Miscellanea
Florin Toma
URME-le lui Ştefan Râmniceanu.
Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2014
O excepțională retrospectivă este deschisă până la începutul lunii decembrie, la Palatul Mogoşoaia (în incinta noului Memorial Văcăreşti), precum şi la ATELIERÂMNICEANU, un spațiu original, personalizat, al artistului. Ştefan Râmniceanu s-a născut la 15 august 1954, în Ploieşti, ca fiu al avocatului Constantin Dumitru. A studiat la Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1979, debutând în galeriile Atelier 35 şi Orizont, în contextul generației ‘80. Căutările primei perioade de creație vizau orizontul grav al picturii lui Andreescu, artistul fiind remarcat de critică cu ocazia personalei de la galeria Simeza, motiv să lucreze şi să expună, uneori, alături de grupul Prolog de care însă se va depărta, după aceea, prin noua sa atitudine stilistică. Stabilit în Franța după 1990, obținând în 1992 o bursă a statului francez şi atelier în Cité Internationale des Arts la Paris, Râmniceanu a expus cu succes în galerii importante din Franța, Belgia, Grecia, abordând, în final, şi lumea Orientului – cu care vădea multiple afinități de fond – în expozițiile remarcabile de la Bruxelles sau de la Istabul. Revenind la expoziția de atunci, Ferecătura, de la Curtea Veche (1988), ea a reprezentat una dintre primele şi poate cea mai remarcabilă instalație conceptuală şi artistică românească, care l-a impus autoritar pe Râmniceanu pe scena românească a artelor, prin viziune, noutate, tragism şi coerență plastică în scenografia imaginată, suprem adecvată spațiului ales, adică ruinele fostei reşedințe voievodale. Atunci, se aniversau 300 de ani de la urcarea pe tron a lui Constantin Basarab Brâncoveanu, domnitorul-martir al istoriei naționale, efigia iubitorului de carte, a prințului generos şi a ctitorului culturii româneşti moderne. Era supremul omagiu pentru acesta, într-un moment când Ceauşescu, în deplina sfidare a bunului simț şi scelerata pângărire a memoriei acestui popor, dărâma biserici, masacra mânăstiri, distrugea monumente şi des-ființa locuri de cult din Bucureşti şi de aiurea. Făcătura a rămas în timp ca o contrapondere îndrăzneață la acea perioadă de isterie a istoriei. Şi iată că, acum, tot la 300 de ani ai Brâncoveanului, dar de la martiriul acestuia, precum şi după mai mult de un sfert de secol de însingurare (dar şi de creație prolifică) a artistului român în depărtările exilului, Ştefan Râmniceanu revine cu o fabuloasă expoziție ce adună peste 300 de lucrări, intitulată Umbre. Pe lângă pictură, desen, obiect şi instalații, artistul revine şi ca sculptor, uimindu-ne cu 30 de lucrări în lemn sau metal, multe de dimensiuni monumentale, realizate în ultimii ani. Piesele prezentate în Palatul Mogoşoaia, în spațiul noului Memorial Văcăreşti şi la ATELIERÂMNICEANU din Bucureşti, fac parte din cicluri distincte şi coerente în plan formal, intitulate evocator: Manuscris, Cămaşa zidurilor, Cărturari, Stâlpul, Idoli, Centauri, Nopțile de aur, Scrisori din insule, Ctitor, Brâncoveanu, Atlas, Zburătorul, Omul Universal, amplifică princiar spațiul. Un fel de urare de bun venit şi o invitație în plus spre vizitarea retrospectivei. Fiecare ciclu propune o nouă problemă plastică ori o invenție de tehnică ?i material ce vizează zone diverse ale expresivității, în care confruntarea cu materia, curajos asumată, impune valori spirituale în chiar supralicitarea pastei (subiect de alchimie reală), a facturii sau a dimensiunii. Îl descoperim astfel pe pictorul conceptualist din Ferecături, pe cel care îşi intitula o expoziție în Grecia, Bizanț după Bizanț, explicabil, dacă ar fi să ne gândim numai la sculptura Domnitorului, majestuoasa siluetă construită cu şiruri de firide boltite, simbol al ctitoriei şi al jertfei, pe artistul marilor pânze cu compoziții geometrice, reliefate pe suprafața picturii, transformându-le aproape în nişte sculpturi. Dar, mai ales, îl urmăm pe artist într-o călătorie în adâncime, în istoria spiritualiății omeneşti, de la Idolul masculin din Delos, de exemplu, realizat în oțel patinat, la Manucrisul de lut, de la Persanul tăiat cu drujba în stejar, la Manuscrisul lui Dedal sau la cel de la Petra, din Ninive, în care pigmentul îşi amplifică forța expresivă şi simbolică prin alăturarea pământului şi cenuşii, de la Stâlpul Durerii, la acel cutremurător Crist de lut şi de la Cărturarul (capul savantului plin de cărți!), la Omul universal. Arlette Sérullaz, conservator general al Muzeului Luvru, constata despre artistul român: Condensat de senzații şi experiențe diverse, pictura lui este un dozaj subtil de dogmă şi de vis, în care formele şi emoțiile îşi corespund, constituind un vibrant mesaj cosmic. De la începutul anilor ‚90, Ştefan Râmniceanu a expus frecvent, atât în Franța, la Bernanos, Sandoz-Cité Internationale des Arts, Centrul Cultural Român din Paris, La Défense, galeriile Louis, F.H. Art Forum, Visio Dell’Arte à Paris, Jardin de Lumière, cât şi în Belgia, în Germania, Elveția, Turcia, fiind întotdeauna bine receptat de critici. Lucrările lui se află în colecții publice şi particulare pe toate continentele.