Poeți în timpul intermediar
Sebastian Reichmann

ROLLAND DE RENVILLE DESPRE "EXPERIENȚA POETICĂ" SAU "FOCUL SECRET AL LIMBAJULUI"

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2014

 Rolland de Renéville, André Rolland de Renéville pe numele său complet (Tours, 1903 – Paris, 1962), membru fondator, alături de René Daumal şi Roger Gilbert-Lecomte, al grupului Le Grand Jeu, poate fi considerat un adevărat disident al disidenței, dacă privim la Le Grand Jeu în totalitate, ca o mişcare de avangardă disidentă, mai mult sau mai puțin fățiş, în cursul scurtei sale existențe (1927-1932), față de grupul suprarealist al lui André Breton. 
René Daumal scria astfel, în 1932, în a sa «Lettre ouverte à André Breton sur les rapports du surréalisme et du Grand Jeu» („Scrisoare deschisă lui André Breton despre raporturile între suprarealism şi Le Grand Jeu”), publicată în numărul 3 al revistei cu titlu omonim, «(…) je crains qu’aujourd’hui l’activité surréaliste ne soit que confusion, trompe-l’œil et maladresse, tant dans sa tâche de combat que dans son œuvre créatrice.» („…mă tem că astăzi activitatea suprarealistă nu mai e decât confuzie, aparență înşelătoare şi stângăcie, atât în ipostaza combativă, cât şi în cea creatoare”), şi enunța, prin contrast, câteva dintre temele de „cercetare” ale grupului Le Grand Jeu: «Nous avons, pour répondre à votre science amusante, l’étude de tous les procédés de dépersonnalisation, de transposition de conscience, de voyance, de médiumnité; nous avons le champ illimité (dans toutes les directions mentales possibles) des yogas hindous; la confrontation systématique du fait lyrique et du fait onirique avec les enseignements de la tradition occulte (…) et ceux de la mentalité dite primitive… et ce n’est pas fini.» („Noi avem, ca replică la ştiința voastră amuzantă, studiul tuturor procedeelor de depersonalizare, de transfer de conştiință, de prezicere, de mediumnitate; noi avem domeniul nelimitat, în toate direcțiile mentale posibile, al yoghinilor indieni; confruntarea sistematică a lirismului şi a visării cu învățăturile tradiției oculte (…) şi ale mentalității aşa-zis primitive… Şi asta nu e încă tot.”)
Este interesant de remarcat faptul că, în aceeaşi scrisoare, Rolland de Renéville este primul membru al grupului care e citat, criteriul fiind importanța domeniului de „studiu” al fiecăruia, la momentul respectiv. «Ainsi Rolland de Renéville travaille à établir les coordonnées multiples de la création poétique (l’essai qu’il publie dans ce numéro est une des pièces de son ouvrage), Gilbert-Lecomte travaille à une Vision par l’Epiphyse où il bâtit l’architecture de feu de la pensée mystique et de l’esprit de participation, etc.» („Astfel, Roland de Renéville lucrează la stabilirea coordonatelor multiple ale creației poetice (…), Gilbert-Lecomte lucrează la o Viziune prin Epifiză, în care construieşte arhitectura de foc a gândirii mistice şi a spiritului participativ etc.”)
Această apreciere entuziastă a activității lui Rolland de Renéville de către René Daumal nu va impiedica însă demisia sa din Le Grand Jeu, în luna noiembrie 1932, la numai câteva luni după publicarea scrisorii adresate lui Breton, în urma acuzației, formulată de mai mulți membri ai grupului (în special, de Pierre Audard et André Delons), de atitudine „contra-revoluționară”. 
Cauza imediată a excluderii sale, deghizată în demisie sau, mai degrabă, pretextul ei, fusese publicarea în Nouvelle Revue Française a unui articol de Rolland de Renéville, în care acesta luase poziție împotriva lui Louis Aragon, în contextul scandalului declanşat de acesta din urmă, prin publicarea poemului intitulat «Le Front rouge», în numărul din noiembrie 1931 al revistei Littérature, fapt ce atrăsese din partea autorităților o inculpare pentru „incitare la nesupunere şi crimă”. 
Articolul lui Rolland de Renéville, intitulat «Dernier état de la poésie surréaliste», publicat în februarie 1932, reprezenta, de fapt, a doua manifestare pe care Breton avea să o considere ca ostilă grupului suprarealist (şi tot astfel va fi privit acest articol şi de către propriii săi prieteni, în ciuda disensiunilor profunde dintre cele două grupuri, a căror mărturie de netăgăduit este chiar „scrisoarea deschisă” citată înainte, adresată de René Daumal lui Breton). 
