HAI, AI NO?TRI!

„Decât mult ?i fără rost, mai bine puțin ?i prost!”

zicere din folclorul urban

 

Mă întreb de ce oare transmisiunile sportive de pe vremuri aveau alt farmec. Poate pentru că erau mai rare sau pentru că aveam mai multe succese. Cine ?tie... Cert e că acum, când avem o grămadă de canale dedicate sportului plictiseala, pseudoprofesionalismul ?i suficiența tronează într-un prim plan de loc dorit. Cei care îmi fac viața amară sunt în principal comentatorii, ale căror prestații îmi ridică tensiunea din cauza gre?elilor ?i a imbecilei păreri proaste pe care o au despre noi, spectatorii din fața televizorului.

Pe vremuri, Cristian ?opescu domina, fără doar ?i poate, pleiada de arti?ti ai microfonului, ale căror nume erau pe buzele tuturor. Cine nu stătea în picioare în fața micului ecran când domnul ?opescu striga împreună cu o nație întreagă „Penu... Penu... Penu apără!”? Medaliile de aur ale naționalelor noastre au fost acompaniate cu comentariile lui, cu felicitările lui patetice ați spune acum, dar atât de luminoase într-o epocă în care doar aceste ?tiri îți mai ostoiau dracii care te cuprindeau la coada de la lapte. Îmi aduc aminte de Domozină, cel cu comentariile fantastice, chit că nu aveau legătură cu ce se întâmpla pe teren, dar cine stătea să se frământe când doar ascultai la radio etapa moderată de Minoiu. Nu pot să-l uit nici pe Paul Ochialbi la box, cu profesionalismul  informațiilor de ultimă oră de la Centura de aur sau olimpiade. Îmi veți spune că în acele vremuri România avea sportivi de valoare, iar acum am rămas cam desculți. E adevărat, dar problema comentatorilor grăbiți să ne arate ei cine sunt este în permanență, chit că e vorba de un meci cu Federer sau cu Năstase.

Trec peste inerentele dezacorduri, pe care le face oricine în graba unui comentariu pe fază, de?i eu, neprofesionistul, nu iau bani pentru a?a ceva, dar mă omoară „sfertodocția” unora. De exemplu nu am fost scutit de imbecila remarcă la tenis prin care eram anunțat că respectivul (sau respectiva) jucător mai are două mingii până la obținerea ghemului. OK, de ce nu mă anunța la începutul meciului câte mingi are de făcut subiectul până la câ?tigarea turneului? ?tiu să număr. Presupun că oricine se uită de ceva timp la tenis de câmp ?tie să numere. Atunci? Mă interesează statisticele, comentariul loviturilor sau al posibilităților avute. Mă lasă rece cancanurile, lucrurile evidente ?i părerile ce se vor dovedi apă chioară. Când stai în fața microfonului ani de zile îmi închipui că începi să înțelegi fenomenul, iar repetarea unor truisme e doar o lejeritate care insultă.

Un alt sport la care mă uit cu drag, de?i unora le pare plicticos, este ciclismul. Nu mă uit decât la marile circuite, pentru că acolo, de obicei, vin toți marii cicli?ti ?i suspensul e până aproape de ultima etapă. Aici stăm ceva mai bine ca informație, dar anumite poncife îmi dau de furcă. În loc să mă facă atent la cine ar putea să atace sau să-mi semnaleze ceva la care privirea telespectatorului neavizat nu tresare, mi se descrie calm, eventual cu un ton indiferent, un lucru evident ?i orbilor care stau ?i se uită. Sunt multe lucruri care trebuie spuse, chiar dacă e?ti ob?nuit cu astfel de curse, pentru că nu toată lumea le ?tie, pentru că a face propagandă unui sport de care e?ti îndrăgostit presupune în primul rând să ai răbdarea de a explica anumite aspecte ne?tiute de neinițiați. Se poate face amabil, cerându-ți scuze că repeți, dar se poate spune ?i fără politețea necesară, zic eu, de?i...

La fotbal am cam renunțat. Nu mă omoară neapărat slaba prestație a echipelor noastre de club sau naționale, ci atmosfera otrăvită din cadrul federației, ligii ?i a cluburilor profesionale ce au uitat proverbul care spune că „mănânci ce ai semănat...” sau culegi, n-are importanță. Mai privesc meciuri superimportante, de obicei finale sau bătălii tradiționale de pe la alții. Sunt obi?nuit cu un anumit vocabular ?i, cinstit să fiu, mă deranjează când comentatorul spune „tu?ă” în loc de „out”. De ce să preiei un termen folosit în rugby, când termenul fotbalistic e clar de generații, nu ?tiu. Spre deosebire de Domozină, unde nu vedeai, iar el ?tia să bată câmpii cu grație într-un mod alert, aici, în fața televizorului vezi, ori să ți se povestească de jocul excelent făcut de o echipă românească care dă continuu pase înapoi, mi se pare indecent. Eu înțeleg patriotismul ca fiind un generator de energie ?i nu ca „lasă, bă, că merge ?i legată cu sârmă!” De ce să nu spui clar că echipa funcționează mai prost decât ai crezut sau că joacă sub potențialul ei? De frica suporterilor? Sau?

Comentatorii pe care îi a?tept sunt cei care vor ?ti să mă stimeze oferind informații de ultimă oră, comentând profesionist, atrăgându-mi atenția asupra unor aspecte pe care eu mai mult ca sigur nu le văd. Îmi plac profesioni?tii ca Virginia Ruzici sau ca Nicolae Mără?escu, care nu se-nghesuie să dea cu bâta-n baltă ?i-?i exprimă părerile pertinent. Mă enervează cancani?tii ?i hăhăitorii sfertodocți. Din cauza lor doar privesc deseori la televizor cu sonorul tăiat sau pe comentatorii străini, dacă ?tiu limba respectivă cât de cât, ceea ce nu mi se pare normal.