorul, destin ?i opțiune”) răspunde Liviu Pendefunda. Poezie de Emilian Galaicu Păun, Radu Florescu, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Vasiliu, Ion Tudor Iovian, Maria ?leahtițchi, Petruț Pârvescu, C. Iftime, Vasile Tudor… Hyperion are 204 pagini (formatul revistei Steaua), sunt alte zeci de semnături, de la Dan Per?a, Radu Aldulescu, C. Arcu, Leo Butnaru, Radu Voinescu, Antonio Patra?, Luca Pițu, la Octavian Soviany, A.G. Romilă, Vasile Spiridon, Magda ?i Petru Ursache, Lucian Alecsa. „Horațiu Ion La?cu – 50”.

 

APOSTROF 5 / 2014

„Despre Cioran” – Ciprian Vălcan în dialog cu Jacques Le Rider: Mi se pare că Cioran este, în limba franceză, continuatorul unei tradiții intelectuale pentru care gândirea şi scriitura sunt indisociabile. După epoca lui Wolff, discipolul lui Leibniz, filosofia europeană s-a transformat într-o specialitate tehnică şi s-a rupt de literatură în măsura în care expresia „asta-i literatură“ este cu precădere peiorativă în franceză… Cioran reînnoadă firul cu tradiția moraliştilor francezi clasici, cu Schopenhauer şi cu Nietzsche, care considerau că gândirea începe tocmai prin scrierea bună. Întrebat „Cum este receptată acum opera lui Cioran în Franța?”, universitarul Jacques Le Rider ne aminte?te de situația de azi din Franța (asemănătoare aceleia din România, care nu dă doi bani pe valorile literare): Situația prezentă în Franța, aşa, subiectiv, cum o văd eu prin lentilele mele, este caracterizată de o confuzie fără limite: pierderea reperelor, absența oricărui „canon“, dominarea de către un sistem mediatic care este singurul deținător al autorității capabile să spună: asta este important, asta nu este, dar care este atât de prins în efemer, încât nu mai face nicio distincție între modă şi ceea ce se numea odinioară tradiție, clasici, marii autori (lucruri considerate ca ridicole, odioase şi reacționare). Deci suntem toți în ceață şi reduşi la înregistrarea tendințelor sistemului mediatic… În plus, în microcosmosul universitar, îmi pare că „literații“ au tendința să-l considere pe Cioran puțin prea filosofic, în timp ce filosofii ezită să-i acorde o valoare teoretică. Semnează în alte pagini: Ovidiu Pecican, Doru Pop, Liliana Ursu, Gelu Ionescu, Iulian Boldea, Ion Pop, Ion Bogdan Lefter, Grigore Arbore, ?tefan Bolea. „Plotin semioticianul” de Alexander Baugmarten.

 

DACIA LITERARĂ 5-6 /2014

Sunt publicate dialoguri realizate de Călin Ciobotari (C.C.) cu cei dispăruți în acest an, 2014, Mircea Popovici (M.P.) ?i G. Astalo? (G.A.). Mircea Popovici î?i aminte?te de „vestitul Premiu al Fundațiilor Regale” primit pentru volumul „Izobare”: În 1946. Şi gândeşte-te matale că nu era ca acum, când peste tot se dau premii. Matale ştii cine era în comitetul acela care mi-a acordat premiul? C.C.: Vă mărturisesc că nu ştiu. M.P.: Hai să-ți spun: Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu şi Petru Comarnescu. Ăştia mi-au dat mie premiul, mă-nțelegi?... Eu am luat atunci premiul întâi. Geo Dumitrescu a luat premiul al doilea, premiul trei l-a luat Pavel Chihaia… Sunt omul unei singure cărți. Din 1946 până în 1980 şi ceva, când Mircea Ciobanu de la Cartea Românească mi-a solicitat să-i dau un manuscris… George Astaloş, prezentat ca „unul dintre cei mai mari specialişti în argou din Europa, autor al unui dicționar de gen şi a sute de studii, excelent povestitor, cu un umor debordant”, declară că: Există o revistă solidă de înjurături în SUA; ne dăm seama că există un clasament al limbilor bogate în înjurături. Spre ruşinea noastră nu figurăm în primele douăzeci de limbi, noi care ne dăm atât de mari la acest capitol. C.C.: Pe primul loc cine este? G.A.: Turcii, ungurii. Au o inventivitate ceva de speriat. C.C.: Şi noi de ce nu suntem în top? G.A.: Pentru că noi ne culcăm cu înjurătura de mamă în gură şi ne sculăm cu ea şi credem că avem mari înjurături. N-avem mare lucru în domeniul acesta… În alte pagini: „Din corespondența L.M. Arcade – Basarab Nicolescu” ?i „Tranzacția altădată”. Texte de Al. Zub, Dan Laurențiu, Gellu Dorian, Al. Ovidiu Vintilă, N. Băciuț, Valeriu Stancu, Ioan Holban, C. Cuble?an, V. Iancu, Lucian-Vasile Szabo, Mioara Bahna, Liviu Apetroaie.

 

CONFESIUNI 17

Mai, 2014. Flori Stănescu: Istoria postbelică ?i istoria postdecembristă ne spun că din punct de vedere diplomatic stăm prost în privința teritoriilor luate prin abuz de Uniunea Sovietică în iunie 1940 ?i „corectate” ulterior tot în favoarea ei sau a „copiilor” desprin?i din ea după desființarea imperiului comunist. De la o vreme, „păcile” aduc numai necazuri. Astfel: Basarabia (teritoriul dintre Prut ?i Nistru, făcând parte din Moldova istorică), Bucovina de Nord (cedată la pachet cu Basarabia dintr-o slăbiciune morbidă a lui Hitler pentru Stalin, de?i nu era menționată în protocolul secret al tratatului sovieto-german), ?inutul Herța (nord-vestul jud. Dorohoi, care nu a aparținut niciodată de Rusia sau de Austria), Insula ?erpilor (care, firesc, ar fi trebuit să urmeze statutul Deltei Dunării ?i care s-a aflat sub suzeranitatea numai între 1829-1857) – dată ca mezelic sovieticilor în februarie 1948, printr-un protocol semnat la Moscova, sunt oasele de pe?te din gâtlejul Moscovei sălă?luite dintotdeauna de fiorii imperiali. Să nu uităm, a?a, pentru „divertisment”, de Brațul Chilia ?i cele câteva insule din Deltă, însumând 23,75 km pătrați, precum ?i cei câțiva km luați cu japca după ocuparea ?inutului Herța (probabil că motorizatelor sovietice le plăcea să se piardă în peisajul bucovinean, abătându-se de la linia groasă ro?ie trasată pe hartă)… Ce constatăm: prin ocuparea Crimeii, Rusia începe să recupereze ce i-a oferit Ucrainei după Război, mai bine spus, după comunizarea actualului fost spațiu sovietic. În alte pagini, Dan Culcer, „Cenzură ?i literatură în România după 1945”, Petru Ursache, „Frumosul uman”, Ion Pogorilovschi, „Noica & Brâncu?i” (dar ?i „Reflecții religioase brâncuşiene”). Semnează ?i în acest număr al revistei Gh. Grigurcu, C. Trandafir, Barbu Cioculescu, Magda Ursache, N. Coande, D. Ungureanu, Mariana Filimon, Paul Aretzu, Adrian Dinu Rachieru, N. Ciobanu, Doru Strîmbulescu, Pavel ?u?ară, Ion Popescu Brădiceni, Victor ?tir, Th. Rogin. Versuri: Simona Grazia Dima, M. Gălățanu, N. ?one.