Prima luare de poziție, la ceea ce devenise «l’affaire Aragon», fusese refuzul lui Rolland de Renéville de a semna petiția lansată de suprarealişti în favoarea lui Aragon, semnată, de asemenea, şi de către membrii grupului Le Grand Jeu. 
Este, poate, interesant de amintit şi faptul că relațiile lui Rolland de Renéville cu André Breton, ca şi cu Louis Aragon de altfel, nu fuseseră întodeauna ostile sau polemice. Dimpotrivă, cei doi suprarealişti încercaseră în mai multe rânduri să-l convingă pe Rolland de Renéville să părăsească Le Grand Jeu, pentru a se alătura suprarealiştilor. Deşi refuzase trecerea pe față la suprarealişti şi, cu toate că fusese avertizat de Daumal şi Gilbert-Lecomte să nu o facă, de Renéville a acceptat, totuşi, la un moment dat, să colaboreze la publicația de atunci a grupului lui Breton, La Révolution surréaliste, răspunzând, de exemplu, la «enquête sur l’amour» lansată de această revistă. 
În ciuda tuturor acestor ezitări între cele două grupuri, luarea de poziție privitoare la „afacerea Aragon”, în articolul publicat în Nouvelle Revue Française, fusese exemplară prin ținuta şi claritatea ei: «Si les surréalistes renoncent à nous mener directement à la conquête de notre esprit, pour agir désormais sur les faits, dans le vaste espoir que leur devenir nous apportera de lui-même cette conquête, il est permis de se demander si ce point de vue ne constitue pas en réalité la liquidation d’une doctrine en l’honneur de laquelle je prononçais des paroles de confiance par une sorte d’anachronisme.» („Dacă suprarealiştii renunță să ne conducă în mod direct la cucerirea spiritului, pentru a acționa de acum înainte strict asupra faptelor, cu speranța imensă că evoluția lor ne va aduce prin ea însăşi această cucerire, ne putem întreba dacă acest punct de vedere nu reprezintă în realitate lichidarea unei doctrine în onoarea căreia am pronunțat cuvinte de încredere, dintr-un fel de anacronism.”)
Relațiile complexe şi adesea conflictuale, pe care Rolland de Renéville le-a avut atât cu Le Grand Jeu, cât şi cu grupul suprarealist, au fost pe măsura personalității sale cu totul excepționale, deşi sau, poate, tocmai de aceea, el a fost perceput şi continuă să fie, într-o oarecare măsură, chiar în mediile intelectuale avizate, ca fiind cumva în umbra unor poeți şi figuri intelectuale de neocolit ale secolului XX, precum René Daumal sau André Breton. 
Printre argumentele unei asemenea evaluări, care minimalizează importanța lui Rolland de Renéville pentru înțelegerea complexității relațiilor dintre spiritualitate şi avangardă în poezia franceză a secolului XX, este şi faptul că acesta, după ce debutase ca poet la vârsta de 20 de ani («De l’Adieu à l’oubli», Jardin de France, 1923) şi publicase la scurt timp după aceea alte două cărți de poezie («Pour Elle», Imprimerie historique, Tours, 1925, şi o carte de poeme în proză, intitulată «Les Ténèbres peintes», Radot, Paris, 1926), aceasta din urmă prefațată de Philippe Soupalt, facilitându-i într-o oarecare măsură contactul cu mediile literare de avangardă, doar publicarea eseului său «Rimbaud le Voyant», în 1929, i-a adus o recunoaştere relativ largă (în primul rând, din partea suprarealiştilor).
Însă chiar şi această recunoaştere, de care s-au bucurat şi cărțile sale următoare (în special, cea de care ne ocupăm cu precădere aici, «L’Expérience poétique», aparută la Gallimard, în 1938) nu a schimbat faptul că acestea nu au fost reeditate timp de mai multe decenii, mai exact, până în 2004, pentru cea la care ne referim, precedată de reeditarea cărții despre Rimbaud, în 2003. 
Cărțile de poezie nu au fost niciodată reeditate şi aceeaşi soartă au avut-o şi celelalte două cărți apărute în anii 1944-1946, una de eseuri («Univers de la parole», Gallimard 1944) şi cealaltă. reprezentând întoarcerea sa la poezie («La Nuit, l’Esprit», Gallimard, colecția «Métamorphoses», 1946). 
Trebuie amintit şi faptul că Rolland de Renéville a condus în 1946 (în colaborare), prima ediție a operelor complete ale lui Arthur Rimbaud în «Bibliothèque de la Pléiade» a editurii Gallimard. Tot în aceeaşi perioadă, foarte fecundă, de după război (1946-1948), R. de Renéville a lansat şi condus revista Les Cahiers d’Hermès, care era o continuare a publicației Hermès, apărută tot la inițiativa sa, între 1934 şi 1939.  
