NEVOIA DE EDI?II CRITICE

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2014

„Nevoia“ de ediții critice trebuie astăzi redefinită potrivit noii situații a cărții în lumea contemporană. Dacă, mai devreme sau mai târziu, profeția despre dispariția cărții ca obiect şi triumful suportului digital pentru text, în orice domeniu, se va adeveri, şi probabil, la scară largă, se va adeveri, atunci destinul edițiilor critice se va schimba. Cartea ve deveni probabil un obiect rar, destinat hobby-ului unor connaisseuri. Nu se vor mai citi îndeobşte cărți, ci fişiere digitale. Ca atare, viziunea cea mai la îndemână este, desigur, a „morții“ profesiei tradiționale de editor. Un bun cultural care nu „se mai cere“ nu se va mai produce: legea inflexibilă a economiei de piață. Cu ochiul liber se vede de pe acum, în acest timp crepuscular pentru carte, că statutul intelectual, standardul de recunoaştere publică, remunerare şi stimulare premială a muncii editorului este întru totul descurajant, nu doar pentru „vechea gardă“, pe cale de dispariție, cât, mai ales şi mai grav, pentru noile promoții de filologi. Simplu spus, din această profesie necăutată pe „piață“ nu se poate astăzi trăi decent, materialmente şi, cum să spun, cu stimă de sine. Deci e foarte de înțeles că tinerii o ocolesc din principiu.

Totuşi, într-o societate responsabilă şi într-o cultură matură n-ar trebui, nici chiar în atari condiții, să vorbim despre dispariția activității de conservare, expunere elocventă, sistematică şi definitorie identitar a patrimoniului literaturii naționale. Nu mai e de bon ton a vorbi în astfel de termeni, dar, ne place sau nu, demitizată sau restaurată, identitatea culturală rămâne o chestiune de datorie intelectuală majoră. Cu toate nuanțările şi reformulările inerente schimbărilor actuale de paradigmă.

Am asupra promovării patrimoniului literar, în era noastră posmodernă, o reprezentare prin analogie cu modul muzeal de conservare şi promovare aplicat celorlalte arte. Imaginea, pe cât de discretă ca prezență publică, pe atât de importantă instituțional a restauratorilor şi curatorilor de expoziții tematice, cu solid background şi anvergură profesională, îmi pare asimilabilă, pe viitor şi condiției editorului. Instituțiile muzeale care colectează, conservă profesionist, restaurează şi sistematizează legatul artistic nu sunt în primul rând gândite ca industrie de obiecte vandabile, ci ca depozite de tezaur. Viitorul activității de editare critică nu cred că mai stă în răspândirea mai mult sau mai puțin abundentă, pe diferite nişe, a operelor literare ale trecutului _ fatal aleatorie, după generozitatea sponsorizării unei ediții sau alta, şi cvasiineficientă într-o lume care nu mai citeşte. Concentrarea edițiilor într-un spațiu specializat, de la biblioteca selectă de patrimoniu, depozitând carte bibliofilă, în tiraj controlat, pentru publicul pasionat de modul retro al lecturii, la site-ul virtual de patrimoniu, construit şi el după toate rigorile filologice ar putea fi o soluție. Ar frecventa aceste „muzee“ ale literaturii clasice specialiştii dar şi un eventual public mai larg, stimulat printr-o inteligentă promovare. (Valurile de turişti cu blitz-uri asaltând marile muzee ale lumii sunt, în această privință, o frumoasă fantezie tonică.) Astfel, edițiile critice n-ar mai fi dependente de tiraje şi vandabilitate, ci, ca prioritate a politicii culturale naționale, ar beneficia de o protecție instituțională, construită ca o strategie cu perspectivă şi viziune de durată. Un Minister al Culturii care nu e monedă de schimb în negocierile politice, o Academie Română care-şi gestionează înțelept resursele, institute de cercetare cu specialişti atent selectați şi consistent salarizați, fundații şi sponsori cu vocația mecenatului s-ar putea mobiliza într-o cooperare convergentă pentru realizarea unui proiect de acest tip. Cât nu e prea tîrziu. Fiindcă, oricum, e foarte târziu. De ediții critice ar mai fi nevoie. O nevoie esențială, mai ales la noi, care n-am finalizat până astăzi nici măcar editarea marilor clasici, în vreme ce alte culturi dețin serii multiple de integrale paralele ale marilor scriitori. Dar, la noi, cei aflați la cârma resurselor sunt departe de a conştientiza această stringență.