Premiile VR
Edith Negulici
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2014
De când n-ai mai privit cerul?
Motto:
„Pentru unii iubirea se naşte la Paris, alții o reînvie, noi am îngropat-o acolo.”
Ştii, oraşul nu mi s-a părut niciodată mai romantic
ca atunci când l-am văzut cu tine.
În ziua aia, când te-am luat de mână
şi cuvintele mi-au părăsit buzele înghețate,
am ştiut că dezbrăcându-te de haină,
mâinile şi-au croit drum printre coastele tale
şi atunci ți-am simțit pentru prima dată inima pulsând între palmele mele.
-De când n- ai mai privit cerul?
-Nu ştiu, parcă de o eternitate…
N-am fost nicicând mai aproape de tine ca atunci
şi nicăieri nu mi s-a părut cerul mai aproape.
N-am simțit nicicând că eşti al meu mai mult ca în clipa aceea,
când ridicând privirea spre cer ți-ai lăsat sufletul nesupravegheat în mâinile mele.
I can’t be fixed and I don’t care to be saved
Motto:
,,Marile iubiri sunt rare, iar unii nu le găsesc niciodată”
În noaptea asta mă plimb desculță pe marginea drumului.
îmi lipseşte curajul să te înfrunt
Port aceeaşi rochie neagră de mătase.
De fiorii care mă străbat e vinovat doar vântul,
dar îmi place să cred că de vină sunt fragilele emoții sfărâmate între pleoape.
Miroase a noapte şi a stele la fel ca atunci.
Doar că eu nu mai miros a copilul naiv ce îşi punea dorințe.
Copilul care te iubea pe tine.
Timpul a sângerat peste amintirile mele
şi le-am îngropat sub piele.
Ce rost mai au cimitirele
când înşişi oamenii sunt cimitire
ce-şi poartă crucile pe umeri în linişte?
Simt pământul viu pulsând sub picioare
şi singurul lucru care îmi trece prin minte
este să mă întind aici, în mijlocul pustiului,
cu brațele deschise şi cu ochii ațintiți spre cer.
Dar cerul nu vrea să se oglindească în ochii mei.
Men what to fix you
save you
or fuck you.
I can’t be fixed
And I don’t care to be saved.
Noi doi chiar ne merităm unul pe altul.
distrugere reciproc garantată!
Noir Desir
Motto:
„Semăn cu actrița ta preferată.
Ştiu cum să te fac să te simți dorit”
Poate că a trebuit să se întâmple
toate câte s-au petrecut,
trecerea interminabilă a tuturor nopților din lume fără tine,
pentru a ne putea iubi din nou ca acum.
O iubire pe care niciodată, nimeni
nu ne-ar mai putea-o smulge.
Densă, plină de esență, răvăşitoare.
Drogul complicității tras direct în venă.
O iubire care vine să unească după mult timp
două părți smulse din aceeaşi poveste.
De atâtea ori dorită, imaginată, retrăită.
Iar acum, în sfârşit....,
REALĂ !!! …”
Nu ştiu să mă despart de tine
Motto: „În brațele tale fiecare senzație se amplifică de o mie de ori”
Nu, nu ştiu să mă despart de tine.
Nu sunt în stare să fac din terminarea poveştii noastre un moment festiv.
Un moment însemnat, de care să ne amintim zâmbind
Ca de o mare şi sărbătorească răscruce de destine.
Dar dacă aş putea face asta, te-aş invita la despărțirea noastră.
Vom visa în culori de şampanie
Şi ne vom împărtăşi cu dor şi voluptate fantasmele.
Ne vom iubi până în zori,
Ca şi când nimic nu ne-a legat până acum şi nici nu ne va lega
şi ne descoperim pentru prima şi ultima dată.
Ne-am întâlnit, am împărțit ceva undeva, cândva, ai plecat…
Iar eu îmi voi aminti de venirea ta,
Şi de plecarea ta,
Ca de două extremități ale unei drepte
ce mi-a tăiat adânc prin viață şi prin gânduri
cu fior de dor şi veste de furtună.
cu spaimă şi nebunie şi descărcare
Şi lacrimi şi zâmbete şi iar furtună…
plină de amintirea a ceea ce a fost
sau de visul a ceea ce ar fi putut fi.
,,One time only “
Motto:
,,Iar dacă vă veți mai întâlni întâmplător,
vei zâmbi nevinovat şi vei trece mai departe.”
Niciun bărbat nu va avea vreodată un one-night stand cu tine.
Ai mai mult decât îți trebuie pentru asta.
Regula e că atunci când s-a terminat totul,
fiecare se întoarce la viața lui şi uită.
Aici e problema.
Tu eşti memorabilă!
Cu tine nu există un “one time only”.
Şi se va întâmpla fix aşa.
Te vei duce într-un bar,
te vei lăsa agățată,
îl vei lăsa să-ți facă cinste cu o băutură,
pe care n-o vei bea oricum
te va întreba “la tine sau la mine?”,
Veți petrece noaptea împreună,
dar vei pleca repede,
pentru că îți place să dormi doar în patul tău.
Îl vei săruta înainte să ieşi pe uşă.
Şi el ar vrea să-ți ceară să vă mai vedeți şi altă dată,
dar nu va apuca să spună nimic,
pentru că tu deja nu mai eşti acolo.
Eşti în taxi, ți-ai lăsat capul pe portieră
şi zâmbeşti în sinea ta satisfăcută că ai făcut-o şi pe asta.
Te mai gândeşti de două ori la el ziua următoare,
doar pentru că eşti curioasă dacă el se mai gândeşte la tine.
Şi se gândeşte.
Se gândeşte să mai meargă în barul ăla încă o dată,
poate va mai da de tine acolo.
Dar tu nu te vei mai întoarce niciodată.
Iar dacă vă veți mai întâlni întâmplător,
vei zâmbi nevinovat şi vei trece mai departe…
Sfârşit
Motto:
,,Este sfârşitul şi nu o ştie.
El este acolo, în fața ferestrei
şi mă supără că stă în lumină.
Nu pe el îl văd,
ci ziua pe care o împiedică să intre.”
El este acolo şi prezența lui mă deranjează
Nu-l mai aştept.
Mă întorc seara si dau drumul la radio.
Un sărut distrat după ce m-am dezbrăcat.
Apoi de îndată, tăcerea.
Nu ştiu cum s-a întâmplat.
De cât timp.
Credeam că n-ar fi posibil.
Nu el, nu eu.
Şi totuşi fumul țigării lui mă deranjează.
Aceeaşi scenă repetată zilnic mă indispune.
Tandrețea este atunci când nu mai ai dorință.
Facem dragoste.
Şi totuşi nu sunt acolo.
Nu dramatizez.
Încearcă să mă sărute pe gât şi îi tai elanul.
Îi spun că nu am timp.
Refuz să admit că m-aş fi putut înşela.
Am o părere prea bună despre mine.
Revăd întreg filmul, încă de la prima zi.
Întâlnirea noastră dupa un spectacol.
Prima noastră conversație la telefon.
Prima masă împreună.
Îl devoram din priviri.
N-aveam nimic decât viitorul înainte.
Eram nemuritori.
Aveam tot timpul.
Şi ce-am făcut azi cu timpul ăsta?
L-am distrus!