Dar, peripețiile receptării scrierilor lui Rolland de Renéville de către contemporanii săi nu se limiteaza doar la aceste aspecte. Neaşteptată, dacă nu chiar surprinzătoare pentru un observator din ziua de azi, este, de exemplu, publicarea de către René Daumal, în n° 2 din octombrie 1938, al revistei Hermès, a unui articol elogios salutând apariția cărții «L’expérience poétique» (aceasta intervenind la şase ani după ruptura lui Rolland de Renéville cu Le Grand Jeu, după ce, într-o primă fază, Daumal refuzase ca prietenul său să demisioneze). 
O întrebare legitimă este, desigur, în ce măsură ideile exprimate în această carte puteau fi considerate încă, în 1938, la apariția articolului lui Daumal şi, cu atât mai mult astăzi, ca fiind concordante cu cele exprimate de ceilalți membri ai grupului din care Rolland de Renéville făcuse parte, între 1927 şi 1932. Pentru a da un singur exemplu, Daumal îşi începe articolul prin a afirma că poziția lui de Renéville este «franchement métaphysique» în această „primă carte despre poezie din ultimii ani (…), nu despre poeți sau despre meseria poetică”, metafizica fiind «la recherche de la connaissance des choses telles qu’elles sont.» El consideră că această căutare a „adevărului” pe care o saluta la Rolland de Renéville şi a cărei raritate, pe de altă parte, o regreta, printre contemporani, poate duce, continua Daumal, la două excese: fie o anumită formă de fanatism, fie la o generozitate excesivă. Daumal crede că Rolland de Renéville cade în «L’expérience poétique» într-o astfel de „generozitate excesivă”, care consistă în (…) a crede pe cuvânt, a avea încredere în cel care spune „sunt sincer” sau „gândesc”. Ajunşi la acest punct, interpretarea noastră a ideilor lui de Renéville diferă de cea a lui René Daumal. „Generozitatea excesivă”, pe care acesta o critică, nu este altceva, credem noi, decât unul dintre procedeele proprii metodei utilizate de Rolland de Renéville, pentru a-şi argumenta „teza” principală a cărții, şi anume: «S’élevant au-dessus des lentes démarches dans lesquelles l’humanité est engagée, le poète a les moyens d’en découvrir les lois, de les expérimenter, et de les mener à leur aboutissement. Le rythme universel cesse un instant d’avoir prise sur un système de pensée dont le mouvement le devance. Le poète se présente alors comme un voyant.» («Fonction du poète», p. 158 – sublinierea mea) („Ridicându-se deasupra demersurilor lente în care e angajată umanitatea, poetul posedă mijloacele pentru a descoperi legile, pentru a le experimenta şi a le conduce până la realizarea consecințelor lor. Ritmul universal încetează pentru o clipă de a domina un sistem de gândire a carui mişcare îl depăşeşte. Poetul apare atunci ca un «voyant»).
În această perspectivă, metafizica este un mod de cunoaştere experimental, iar „generozitatea excesivă“, pe care Daumal i-o reproşează lui R. de Renéville, reflectă, credem noi, o percepție mai exactă decât cea a suprarealiştilor înrolați sub baniera lui Breton sau chiar a membrilor grupului Le Grand Jeu, a „moştenirii” lui Lautréamont sau Novalis (printre alții). Iată, de exemplu, ce citează Rolland de Renéville din Lautréamont, în acelaşi capitol: «La mission de la poésie est difficile. Elle ne se mêle pas aux événements de la politique, à la manière dont on gouverne un peuple, ne fait pas d’allusions aux périodes historiques, aux coups d’Etat, aux régicides, aux intrigues des cours. (…) Un poète doit être plus utile qu’aucun autre citoyen de sa tribu. Son œuvre est le code des diplomates, des législateurs, des instructeurs de la jeunesse. Nous sommes loin des Homère, des Klopstock, des Camoëns, des imaginations émancipées, des fabricateurs d’odes, des marchands d’épigrammes contre la divinité. Revenons à Confucius, au Bouddha, à Socrate, à Jésus-Christ, moralistes qui couraient les villages en souffrant de faim.». („Misiunea poeziei e dificilă. Ea nu se amestecă în evenimentele politicii, în modul în care e guvernat un popor, nu face aluzii la perioadele istorice, la loviturile de stat, la regicide, la intrigile de curte. (…) Un poet trebuie să fie mai util decât orice alt cetățean al tribului său. Opera sa este codul diplomaților, al legislatorilor, al instructorilor tineretului. Suntem departe de toți Homerii, Klopstockii sau Camõesii, de imaginațiile emancipate, de fabricanții de ode, de negustorii de epigrame împotriva divinității. Să revenim la Confucius, la Buddha, la Socrate, la Isus Cristos, moralişti care străbăteau satele suferind de foame”).
(Va urma)