Poezie
Anton Jurebie
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2014
o vară de ne uitat
primul gînd a fost: călugăreni!
vom petrece cîteva zile cu teatrul şură
după ce ne-am ghiftuit cu duhul sfînt
la şumuleul mic.
în niciun chip nu vom rata EKE-XII, 2014
cu tabăra la frumoasa,
facem poze de pe viaductul caracău şi practicăm mountain bike.
însă ardem de nerăbdare să
ajungem la geo-parcul hațeg unde
avem întîlnire cu magyarosaurus dacus
care, deocamdată, e pe drum.
şi noi sîntem pe drumuri,
pe mureş şi pe târnave la fete la spaghete
la gulaş & arpacaş
la caş, la poiana fagului.
tarcăul mare ne face cu ochiul.
n-am ratat nici sighişoara,
reîncarnarea lui jaques molay, după 700 de ani.
ne ferim de gulaş & arpacaş
de mititei şi sărmăluțe credeam că ne-am lecuit.
n-am putut fi în acelaşi timp şi la
galopiada națională secuiască
sau la balul de la gheorghieni,
am ratat momentul când se alegea mama balului.
poate ne vor povesti prietenii noştri.
poem pentru prieteni
am cîțiva prieteni, ne perfecționăm să
devenim prieteni foarte buni.
avem un limbaj interior comun,
n-avem nimic în comun cu restul lumii,
cu limbajul comunitar.
oficial, poezia nu mai există,
e un produs cultural derivat.
oficial,
nici dumnezeu nu mai există.
dacă s-ar fi interzis poezia
înainte de a mă naşte,
tot poet m-aş fi făcut.
sau aş fi inventat ceva în schimb.
produse culturale derivate, cum spun ceilalți.
produse artistice derivate
am un schelet uman lipit
pe uşa frigiderului. fotografie de manual.
produs artistic derivat.
n-am animale moarte în frigider
nici preparate derivate.
doar lactate, toată gama.
n-am avut niciodată
tablouri cu vampiri în casă
dar la şcoală aveam, pe perete,
tabloul vampirului dictator,
era o fotografie grosolan retuşată.
un produs artistic derivat, am spune azi.
diversiuni
copşa mică era un oraş smog,
acum trăieşte din amintiri.
fumătorii industriali sînt tot mai puțini
şi chiar pe cale de dispariție.
străinii pot să vină în voie
să-şi fumeze iarba lor.
copşa mică era un oraş instalație
o narghilea.
cîndva era în topuri
acum nu mai e nimic.
despre fumigenul oraş copşa mică
am văzut producții filmate cu aparatul roentgen.
de-a v-ați ascunselea
anul acesta gîndacul de colorado
din grădina noastră spune:
plec. fac o vizită neamurilor mele
din america.
înainte de asta a mirosit sacii cu cartofi
modificați genetic pe care ne pregăteam să-i cultivăm
pe la începutul lui martie.
şi-ntr-adevăr şi-a făcut bagajele.
dar sută la sută nu poți conta pe unul ca el.
după ce cernobîlul a răbufnit şi peste
grădinile noastre, am crezut c-am scăpat
de cîțiva dintre musafiri.
de el, nu. vrea un statut special. şi îl are.
dar america dă semne că
gîndacul de colorado nu e binevenit acasă,
tocmai acum cînd america îşi strînge rîndurile
şi îşi recheamă soldații, îl acuză de convertire.
cum să fie reprimit în uniformă de vietnamez, afgan sau rus?
outback
şi aici oamenii cînd visează plutesc
dar plutesc deasupra unei mlaştini.
ca peste tot, oamenii iubesc
dar iubesc fără să fie iubiți.
nu e un loc sfînt
şi nici oamenii nu sînt sfinți.
sînt oameni care au credință,
pentru ei moartea e armistițiu.
şi sînt oameni care nu cred
pretind ca moartea să fie o amnistie.
în bioland
şi neviața face parte din viață.
numai aici e aici.
maşini de scris în flăcări
mă visam în 2020,
toate supermarketurile din oraş
deveniseră circuri ale foamei
ca la începuturi.
abia faptul că
sub mall-ul din urbe s-a descoperit
o groapă cu cranii mai veche decît ramses al II lea
a început să ridice semne de întrebare
după ce, inițial,
s-a crezut că e o glumă de hallowen.
străzile din creierul meu
şi străzile din inima mea sînt tot mai pustii.
nopțile mi le petrec
lîngă maşini de scris cuprinse de flăcări.
keep out
în acest loc oamenii l-au luat
ostatec pe satana.
noi sîntem compuşii şi descompuşii
comunismului.
profil sud
rezişti aici?
rezist.
din deşertul gobi
îmi iau resursele. şi leacurile.
religiile îl ocolesc.
nimeni nu vrea să facă afaceri acolo.
nici aici.
am planuri şi pentru viitoarea mea viață.
ce ziceți, vă prindeți?
se roagă dar nu ştiu cui
în balta asta ca o flegmă verde
broaştele stau de două ori pe zi
în poziția de rugăciune.
bolborosesc ca vechii profeți bîlbîiți
ceva intraductibil dar amenințător
de genul: a început invazia asiatică.